Norocul nu sună bine româneşte, zău aşa. Pentru o mai fidelă descriere a acestui termen mă angajez să îl denumesc de-acum încolo "noroco"."Patrimoniu industrial" sună proletcultist, eventual atât de neprietenos şi satanic pentru vulgul românesc încât se evită ori de câte ori avem ocazia. Se evită la nivel de verbalism, iar în practică, ori de câte ori expresia aceasta are şansa de a atrage interesul celor din jur, generează un soi de panică edilitară care în cele din urmă culminează cu prezenţa în teritoriu a unui buldozer. Nimic industrial, în Bucureşti cel puţin, nu se mai repară pentru a se conserva ulterior, ci se dărâmă, în cel mai bun caz păstrându-se, ca în cazul fostei tipografii 13 decembrie de pe Iancu de Hunedoara, doar faţada. C-aşa-i în tenis...
În Cehia, Polonia, Grecia şi în cazul de faţă la Budapesta "patrimoniul industrial" este o noţiune sfântă pe care nimeni nu îşi permite să o ia în derâdere. Şi ca să vedeţi unde se ajunge cu "prezervarea halelor industriale de tip mamut", honi soit qui mal y pense, Budapesta s-a ales cu un sediu de happeninguri culturale de toată frumuseţea - Millenaris - care anul acesta a găzduit Cea de-a XV-a ediţie a Könyvfesztivál, la care a participat şi România.
Proiect de conversaţie:
"Băi da ce construcţii au ridicat ăştia! Da' ei au bani, nu ca noi, săraci.
Oare cât i-o fi costat?"
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu