Please allow me to introduce myself I'm a man of wealth and taste...

joi, decembrie 30, 2010

Urări la trecerea dintre ani

Dragelor, dragilor, iată că inevitabilul s-a produs. Am mai petrecut împreună un an și am ajuns la momentul bilanțurilor. În primul rând a fost un an uriaș pentru noi, familia Sensual, pentru că ne-am înmulțit și am intrat într-o nouă dimensiune a evoluției noastre, ca indivizi dar și ca familie. A mai fost un an minunat pentru familiile noastre care s-au strâns laolaltă pentru a ne susține cu tot ce au ele mai bun. Ni s-au umplut casele, ni s-au umplut inimile. Pot spune cu mâna pe inimă că de-abia de-acum încolo ceea ce am construit se va vedea, ani întregi lucrând numai la fundație, fără de care, însă, nu am fi putut merge mai departe.

În rest, toate au rămas relativ neschimbate. Rapidul nu strălucește, unii oameni nu merită interes și mai ales cei care se bucură de atenția presei trebuie tratați ca atare. Alții au continuat să lupte, cu convingerea că vor reuși de capul lor. În parte au izbândit, iar cei care încă nu au văzut luminița cu siguranță o vor vedea. Cinematografia românească stă mai departe bine și în ultimile luni a explodat, în sfârșit și muzica românească bună, căreia îi prevăd momente de vârf în următorii 2-3 ani. Cam atât...


Și acum urările:

Să reușiți în 2011 ceea ce în 2010 nu ați dus la bun sfârșit!

Dacă începeți să vă plictisiți de rutina zilnică, dacă zăboviți mult în fața raionului cu jucării nu pregetați să faceți copii. Cu siguranță acesta este momentul prielnic să vă exersați responsabilitatea iar dacă credeți că ați început să bateți la ochi, în 2-3 ani un copil va reprezenta cel mai plauzibil alibi pentru copilăria voastră târzie. Nu uitați însă că acest copil nu crește singur și că mai devreme sau mai târziu el va deveni oglinda voastră!

Dacă vă prisosește dați mai departe! Toate aceste daruri vi se vor întoarce, credeți-mă!

Bucurați-vă, trăiți momentul și respectați-i pe cei din jurul vostru, oameni sau animale. Merită. Singuri nimic nu ar avea nici un rost iar împreună surprizele ne vor aștepta la tot pasul. Mai bune, sau mai rele, dar surprize care ne fac viața plină și neașteptată. Mai sunt câteva ore și mai îmbătrânim cu încă un an. Suntem mai bogați în experiență și mai săraci în ucenicii. Să ciocnim cu dragoste un pahar de șampanie, după care să privim partea plină. Mai avem cât să mai ciocnim încă o dată, de data asta cu vecinii!

Familia Sensual vă dorește LA MULȚI ANI PE 2011!

marți, decembrie 28, 2010

Constructori interesaţi de ruinele de la Balbeck

Sunt invidios din cale afară pe jupânul Balbeck. Nu o să pot scrie niciodată ca el. Bâlbec însă da. Iată în cele ce urmează un text original Balbeck, de aici şi alte două scrise în ordine de mine şi de Bâlbec. Al lui este mai bun. Dar cel mai bun este originalul lui Balbeck, pentru că el este natural. El scrie fiziologic. Noi, ăstia doi, uşor filologi scriem la comandă, deci prost pentru naturaleţea scrisului şi bine pentru că ne onorăm comanda. Acum vreo 25 de ani, perioadă pe care de altfel o aminteşte şi Balbeck deseori în blogul său, am fi devenit mari scriitori. Astăzi nu suntem decât nişte epigoni...

"Shark Bay e o plaja foarte frumoasa. De la mal incep coralii. Sunt niste pesti foarte frumosi, sunt colorati. Am vazut pestele fluture, pestele papagal, etc. Sunt foarte frumosi. La 60 m de mal, coralii dispar si se face o groapa adanca, de vreo 4-5 m. Acolo poate fi pericol. Acolo pot fi rechini. Se face din ce in ce mai adanc, pana nu se mai vede fundul. Se adanceste dintr-o data. Oamenii ar putea a vada rechini. Vizibilitatea e foarte buna. Dar in loc sa plece repede de acolo, probabil se apropie de rechini,ca sa ii pozeze. Daca inoata spre corali de cand vad rechinii, pot sa scape.

Am enervat un peste negru, cu dungi albe si portocalii. Avea cam 40 cm. S-a repezit sa ma muste. I-am pus inotatoarea in cap. Imi bateam joc de el. M-a muscat de cauciucul de la inotatoare. Am simtit muscatura. Probabil ma “composta” ca lumea pe piele. Era sa ma prinda de burta, dar m-am ferit. Inota linistit. Eu l-am provocat. A vrut sa se apere. Iar l-am atins cu inotatoarea in cap. Iar l-am enervat. M-am jucat mult timp cu el asa. Am vazut ca apare cu galben intr-o revista cu pesti, asta inseamna ca poate sa atace. Rechinul,baracuda erau cu “x”, adica erau cotati pesti foarte periculosi."

Vasile Sensual
"Am plecat la o stână de lângă Braşov. Nu am mai fost niciodată la o stână şi acum am zis că e păcat să nu mă duc. M-am urcat în maşină şi am gonit cu peste 90 acolo unde radarul mă atenţiona că nu sunt maşini de poliţie. La stână este nemaipomenit. Pe lângă oi erau mulţi căţeluşi albi pe care îi iubea ciobanul. Mai era unul pe care nu îl iubea deloc. Ăsta era negru. Mama lui când l-a făcut l-a apucat de cap şi când l-a tras i-a spart un ochi. Dar mie mi s-a făcut milă de el fiindcă nu îl iubea nimeni. Cât am stat acolo a fost foarte cuminte şi fericit că am grijă de el şi că îi vorbesc ca unui om. Câinii sunt mai buni ca oamenii pentru că ei nu se aşteaptă să le vorbeşti. Dacă i-ai vorbit om l-ai făcut. Aşa şi cu căţelul ăsta. Cât am scris postul ăsta pe blog a stat cuminte, sub masă. Pe urmă n-am putut să trimit textul că îmi spunea că e o eroare. Când m-am ridicat să mut calculatorul am observat că avea cablul de la modem ros. Căţelul cât a stat la picioarele mele a mâncat cablul. M-am gândit să îl bat. Nu am putut. L-a bătut şi aşa Dumnezeu. Am plecat de la stână trist. O să îmi fie dor de căţeluş o vreme, pe urmă nu o să îmi mai fie pentru că probabil că nu mai e viu. O să îi facă la fel altuia care o să vrea să scrie ceva la calculator şi ăla probabil o să îl omoare. Acum sunt liniştit pentru că am făcut o faptă bună."


Bâlbec
"Aici iese soarele. Pe strada e mizerie. Cand trec masinile ma stropesc. Am doua picaturi sub genunchi si trei peste genunchi. Daca as fi avut mai mult de sase picaturi pe un crac, merita sa scot peria de haine sa ma curat. Asa insa mai astept. De aia imi place mie zapada, ca nu stropeste."

luni, decembrie 27, 2010

Ups, am murdărit săpunul!

Astăzi trebuie să vi-l prezint pe jupânul Balbeck, probabil cel mai mare fan al "Moștenirii familiei Guldenburg” dintre blogerii români. Am zis că trebuie pentru că gradul de inteligență al acestuia vorbește oarecum despre momentul acela de evoluție sublimă din cercopitec spre om, când acesta, coordonându-și pentru prima oară mânuța dreaptă... se troznește cu un par în cap de îi sar creierii împrăștiații pe fețele recent epilate ale tovarășilor săi întru taxonomie. Ce, vă așteptați că o să zic că făcea ceva cu mâna dreaptă? Probabil că făcea, dar nu aspectul acesta mă interesa acum. Bun, revenim la Balbeck. Evoluatul acesta s-a gândit să distrugă și el câteva mituri, după cum a văzut el într-o emisiune cu descoperitori și acum iată-l povestindu-ne despre ce a urmat momentului în care a strănutat pe display-ul camerei video, cu o picătură de salivă, nu cu altceva...

”Din greseala am stranutat pe display. A fost o picatura de saliva. Am zis ca o sterg cu degetul. S-a facut o pata pe tot ecranul. M-am tot gandit cu ce sa curat ecranul. Am gasit pe net fel de fel de solutii, dar cei ce vindeau asa ceva cereau si peste 50 lei. Mi-a venit o idee. Sa o curat cu spray. Am dat pe tot ecranul si dupa aia am curatat cu servetel umed. Am servetele umede parfumate.”

Aici trebuie să ne oprim o secundă. Aflăm că Balbeck al nostru este doar cumpătat la cheltuieli, nu însă și chitros pentru că și-a cumpărat șervețele parfumate, peste 50 de lei pentru substanța de curățat ecranul însă nu merită. E simplu, cu șervețelele parfumate, după cum se vede poți face mai multe lucruri decât cu substanța de șters displayul. Un monitor, eventual cu ecran de telefon mobil și mai ce? Poate o pereche de ochelari, dar sunt sigur că Balbeck vede bine cu ochiul liber. Să continuăm: ”Display-ul e curat acum. E ca nou. Multi smecheri vor sa isi vanda produsele. Am cautat si forum. Am gasit prostii. Nu stiau nici ei cum se curata. Toti isi dadeau cu presupusul,dar prost. Asa se curata display-ul, cum zic eu. Iese ca nou. Iese cum l-am cumparat din magazin.”

Aici este momentul când Balbeck a devenit violent. Motivul e simplu, dintr-o dată neuronii săi au început să se umfla în pene, tipul e inteligent și prin urmare nu mai este dispus să facă nici un compromis. Na că v-am tras-o, credeați că sunt un prostănac și eu, iată, doar cu niște șervețele umede am reparat ceea ce pe voi vă costă peste 50 de lei. Acum urmează satisfacția de stăpân a lui Balbeck: ”Am si camera video curata acum” dar și o concluzie aiuristică: ”O sa filmez curat,nu patat.” Băi Balbecke, tu de fapt ești un cyborg și faci toată gălăgia asta cu camera de filmat pentru a ascunde realitatea retinei tale Smena. Acum că ne-am obișnuit cu aroganța sa de stăpân, Balbeck ne dă câteva lecții de investitor. Cu cei peste 50 de lei economisiți acesta și-a ”luat si husa pentru camera, mai bag si sosete in husa aia, au loc.” Adevărul e că dacă tot ți-ai luat șosete pe care nu le porți niciodată în pantofi, poartă-le frate în husa de la camera video, pentru că astfel protejezi aparatul de hoți. Văzând husa așa umflățică orice borfaș poate cădea în ispita de a o înstrăina. Acasă, când o desface, surpriză: o pereche de șosete oribil mirositoare. Șosetele lui Balbeck. Și totuși, Balbeck al nostru este un om obișnuit. Se întâmplă să greșească, dar imediat recunoaște: ”Spray-ul de fapt nu a avut efect. Servetelul umed a curatat. Un servetel normal nu curata. Am incercat. Mai rau a intins pata, chiar daca l-am udat nitel.” Sincer, nu cred că Balbeck l-a udat cu apă! Nu cred. Și în final o tribulație la adresa șervețelelor umede: ”Servetelele umede au ceva bun in compozitie ce curata.Fac ecranul ca nou,fara pata.Gratis,nu 50 lei,cat cerea unu` pe o prostie…si probabil aia nu curata.” Așa e domne, lucrurile minunate de pe pământ au ceva bun în compoziție și asta de când lumea.

Culmea e că până la urmă în toată apologia sa retardată Balbeck are dreptate într-un loc. Că multe dintre produsele cărora li se face o reclamă asurzitoare pot fi lejer înlocuite cu alte paleative, din imediata noastră apropriere. Nu știu însă câți dintre noi s-ar lăuda cu descoperirea lor. Deși dacă îmi amintesc bine, în studenție aveam în cămin pe unul care după fiecare act sexual își spăla prezervativele și le punea la uscat...

Urări de Crăciun marca Vasile Sensual

Dragelor, dragilor vă doresc cu ocazia Sărbătorilor de Crăciun tot ceea ce vă doriţi voi. Puneţi-vă un reminder cu privire la paginile pe care le-aţi accesat în 2010 (evident pagina de faţă), pentru ca la anul, atunci când veţi fi deja realizaţi să îmi daţi girul cuvenit. A trecut deja un an de când vă urez să vi se împlinească dorinţele şi până acum am primit de la cititori numai feed-back-uri pozitive. unii şi-au dorit şosete noi, le-au primit, alţii să îşi păstreze locul de muncă, iar s-a împlinit. Au fost şi unii care şia-u dorit o maşină puţin mai bună decât cea veche şi cele zece rable la un loc. Şi acestor visul li s-a împlinit. O să vedeţi că vă va ieşi şi vouă! Singura condiţie este să aveţi vise de bun simţ. Pentru mai mult de atât, mai daţi-mi puţin timp, nu ştiu dacă v-am spus, dacă nu vă spun acum, încă nu am fost upgradat. Poate la anul vom încerca să sfidăm puţin bunul simţ dar deocamdată să ne mulţumim cu ce avem.

Bucuraţi-vă alături de cei dragi, mâncaţi bine, beţi bine dar nu conduceţi imediat după şi relaxaţi-vă cât puteţi de mult. Poate dacă va ninge mai mult o să fiţi obligaţi să vă reîncărcaţi bateriile într-un ritm mult mai susţinut, fiind încartiruiţi în propriile locuinţe, un fel de arest la domiciliu.

Sărbători fericite, multă dragoste, sănătate şi înţelegere!

joi, decembrie 23, 2010

Interviu special cu Doru de la The Mono Jacks şi ab4

VasileSensual: Care a fost prima ta întâlnire cu muzica (influenţe româneşti/nonromâneşti)?
Copil fiind am luat contact cu muzica pe la petrecerile părinţilor. Îmi aduc aminte că fredonam foarte des Marakesh.

VasileSensual: Ai copilărit într-un cartier select sau într-unul obişnuit?
Am copilărit şi locuiesc în continuare în Beverlyceni. Cartierul pe care îl injură toată lumea dar care are metrou la 8 minute de centru şi care este mai mişto decât orice „Drumul Taberei”.

VasileSensual: Când ai început să cânţi şi la ce instrument?
Am început să cânt de la 17 ani, într-o vacanţă la munte. Am descoperit chitara în acea vacanţă şi cand m-am întors acasă am împrumutat o chitară. De-atunci am cântat tot timpul şi cu vocea şi cu scripca.

VasileSensual: Care au fost numele din muzică care te-au influenţat în prima tinereţe?
Prima influenţă a fost Michael Jackson. Apoi pe la 14 ani eram un rapper înrăit şi îmi plăcea teribil Vanilla Ice.
Apoi a apărut Kurt Cobain şi a schimbat totul.

VasileSensual: Care a fost prima trupă în care ai activat şi pe ce post?
Trupa AB4, solist vocal

VasileSensual: Unde sperai să ajungi cu ab4 în anii 2000?
La MTV să luăm premiul cu arcul care se bălăngăne. Şi am ajuns!

VasileSensual: De unde look-ul glam din perioada de debut cu ab4 şi de ce ai renunţat la el?
Lookul glam cred că a fost la pachet cu mesajul stângaci dar anti-social al primului album AB4, acum că stau şi mă uit în urmă.

VasileSensual: Ai primit de când cânţi cu ab4 sau TMJ vreo apreciere din partea vreunui/vreunei voci din muzica românescă?
Cred că da. Nu ţin la chestia asta, aşa că nu-i dau importanţă.

VasileSensual: Te vezi cântând vreun duet cu vreo voce din România?
Nu, nu mă văd încă, dar nu se ştie niciodată.

VasileSensual: Cum ţi se pare ideea unui TMJ simfonic?
Nu ştiu cum ar putea suna. În momentul ăsta, cred că nu ar merge.

VasileSensual: Există vreo locaţie din România unde ţi-ai dori să ţineţi un super show, de muzică şi lumină, filmat cu infinit de multe camere? Dacă da unde şi ce ai aduce nou?
Nu, nu există. Ne concentrăm mai tare să facem muzică frumoasă. Dacă muzica răzbate, e suficient să ai o scenă care să se audă bine şi câteva lumini pe ea.

VasileSensual: Există vreo diferenţă între fanii voştri din provincie (cei care vin la concerte) şi cei din capitală?
Da. Cei din capitală sunt norocoşi să ne aibă acasă 

VasileSensual: Să spunem că ai primi o scrisoare de la o fană, care v-ar mulţumi că i-aţi salva viaţa cu un cântec. Care ar fi acela?
Chiar nu ştiu.

VasileSensual: Dacă nu te-ai fi făcut muzician ce ai fi ales?
Primul gând a fost psihologia. Apoi am descoperit graphic designul. Una dintre cele 2.

VasileSensual: Ştiu că nu trăieşti din muzică. Dacă s-ar întâmpla să ajungi să trăieşti bine din cântat, eşti sigur că nu te-ai blaza artistic?
Nu, absolut nu, plus că sunt convins că va veni o zi când voi trai din muzică.

VasileSensual: Să facem un exerciţiu de imaginaţie. Ce ai schimba la solistul TMJ?
L-aş face o idee mai solid. +5 kg să zicem.

VasileSensual: Să facem alt exerciţiu de imaginaţie. Dacă ai putea abroga o lege, care ar fi aceea?
Legea ipocriziei care în curând ne va arăta cum ştiristele citesc prompterul în tzâtzele goale, în vreme ce înainte de jurnal pe televizor rulează mesaje care ne sfătuiesc să consumăm mai puţină sare, zahăr şi grăsimi.

VasileSensual: Spune-mi trei lucruri de care eşti dependent.
Chitara, chitara şi motocicleta.

VasileSensual: Spune-mi ce nu ai putea să faci niciodată.
Greu. Omul este capabil de orice.

VasileSensual: Unde speri să ajungi cu The Mono Jacks în anul 2011?
La emisiunea lui Jools Holland.

VasileSensual: Electra Glyde Ultra Classic sau V-Rod?
Triumph Truxton

VasileSensual: Ca fire eşti conservator sau inovator?
Cred că mai degrabă conservator dar cu mare dorinţă de a inova.

VasileSensual: De ce fumează omul?
Ca să fie interesant, ca să semene cu James Dean, să aibă aerul de golan rebel.
Eu m-am lăsat.

VasileSensual: Există vreun ritual în familia ta de Crăciun, sau pur şi simplu lucrurile se întâmplă cum se întâmplă?
Împodobesc bradul împreuna cu soţia şi băiatul nostru. În rest, the usual. Cadouri, sarmale, cozonac. Anul ăsta cu Mono Jacks şi cu ceva vin roşu în plus.

VasileSensual: Ce i-ai cerut lui Moş Crăciun să îţi aducă anul ăsta?
Nişte haine.

VasileSensual: Ce le promiţi fanilor voştri pe viitor?
Este mai degrabă o promisiune pe care mi-am făcut-o mie.
Câte un album pe an!


VasileSensual mulţumeşte şi pe această cale lui Doru Trăscău, solistul ab4 şi The Mono Jacks şi îi urează lui şi familiei Sărbători fericite!

Mulţumiri pentru imagine @Cornel Lazia

miercuri, decembrie 22, 2010

Violarea intimităţii pe Facebook: vi se cere să vă postaţi profilul sexului

S-au spus multe despre neajunsurile Facebook. M-am trezit şi eu acum, în prag de Sărbători să vă mai dezvălui unul, care pe mine personal m-a făcut să reevaluez scopurile acestui concept de socializare. Este vorba despre o cerere expresă pe care ţi-o adresează gnomul din spatele facebook prin care acesta doreşte să îţi vadă "sexul din profil". Aşa ceva mi se pare pur şi simplu o violare a intimităţii şi un precedent periculos, pe care antedenigratorii Facebook l-au trecut cu vederea. Cum adică să arăt lumii întregi sexul meu din profil. Mă rog, sau nu lumii întregi, doar celor cărora eu le accept prietenia. Le accept prietenia, nu le ofer însă liber şi la profilul sexului meu.

E lesne de înţeles cum de ne trezim cu fel de fel de scame şi spamuri prin care ni se fac fel de fel de recomandări, de la mărirea sânilor la mărirea penisului. Facebook trimite aceste date mai departe, de îndată ce îţi vede şi apreciază cum trebuie profilul sexului. Să nu ne mai mirăm dacă ne trezim la uşă, de sărbători cu comişi voiajori care vor să ne vândă diverse accesorii sexuale. Odată ce aveţi un cont Facebook consideraţi că profilul sexului vostru devine un bun comun. Distracţie plăcută!

A început vânătoarea de vrăjitoare pentru "minoritatea orală" din România

Nu o să vă vină să credeţi ce ştire bombă a publicat Cancan-ul în ediţia sa de astăzi. Ştirea cum că Doctorul Cristian Andrei merge pe stradă cu gura deschisă. O astfel de ştire este pe cale să ne marcheze nouă, tuturor modul de percepţie viitoare a acestui personaj. Din acest moment nimeni nu îl va mai privi pe acest doctor ca înainte, pentru că ceva s-a schimbat, pentru că el nu este ca noi, este puţin diferit de ceilalţi bărbaţi, vorba lui Kevin Spacey care încerca mai demult să sugereze tuturor, voalat că ar fi gay. Ei bine, doctorul Andrei nu este gay, dar umblă cu gura deschisă. Deocamdată el va trebui tratat ca o minoritate, dar deîndată ce vom privi informaţii în plus vom hotărî împreună, probabil în urma unui referendum naţional şi de ce nu, chiar internaţional dacă nu ar trebui să fie inclus pe lista persoanelor cu nevoi speciale. S-ar putea spune prin urmare că doctorul Cristian Andrei este o "minoritate orală", prin urmare are dreptul să pună bazele unei fundaţii şi chiar a unui partid.

Acum că cei de la Cancan s-au angrenat în această operaţiune de divulgare a minoritarilor sub acoperire, am hotărât să le sar în ajutor. Îi voi deconspira, atât cât pot eu pe toţi cei care umblă în public cu gura deschisă, sau intră în locuinţe păşind mai întâi cu stângul, sau care când strînută îşi închid ochii iar când sughită problema este că o fac minute la rând. Chiar aşa, să nu ne lăsăm păcăliţi de aparenţe! Pe ei, pe ticul lor!

Starea vremii Budapesta 22.12.2010


Aşadar azi, 22 ale lui decembre, la doar două zile depărtare de ajunul Crăciunului la Budapesta nu e nimic, nici ceaţă, nici chiciură, nici soare. Nimic. Poţi să te uiţi liniştit pe cer, dat fiind că nefiind prea albastru nu o să creeze contrast cu parbrizul de la maşină, la fel de fumuriu.


Vânt: 0 km/h



Temperatură curentă: 0,8 C



Umiditate: 92%



Maxima: 0,8 C



Minima: -1,2 C



Şanse de ploaie: 0



Şanse de ninsoare: 0


Sfaturi utile: nu vă puneţi nimic pe cap, o să transpiraţi de pomană şi dacă ieri mi-aţi ascultat sfatul şi v-aţi pus perucă, azi scoteţi-o. Eventual înlocuiţi-o cu un numărul zero. Azi puteţi fi din nou sexy, cu atât mai mult cu cât apropiindu-se Sărbătorile şi febra cumpărăturilor fiind în ton sunt mari şanse să mai agăţaţi câte ceva în marea de oameni.

marți, decembrie 21, 2010

Libertatea ne pregătește de sărbători cu pozițiile sexuale care l-au incitat pe autorul articolului

Am luat hotărârea că nu voi mai scrie, cel puțin până trec sărbătorile despre porcăriile de care mă lovesc în presa de scandal. De fapt nu am luat eu chiar hotărârea asta, mi-a fost oarecum impuse de BebeBebe și de Akritura cu ale ei bomboane de pe colivă, care consideră că lupta mea cu morile de vânt nu ar avea nici un sens. Ei bine, la titlul care m-a lovit astăzi în Libertatea nu pot rezista. Ziceți și voi, cum ați reacționa la o temă de genul: Poziții sexuale incitante pentru Sărbători? Din start pare incitant. Deja mintea mea perversă a luat-o pe tarla. Poziția porcului, pe un pat asezonat cu slănină untură și miroase de cârnați. Poziția bradului, care oferă senzații tari la fiecare mișcare puțin mai brutală care ar putea sparge globurile, rupe vârful și chiar leza ghirlandele de beculețe. Poziția lui Moș Crăciun cu condiția ca darurile să fie scoase din locurile cele mai neașteptate cu putință. Fac apel la toți cei care au văzut ”Macete”, filmul lui Roberto Rodriguez și care își vor aminti acum secvența cu ”ostatica” care, la trupul gol, își scoate totuși mobilul de unde nu te aștepți. Mintea omenească poate genera neașteptat de multe poziții, având la bază atât patologicul cât și memoria vizuală. Omul este ingenios.

Din nefericire, autorii anonimi ai articolului din Libertatea m-au dezamăgit. Nu numai că nu au venit cu ceva nou, dar nici măcar nu au reușit să cosmetizeze cum trebuie clasicul. ”De Crăciun şi Revelion surprinde-ţi iubitul cu poziţii sexuale inedite, atunci când te cuibăreşti în pat cu el” se scrie în articol. Adică te cuibărești lângă iubit, care deja este o poziție și din această postură mai vii cu una nouă... Cred că se face incorect referire la contorsioniste, trezind în foarte multe doamne profunde sentimente de frustrare. Mergem mai departe și citim: ”O poziţie extrem de romantică şi senzuală, care poate fi pusă în practică chiar sub pomul de Crăciun, este aceasta: tu şi iubitul tău staţi pe o parte, unul cu faţa la celălalt. Mai apoi tu îţi ridici piciorul de deasupra şi îl laşi pe iubitul tău să vină cu ambele picioare între picioarele tale, astfel încât să-şi plaseze partea superioară a picioarelor sub posteriorul tău. Poziţia vă permite să vă îmbrăţişaţi cu pasiune, timp în care el îţi sărută gâtul şi sânii.” Mă rog, aparent nu prezintă incomodități majore. Poate tocmai din acest motiv iubitul în cauză poate fi atras de alternative. Fiind sub bradul de Crăciun există riscul ca iubitul să ia în primire chiar globurile, pe care să le sărute cu mult patos. În orice caz, încă un avantaj al acestei poziții este că poate fi pusă în practică cu prilejul oricărui moment de sărbătoare, cum ar fi o onomastică. Poate fi pusă în practică chiar sub tortul aniversar... Ne apropiem de final. Păcat începuse chiar să îmi placă. ”În această poziţie iubitul tău este cel care domină şi are parte de o privelişte care îl va seduce, cu siguranţă. Tu vei sta pe spate, cu picioarele ridicate, astfel încât să fie la 90 de grade faţă de trunchi, iar iubitul tău îngenunchează în faţa ta, astfel încât să te poată penetra. Mai departe, îţi apucă gleznele şi îţi depărtează picioarele, iar mai apoi le încrucişează, alternând mişcarea după bunul său plac.” Ce v-am spus eu, bradul ăla în peisaj poate constitui o problemă, putând să îi distragă atenția iubitului. De aceea această poziție vine ca o alternativă la menage a trois-ul cu brad...

Acum încerc să îmi imaginez cât poate ieși de șifonat un el sau o ea care se iau după autorii din Libertatea. Vin acasă și se pregătesc să își uimească partenerii cu ”noua poziție sexuală de Sărbători”. Sfatul meu este să nu disperați în cazul unui hohot neîntrerupt de râs din partea perechii voastre. Poate că nu găsesc nimic inovator în inițiativa voastră, însă în orice caz, măcar îi faceți să râdă de Sărbători. Poate chiar sub brad...

Greşeala telefonică cu alibi, moartea hotline-urilor

Iată a doua anecdotă reală cu telefon, de data asta a venit rândul celei idealiste. Acum câţiva ani BebeBebe în oraş (Bucureşti) cu soacră-mea. La un moment dat îi sună mobilul. O doamnă, ceva mai în vârstă la celălalt fir o confundă cu fiica ei. După câteva clipe, când totul este clar, doamna de la celălalt fir sparge gheaţa. Mă scuzaţi, credeam că e fiică-mea. Vroiam să vorbesc cu ea pentru că mă doare tare spatele şi nu ştiu ce să fac. Nevastă-mea calmă, brusc amuzată răspunde: Păi încercaţi cu fastum gel. Doamna îi mulţumeşte şi promite să aplice acest tratament. Nevastă-mea închide telefonul şi soacră-mea o întreabă: cui i-ai recomandat fastum gel. Răspunsul vine firesc: unei doamne.

Şi mă întreb eu aşa, ca prostul, dacă nu ne-ar fi tuturor cu mult mai bine dacă la nevoie am pune mâna pe telefon, mai ales acum că probabil avem mobile într-o proporţie covârşitoare şi am suna. Pe oricine. Pur şi simplu un număr care ne vine în minte. Ştiţi, nu mai am curent şi nu ştiu ce să fac. Sau nu vă supăraţi mă doare în gât. Ce îmi recomandaţi? Sau aş vrea să fac o ciorbă de fasole soţului, surpriză însă nu am mai făcut niciodată? Aveţi cumva o reţetă? Şi dacă la celălalt capăt telefonatul nu are răspuns, atunci să facă bine şi să ne redirecţioneze la un prieten/prietenă care ştie răspunsul. În definitiv suni un prieten al unui binevoitor... Cred că lumea ar fi mai bună şi că am dat cu flit call hotline-urilor. E bine să nu exagerăm, fireşte şi să nu încercăm astfel să le dăm cu flit şi hotline-urilor erotice, în ideea că aşa facem economie de bani. E urât, jignitor şi periculos. Am o mâncărime în zona pelviană, nu doriţi să mi-o trataţi. Nu, până aici! Dar ca să suni pe oricine ca să ceri un sfat mi se pare în momentul ăsta cea mai bună alternativă a non-comunicării. E o greşeală telefonică cu alibi. Nevinovată şi socială prin definiţie. E o leapşă cu altruisme.

Mamă ce mişto a ieşit ciorba asta de fasole cu ciolan! De unde ai avut reţeta? Mi-a dictat-o o doamnă, la telefon!

Starea vremii Budapesta 21.12.2010

Iată la ce m-am gândit eu: că e bine să afle lumea întreagă cum e şi cum se prognostichează vremea la Budapesta în fiecare zi pe la prima oră a dimineţii. E bine pentru turiştii românii, pentru etnicii români şi pentru a psihanaliza starea mea de spirit. Prin urmare, de astăzi, zilnic, câte un scurt buletin meteo marca VasileSensual.


Aşadar azi, 21 ale lui decembre, la doar trei zile depărtare de ajunul Crăciunului la Budapesta este ceaţă şi chiciură. Nu orice fel de ceaţă, ci una de tăiat cu cuţitul.


Vânt: 0 km/h


Temperatură curentă: -1,5 C


Umiditate: 91%


Maxima: -0,4 C


Minima: -4,7 C


Şanse de ploaie: 0


Şanse de ninsoare: 0



Sfaturi utile: puneţi-vă ceva pe cap, şi dacă nu aveţi nimic drăguţ prin casă merge şi o perucă. Nu am încercat, dar mi se pare imposibil să nu ţină cald. Şi lăsaţi naibii astăzi coordonata sexy a fiinţei voastre dacă nu vreţi să vă petreceţi sărbătorile înfofoliţi şi cu ceaiuri fierbinţi care miros a orice, mai puţin a vin roşu şi bere. Şi dacă vă mai doare şi în gţt, păcat de friptura din cuptor şi de cozonaci!

Bucătărie din Bucureşti cu livrare ultrarapidă la Budapesta

Azi am două poveşti cu telefoane. De fapt cu apeluri pe telefonul mobil. Să le luam în ordine. Prima e psihedelică, a doua idealistă. Psihedelicul din mine, cel care ani buni l-a venerat pe Zappa (Frank), pe Evanghelie avea să îl venereze ceva mai târziu şi pe intervale scurte de timp mă invită să încep astfel: se făcea că pe vremea când locuiam la Bucureşti, din lene, din lipsă de timp comandam intens serile mâncare de la unul, de la altul. Evident, în baza lor de date figuram cu adresa imobilului şi numărul de mobil. Pe care între timp nu l-am schimbat, chiar dacă nu îl prea mai folosim. E bun pentru contacte stringente. Au rămas la aceeaşi adresă cumnaţii şi soacra.

Trecut-au anii ca nişte chestii pe nişte chestii şi într-o bună seară, pe când împreună cu BebeBebe făceam cumpărăturile la Auschland (asta e denumirea mea preferată), sună mobilul de România. O voce feminină, uşor iritată o abordează pe nevastă-mea şi o dojeneşte: Bine doamnă aşteaptă curierul la uşă de o juma de oră, sună şi nu îi răspunde nimeni. Moment de stupoare. Suntem firma Cutare. Alt moment de stupoare. Adică firma Cutare e atât de tare încât mai nou îşi trimite curierii şi în Budapesta cu viteza supersonicului? O văd pe BebeBebe că se relaxează. Se dumirise. O întreabă aşa, doar pentru o ultimă verificare: Şi unde aşteaptă curierul, în Budapesta? E clar. Îşi cere nevastă-mea scuze şi îi asigură că după încă o foarte scurtă aşteptare curierul îşi va putea livra marfa. O sună pe soacră-mea şi lămureşte misterul. Tinerii comandaseră şi plecaseră de acasă, urmând ca mâncarea să fie ridicată de soacră-mea. Care era în baie.

În concluzie mă gândesc că nu va mai trece multă vreme când pe bune livrările vor putea fi făcute şi între capitale. Şi atunci să te ţii, poate că firmele cele mai prospere nu vor fi cele cu mâncarea cea mai bună, sau cea mai ieftină, ci cele cu curieratul cel mai rapid. Trăim la o intensitate care obligă la viteză. Ce mi-e că mi se aduce mâncarea din la Budapesta din Bucureşti sau din Sofia sau Istanbul, dacă curierul ajunge în doar câteva minute?

luni, decembrie 20, 2010

Oameni de ştiinţă specializaţi în prins iepuri

Vă rog să mă iertaţi, din start vă adresez scuzele mele pentru ca cele de mai jos nu au nici o legătură cu sărbătorile de Crăciun. Sau mă rog, au cel mult la nivel festivist: punem masa, vine invitata şi prietena sa cea mai bună, toată lumea e fericită. Până la un punct când lucrurile o iau razna.

We Are Scientists este un grup american de indie, nu foarte mare şi piesele lor trec în general neobservate. Particularitatea grupului constă însă în faptul că rămân clipurile. Încă o trupă (lângă My Chemical Romance, care şi-a conceput noul album mai mult ca şi coloană sonoră pentru un film de acţiune) care face muzică de dragul de a face film. Iată că se poate. Şi iată că, zicala cu nenea care aleargă după doi iepuri se contrazice. Prinzi unul mai plăpând, care probabil a fost bolnav în copilărie şi unul numai bun de făcut tocană... Cântecelul de mai jos e haios, m+am gândit că vă va relaxa puţin. Enjoy!


Dictatura roboţilor a început azi

Să vă zic una tare care mi s-a întâmplat acum câteva minute şi care confirmă încă una dintre profeţiile Babei Vanga, de data aceasta referitoare la dictatura roboţilor. Spunea baba asta la un moment dat că ne vom transforma toţi în roboţi. Ei poftim, iată şi dovada.

Începem serviciul la ora 9.00. Dat fiindcă am o groază de treabă de terminat până în ajunul Crăciunului, ca să mă pot bucura şi eu ca tot omul de sărbători am venit astăzi la birou la ora 8.30 şi probabil că aşa o voi ţine până joi. La ora 8.35 sună telefonul. O voce cam trecută de 45 o caută respectuos pe una dintre colegele mele. La fel de respectuos îi răspund că la noi programul începe la ora 9.00. Realizează că Budapesta e cu o oră în urmă faţă de Bucureşti. Am realizat prin urmare că e vorba de o doamnă care sună din România. Doamna de la celălalt capăt al firului consideră necesar să îmi explice că sună din România. OOOOOOOK. Trecem mai departe, mai ales că deja suntem amici. Acum mă asigură că va reveni fix in 25 minute (ce, ne jucăm aici?). Ce să-i mai zic? Eventual să o asigur că dacă sună în fix 25 de minute tot nu are prea mari şanse să o prindă pe colega mea, e gheaţă pe jos, maşinile alunecă de nu se poate... Deja o simt că este iritată. Mă întreaba încă o dată dacă începem la 9. Îi confirm. Acum este momentul cheie, când se repede în fulgii mei şi mă întreabă, iritată: Atunci dumneata cine eşti? Chiar aşa, dacă începi la 9 de ce răspunzi la telefon, boule. Şi atunci i-am răspuns: Robotul telefonic. Şi ce credeţi că i-a răspuns doamna robotului telefonic? Mă scuzaţi. Mi-am revenit cu greu. O doamnă venerabilă, fără nici o îndoială educată, stilată a ajuns să îşi ceară scuze unui robot telefonic... Baba Vanga e pe val.

Update! Au trecut mai bine de 40 de minute, colega mea nu a venit, în schimb telefonul a sunat din nou. Doamna spune: alo! şi eu îi răspund, credeţi-mă, atipic pentru un robot şi foarte personalizat. Ce credeţi că a făcut doamna? Mi-a închis telefonul. Pe bună dreptate. Aşa merită un robot.

P.S.

Dragi prieteni, cu care am tot vorbit la telefon. Vă rog să îmi spuneţi dacă chiar am voce de robot telefonic. Sau dacă aveam, pentru că asta ar însemna că de la o vreme sunt posedat de un robot...

duminică, decembrie 19, 2010

CNA sau moartea cafenelei și glorificarea iarmarocului

De asemenea, având în vedere faptul că invitatul l-a prezentat pe Corneliu Zelea Codreanu într-o lumină pozitivă, favorabilă, caracterizându-l ca pe un personaj romantic, ce nu a fost corupt, fanatic al ideii de onoare, de demnitate, Consiliul a apreciat că, la editarea emisiunii, radiodifuzorul trebuia să ţină cont şi de prevederile art. 47 din Codul audiovizualului, care interzic prezentarea apologetică a crimelor şi abuzurilor regimurilor totalitare, a autorilor unor astfel de fapte.
În temeiul dispoziţiilor art. 91 alin. (2), şi cu respectarea prevederilor art. 15 din Legea audiovizualului nr. 504/2002, cu modificările şi completările ulterioare, Consiliul Naţional al Audiovizualului decide adresarea unei somaţii publice SOCIETĂŢII ROMÂNE DE TELEVIZIUNE pentru postul de televiziune TVR 1 şi dispune intrarea de îndată în legalitate.
Potrivit dispoziţiilor art. 93^1 alin. (1) şi (2) din Legea audiovizualului nr. 504/2002, astfel cum a fost modificată prin Legea nr. 333/2009, aveţi obligaţia de a transmite în următoarele 24 de ore de la comunicare, sonor şi vizual, de cel puţin 3 ori, în intervalul orar 18.00-22.00, din care o dată în principala emisiune de ştiri, următorul text:
„Consiliul Naţional al Audiovizualului a sancţionat postul de televiziune TVR 1, cu somaţie publică, întrucât, în cadrul emisiunii „Profesioniştii”, din 13 noiembrie 2010, în care a fost abordat un subiect controversat, nu a fost asigurată pluralitatea ideilor şi a punctelor de vedere, fiind încălcate principiile echilibrului şi imparţialităţii informaţiilor şi favorizarea liberei formări a opiniilor, prevăzute de legislaţia din domeniul audiovizualului”.

Este vorba despre o somație dată de CNA pentru ediția din 13 noiembrie 2010 a emisiunii ”Profesioniștii”, a Eugeniei Vodă, în care invitat a fost Ion Cristoiu. Această decizie, susținută de 7 ”consilieri” în audiovizual și nesusținută de unul singur, Mihai Mălaimare a fost la rândul său combătută de alți intelectuali români: Marie-France Ionesco (Franţa), David Esrig (Germania), Gabriel Liiceanu, Cristian Mungiu, Toma Pavel (SUA), Lucian Pintilie, Andrei Pleşu, Corneliu Porumboiu, Cristi Puiu şi Silviu Purcărete și susținută de intelectualul român Nicolae Manolescu.

Așadar CNA este revoltat pentru că în emisiune Ion Cristoiu vorbește despre Zelea Codreanu ca despre un ”personaj romantic”. Unde e vina Eugeniei Vodă? Stați că am găsit-o: că nu a asigurat pluralitatea ideilor. Adică că, din când în când nu s-a arătat revoltată de cele spuse de Cristoiu ca o precupeață în târg. Că nu l-a întrerupt pe Cristoiu și că nu a reacționat când acesta a vorbit despre ”substanța explozivă”, prin care consider că s-a săvârșit astfel și ”pluralitatea ideilor” Prin ”substanță explozivă” Cristoiu a spus totul. A vorbit despre genocid, însă nu l-a explicat. Pentru că a pornit, ca orice om de cultură, cercetător, istoric, de la considerentul că acum noul merită atenție și nu locul comun. Încă o vină a Eugeniei Vodă este că nu a adus-o în emisiune și pe Magda Ciumac, care la rândul ei să fi atras și prezența lui Tolea cu tomberonul, care la rândul său să o fi adus și pe Sexy Brăileanca, care la rândul ei să îl fi adus pe Fernando de la Caransebeș și pe Roxy Manelista. Uriașa ridiche românească... Aștia ar fi trebuit să vină setați să îl înjure pe Zelea Codreanu și treaba era ca și rezolvată. Aici a greșit substanțial Eugenia Vodă, a încercat o singularizare, generând vulgului sentimentul de paria. Ceea ce este inadmisibil. Totul trebuia să fie invers în România actuală. Intelectualul de rasă, ideologul (imediat voi aduce și asta în discuție) ar fi trebuit să fie paria și subvalorile la conducere.



Membrii CNA sunt supărați că nu a găsit Cristoiu nimic legat de șpăgile și de afacerile oneroase ale lui Zelea Codreanu, un ideolog. E ca și cum ai acuza un fotbalist român contemporan că nu a citit Kant, Wittgenstein, Borges, Foucault sau Soljenițin... Nu îmi amintesc nimic similar legat de Marx sau de Lenin. Și acum să vedeți cu ce vin, ca să fiu acuzat la unison de ”fundamentalism”. Cu Iisus. Alt ideolog. De fapt cred că primul ideolog modern al umanității. Cred că întreg clerul ar trebui să primească de la CNA o somație, pentru că în emisiunile în care este prezent nu își găsește loc ”pluralitatea ideilor”. Pentru că nu a fost găsit, sau dacă a fost găsit nu a fost adus nimeni care să îi combată pe popi, vorbind despre șpăgile și atitudinea imorală a lui Iisus. Despre beții, despre preacurvia sa, despre copiii săi ilegitimi, despre jocurile sale de noroc, despre infracțiunile sale.

În final vă invit să urmăriți cu mare atenție secvența din emisiune, din curiozitate, din spirit de informare, din dorința de a vă ajuta să mă combateți (altfel cine știe, îmi dă poate CNA-ul vreo sancțiune) și nu în ultimul rând ca pe un memento mori. S-ar putea ca ceea ce veți vedea să fie cântecul de lebădă al libertății de exprimare.

P.S.

De asemenea vă invit să aruncați un ochi și aici, pe blogul lui Amedeo Ene.

sâmbătă, decembrie 18, 2010

Cu logica printre roboții de pe Facebook și pe urmă printre semenii noștri

Ieri a fost o zi a revelației, o zi ciudată în care, iată, americanii, da, ați auzit bine, americanii mi-au dat lecții de moralitate. Așadar ieri, cam după prânz sunt străfulgerat de un gând: de ce nu ar urca Vasile Sensual și pe facebook. Zis și făcut, mai cu seamă că citisem în câteva locuri că în mod normal înregistrarea unui astfel de cont nu mi-ar lua mai mult de 5-10 minute. Am făcut toate operațiunile ca la carte, am trecut corect adresa de mail, vasile.sensual@gmail.com, și am fost anunțat că mi s-a deschis contul. De-abia de-aici începe dezastrul. Sunt anunțat că nu pot porni acest profil până nu îl construiesc. Zis și făcut. Nume și prenume, întrebare ajutătoare și răspuns. Sunt refuzat mai întâi pe motiv că răspunsul la întrebarea ajutătoare este mai scurt de 6 caractere. Am un moment de confuzie totală. Înțeleg subliminal că se dorește să nu prea folosești întrebarea: care a fost numele primului vostru cățel? Cu mai mult de șase litere? Patrocle Iliescu... Cred că vă dați seama că de pildă, cosmonauții de pe Sputnik 2 ar fi trebuit să mintă la capitolul ăsta și să nu treacă numele cățelușei Laika, dacă ar fi vrut cont pe Facebook. Sau să îi scrie numele Laikka. Sau Laikaa. Sau Laaika. Prin urmare fac și eu la fel. Îmi rebotez primul câine, un minunat boxer, Bellla. Tot nu merge. Vorba englezită a Innei (gurista) ”omagaa, omagaa”. Acum sunt anunțat că numele meu nu poate fi acceptat de motoarele Facebook. Numele meu, ca în acte: Vasile Sensual. E inacceptabil. Oricum, mi se mai dă o șansă. E posibil să fie totuși o eroare de motor. Cu intervale mai lungi sau mai scurte tot încerc să îmi updatez profilul. NIMIC. Disperat, mă hotărăsc să îmi fac un nou cont. De aceasta dată nu am la dispoziție decât o singură variantă, cea cu Vasile Senzual. Zis și făcut. Și vreți să știți ceva? De data asta am fost acceptat. Senzual este permis, Sensual nu. Adevărul e că până la urmă o literă contează, oricât ați încerca să îmi explicați că nu e așa. E cazul substantivului păcat. Sigur dacă Facebook-ul ar fi fost implementat de niște români Căcat Vasile ar fi fost respins de la bun început ca nume de cont, Păcat Vasile trecând de cenzura roboților fără nici o emoție.

De fapt unde vroiam să ajung? La Simona Sensual. Ea de pildă nu are dreptul la cont pe facebook pe numele său oficial. Dacă modifică s-ul cu z-ul se acceptă. Și atunci stau eu și mă întreb, dacă tot preluăm de la americani toate clișeele posibile, de ce nu facem același lucru și în cazul Simonei Sensual. Să o interzicem pe motiv că face rău sănătății minții celor din jur. Știu, de Crăciun ar trebui să fiu de bun. Întrebarea pe care mi-o pun, firește, este: cât de bun?

Sper că ați mai reținut și că mă găsiți și pe Facebook. Al dumneavoastră, același Vasile Sensual, de data aceasta Vasile Senzual!

vineri, decembrie 17, 2010

Necrolog: a murit simţul civic în România. Dacă nu a murit, să facă bine să moară cât mai repede!

Ieri, o cunoştinţă din Bucureşti a avut un accident de maşină, din fericire încheiat fără victime. Femeia conducea prudent, când pe şosea îi sare în faţă un copil pe care îl loveşte. Nu grav, dar îl loveşte. Iese din maşină şi... surpriză, din mulţime, o cucoană de culoarea cafelei declarată drept mama copilului accidentat sare la bătaie şi îi dă un pumn în faţă, spărgându-i ochelarii şi învineţind-o. Poliţia o absolvă pe cunoştinţa mea de orice vină şi de asemenea nu intervine în acest conflict.

Acum coroborez această întâmplare cu declaraţia recentă a lui Christian Ciocan, purtătorul de cuvânt al Poliţiei Capitalei:

"Christian Ciocan, purtatorul de cuvant al Politiei Capitalei, spune ca cea mai buna reactie in cazul conflictelor din strada este anuntarea incidentului la numarul de urgenta 112: Le recomand oamenilor sa nu intervina in conflictele din strada. In primul rand este foarte riscant. Pot oricand sa devina ei insisi victime. Conflictul initial poate fi extins daca este vorba despre o incaierare intre bande sau gasti de cartier. Nici nu mai suntem inainte de 1989, cand din simt civic orice cetatean trebuia sa intervina.

Astazi, in 2010, suntem stat european si este dreptul Politiei, dar si obligatia acesteia sa o faca. Cei care asista la cazuri de agresiune in strada trebuie sa anunte de indata la 112. Exista apoi un alt risc, cel al comiterii unei infractiuni. Cei care intervin pot la randul lor sa devina subiect de cercetare, daca in cazul interventiei lor incalca legea",
a explicat Ciocan, citat de Gândul.info.

În primul rând nu pot să nu constat că Ciocan se contrazice. Zice el în rezumat că îndeamnă ca opinia publică să se abţină, după care constată că nu mai există simţul civic dinainte de 89. Cum stă treaba asta, că eu unul nu pricep? Păi dacă nu mai avem simţ civic şi drept urmare nu ne mai implicăm, de ce să ne mai îndemne să nu ne implicăm? Se pare însă că răspunsul stă în următorul pasaj bolduit, când Ciocan ne anunţă oficial că e posibil să fim şi noi ulterior acuzaţi pentru exces de simţ civic. De fapt e altceva, e vorba de interesele şi influenţele oculte. Adică eu unul mă implic, o dau pe precupeaţa de culoarea cafelei cu lapte la o parte şi mai atenuez din pumnii îndreptaţi către şoferiţa nevinovată că un copil scăpat de sub supraveghere s-a trezit traversând bulevardul prin loc nepermis, cu umbră şi verdeaţă. Pe urmă însă Ciocan nu îmi mai garantează că precupeaţa nu depune plângere că aş fi violentat-o fără motiv. De fapt, nu numai că nu garantează, ci aproape că mă asigură că mi-o voi lua pentru insolenţa de a răspunde civic pentru o nedreptate.

Am aflat că, deşi ieri ştiam că precupeaţa va fi dată în judecată, după ce cunoştinţa mea îşi scosese certificat de la medico-legal acţiunea nu va mai avea nici o continuare. Până la urmă mcred că Ciocan a învins. Taci şi înghiţi. La mulţi ani!

Ce vrăji a mai făcut Vasile...

Căutând eu ieri pe gagăl VASILE SENSUAL, nu o să ghiciţi niciodată ce mi s-a întâmplat: am dat peste următorul text: The sex between Nina and Vasile was sensual but raw. Să mai zică lumea că numele de Vasile nu ar fi predispus la o sensualitate specială... Citind eu cu atenţie aflu că este vorba despre un fragment dintr-o cărticică de Massa, nu Felipe, ci J.J. intitulată criptic: "Counting Midnight". Să fac şi eu acum ca o vacă căreia i-am dăruit un album de pictură şi răsfoind primele pagini, unde biografia autorului era pigmentată cu fotografii de arhivă îmi comunică, uimită: "Aaaa, e cu istorici!". Aaaa, cartea asta e cu revelioane. Citesc mai departe şi mi-e dat să aflu că Vasile, pe numele său din buletin Vasile Velicescu este un vampir de 927 de ani care trăieşte o sensuală poveste de amor cu Nina. Nu Nina Iliescu, ci Nina Caruthers, care nu are decât 27 de ani. Ei bine, dacă nu v-aţi prins de ce vampirul Vasile are 927 de ani si nu 932 sau 914 sau 905, vă dau eu răspunsul. Are 927, pentru că în anul când Nina se năştea Vasile avea 900, sâc.

În rezumat, vampirul Vasile a pierdut-o pe iubirea vieţii sale, moartă şi acum îi ia un interviu unei alte Nina, care, să vedeţi minune, este copia la indigo a celeilalte Nina. Vasile e nervos, dar nu prea înţeleg de ce. Cică pentru că a dat din nou peste Nina. Trag concluzia că într-un fel Vasile îşi dorea să scape de Nina, de care se plictisise şi de aici nervii săi, pentru că iată, tot peste ea dă. Acum cică e hotărât să devoaleze motivele pentru care Nina încă mai respiră, ba mai mult, vrea să o şi pedepsească. Nenorocirea de pe lume. Iată, pentru cei deja curioşi de desfăşurarea evenimentului descrierea în original a lui Vasile:"Vasile is elegant and suave with a cultured Old World accent a hard muscular body and a very sexy way of talking." Respectiv a Ninei: "She has a husky, sexy voice, an impish sense of humor, and a debilitating crush on her boss. " Dacă nu v-aţi prins ce urmează să se întâmple în carte, vă spun eu, este la mintea cocoşului: Vasile nu îi poate veni de hac Ninei, pentru că ea are un câine husky, după cum aţi remarcat, sper în citatul de mai sus."

Şi în cele din urmă, fireşte: "The sex between Nina and Vasile was sensual but raw."

Dacă nu găsiţi un cadou mai bun de Crăciun, luaţi cartea asta în original, în limba engleză, dacă se poate cuiva care nu ştie engleză. În orice caz, dacă vă loveşte cu ea scăpaţi uşor pentru că nu are prea multe pagini, şi nici jignit/ă nu se va putea simţi adrisantul, pun pariu că îi va scăpa chiar un zâmbet. Nu primeşti în fiecare zi cadou o carte cu un vampir pe care să îl cheme Vasile. Să îl cheme la oaste, fireşte!

joi, decembrie 16, 2010

Avertizare pentru Simona Ionescu!

Umblă zvonul prin urbe cum că s-ar fi format prin ţară un comando de indivizi cu comportament urban suspect. Ce îi leagă pe aceştia, ce îi face pe aceştia să fie o "găşcuţă". Toţi sunt pasionaţi jucători de Carmageddon şi în egală măsură fani The Mono Jacks. Oamenii ăştia, paradoxal cât de mulţi se pot găsi care să împartă aceste două pasiuni, vor să restabilească ceea ce lor li se pare a fi o nedreptate: să repună The Mono Jacks pe primul loc în topul Guerilla Radio. TMJ ocupase prima poziţie cu "Push the Pedal". Ei bine, de o săptămână trupa bucureşteană a fost detronată, locul fiind ocupat de Aeroport cu a lor "Simona Ionescu".

De fapt despre ce acţiune concertată este vorba? Comando-ul mai sus pomenit şi-a propus să le anihileze pe toate doamnele sau domnişoarele numite Simona Ionescu, în principal prin intermediul automobilelor din dotare. Acestea urmează să fie fie accidentate mortal, fie răpite, fie pur şi simplu fie agăţate. Aflând acest zvon m-am gândit că e bine să vi-l aduc la cunoştinţă. Faceţi şi voi la fel, daţi dovadă de altruism, anunţaţi-le pe toate Simonele Ionescu pe care le cunoaşteţi să intre o vreme în anonimat. Sau să trimită rapid anunţ de schimbare a numelui în Monitorul Oficial.

Promit să vă ţin la curent în cazul în care unei alte trupe româneşti i se căşunează să mai dedice vreo piesă de-a lor unui alt nume şi prenume propriu. De când lumea, frica păzeşte bostănăria...

P.S.

Nu se poate spune acelaşi lucru chiar despre The Mono Jacks. Ar fi intrat la aceeaşi categorie dacă intitulau piesa Maria Popescu, dar aşa, doar o Mărie nu justifică o măcelărie...

Cause à mon cul ma tête est malade

Un artist adevărat consider că nu are voie să se scuze. Poate cel mult să îşi explice conceptul, dar să se scuze, niciodată.

Am o cunoştinţă cu care în mod normal nu mă laud. Probabil că este singura persoană despre care obişnuiesc frecvent să spun că "nu o cunosc". Mi-e ruşine. Nu mi-e ruşine să recunosc că ni s-au intersectat o dată sau de mai multe ori paşii, ci mi-e ruşine să trebuiască să îngroş şi eu numărul celor care au ceva de zis împotriva acestui om, pentru că la un moment este posibil să fiu obligat să semnez o petiţie privind condamnarea acestuia la moarte. La moarte în chinuri. Mă rog, singura scuză pe care i-aş putea-o găsi este că omul e artist... Cum o dau tot jignitor este pentru restul artiştilor.

Omul ăsta, să-i spunem DM, este muzician. Unul foarte prost. Lamentabil de prost. Dar asta doar în accepţiunea noastră. Pentru că el este foarte bun şi dornic de socializare. Aşa se face că oriunde îşi itinerează talentul doreşte să îi cunoască şi pe ceilalţi din breasla lui. Totul a început în ziua când, ajuns în oraşul Z a anunţat că ar vrea să îl cunoască pe unul dintre marii pianişti ai oraşului. Acesta, amabil l-a invitat la el acasă, la o cină. Împreună cu soţia au pregătit o masă discretă însă foarte cochetă şi au desfăcut o sticlă de vin roşu, pe care au băut-o în trei. A doua zi dimineaţă, pianistul din oraşul Z asistă la concertul lui DM. Dezastru. Ulterior DM avea să recunoască această calamitate, motivând că, cu o noapte înainte de concert, din invidie profesională a fost îmbătat de pianist.

După mai multe astfel de aventuri lumea a aflat pericolul. Artişti din toată ţara au început să refuze pe bandă rulantă socializarea cu DM. Şi acum vine bomba. Credeţi că DM s-a oprit din cantat? Nu. Este în continuare la fel de mare şi talentat. Din când în când, dacă cineva îi sugerează că a cântat foarte prost ce credeţi că motivează? Fusese nemâncat înaintea spectacolului!

P.S.

Nu încercaţi decodarea numelui acestui artist, nu veţi reuşi să îl deconspiraţi.

În orice caz, aviz cârcotaşilor, nu este vorba despre Dinu Maxer, sau Maxxer sau Maxxxer sau Maxxxxer! Deci NU.

Compozitorul filmului - o nouă meserie care combină anormalul cu paranormalul

Cred că v-am zis, mai demult că în România sunt la modă meseriile exotice, motiv pentru care ţara se bucură de cea mai scăzută rată la şomaj dar de un număr limitat de cărţi de muncă. Nomenclatorul de meserii stă deschis pentru completarea următoarelor bresle gândite după vocaţia muncitorului: "textier de balet", "mecanic trenuleţ electric", "arhitect de piftie". Spun asta pentru că iată, astăzi tocmai a fost dată în folosinţă o nouă breaslă, aceea de "compozitor al unui film". Atenţie mare, a nu se încurca cu regizorul de film. Compozitorul unui film face altceva. Compune un film cu un anumit actor. De pildă Sergiu Nicolaescu este regizorul filmului "cu mâinile curate", dar tot Sergiu Nicolaescu este şi compozitorul filmului cu Sergiu Nicolaescu. După cum vedeţi şi din imaginea desprinsă din Libertatea "compozitorul unui film" dobândeşte prin natura meseriei sale caracteristicile fizice ale actorului din rolul principal. De pildă, în cazul de faţă Dan Pârvu , indiferent cum arată el în mod normal, în momentul în care lucrează cu Bârlădeanu Pârvu ia chipul şi asemănarea acestuia, ca în Woody Allen în Zelig.

Acum ca să ne înţelegem. Dincolo de toate neajunsurile unei munci, "compozitorul unui film" se bucură de acest cameleonism. Compui filmul, munceşti din greu, râneşti la fundul vedetei dar după aia lumea ajunge să te indentifice cu aceasta. E rău? Alegeţi-vă vedeta, începeţi să îi compuneţi filmul şi puneţi-vă această dorinţă în noaptea de Crăciun. Noul an va începe cu muncă multă, cu acest proiect în plus, dar nu ignoraţi că veţi face astfel şi un cadou minunat partenerului de viaţă. Soţia se va trezi dimineaţă în pat cu Pepe şi soţul cu Sexy Brăileanca. O să plătiţi pentru această fantezie tot anul 2011, dar poate că merită...

joi, decembrie 09, 2010

Botezatu cea mai misogină vedetă a României contemporane

Cred că nu mi-am exprimat niciodată public părerea cu privire la Cătălin Botezatu. Am evitat cu foarte multă atenţie să intru în polemici de genul: înger sau demon, straight sau gay, promovat pe talent sau pe favoruri sexuale. Pur şi simplu personajul nu mi se părea că merită această atenţie din partea mea. De această dată însă situaţia s-a schimbat, pentru că sunt de părere că showul a mers mult prea departe. Oricât ar fi de perversă televiziunea în România, principalul vinovat de modul în care au evoluat lucrurile este acest Botezatu, care, probabil din motive financiar s-a implicat în tot acest circ. Îmi amintesc că acum câţiva ani făcuse o depresie şi devenise ţinta numărul unu în mediatizare mai ales când declara că a fost la un pas de sinucidere. Era dezamăgit în dragoste. Acum, când Bianca Drăguşanu i-a pus coarne Botezatu este absolvit de orice depresie. Sigur, trebuie să îl înţelegem, omul s-a maturizat, nu poate face chiar aşa o pasiune distrugătoare pentru o piţipoancă. Nu cum a simulat că face Orson Welles, cel care se căsătorise cu Rita Hayworth pentru că trebuia să câştige pariul de a se fi căsătorit cu cea mai frumoasă roşcată din America. De fapt la Botezatu nu regnul face diferenţa, ci chiar sexul celeilalte persoane. Dar nu, cu siguranţă Botezatu nu este gay...

Nu este gay pentru că am putut vedea cu toţii imagini cu el şi Bianca făcând sex la marginea pădurii. Cineva, un operator uitase acolo o cameră profesională, în speranţa că peste o săptămână când ar fi revenit ar fi avut marea surpriză să admire filmate căprioarele şi porcii mistreţi din zonă. Nu a mai avut bucuria asta pentru că animalele în cauză au pus stăpânire pe aparat şi au trimis filmuleţul spre tabloide. Ce rol are un astfel de mesaj machist, mult peste simplul gest masculin al marcării teritoriului dacă nu să ascundă adevăratul comportament? Pe urmă apare Cristea. Dar nu, cu siguranţă Botezatu nu este gay...

Nu este gay pentru că de curând şi-a promovat un soi de copil, recunoscut târziu. Fiul marelui portar Iordache, de la Steaua. Aici însă văd roşu. Chiar nu mă interesează că dinamovistul de Botezatu s-a gândit acum să se răzbune pe stelistul Iordache. Mi se pare nu o lipsă profundă de moralitate, ci un cinism căruia ar trebui să i se răspundă la fel. Ar trebui ca o instanţă morală să îl izoleze pe Botezatu într-un grup de oameni mai cinici ca el. Acolo să lupte pentru supravieţuire, nu în faţa camerelor de luat vederi unde aproape că dictează trendul. Mi se pare inadmisibil ca, doar pentru că tu eşti sub reflector să ajungi să îţi permiţi să demolezi căminul celui care a crescut mai bine de 20 de ani un copil. Metaforic vorbind Iordache e Gepetto şi Botezatu vulpoiul ce pervers. E ca şi cum mâine aş declara pe post că sunt tatăl biologic al lui Jennifer Garner. Să-mi bag efectiv picioarele în viaţa lui Ben Affleck, care, e drept că nu a ezitat să o încurce pe Jennifer Lopez, tocmai când eram pe cale să o seduc definitiv şi iremediabil, dar asta e o altă poveste. Sau să-i transmit lui Tomiţă (Cruise) că eu sunt de fapt tatăl copilului lui Katie (Holmes)... Voi puteţi tolera aşa ceva, că parcă nici eu nu pot. Mi se pare un tertip mârşav prin care Botezatu îşi reclamă îndoielnica bărbăţie. Dar nu, cu siguranţă Botezatu nu este gay...

Până la urmă cine şi-o ia cel mai mult din toate aceste clovnerii de presă. Nu bărbaţii, pentru că puţin ne pasă nouă de sexul şi apucăturile lui Botezatu, ci chiar femeile. Ele sunt cele folosite, umilite, jignite în public de Cătălin Botezatu. Bianca - o marionetă profitoare cu un IQ discutabil, mama copilului portarului Iordache de asemenea, fata cealaltă care chipurile a fost aleasa lui Bote într-un reality show tot aşa. Prestaţia lui Botezatu este chintesenţa misoginismului, dar şi a triumfului visului de celuloid. Dar nu, cu siguranţă Botezatu nu este gay...

All women can be Bote's heroes just for a day! (Sau cum ar zice Golum: "heroeses")

miercuri, decembrie 08, 2010

Buru-buru, leapşa cu pătrăţel roşu, umed, de la Akritură

Akritura, care nu îmi mai dă pace cu leapşa ei este vinovată de ceea ce urmează. Prin urmare, orice reclamaţie pentru exibiţionism, indecenţă, fracturare deschisă a bunelor năravuri vă rog respectuos să o adresaţi acesteia aici. Zice Akritura: "Top 5 femei celebre cu care ai face amor ghebos. Regulă unică: trebuie sa le descrii stilul."

Aşadar iată topul:

1. Elena Ceauşescu - nu ştiu de ce, dar simt furnicături numai când îi aud numele rostit, din ce în ce mai rar şi accidental. Este genul acela de nostalgie după ceva risipit. Mi-o amintesc autoritară rostind sacadat, eminamente sexual: alo, alo, treceţi la locurili voastre. Fără să vreau mi-o imaginez în poziţia Yab-Yum, atât de aproape de mine şi atât de departe strigându-mă: "mă, sunt mă-ta, mă".

2. Simona Ionescu - este o fantezie recentă, chiar foarte recentă, care însă mă arde într-o asemenea măsură încât am convingerea că va fi ceva foarte serios şi că sunt în perspectivă ceva şanse ca pe viitor să o surclaseze pe Lenuţa. O văd pe Simona Ionescu pretabilă tuturor poziţiilor din lume mai puţin cei Yab-Yum. Este mult prea intimă această apropiere şi locul este deja ocupată de Elena Ceauşescu. "Mai ales când eşti îndrăgostit ca un nebun ca un tâmpit de Simona Ionescu..."

3. Eva Braun - mă excită teribil ideea că indirect Hitler ajunge să îmi facă cunilingus.

4. Gemenele Indiggău- sunt gemene, aşa că trebuie numărate împreună. Sunt convins că nu le-aş face faţă (cu asta mi-am dat foc la valiză, o să se spună că am călcat în picioare masculinitatea), prin urmare voi apela la un tertip. O voi abuza în draci pe una singură, cu convingerea că şi cealaltă, aflată la o oarecare distanţă, poate chiar în camera alăturată ar simţi exact aceleaşi lucruri. Am aflat eu din reviste că fiecare dintre gemene, în general simte orice i se întâmplă celeilalte. Aşadar mă voi concentra pe o geamănă aleatorie şi mă voi lăuda a doua zi că am satisfăcut până la epuizare două gemene.

5. Surorile Bambi - acum dacă tot au fost acceptate două gemene, deci a fost creat un precedent periculos, consider că ar trebui făcut rabat şi pentru cele două fete Denisa şi Raluca Tănase, care îşi completează neisprăvirile cu mici neajunsuri, simpatice. Una e blondă, alta e brunetă, una e mai înceată la minte, cealaltă este şi mai înceată. Am certitudinea că cele două, împreună îmi pot garanta momente de înălţare spirituală, între reprizele de sex disperat putând să introduc pastile umoristice de genul: "dragă Denisa adu-mi te rog falusul din Bibliotecă", după care mă voi adresa complice Ralucăi spunându-i: "să vezi că nu ştie că falusul este cucul ăla împăiat". După care revenim la sexul rudimentar, cu ură, cu intoleranţă.

Hoţul de biciclete din Amsterdam

Astăzi e clar ziua întâmplărilor năstruşnice cu amici sau cunoştinţe. Mai am una de înaltă ţinută povestită de o cunoştinţă din Olanda, din propria experienţă. Iată cum un român năstruşnic dejoacă tertipurile olandeze.

Omul ăsta este român, trăitor de mulţi ani la Amsterdam şi biciclist convins. Într-una din seri, prezent la un vernisaj, omul îşi lasă bicicleta, scumpă şi performantă legată de un stâlp în faţa galeriei. Târziu în noapte, la ieşire, pe întuneric, dibuieşte lacătul, deschide lanţul şi surpriză, bicicleta nu se lasă urnită din loc. Ca orice profesionist al ghidonului scoate lanterna şi surpriză maximă: lanţul său era dublat de un altul. Al hoţului. Astfel acesta se asigurase că bicicleta nu pleacă din loc. Românul nostru pune lanţul său la loc şi pleacă pe jos spre casă. Cu ajutorul curselor de noapte ajunge în zori. A doua zi se duce la primul magazin de specialitate, cumpără un lanţ nou şi spre seară se întoarce la locul unde îşi lăsase cu o noapte înainte bicicleta. Totul neschimbat, aşa că pune lanţul nou. O zi mai târziu se întoarce la locul faptei. Surpriză şi mai mare, hoţul pusese un lanţ nou peste cele trei vechi. Românul nostru mai cumpără un lanţ şi îl pune şi pe ăla. Prins de treburi, o săptămână mai târziu revine la stâlpul de care îi fusese legată bicicleta. Şapte lanţuri. Respiră uşurat şi mai pune încă trei, cu care venise, preventiv. Câteva zile mai târziu bicicleta îi era legată de stâlp cu 20 de lanţuri, de ai fi zis că e Prometeu înlănţuit, nu altceva. De data asta renunţă să mai pună lanţuri.

Câteva luni mai târziu reuşeşte să îşi cumpere o bicicletă nouă. Este momentul în care se decide că la toată risipa de bani, cel puţin un lanţ recuperat ar însemna o mică economie. Se urcă pe noua bicicletă şi ajunge la locul în care defuncta, deja uitata încă îl aştepta. De data asta era legată doar cu cele câteva lanţuri ale sale. Hoţul, probabil atins de criza financiară şi-a retras lanţurile, pentru a le folosi în scopuri mult mai practice. Românul nostru îl biruise. A plecat fericit spre casă pe noua bicicletă, pe cea veche ducând-o de cadru. Când să o salte pe aceasta din urmă de şa, simte ceva foşnind. Un bilet, pe o hârtie împăturită. Mesajul era: eşti tare, vrei să lucrăm împreună?

La fereastra unde-atârnă o lenjerie intimă mică...

Am un amic, un tip plinuţ, dolofan, rotofei, care de multă vreme "vrea să-şi facă o prietenă dar nu găseşte, ca să apeleze la el". O caută de multă vreme, nu o găseşte, mă rog, nu vreau sa intru în amănunte care ar comuta discuţia înspre patologic. Oricum, mai e un amănunt important pe care trebuie să vi-l comunic, omul ăsta mai crede şi în "semne", genul care dacă în plină vară vede pe jos o crenguţă ruptă opinează că vine toamna... Cu toate acestea, dincolo de sfera sentimentală omul ăsta este genial, cult şi un foarte, foarte bun profesionist. Director de filială a unei firme internaţionale.

Ei bine, să vedeţi ce i s-a întâmplat prin vară omului ăstuia, culminând cu un epilog de dată recentă. Biroul său avea geamurile orientate spre clădirea de birouri alăturată. Dată fiind absenţa curţii, cele două blocuri sunt atât de apropiate, încât cu puţine eforturi ai putea atinge geamul de vizavi. De pe la începutul verii, salariata din biroul de alături, la primele ore ale dimineţii a început să îşi pună pe pervaz, ostentativ sutienul şi chiloţii coloraţi. După câteva săptămâni, amicul meu a tras concluzia că fata asta îi transmite "semne". Prin urmare a început şi el să facă acelaşi lucru. S-a dezbrăcat gol puşcă şi şi-a întins chiloţii şi pantalonii, cămaşa, cravata şi maieul (da, omul poartă maieu) pe pervazul geamului.

Acum câteva luni nebunie mare în firmă, cineva trebuie dat afară. Pe listă, prima, o domnişoară, să îi spunem codat Vrăbiuţa, un fel de secretară, de fapt, mai important de atât este că stimata nu era pila nimănui. Ghinionul (pentru amicul meu!) face la un moment datVrăbiuţa să intre în birou, buluc, fără să bată la uşă. Surpriză. Şeful în cucu gol în mijlocul camerei. Evident, Vrăbiuţa nu a mai fost dată afară, amicul meu sperând din tot sufletul că prin acest gest al său a reuşit să îi cumpere tăcerea.

Între timp, amicul meu dezleagă misterul legat de chiloţii înfloraţi şi de sutienul cu floricele de vizazi. Fata venea în fiecare dimineaţa la birou de la piscină, şi îşi usca astfel costumul de baie compus din două piese. Dar "semnul" oricum îl primise. Era cazul să meargă şi el la piscină, să dea jos kilogramele în plus. Acum, după destule luni de bazin omul a slăbit, arată ok şi a şi renunţat să mai umble gol prin birou. În schimb zilele trecute i-a ajuns la urechi zvonul care circulă în firmă, cum că ar fi gay. Că ar fi gay şi că i-ar face "ochi" dulci tânărului de la geamul de vizavi. Uitasem să vă spun că între timp fata de vizavi şi-a schimbat biroul şi în locul ei s-a mutat un tânăr. Care nu merge dimineţile la bazin...

marți, decembrie 07, 2010

Johnny Răducanu şi Ion Caramitru, un regal de poezie şi muzică la Budapesta

Să vă mai fac legenda fotografiei? Hai, treacă de la mine: Johnny Răducanu şi Ion Caramitru în spectacolul "Dialoguri şi fantezii în jazz", susţinut la Teatrul Radnoti din Budapesta, în 29 noiembrie 2010, la invitaţia ICR Budapesta. Şi să vă mai zic ce e şi cu florile. Maestrul Răducanu le-a primit ca semn al respectului, cu ocazia apropiatei sale zile de naştere: 79 de ani pe 1 decembrie. Da, aţi citit bine, Johnny Răducanu este sinonim cu Ziua Naţională a României.

Am pornit cu inima îndoită, de la premiza că un spectacol de poezie nu mai poate capacita pe nimeni în instanţa anului de graţie 2010. E drept, fusesem martor în anii 80 la un minunat recital Alexandru Repan pe scena Notarra-ului cu "Craii de Curtea Veche", dar să ne înţelegem, eu nu am nici o legătură cu tânăra generaţie de azi. Nu e vorba de ignorantism, nu am făcut nici o clipă abstracţie de valoarea celor doi mari artişti, am pus însă sub semnul îndoielii actualitatea unui astfel de proiect.

Şi m-am înşelat. Ion Caramitru a făcut mai mult decât poezie, amintindu-mi că de la francezi (ca să nu zic că de la Stanislavski) am învăţat ceva: un mare actor face orice. Vă mai amintiţi de Gabin cântând, de Delon cântând despre caramele... ("Parole", fireşte), de Adjani cu a sa "Beau oui comme Bowie", de Bourvil cu "Salade des fruits" şi de mulţi alţii? Ei bine, Ion Caramitru cântă special, reuşind să transmită stări. Evident că lipsesc başii şi laserele aferente. Stimaţi tineri, nu este muzică de club, acum aruncaţi de pomană banii pe speed şi LSD dacă nu aveţi predispoziţie pentru o astfel de muzică şi de atmosferă! Şi totuşi, când Caramitru cânta "Tinerii", pe versurile lui Nichita eu unul nu mi-am putut stăpâni revolta pe vizionarismul lui Nichita.

"Se sărută, se sărută printre maşinile-n goană,

în staţiile de metrou, în cinematografe,

în autobuze, se sărută cu disperare,

cu violenţă, ca şi cum la capătul sărutului,

la sfârşitul sărutului, după sărut

n-ar urma decât bătrâneţea şi moartea."

De ce nu mai trăieşti tu, Nichita, să te pot înjura pentru nenorocitele ăstea de profeţii...

Ion Caramitru face muzică din enunţuri aparent amuzicale. Şi mai cântă Caramitru "Podul din Avignon", altă bijuterie de zicere a lui Nichita. Aici recunosc, citesc versurile şi nu mă mai întreb chiar atât de tâmp "de unde a scos Caramitru muzica asta?" Textul lui Nichita este muzical prin excelenţă şi totuşi Caramitru îi revelează muzica interioară printr-o stranie alintare a pauzelor şi a liniştii demarcată de cuvinte precise.

"În carnea silabei care

O-nţeleg şi n-o-nţeleg

Libere oase lunare

De cuvând vestit şi-ntreg."

Pe lângă corpul de bază al spectacolului, "NICHITA", nu lipsesc nici texte de şi despre Eminescu, poeme de Lucian Avramescu, Petre Stoica, Ana Blandiana, Miron Radu Paraschivescu. Nici "comentarii ad-hoc" despre un anumit poem de Tudor Arghezi. Misterul are valoare, nu veţi afla mai multe de la mine, dar dacă veţi vedea spectacolul îmi veţi mulţumi. Doar nu vreţi să aflaţi mură-n gură dacă la sfârşit Mitzura face sau nu pipilică pe domnia sa?

Meritul spectacolului "Dialoguri şi fantezii în jazz" la Budapesta este şi că a "externalizat" lirica românească şi către un public vorbitor de limbă maghiară, prin intermediul traducerii şi proiectării în limba maghiară a textelor pe o plasmă din decor.

Şi Johnny Răducanu fără de care graiul, atunci când nu începe să valseze pe vocea lui Caramitru ar rezona descentrat... Aici este echilibrul spectacolului, aici este geamandura actorului, siguranţa că dacă îndrăzneşte mai mult decât acceptabilul estetic, maestrul intervine şi comută atenţia, convingându-te că honi soit qui mal y pense. Johnny Răducanu care "îşi face numărul" cu rigoarea şi profesionismul unui pianist de salon, imposibil de ignorat şi de întunecat cu toate perdelele negre şi reflectoarele sparte din lume, pe care continui să îl vezi şi să îl auzi chiar şi atunci când se îmbarcase de mult în avionul spre Bucureşti, încercând să se debaraseze cu aer de copil sâcâit de florile pe care tocmai le primise la concert. De florile care însă l-au surprins atunci când le-a primit pe scenă. Pentru că pianiştii nu primesc flori, nu primesc daruri. Pentru că un "hello pops" surclasează toate florăriile din lume. Johnny Răducanu, cel care după al doilea bis şi transa indusă iese în culise umil, cu capul plecat şi se vaită că nu i se încălziseră cum trebuie mâinile. Johnny Răducanu, pentru care o zi fără pian este mai rea decât un exil în Siberia.


"Dialoguri şi fantezii în jazz" este pentru mine un spectacol pe care nu ai voie să îl ratezi. Un spectacol care ar trebui înregistrat video şi dat pe posturile naţionale de fiecare 1 decembrie!

vineri, decembrie 03, 2010

Mr. Christopher Walken inspirat de prestaţia lui Adrian Păunescu

În dimineaţa asta voi fi mai lapidar ca de obicei din lipsă acută de timp, dar voi recupera mai pe seară şi în mod cert în week-end pentru că am multe să vă povestesc, câteva dintre ele de un absurd incredibil.

Până una alta iată ceva ce cred ca este furat de la noi. Mr. Christopher Walken (pentru că, în ciuda faptului că nu va fi niciodată "săr-sir" - vorba lui Ionel Stoica... - este indubitali un mister) recitând textul piesei "popocăr feis" de la Lady Gaga). Acum că a murit Păunescu şi rudele trăiesc în degringoladă maximă, începe paradisul plagiatorilor. În orice caz, să fim mândri că integrala Cenaclului Flacăra a ajuns până la americani, material de documentare şi inspiraţie.

Enjoy.

joi, decembrie 02, 2010

The Mono Jacks la primul album - talentul de a face ca mono sa sune stereo

The Mono Jacks (TMJ) îşi lansează de ceva vreme albumul de debut, "Now in Stereo" prin toată ţara. Nu am să încep acum să divaghez repetând amănunte care vă stau oricum la dispoziţie în virtual despre istoricul acestei trupe. În cele ce urmează tot ceea ce veţi citi este eminamente personal şi subiectiv.

Îmi place TMJ! De fapt, trebuia să încep spunând că mi-a plăcut dintotdeauna ab4. Prin urmare este natural să îmi placă acum TMJ, cum este firesc să îmi placă de pianistul Johnny Răducanu după ce am avut o vreme un cult al virtuozităţii maestrului la contrabas. De la "Cold" încoace Doru Trăscău a evoluat iar TMJ este produsul maturităţii sale şi a grupului care îl înconjoară. Ascult acum "Now in Stereo" cu senzaţia că cei patru sunt învăţăcei care repetă, didactic, după piese clasice. Este o impresie generată în primul rând de soundul de o curăţenie clinică, antiseptică, lipsit de găseliniţele ieftine pe care mulţi dintre imaturi aleg să le strecoare, din dorinţa de a se evidenţia. TMJ nu au probleme de identitate, puţin le pasă lor că nu rup canonul, câtă vreme îşi pot permite să fie ei la turaţie maximă. "We're Not Getting Older" este un astfel de cântec de o curăţenie şi gravitate cutremurătoare. Îmi aminteşte pe alocuri mai degrabă de obsesiile din piesele Doors decât de clişeele demente şi dereglate de la Nirvana. Dincolo de instrumentele care parcă de-abia încep să cunoască disciplina trupei, vocea lui Doru Trăscău atinge pe noul album un nivel necunoscut pe anterioarele ab4: anxietate totală, ilustrarea vaietului perfect în vis ("Come Back Girl", "Maria"). Iată în sfârşit un solist român rock din generaţia actuală care îşi foloseşte vocea ca instrument şi nu ca portavoce a unui tembel şi nesincer "teiubesc", cum se poartă în ultima vreme în pop-rock-ul românesc.

Nu o să pot fi prezent la nici una dintre lansările din ţară, însă la concertul budapestan nu voi lipsi... Şi promit să compensez prin gradul de uzură al primului lor CD, pentru că, vă rog să mă credeţi că după şanţul de pe CD-ul ultimului Brandon Flowers pe care l-am chinuit în maşină vreo 2 luni acum a venit rândul lui "Now in Stereo". Poate că nu ar fi rău totuşi să îmi cumpăr 2 CD-uri, măcar mă asigur că am o rezervă.

miercuri, decembrie 01, 2010

Daniel Făt cântă "Rămâne de văzut"

Nu știu dacă v-am mai spus până acum, dar când vine vorba de Daniel Făt am o sensibilitate aparte. Pentru că îl consider un tip special, un moț perfect. Daniel Făt debordează de umor, de umorul lui și lucrul ăsta cred că îl distinge în primul rând. Și compune de asemenea cu ușurința cu care unii înjură și alții te operează la buzunar. Și promite, promite enorm ca într-o bună zi să își facă trupă și să isterizeze publicul, însă dintr-un motiv sau altul continuă cu îndârjire să cânte folk-punk de unul singur, folk-punk, brand care îmi permit să cred că îi aparține.

Să-l ascultăm pe Daniel Făt cu ultima lui ”joacă”, un cântecel ca o glumă și o colaborare pe care aș dori să o ducă mai departe. ”Rămâne de văzut", un cântec de Daniel Făt, cu versuri năstruşnice de Bogdan Geană şi Daniel Făt.

Pleased to meet you, hope you guess my name...