Please allow me to introduce myself I'm a man of wealth and taste...

luni, iunie 30, 2008

Românul, protejat mai bine psihic şi emoţional

Miercuri, 25 iunie 2008, Plenul Senatului a adoptat, un proiect legislativ care modifică legea audiovizualului, iniţiat de senatorul PRM Gheorghe Funar şi deputatul PNL Ioan Ghişe. În concepţia celor doi domni cu idei, această nouă lege ar impune posturilor de radio şi televiziune să transmită "ştiri pozitive şi ştiri negative în proporţie de 50%". Se mai susţine, de asemenea, că ar fi nevoie de această modificare pentru că preponderenţa ştirilor negative are un efect nociv şi ireversibil asupra vieţii şi sănătăţii oamenilor. Iniţiatorii legii susţin „că manipularea şi autoritarismul penetrează mult mai uşor persoanele cu afecţiuni emoţionale şi psihice."

Cu alte cuvinte, o astfel de paritate ar trebui să arate cam în felul următor: "naţionala de fotbal a României a fost învinsă de echipa B a naţionalei Olandei, cu scorul de 2-0, după ce în prima repriză Portocala Mecanică a invitat fotbaliştii români să înscrie, însă, întoarsă în ţară, naţionala de fotbal a României a învins într-o partidă amicală garnitura B a echipei de fotbal Industria Sârmei Câmpia Turzii cu scorul de 3-0".

Sau "Victor Piţurcă a fost surprins jucând barbut, banii câştigaţi însă de acesta urmând să fie donaţi unui centru de copii din Craiova".

Şi mulţi dintre noi încă nu realizează că admiterea în Senat reprezintă pentru unii frustraţi împlinirea visului de o viaţă, de a pune în practică cele mai îndrăzneţe proiecte de manipulare în masă... Singura noastră speranţă este preşedintele României, singurul abilitat să le confişte jucăria şi să îi alunge printr-un şut în fund.

vineri, iunie 27, 2008

Keep rocking from 9.00 to 9.03

Îmi place Rilo Kiley de mult, de circa 6 ani, şi e o afinitate pe care mi-e imposibil să o calific sau să o argumentez. Sună pe alocuri a Catatonia, a Pretenders şi Garbage, suficient pentru a da mai multe explicaţii decât ar fi cazul. Îmi amintesc că playam Portions for Foxes la Radio Activ FM, într-un moment în care dacă vroiai să asculţi muzică bună, rar difuzată pe alte posturi, stăteai "activ".

Din păcate Activ FM nu mai există, a fost, dacă îmi amintesc bine, vândut piesă cu piesă, considerându-se câştigul mult mai eficient în felul acesta decât dacă ar fi trebuit reabilitat. Cine mai ascultă organizat în România alternativ, grunge, indie sau underground? Nimeni. Un motiv în plus pentru care dacă vrei să promovezi rock bun românesc sau jazz te trezeşti făcând buru-buru. La rock mi se spune obsedant: Holograf, iar la jazz: Anca Parghel. Serviţi clătite cu carne. Aaaaaa, am mai mâncat, sunt un fel de friganele. Activ FM nu mai există, Rilo Kyley din fericire încă mai cântă.

Şi pentru că tot am deschis cutia Pandorei se cere amintită o aventură cu un post de radio online, acum vreun an. Eu, nostalgic de radio, le propun o colaborare, absolut gratuită, doar din dorinţa de a promova muzica bună. E drept că întrezărisem şi ceva canale de manele şi muzică îndoielnică pe acolo, dar mi-am zis: e loc pentru toţi. Probabil că, propulsat de CV, primesc un răspuns de genul: suntem de acord să începeţi, dar să difuzaţi numai rock comercial. Evident că am rămas stoned. Să fi fost vorba tot de Holograf, sau aici s-or fi gândit şi la Voltaj?

joi, iunie 26, 2008

Cher Ami, Paddy şi G.I. Joe

Marcel(uş) are blog, evident în maghiară pentru că Marceluş este ungur, mare iubitor de porumbei, îngheţată şi biciclete. Porumbeii însă sunt jegoşi. Decorativi, însă jegoşi. Eroici, atât în primul, cât şi în al doilea război mondial, Cher Ami, Paddy şi G.I.Joe, decoraţi cu Croix de Guerre şi Dickin Medal, însă jegoşi. Gălăgioşi însă jegoşi. Se spune că ar fi transportatori de febră aviară, însă jegoşi. Fac două ouă pe care le clocesc până la douăzeci de zile, sunt monogami, însă jegoşi. Voiajori, însă jegoşi. Cum ar fi arătat acum O scrisoare pierdută dacă depeşa ar fi picat în ghiarele unui porumbel? Evident, Caragiale ar fi trebuit să renunţe la unele personaje. Mor acolo unde se încuscresc şi unde la rândul lor fată, de regulă în imitaţii de stâncă şi de găuri aferente. Vara găinaţul uscat este prăfos, blestem pe capul celui care trebuie să facă curat. Evident, vă vorbeşte un cetăţean traumatizat care a rânit în podul unde se cuibăriseră columbii.

Adam, prietenul lui Marcel deschise uşa podului. Porumbei, mulţi, mizerie, jeg şi cadavre. Speram la mai mult, speram poate la scheletul unui grof bogat, oasele mâinii stângi ţinând strânsă harta care îmi va indica locul comorii. Nici vorbă. Cadavre de porumbei. Dacă aş fi ajuns să locuiesc lângă uşa cu cadavre aş fi blestemat toată vara asta. Am scăpat. Cu toate acestea tot continui să îi consider porcii păsărilor. Jegoşi.

Marceluş e creativ.

Îţi arăt certificatul tău de sănătate dacă mi-l arăţi şi tu pe al meu

Mă uit pe bloguri şi declar solemn că dacă se va întâmpla vreodată să duc lipsă de idei voi renunţa la scris şi voi închide blogul fără cel mai elementar respect pentru cei care, zi de zi, îmi fac trafic. Nu voi adopta motto-ul cuiva drag mie care spunea că şi-ar dori să înnebunească la bătrâneţe, pentru că în comparaţie cu altă boală, de data aceasta nu ar acuza-o nimeni pentru iresponsabilitate. Spun toate acestea pentru că remarc din ce în ce mai des pe anumite bloguri o diaree verbală monotonă, nici măcar urât mirositoare, ci pur şi simplu clasică şi lipsită de variaţiuni.

Scriu unii numai pentru că ştiu că pe acolo trec nişte clienţi. În plan terestru, miroase a gazdă dragă, 43 de grade la soare, ştiu că prăvălia e hipodrom de muşte dar noi intrăm la răcoare. Să nu îmi spună mie cineva că toate aceste bloguri ar fi dotate cu aer condiţionat, eventual cu congelatoare şi prosoape ude. Pur şi simplu trebuie să scrie. Am înţeles încă de la începutul democraţiei noastre originale că Funar este un iraţional, de aici însă şi până la a ne reaminti acest lucru prin intermediul unui articol de lege pe care acesta împreună cu Adrian Păunescu ar dori să îl impună, mi se pare exagerat şi desuet. Cei doi doresc introducerea şahului în şcoli. Să fie oare atât de grav? Întreb şi eu, deoarece maniera în care respectivul bloggerul îşi concepe eseul îmi aminteşte de abuzurile sec. XIII, atunci când biserica catolică trece acest joc în rândul celor interzise, considerându-l o pierdere de vreme, nedemnă de un creştin. Sincer, prefer să-mi ştiu copilul jucând şah, în loc să înveţe să tragă cu cornete cu ac chirurgical în pisicile vecinilor.

Oricum, în eseul cu pricina se cere expertiza psihiatrică a noilor parlamentari români. S-a mai sugerat lucrul ăsta odată, în perioada cu Piaţa Universităţii. Propun să se extindă la toată populaţia. Dacă e vânătoare de vrăjitoare, vânătoare de vrăjitoare să fie, uită-te la Delia Budeanu, pare witch şi e o bomboană iar Andreea Marin pare o zână şi în realitate e Tabasa în persoană...

miercuri, iunie 25, 2008

Boom românesc anticipat în următorii 5 ani

Azi sunt în faza Ioan T. Morar a datului pe net. Dincolo de faptul că în articolul precedent şi-a păcălit puţin cititorii, ademenindu-i cu instrumente populiste, aşa cum ademeneşti corbii cu mortăciuni, dar din raţiuni eminamente altruiste - omul are o problemă cu prostul gust, pe care o am şi eu de altfel, diferenţa fiind că eu caut soluţii, în vreme ce domnul Morar se doar lamentează - aşadar, dincolo de cele spuse anterior îi apreciez zvârcolirea browniană şi implicarea.

Ce mi-a spus un ungur despre viitorul Romaniei este eseul care mă îndeamnă să scriu cele de mai sus şi să aprob întru totul părerea "ungurului din Ungaria şi plimbat prin State" care este de părere că în cinci ani de zile România va fi mult mai dezvoltată economic decât Ungaria şi Cehia. Da, şi nu neapărat pentru că în România există potenţial, lucru în egală măsură prezent şi în Ungaria, ci pentru că România este o ţară cu o mentalitate flexibilă. Problema trebuie pusă în primul rând sociologic, până la limitele monografiei naţionale pentru a înţelege cât de evidente sunt influenţele. Câtă vreme profilul maghiarului urban este caracterizat în prezent prin seriozitate, dăruire la locul de muncă şi pesimism dincolo de limitele negative ale existenţialului profilul românului se distinge prin flexibilitate la locul de muncă, până la limitele iresponsabilităţii, de aici soluţiile uimitoare pe care le găsim pentru a ne scoate din impas, interes personal şi credinţa că mâine va fi mai bine. Lucrător serios, maghiarul nu poate pricepe de ce, în ciuda lucrurilor bine făcute viaţa sa nu înregistrează o simţitoare volută iar românul se mulţumeşte pe moment cu rodul muncii sale, conştient că nu a dat tot ceea ce ar fi putut oferi.

Prin urmare, da, boom-ul economic românesc va veni, în curând, întrebarea e oare câţi dintre noi fiv-om duşi la lucru pentru a culege roadele muncii noastre?

Salvarea prin diversitate - monolog la un eseu de Ioan T. Morar

Într-unul din ultimele sale eseuri de pe blogul personal, Ioan T. Morar este foarte supărat pe "estetica" programelor americăneşti care ne sufocă intravilanul. Îmi imaginez capul meu prins ca într-o menghină într-un mediu plin până la refuz cu baloane umplute cu diverse: frişcă, lapte, cremă de zahăr ars, maioneză, piure de cartofi, ciulama, sos de roşii, sos chili, supă de salată, ciorbă de fasole, lichid seminal de maimuţă, diaree de elefant şi micţiune de cal. Ca să respiri e nevoie să îţi faci loc. Îmi disloc mandibula pentru a reuşi să sparg baloanele cu caninii. Am de ales, sparg câte unul, evitând atât cât pot aleatoriul, şi mă satur, savurând umplutura din baloane până să ajung la ultimele trei "sosuri", sau le sparg iute pe toate, combin melanjul cu bărbia şi îmi asigur atât căcălău spaţiu de respiro, cât şi un nutrient exotic, echilibrat şi omogenizat. Un amic avea o "maximă", destul de minimă, ca să spun drept. Se conducea în viaţă după principiul că viaţa e un butoi cu rahat, doar la suprafaţă vrăjindu-ne cu un strat subţirel de miere...

Eu aleg varianta cu melanjul. Părerea mea. Nu o propag, nu o distribui, o păstrez doar pentru mine. Mă tem de eventualitatea în care ficatul meu va trebui să digere bulz întărit. Mass media şi economia de piaţă mă fac în multe rânduri să mă simt deţinut într-un lagăr. Pentru a nu mă degrada particip şi îmi asum toate proiectele de grup. Creierul meu este treaz şi generator de soluţii.

Salvador Dalli se ungea cu miere şi aştepta să fie amuşinat de muşte. Apollinaire descria în al său Onze milles verges atrocităţi scatologice şi nu numai. Allen Ginsberg scria printre altele "Shit machine piss machine/I'm an incredible piss machine". Guther von Hagens, David Nebrada, Marc Quinn sunt doar urmaşii postmodernişti ai lui Velasquez, Goya, Lacan, Courbet, Freud, Bernini, Yang Shaobin.Kama Sutra redată în casele deochiate de la Pompei... E ceva nou în toată povestea asta? E ceva ce nu s-a mai văzut? Îndoi-m-aş...

Iar în ceea ce priveşte citatele pe care se bazează parţial discursul lui Ioan. T. Morar, mă alătur lui Quentin Tarantino atunci când spune:

"I don't believe in elitism. I don't think the audience is this dumb person lower than me. I am the audience. "

În această lume atât de rotundă şi de antic învârtită, este loc dintotdeauna pentru toţi...

Apocalipsa se va transmite la televizor. Şi deja a început! Păi revoluţia română din 1989 unde s-a transmis? La congelator, cumva?

P.S.

Ce ne facem dacă în spatele proiectului Fear Factor se ascunde un plan de pregătire paramilitară pentru identificarea eventualilor soldaţi universali? Vine apocalipsa, una pentru toţi, iar domnişoarele aparent normale, ca în Harap-Alb Anomaliaţii gerilosetilolungili care îl scot pe eroul principal din orice impas, s-ar putea să joace o mare festă hazardului şi să-l reducă la absurd, cu ajutorul scabroaselor lor papile.

Boon rum-oss

Cale bătută, călătorie sprâncenată, să vii când te-oi chema eu, sunt toate formule de despărţire pe care le adresăm atunci când vizita ne-a făcut atâta plăcere câtă mi-a făcut mie meciul României cu Olanda de la Euro 2008, dar liniştea este atât de apăsătoare încât preferăm să spunem totuşi ceva ... Pleacă nenea care citeşte contoarul, rudele de la ţară care fac caca în bideu şi ne aprostrofează că avem probleme cu tancul de apă, sau omul care ne-a instalat centrala termică, jupuindu-ne de bani. Beaten way, eyebrowed trip sau come back when I'll let you know.

Pa puiu, pa şi te pup sunt pentru cei dragi, pe care îi revăd oricând cu plăcere. By by baby, by şi kiss you.

Rămas bun, bun rămas şi adio sunt pentru persoanele de care mă despart greu sau de care vreau să se vadă că mă despart cu durere în suflet. Bun rămas prieten drag, adio bă sau rămas bun pentru vecie, cartea de care am simulat cu măiestrie despărţirea, pentru a nu-i jigni pe iubitorii policierului. În traducere liberă good rest, rest in peace (piss sau one piese) şi so long. În nici un caz goodbye. Asta e pentru la revedere.

Plec din casa vorbitorului de engleză care îmi urează: BOON-RUM-OSS. E clar că mă vrea 6 feet under, sau în orice caz, mă vrea oriunde mai puţin înapoi în casa lui. Să mai zică cineva că noi, românii nu suntem primitori...



marți, iunie 24, 2008

Inima(ginabila) putere a presei scrise

Întrebare retorică: are mai mult impact asupra marelui public un articol de presă scrisă sau o emisiune televizată?

Încercări de răspuns: vezi cazul Spintecătoarea I, II şi câte vor mai fi. Păi mă uit la Dan Diaconescu şi după câteva bâlbe ale "făptaşei" actul acesteia îşi pierde din consistenţă, ca să nu mai vorbesc de faptul că descoperim cu toţii că vremea îşi spune cuvântul. Dacă s-ar fi limitat la presa scrisă Spintecătoarea I şi-ar fi păstrat din mister, exicitându-ne şi bântuindu-ne visele, aşa, să-mi fie iertat, nu fac eu pe mine de frică în faţa uneia cu celulită, îmbrăcată în pantaloni de trening cu 2 dungi.

A apărut între timp Spintecătoarea II, care alimentează zvonuri potrivit cărora facultatea de medicină din România ar fi un cuib de morbide, târfe şi spintecătoare. Deocamdată îşi păstrează misterul, zâmbind misterios lângă ţeasta în plină descompunere a defunctului, dar ce ne facem când se va afla adevărul, evident, fragmentat în mai multe episoade. Multe imagini, peisaje, interioare cu faianţă roşie, camere îngrijite de cămin. O tânără dornică de a ieşi în evidenţă postează pe net fotografii "mai speciale". Mare tragedie! Vom afla ulterior că este vorba despre o făptură cu moralitate îndoielnică, bună de pus la stâlpul infamiei, bălbăită, ştirbă şi reflexe neaşteptate zi 33! S-a dus naibii vraja, ce-a fost verde s-a uscat. Un paparazz morbid îi va focaliza pe ecran vergeturile de pe pulpe. N-a mai rămas nimic gotic, nimic hăituitor.

Dacă aş putea ajunge la ea, i-aş striga şuierător: Run, Forrest, run! Sau poate că aş pofti-o să petreacă noaptea cu mine, pentru a se fotografia cu cadavrele pe care le-am închis în dulap...

luni, iunie 23, 2008

Atenuatorul Darwin

EmoKid vizitează Grădina Zoologică şi tremură de frică atunci când un urangutan se repede în geamul securizat, lovindu-l puternic cu pumnul. Încă un motiv în plus să îmi reafirm Darwinismul. Păi dacă nu am fi evoluat din maimuţă, urangutanul în cauză ar fi fost interesat de persoana lui EmoKid cum sunt eu interesat de circuitele integrate. Prin urmare, eu nu sunt robot, nu sunt UFO, nu am nici o afinitate pentru maimuţele lipite cu letconul. În aceeaşi grădină zoologică însă a făcut o pasiune pentru mine o bufniţă, care fugea după mine, în fiecare colţ al cuştii. Ar însemna că totuşi eu mă trag dintr-o zburătoare de noapte, sau nu, bufniţa se trage la rândul ei din maimuţă.

A se ţine cont de cele de mai sus, atunci când Maicăl Gecsăn va mai fi pus la stâlpul infamiei. Aşa cum cimpanzeii se joacă în draci cu odraslele lor aşa şi el...

Rolul junkee-ului în economia de piaţă

Economie de piaţă, that's why they call it the blues... Cu alte cuvinte, eu inventez produsul, evident, meritul este al meu în totalitate, după care ar trebui să îi fixez preţul şi să aştept să îmi încasez profitul. Trebuie însă să fiu prevăzător, pentru că odată lansat produsul meu, cineva s-ar putea inspira, perfecţionându-l. Aşadar: produs ieftin, componente şi anexe scumpe. Un mojar dintr-o sticlă specială în care usturoiul ar lăcrima usturime, extraplat de la prima lovitură de mojar ca motanul Tom sub şenilele tancurilor la preţ de 2 lei dacă nu s-ar sparge. Corsetul acestui mojar, pentru a îmi proteja investiţia: 500.000 lei. Carcasă pentru mojar, în intenţia de a fi cât mai incasabil cu putinţă la transport: 200.000. Lubrifiant pentru aderenţa pistilului în mojar: 50.000 fiola.

Am primit cadou iPod de 8 giga, am rezolvat problema cu petrecerile şi cu dorul după anumite muzici. Încap toate. I've got your love to keep me warm, vorba lui Billie. Dar e zgâriecios. Husă, teacă de prins pe braţ în cazul joggingului, căşti bune, pentru că cele din pachet sunt căzătoare, cablu AV pentru eventualitatea că ai dori la un moment dat să scoţi semnal video pe televizor sau sa scoti muzica la petrecere si nu în ultimul rând piesele downloadabile de pe iTunes contra 99 centi. Nu 1 dolar, pentru a nu se adăuga impozitul. 99 cenţi. Ca o lovitură cu efect întârziat la jugulară, când ieşeam din casa ta tu încă râdeai şi făceai glume fără perdea, după care, omuleţul se zbate de două ori şi adio gringo!


Dacă produsele Apple conferă dependenţă şi te obligă să achiziţionezi noi şi noi utilităţi, s-ar putea spune despre mine că sunt şi eu junkee?

Tunul cu bere, remediu contra celor irascibili

Epilogul meciului Croaţia-Turcia a scos la iveală caractere puternice, luptele corp la corp soldându-se cu câteva victime. Am gândit prin urmareun sistem original şi, zic eu, deosebit de eficient pentru a-i anihila pe scandalgii în luptele de stradă: tunul cu bere.

Prin urmare, mai multe cisterne (este nevoie de un număr impresionat de maşini cu bere) din partea sponsorilor berari îndreptate spre scandalagii şi garantez că nimănui nu îi va mai arde să agreseze forţele de ordine, cu burţile mult prea greoaie pentru asalt. Poate că nu ar fi o idee rea înaintea meciului dintre Turcia şi Germania, la care cu toţii ce aşteptam ca otomanii să îi aştepte pe germani la ieşirea de pe stadion cu sarailii şi baclavale, nemţii la rândul lor oferind suporterilor adverşi ştrudele reprezentative. Acum e momentul ca berea să îşi spună cuvântul. Până să ajungă la "tunari" se vor împiedica şi se vor prăbuşi cu toţii, în nas. Hic, hic

vineri, iunie 20, 2008

Gemenele - infuzie de monogamie pentru bărbaţi

Vorbind astăzi cu Doamna Haudi Partânăr, am înţeles de ce sunt la mare căutare gemenele, cu atât mai căutate fiind cele de la 3-5 în sus. Nu m-am gândit încă prea serios, dar cred că la noapte va trebui să port pamperşi pentru ca poluţia nocturnă, dictată de această dată de raţiuni onirice să nu producă efecte dăunătoare saltelei de pat.

Mai precis, le văd pe gemene ca pe nişte salvatoare ale tuturor bărbaţilor infideli de pe pământ, zeiţe ale eternei şi fascinantei monogamii. Să fii prietenul unor gemene (preferabil, repet, de la 5 în sus) mi se pare fascinant. Să te trezeşti în fiecare dimineaţă şi să-ţi spui, Doamne, ce minune, sunt din nou cu aceeaşi femeie...

Sisters are doing it for ourselves

Am recunoscut în repetate rânduri că, sunt sensibil la tot ce înseamnă sentiment naţional, considerând că este dreptul nostru de a arăta lumii de ce suntem în stare. De aici şi sloganul pe care, atunci când e cazul îl arborez fără lipsă de modestie şi fără teamă de ridicol: Mândru că sunt român. Din nefericire, nu este întotdeauna vorba despre exemple fericite, existând şi foarte multe contraexemple, care mă facă să mă ascund de ruşine.

Surorile Modorcea, aka INDIGGO, sunt două dintre ruşinile naţionale, care ar trebui, după umila mea părere să ceară copyright pentru a folosi cuvântul România. După ce an de zile s-au căciulit la posturile naţionale pentru a ieşi în faţă, mai mult sau mai puţin cu ajutorul mamei lor, denumită mai departe Bătrâna, sau al tatălui lor, scriitorul Grid Modorcea, denumit mai departe Bătrânul, iată că au atins în sfârşit marea cu degetul, împlinindu-li-se visul: auăr drim is tu bi interneşiănal superstars. Ultima oară când am luat contact cu Bătrâna era pe vremea când considera că odraslele, două la număr, urmaşele încă neexploatate ale fetelor Cheeky (ălea cu Limbricu' Unpic), sunt etern nedreptăţite. Scandal de presă, cum de Modorcea Sisters, susţinute de inestimabilul Thomas Anders, nu intră în calificările preselecţiei naţionale Eurovision.

Urmărind clipul de mai jos am avut o epifanie, şi anume: David Hasselhoff merită întregul meu respect, prin urmare, sunt toate şansele să urmăresc Baywatch, intrând în ton cu tânăra generaţie. Dacă nu pentru Hasselhoff, să o fac măcar pentru Carmen Electra... În rest, două MacProduct, suficient de mulate şi de transparente pentru a nu trece neobservate, dar insuficient de naturale. Sincer să fiu, şi crede-ţi-mă, nu acuz nici un fel de disfuncţionalitate, baby-ul acela redundant (we are the real deal baby) nu îmi trezeşte nici un fel de sentiment adiţional. S-au calificat pentru Las Vegas pentru că sex makes the world go round, în rest, tripping şi înapoi la draga de Românica. Poate aflu şi eu când aterizează pe Otopeni, să le aştept cu nişte ouă (am deja unul suficient de stricat, pe marginea balconului). Aşadar, "vânzătoarelor de ţară", vă întorserăţi acasă, şi slap cu oul, cerneala şi brânza stricată, Faur Isaia mic ce nu ştiam că freamăta în adâncul meu...

Muriţi dar în chinuri grele!

joi, iunie 19, 2008

Ce îmi aud urechile 16-22 iunie 2008

M-am gândit că a venit vremea să vadă şi alţii ce drăcării îmi trec prin cap, prin urmare, dat fiind că mi-am scot din nou ipod-ul de la naftalină, iată aici desfăşurătorul muzicilor pe care le ascult în săptămâna aceasta, spre serviciu şi retur. Aşadar, toate gesturile şi scrierile mele din această săptămână sunt rezultatul celor de mai jos:


Alexandru Arşinel - Ce faci astă seară tu?

Alexandru Arşinel - La căsuţa albă


Amanda Lear - Follow Me



Amy Winehouse - Fuck Me Pumps



Arabesque - Cabalero



Arabesque - Hello Mr. Monkey



Black Box - Ride On Time



Bombalurina - Itsy Bitsy Teeny Weeny



Coldplay - 42



Coldplay - Fix You



Coldplay - The Hardest Part



Coldplay - Viva la Vida



Dan Spătaru - Raza mea de soare



Dan Spătaru - Şi cât voi trăi voi iubi



Dan Spătaru - Ţărăncuţă, ţărăncuţă



David Gray - This Years Love



Electric Six - Danger! High Voltage



Erasure - Lay All Your Love on Me



Eurythmics - Thorn In My Side



Freddie Mercury - Living On My Own



Gianna Nannini - Meravigliosa Creatura



Gianna Nannini - Profumo



Gogol Bordello - Alcohol



Gogol Bordello - My Strange Uncle From Abroad



Gogol Bordello - Supertheory of Supereverything



Gogol Bordello - Tribal Connection



Jacques Brel - Les Flamandes



Jacques Brel - Ne me quittes pas



Jive Bunny And The Mastermixers - Thatţs What I Like



KLF - 3 AM Eternal



Leona Lewis - Better in Time



Leona Lewis - Bleeding Love



Limp Bizkit - My Way



Linkin Park - Crawling



Linkin Park - In the End



Louis Armstrong - Smoke Gets In Your Eyes


Louis Armstrong - What A Wonderful World
Louis Armstrong - Otchitchornaia
Louis Prima - Buona Sera
Louis Prima - Just a Gigolo
Madonna - 4 Minutes

Madredeus - Ceu de Mouraria

Madredeus - Guitarra

Manu Chao - Le Petit Jardin

Manu Chao - Petite Blonde du Boulevard Brune

Meat Loaf - I'd Do Anything For Love (But I Won't Do That)

Mick Jagger - Brand New Set of Rules

Mick Jagger - Hard Woman

Mick Jagger - Let's Work

Mick Jagger - Lucky In Love

Mick Jagger - Party Doll

Mick Jagger - Primitive Cool

Midge Uhre - Breath

Modest Mouse - Dashboard

Modest Mouse - March Into The Sea

Modest Mouse - Missed The Boat

Murderdolls - Dressed to Depress

Murderdolls - Kill Miss America

Murderdolls - Love at First Fright

Murderdolls - Twist My Sister

Murderdolls - White Wedding

Muse - Time Is Running Out

Mylene Farmer - Je te rend ton amour

Mylene Farmer - Souviens toi du jour
OMD - Pandora's Box

OMD - Sailing on the Seven Seas

Pato Banton & UB40 - Baby Come Back

Portishead - Machine Gun

Prince - Batdance

Prince - Partyman

Prince - Scandalous

Rammstein - Engel

Red Hot Chili Peppers - Dani California

Red Hot Chili Peppers - Hump de Bump

REM - Accelerate

Robbie Williams - Tripping

Rooney - Are You Afraid of Me?

Roy Orbison - Crying

Roy Orbison - Only The Lonely

Salvatore Adamo - Tombe la neige

Sam Sparro - Black And Gold

Scooter - Jumping All Over the World

Shakespeare's Sister - Stay

Shirley Bassey & Alain Delon - Thought I'd Ring You

Sigur Ros - Hoppipolla

Simon & Garfunkel - Homeward Bound

Simple Minds - Belfast Child

Slang & Luiza Zan - Apple Three

Slang & Luiza Zan - Got Stuff

Snoop Dogg - Sensual Seduction

Sparks - I Thought I Told You To Wait In The Car

Sparks - Now That I Own The BBC

Sparks - When Do I Get To Sing My Way

Stone Roses - She Bangs the Drum

Suede - The Wild Ones

Sugababes - Push the Button

Suie Paparude - A Fost Odata

Suie Paparude - Cu zambetul pe buze

Tasmin Archer - Sleeping Satelite

Taxi - Dragostea ca o pereche de pantofi

Taxi - Stelele care cad

Taxi - The Wizdiz song

Team America OST - I'm So Ronery

Temptations - My Girl

Terence Trent D'Arby (Sananda Maitreya) - Dance Little Sister

Terence Trent D'Arby (Sananda Maitreya) - She Kissed Me

Terence Trent D'Arby (Sananda Maitreya) - Sign Your Name

Terence Trent D'Arby (Sananda Maitreya) - Vibrator

Terence Trent D'Arby (Sananda Maitreya) - Wishing Well

The Cascades - Rhythm of the Rain

The Cure - N.Y. Trip

The Cure - The Only One

The Drifters - Stand By Me

The Drifters - There Goes My Baby

The Killers - Shadowplay

The Knife - Pass This On

The Pretenders - I'll Stand By You

The Ronettes - Be My Baby

Timo Maas & Bryan Molko - First Day

Urma - Buy Me With a Coffee

Yann Thiersen - Monochrome

Aştept propunerile voastre şi, de ce nu, reacţiile voastre!


Leapşa de la THE KNIFE

Din ciclul "oameni blazaţi în cârciumi şi muzică de fundal care să umple spaţiile goale", The Knife şi al lor "Pass This On", piesă recomandată de Emo KID, care mă obsedează de aproape o săptămână.

Sample obsedant, cor bântuit şi nu în ultimul rând acel "I'm in love with your brother", care îmi deschide ochii cu privire la semnele premature de latenţă homosexuală, pe care le-am ignorat atâta timp. Trebuia să îmi fi dat seama de acest lucru încă de când am început să îmi calc cămăşile...

miercuri, iunie 18, 2008

End Game

Visul frumos al Naţionalei României la Fotbal s-a încheiat aici. România nu a fost eliminată de Olanda nici după ce o conducea cu 2-0, nici la limită, după un meci tensionat, ci banal, plictisitor şi previzibil. Dacă dau timpul înapoi şi încerc să pun cap la cap trăirile din timpul meciului, aş putea opina că mi-am dorit la un moment dat, în locul unui blat ruşinos ca România să piardă. Poate că nu credeam că asta se va întâmpla, dar începutul partidei m-a făcut să mă întreb cât o va mai duce meciul acesta aşa, cu Olandezii invitându-ne să înscriem şi cu noi lansând trasoare. Aşa a fost să fie. Evident că vom fi lăudaţi, că nu ne-am făcut de râs, marile egaluri cu Franţa şi Italia, şi pe de o parte laudele sunt pe merit. Aseară România a jucat pentru prima oară la acest Campionat European fotbalul deschis, pe care unii îl reclamau, şi poate acum a devenit clar pentru toţi de ce Piţurcă a jucat defensivo-prudent primele două meciuri. Pentru că nu avea cu cine construi atacuri. Echipa României este în criză de jucători ofensivi.

Băieţii noştri au făcut tot ce au putut şi poate şi ceva în plus, mai ales în ultimele minute, când intrarea lui Florentin Petre a părut să dea un nou suflu echipei, din păcate acest lucru s-a produs prea târziu. După părerea mea, Piţurcă a greşit aseară atunci când nu l-a introdus pe Marica de la bun început în locul lui Marius Niculae, care nu mersese nici în meciul cu Franţa, când nu l-a introdus nici ulterior (indiferent de diferendele dintre ei), şi când nu l-a schimbat pe Bănel cu Florentin Petre pe bandă. Şi poate că nu l-a avansat mai mult pe Mutu, ca de obicei la acest campionat. Atâta tot. În rest a aşezat echipa după lotul pe care îl avea. Nu mi-a plăcut însă declaraţia sa de după meci, când a acuzat echipa că a căzut psihic la auzul golului Italiei. Şi ce dacă a căzut psihic, el de ce era acolo? De ce nu a efectuat atunci schimbările?

Gândind la rece, ştiam că nu avem nici o şansă mai departe, cu Spania şi totuşi mi-am dorit să ne clasăm printre primele 8 echipe ale Europei. N-a fost să fie. De-acum încolo nu ne rămâne decât să dăm restart şi să o luăm de la capăt.

P.S.

Prevăd o finală Portugalia - Olanda, cu Olanda campioană europeană. Acest lucru cred că s-ar putea întâmpla şi dacă otalia ar juca în teren cu 3 maseuri şi 4 portari...

marți, iunie 17, 2008

"Cea mai simpatică echipă de la CE 2008"

Am visat la aceasta zi de mai bine de o lună, dar mai mult am visat la noaptea de după, o noapte ca toate celelalte nopţi. Citeam pe un site un poll de genul: ce vei face dacă România va trece de grupe? Răspunsul este acelaşi: nimic din ceea ce n-am mai făcut până acum. În timpul meciului însă ştiu bine că voi face tensiune, că voi urla ca nebunul, că mă voi arunca pe jos în genunchi şi că, din superstiţie nu voi vorbi cu nimeni. De ce? Pentru că de data aceasta nu mă voi uita la un meci de fotbal obişnuit, ci la cel în care se întâlnesc Olanda şi, citez comentatorul televiziunii maghiare M2 "cea mai simpatică echipă de la Campionatul European 2008". Voi fi o fărâmă din sufletul celui de-al 12 jucător al României, care îşi va dori ca cea mai simpatică echipă să meargă mai departe.

Prin urmare, nimic deosebit după meci. Aceeaşi mândrie de a fi român!

Un upercut cu viaţa lui Gizăs

Îmbătrânim şi dacă îmi pare rău de ceva, îmi pare rău că voi deveni gregar, ticăit şi probabil fanatic religios. Mă voi trezi dintr-o dată că va trebui să cred în ceva, pentru a mă asigura că trăind, oricum, nu mai contează cum, voi asista pe viu la sfârşitul lumii. Whatever...

Povestea stă în felul următor: întind mâna să mă apuc de bara de sus a autobuzului şi ating în moalele capului o bătrânică . După ce îmi cer scuze, o mângţi pe cap şi mă pocăiesc, porneşte doamna în cauză un cor de văitături de circa 5 minute, de parcă, scuzaţi impoliteţea, i-aş fi înstrăinat virginitatea, sau din contră, un cor de văicăreli tocmai pentru că nu i-am înstrăinat virginitatea. La coborâre se întoarce spre mine, îmi întinde o broşură şi îmi spune: "asta e pentru dumneavoastră, mulţumesc pentru că m-aţi bătut"(în traducere deosebit de exactă - nu lovit: BĂTUT!!!), după care zâmbeşte viclean, spre ceilalţi călători. M-a lovit, teribil m-a atins în sentimentul religios. Era o broşură de popularizare a luptei lui Iisus împotriva răului înconjurător. Mi-a devenit atunci evident că bătrânica în cauză nu este singură, are de partea ei armata de misionari Buddy of Christ (Gizăs pentru rudele mai îndepărtate).

În astfel de situaţii, dacă eşti mistic ai toate şansele să te dezici, iar dacă eşti ateu, ai toate şansele să nu devii niciodată religios. În cazul meu, am reţinut că atunci când voi îmbătrâni, dacă o voi face, am toate şansele să fiu exploatat dacă nu de stat, atunci sigur de vreo biserică.

Cum să-ţi păstrezi spiritul liber sub uniformă

Am înţeles astăzi de ce port la serviciu ciorapi cu Snoopy sau cu Garfield, dar pentru aceasta a fost nevoie de desemantizarea unui psiholog. Cică funcţionarul în sine, simte nevoia să iasă din canon, poate şi datorită "uniformei" eterne la care este condamnat: sacou, vestă cravată, pantaloni la dungă. Prin urmare, spiritul neîngrădit dinlăuntru se revoltă, şi atunci apelează la mici retuşuri care să îl facă să se simtă cât mai liber cu putinţă.


Aşa se explică cum de, la o privire mai atentă vor fi observaţi, sub pantalonii de stofă ciorapi coloraţi (nu foarte coloraţi) cu model. Atunci când această variaţie nu vine de la ciorapi se manifestă la nivelul vestei (cu Tom şi Jerry) sau al cravatei (roşie cu Bart Simpson).


Libertatea, bat-o vina.

joi, iunie 12, 2008

Deşteaptă-te etcaetera

Am auzit astăzi o sugestie referitoare la schimbarea imnului naţional al României, pe motiv că prezentul este prea lent, iar acesta este motivul pentru care ai noştri ar fi evoluat în meciul cu Franţa la viteza întâi. De ce să schimbăm imnul naţional, de ce să ne legăm la cap cu comisii, subcomisii, jurii care ne-ar aminti de faza naţională de calificare la Eurovision, când ar fi suficient să i se imprime acestuia ritm punk (pentru că reggae-ul ar fi puţin cam desuet)? În felul acesta am arde rapid etape, reuşind ceea ce Gainsbourg reuşea în 1979 cu al său Aux armes etcaetera, iniţial scandalizant, ulterior devenit favoritul francezilor...

Mai există şi varianta alegerii unui ritm deja consacrat, dinamic, drăgesc, iar cel mai potrivit pentru acest moment nu poate fi decât Ciuleandra. Deşi timorată la începutul partidei, naţionala României a măcinat squadra într-un ritm în crescendo, ameţitor. Să cântăm cu toţi în cor:

Doua fire, doua paie,

Ia Ciuleandra la bataie,

S-inc-odata mai baieti,

Hop s-asa s-asa.

S-inc-odata mai baietï,
Hop s-asa s-asa!

Apă rece de izvor

Să respect calculul hârtiei!

România a câştigat grupa, învingând Olanda şi trimiţând-o la Europene de pe locul al doilea. Prin urmare, România nu ar trebui să aibă emoţii în faţa Olandei.

Olanda a învins Italia cu 3-0, România ar trebui să învingă Italia fără probleme. Franţa a scăpat cu o remiză în faţa României, dar cum Olanda a fost învinsă, rezultă de aici că Franţa va învinge mâine Olanda, la limită, dar o va învinge.

Întreaga prudenţă a taberei României ar trebui înlăturată, cum vântul înlătură norii, conform raţionamentului de mai sus. România ar trebui să câştige grupa şi ar trebui să se califice mai departe, detaşat. Toate aceste calcule au fost făcute fără să se ţină cont de stadionul înţesat de români la care se aşteaptă gazdele şi pentru meciul cu Italia. În orice caz, marea surpriză de mâine intuiesc că va veni din partea Franţei, care nu va ceda cu una cu două, asta pentru că victoria României de mâine, după statisticile anterioare nu mi se mai pare deloc surprinzătoare.

miercuri, iunie 11, 2008

Limba vechilor cazane

Valeriu Margine, admirator al regretatului George Pruteanu, a anunţat astăzi, 11 iunie 2008, iniţierea unei moţiuni pe care urmează să o prezinte Guvernului în sesiune plenară, pentru corectarea termenului "onanist" cu acela de "unnanist".

Argumentele tânărului lingvist din Chişinău se leagă atât de contaminarea acestui cuvânt, urmare a etimologiei populare cât şi a acordului greşit făcut de vorbitorii români de limbă maternă maghiară şi înrădăcinat. Prin urmare, deşi riscă să provoace o omonimie periculoasă Valeriu Margine este hotărât să îşi continue demersul indiferent de starea vremii.

Mai mult, acesta se va folosi în susţinerea proiectului său şi de părerea câtorva medici care consideră că onania încetineşte creşterea, ducând inerent la "nanism" cronic.

Fiul lui Marilyn Monroe, Marin Moroi iese la atac

Pe data de 5 august 1962, în apartamentul din Brentwood în care Marilyn Monroe a fost găsită fără suflare se mai afla cineva. Înainte de apariţia poliţiei, la auzul unor strigăte disperate, Miss. Take, o spălătoreasă americană, emigrată din Marea Britanie dă buzna în casă unde dă cu ochii de un micuţ blond, cu ochi albaştri, de numai 7 anişori, pe care îl duce repede în garsoniera sa sordidă.

Astăzi, în vârstă de 53 de ani, Marin Moroi, medic proctolog în Baia Mare, emigrat în România la mijlocul anilor 70, este hotărât să dea în vileag întreaga maşinaţiune pusă la cale de clanul Kennedy pentru muşamalizarea morţii mamei sale. Printr-o scrisoare trimisă familiei Kennedy, susţinătoare a lui Barack Obama la preşedinţia SUA, Marin Moroi ameninţă cu divulgarea secretelor păstrate cu străşnicie mai bine de 4 decenii.

În schimbul tăcerii sale, Marin Moroi a solicitat luni, 9 iunie 2008 modificarea constituţiei SUA şi prelungirea mandatului actualului preşedinte George W. Bush cu încă patru ani. De asemenea proctologul băimărean mai solicită şi din partea statului Român realegerea lui Ion Iliescu pentru încă un mandat, în caz contrar acesta fiind dispus să dezvăluie numele persoanei care o însoţise pe mama sa cu puţine ore înaintea decesului.

Părul creţ - trăsătură lipsă la EmoKizi

Doamna Haudi Partââânăr a tras o concluzie de bun augur pentru ea şi de rău augur pentru mine. Cică una din trăsăturile generale ale EmoKizilor este aceea că majoritatea au părul lins. Nu ai să vezi în veci EmoKid cu părul creţ.

EmoKid cu părul creţ

fură lama din coteţ

şi jură că nu-s probleme

dar l-am prins cu lama-n vene.

Ce o doare pe Doamna Haudi Partââânăr, că e din naştere cu părul creţ, dar la mine nu se gândeşte. Nu că aş avea nici părul lins, problema la mine este că neavându-l nicicum, sunt mult mai predispus la depresii şi astenii decât cei cu părul lins. Prin urmare, dragi părinţi, daţi iama în ondulatoare şi păcăliţi încrederea de sine a odraslelor voastre. În felul acesta când li se va propune să se dea cu noroi sub ochi ei vor intona în cor: noi suntem mai creţi ca voi şi n-apelăm la noroi.

Dezlegare la Mutu

Tifosul român se împarte în două categorii: mulţumiţii de egal şi nemulţumiţii de egal. Eu intru în prima categorie, dar nu asta face obiectul discuţiei prezente, ci faptul că se speculează deja pe tema tacticii pe care o va aborda naţionala noastră în meciul cu Italia, mulţumiţii de egal reclamă un joc de aşteptare şi defensiv, nemulţumiţii, unul ofensiv. Aici iarăşi fac parte din prima categorie, mai cu seamă că la Italieni e foame mare de victorie, deci, se vor năpusti cu capul înainte.

În ceea ce-l priveşte pe Mutu, ţinut oarecum în lesă în meciul contra Franţei, situaţia pare ceva mai delicată. Ambalat, turat la maxim, dornic de a se afirma ca omul de gol al naţionalei, s-ar putea spune că nemulţumirea lui Mutu a ajuns în aceste momente în faza creativă. Mutu este leul nemâncat, care, evident, nedezlegat la timp va uita de stăpân, satisfăcându-şi astfel foamea. A venit momentul ca Mutu să fie scos din post şi să i se arate pacheţelul de muşchi italienesc, pentru a trage după el întreaga echipă, iar Piţurcă nu a fost sigur străin de o asemenea strategie. Câtă vreme Mutu va fi liber, nici italienii nu îşi vor permite luxul de a îl neglija, prin urmare, un om sau chiar doi vor avea o grijă în plus.

Vinci Italia, e poi mori!

marți, iunie 10, 2008

Strangers when they meet


Nou articol infam mai vechi în Cacan despre Alexandru Piţurcă, marca Gabriel Eşanu cu titlul Piturca a petrecut alaturi de Alina Plugaru. Cum în fiecare număr apar noi şi noi autori care mai de care mai absurd, îmi permit să cred ca Eşanu este unul dintre pseudonimele celor angajaţi să scrie aici. Sărind peste faptul că autorul ţine să atragă atenţia că în timp ce tatăl este serios şi munceşte la pregătirea europenelor fiul se distrează, deşi "a avut un final de sezon excelent alaturi de Pandurii Targu-Jiu, formatie care a evitat miraculos retrogradarea", jurnalistul galben de la Cacan îşi construieşte o relatare reală pe baza unui titlu ireal, cu intenţia vădită de a atrage curiozitatea cititorilor cum rahatul atrage muştele.

Iată povestea: "In acelasi loc isi alesese sa petreaca si regina filmelor pentru adulti, Alina Plugaru. Fiul selectionerului, care a trecut si prin patul Laurei Andresan, a mers imediat sa o salute pe starleta porno, care s-a aratat incantata sa-i vada pe cei doi fotbalisti. Totusi, dupa nici jumatate de ora de discutii, cei doi s-au indepartat de Alina, atrasi de celelalte frumuseti din club. Au urmat aproximativ trei ore in care jucatorii au dansat si nu s-au ferit sa fie in centrul atentiei. In jurul orei patru, Alex Piturca si Hristu Chiacu au plecat din Cuando, lasand-o pe Alina Plugaru sa caute in continuare parteneri de distractie. " În concluzie, petrecutul lui Piţurcă junior alături de Alina Plugaru este ca prezenţa mea pe platourile de la Hollywood alături de Jack Nicholson şi Winona Ryder... care au trecut şi ei pe acolo cu o zi înainte. Piţurcă a trecut prin zonă, a schimbat două amabilităţi cu Plugaru, după care a trecut mai departe, la asta se reduce petrecerea tânărului fotbalist cu odioasa bombă răsuflată.

Hit the road Gabriel Eşanu!

0 - Lacrima lui Chivu

Dacă e să mă agăţ de cuvântul "premieră", atunci mă voi concentra nu asupra premierei de a nu mai pierde în sfârşit în faţa Franţei, ci asupra ineditului stârnit de intonarea imnului naţional al României. Aproape inexistentă, dragostea mea pentru Piţurcă ieri mi-a dat primii fiori. Un antrenor care în timpul liber este acuzat că joacă barbut şi care la antrenament îşi obligă jucătorii să înveţe imnul Deşteaptă-te române nu este, cum s-ar grăbi cârcotaşii să îl acuze un barbugiu naţionalist, ci un antrenor care a învăţat cum să arunci zarurile atât de bine şi de transcendent, încât zeii să te creadă unul de-al lor şi să-ţi dea câştig de cauză. Nu îl iubesc nici acum pe Piţurcă, dar am început să îl respect. Am început să îl apreciez când tace şi face, când pare că ar mai avea puţin până să explodeze de nervi în faţa celor care îl sâcâie cu întrebări "stupide". În comparaţie cu Lucescu, diferenţa este co Piţurcă nu este pedagog, el nu îşi instruieşte soldaţii, îi motivează şi îi trimite pe teren să îi facă jocul. S-a văzut şi ieri. Nu îşi biciuieşte jucătorii din raţiuni patriotarde cu sloganuri de genul "puteţi mai mult", ci pur şi simplu le cere atât cât pot da. Pe poziţia asta atât puteţi, dar atâtul acesta este tot ce poate da un jucător conştient de valoarea sa. În felul acesta Franţa nu a mişcat.

Dar să revin la imn. Cântau ai noştri de parcă porniseră în război, nu ca într-o ecranizare după Remarque, căci acolo soldaţii desenează piţigoi şi mor împuşcaţi în cap, ci ca într-un film american.



Iar lui Chivu i se prelingea o lacrimă. Şi dacă am fi pierdut meciul cu Franţa ceva tot am fi câştigat. Spiritul de echipă.

1 - Franţa

România-Franţa: 0-0. Sincer să fiu, până acum nu mi-am permis să visez la acest scor, sistemul meu imunitar ştergând lacom, ca un burete orice informaţie, pronostic sau zvon care trimitea la un astfel de deznodământ. Tragedia visătorului este cauzată de vis, nu de dezonirificare. Nu am avut probleme cu drogurile tari, de-alde alcool şi ţigări constituind de altfel urcuşurile şi coborâşurile dependenţelor mele, dar aşa cum mă tot las de ele şi ma apuc iar, mi-e clar că nu e foarte greu sa te laşi, calvarul venind doar din partea consecvenţei. Aşadar, dezonirificarea are farmecul său, voluptatea sa. Revin. Nu am visat, am aşteptat.

Franţa a început în forţă, nu ne face plăcere să jucăm cu voi, dar pentru că tot trebuie, vă executăm repede şi vă terminăm fără drept de apel, ceea ce nu le-a mers în momentul în care, deposedându-i de câteva, am aruncat câteva săgeţi otrăvite. Nu s-au speriat, pentru ca s-au gândit că dacă prindem curaj ne vor lovi mai uşor. Aceeaşi strategie am folosit-o şi noi, vă speriem şi ne veţi ataca mult mai dezinvolt pentru a ne pune cu botul pe labe. Per ansamblu meciul României cu Franţa s-a redus la vreo 5 şarje de iniţiative. Cum nimeni nu a căzut în capcana întinsă de celălalt, meciul s-a terminat alb.

Francezii, au comentat după meci că a fost un meci urât. Mais pourquoi? Pentru că ne-am închis atât de bine de nu ne-aţi putut înscrie o boabă? Pentru că am atacat minimal, cât să nu ne descoperim prea mult în apărare. Pentru că Mejuto Gonzales a văzut doar cartonaşele noastre, iar acolo unde era cazul s-a abţinut de la al doilea galben pentru francezi pentru a nu dezechilibra jocul. Dacă noi am jucat urât şi ei sunt deştepţi, de ce nu ne-au făcut de râs, minunând publicul cu jocul lor frumos?

Pentru că le e ciudă. Le e ciudă că nu le-am picat în plasă, le e ciudă că le-am îngreunat traseul în grupul şi mai cu seamă pentru că, la marele lor orgoliu naţional, să nu poţi să umileşti România nu dă bine. Nu au înţeles că, animaţi de imensa noastră dragoste şi apartenenţă la francofonie, prin meciul de ieri ne-am arătat clemenţa. Nu au înţeles că dacă România ar fi jucat frumos, cocoşul galic ar fi fost îndemnată de presă şi de suporterii săi să îşi ascută ciocul... pentru a-şi face instantaneu sepuku.

duminică, iunie 08, 2008

2 - Imaginea

Campionatul European 2008 a început, previzibil aş zice, fără suprize majore iar mâine urmează debutul României. Dacă ar fi să ţin cont de faptul că cine trebuia să câştige până acum a câştigat ar trebui să dau câştig de cauză Franţei şi să îmi doresc ca măcar să nu mâncăm o bătaie ruşinoasă. Ceea ce reflectă presa din ţară în ceea ce priveşte echipa României este o imagine constant calmă, de film mut. Mut, pentru că jucătorii noştri nu vorbesc. Răzbat aceleaşi mesaje: avem o şansă, meciul nu e jucat, ne vom da viaţa pe teren. Adevărul e că nici nu văd ce ar putea spune, fără a risca să fie puşi la colţ de ziariştii veşnic în căutare de senzaţii tari, pentru că limbajul şi comunicarea în fotbal diferă net faţă de box.

Mutu e trist că i-a murit bunica, Chivu se pregăteşte de nuntă, Piţurcă e mut ca o lebădă, pregătindu-şi pe ultima sută de metri elevii cu secvenţe filmate. Lipseşte însă imaginea de ansamblu, echipa, monolitul, tăvălugul de la care se aşteaptă surpriza. Apar psihologi necunoscuţi care îşi dau cu presupul: cică echipa noastră nu va putea restabili echilibrul, odată ce ar primi gol. Cică, mai departe, România nu are decât două alternative, să dispară în mediocritate sau să strălucească. Truisme, prostii speculative. Nu transpiră decât expectativa. Poate că e bine aşa, poate că...

vineri, iunie 06, 2008

3 - Ritual

Fotbalul, atât cât ne-am obişnuit să îl cunoaştem, se bazează pe un sistem deontologic construit în jurul câtorva ritualuri: bere, seminţe, fulare, porte bonnheur, ieşirea cu dreptul din vestiar, echiparea primul sau ultimul, berea de după, bătaia de după... În spatele acestora însă există şi "reguli" impuse din raţiuni de marketing. De exemplu, stai şi te gândeşti de ce în teatru, actorii socializează între ei, indiferent de instituţia în care lucrează? Pare aproape logic ca Nottara să se urască cu Naţionalul, Rebengiuc să îl pândească pe Dinică sau pe Beligan (ca e mai pirpiriu) şi să îi spargă faţa. C-aşa-i în fotbal. În realitate, situaţia nu stă aşa, dincolo de scenă actorii petrec, schimbă idei, se tachinează, pentru că altfel nu ar putea evalua, ori în teatru şi film colaborările sunt imperios necesare.

În fotbal, dincolo de gazon, jucătorii diverselor echipe nu socializează extrastadion, pentru că nu dă bine, pentru că acest lucru i-ar zăpăci pe fanii obişnuiţi mai curând să urască decât să cunoască. Vorba unui cunoscut urăsc Cutareechipă mai mult decât iubesc Echipameadesuflet! Doar naţionala mai tolerează aceste "scăpări", cărora oricum nu le dă nimeni importanţă. Rar se întâmplă să vezi jucători rivali socializând extragazon, moment, în care presa începe să speculeze diverse transferuri. Devierea aceasta este contrară începuturilor fotbalului, când una era să îţi aperi culorile universităţii şi cu totul altceva să fi prezent în mediul universitar, la petreceri, la bibliotecă... Izolarea aceasta în interiorul echipei mă trimite cu gândul la un absolvent de filologie cu pretenţii, care nu a urmat decât cursurile de literatură veche.

Îmi amintesc absolut întâmplător de dezideratul unui domn important în mişcarea sportivă actuală din România, doctor în educaţie fizică, ce îşi exprima dorinţa de a asista la prima generaţie de fotbalişti români care vor lua masa cu şefi de state şi regi, ca în illum tempore. Ideal aproape imposibil de atins încă decenii bune de acum, în climatul "rezervaţiei", al "ghetoului" din care oamenii-fotbalişti ezită să evadeze.

Şi mai va până-n călduri...

joi, iunie 05, 2008

4 - Clemenţa

Se speculează că arbitrul partidei de debut a naţionalei României la C.E. 2008, spaniolul Mejuto Gonzales ar ţine de obicei partea granzilor. Cu alte cuvinte, dacă ar fi fost să arbitreze confruntarea dintre David şi Goliath după cum a arbitrat pe 17 noiembrie 2007 meciul crucial din preliminariile EURO 2008, dintre Italia şi Scoţia, când în minutele de prelungire ale partidei a fluierat un fault pentru italieni la un duel între Hutton şi Chiellini, cînd de fapt faultul a părut în sens invers, lovitura liberă fiind soldată cu gol, Mejuto Gonzales ar fi dat câştig de cauză lui Goliat, sancţionând fault la David.

Să însemne oare că am pierdut meciul din start? N-aş zice. În schimb ideea stă în felul următor: oricât de hotărât ar fi Gonzales să nu vadă nimic, dacă vom ataca cum trebuie ochiul închis a nu ştiu câta oară ar scandaliza, fiind obligat să îi sancţioneze pe vinovaţi. Prin urmare, o dată, de două ori, de trei ori ne va fura, a patra oară deja şi-ar da foc la valiză. Un meci de fotbal nu se încheie odată cu primul gol!

Vine-o veste, vine-o vamă...

În data de 24 octombrie 1977, navele-spion ruse ce interceptau comunicaţiile din cadrul unui exerciţiu NATO au fost bruiate de către un pilot cu ajutorul unei benzi magnetice ce conţinea melodii Rolling Stones.

Prin urmare, este greu, aproape imposibil să devii vedetă neîncartiruită politic. În 1977, la acea dată probabil mai mult fără voia lor, the Rolling Stones erau implicaţi deja în războiul rece. Să fii rus în anii 70, să aştepţi cu sufletul la gură să interceptezi un mesaj care să te avanseze rapid în grad şi să îţi garanteze prosperitatea şi de la capătul transmiţătorului tot ce auzi să fie: I can't get no satisfaction sau You can't allways get what you want, but if you try sometimes you might find, you get what you need...

5 - Onomastică

Una dintre sechelele unui campionat de fotbal, este fără îndoială onomastica. Nu ştiu în ce procentaj numele jucătorilor favoriţi a influenţat în timp numele copiilor, sunt însă convins că în contextul actual procentajul acesta a crescut, pe măsură ce tot mai mulţi dintre noi sunt victime ale "microbului". Evident că fotbalul nu este singura "disciplină" care contaminează, dar bănuiesc că influenţa fotbalului este cu mult mai mare decât a altor domenii: muzica - Elvis, filmul - Pamela, istoria - Septimiu Sever... În funcţie de cât de lung va fi parcursul naţionalei României, după 9 iunie ne vom confrunta cu un val de nume neobişnuite date copiilor: Bănel, Mutu, Chivu, Lobonţ, Contra, Tamaş, Goian, Raţ, Codrea, Rădoi, Săpunaru, Florentin Petre, Niculae.

Iar acum voi efectua câteva permutări ca să înţelegem cu toţii ce situaţii ar putea fi generate: Bănel Albu, Bănel Leu, Mutu Surdu, Mutu Nicolae, Lobonţ Catona (Katona), Lobonţ Militaru, Contra Protopopescu, Contra-Bucuria Grigore, Contra-Oferta Ionescu, Rădoi Bădoi, Rădoi Ştefoi, Florentin Petre Petre, Niculae Niculae, Niculae Nicu... Cei care vor alege prenumele fotbaliştilor români, nu prezintă importanţă, astfel de lucruri am mai văzut...

miercuri, iunie 04, 2008

Păcatele sexului la britanici

Scenes of a Sexual Nature, sau Sins of a Sexual Nature cum sunt convins că a intenţionat Ed Blum să facă trimitere la titlu, folosind tot exchivocul din lume este o producţie britanică 2006 ce a trecut neobservată. Caut motivele:
- nu e sexual, nici un sân dezgolit, nici o fesă, nici un penis,
- râzi savuros, în stil britanic fireşte, după care te usuci încet - memorabila scenă în care Jamie, provocat de Molly încearcă să îşi justifice voyeurismul pentru Sophie, arătându-se fascinat de cartea pe care aceasta o citeşte: L'etranger. Cartea lui Camus, citită de Jamie în tinereţe şi care i-a marcat devenirea este un "western franţuzesc", în care personajul principal este un şerif.
- se petrece în natură, în parcuri, şi se pare că doar filmele similare ale lui Mihalkov sunt apreciate pentru astfel de localizări,
- prezintă o discuţie absolut francă şi aproape heterosexual-conjugală între doi homosexuali, în cuplu de mai bine de un deceniu,
- strică romance-ul chiar când ţi-e lumea mai dragă, făcând o dezvăluire care multora le va sta în gât.

În concluzie, Scenes of a Sexual Nature este un film care merită văzut. Comparatist vorbind, filmul lui Ed Blum este reversul medaliei, opusul filmului lui Richard Curtis Love Actually.

marți, iunie 03, 2008

6 - Pasiune

Dacă excludem dimensiunea subiectivă a jocului, fotbalul este istorie. În 1815, de pildă, Sir Walter Scott, sponsorizează un meci între Selkirk şi Yarrow, la Etterick Forest. În cotidianele acelei perioade au fost incluse şi poeme, printre care şi unul de Walter Scott, în onoarea fotbalului:

Flăcăi, dezbrăcaţi-vă şi daţi-i bătaie, chiar de-i gerul cu dinţi

De fi-va ghinionul să cădeţi într-un hal fără hal,

Sunt lucruri mai rele în viaţă decât rostogolitu-ntre spini

Şi viaţa, ea însăşi, nu-i decât un joc de fotbal.

Despre pasiunea pentru fotbal a lui Walter Scott se spune că ar fi preferat să-şi vadă moştenitorul în tricoul scoţian pe un teren de fotbal decât să audă că acesta a obţinut cele mai înalte distincţii la prima universitate din Europa.

Să-l cunoaştem pe Gorev

Gorev a lovit din nou, de data aceasta pe site-ul Rapidului, unul dintre cele mai vii şi atrăgătoare domenii din România alocate vreodată unui club de fotbal. Site-ul oficial al Rapidului, http://www.fcrapid.ro/, updatat cu o precizie de ceas cu patent elveţian fabricat în China, uneori chiar şi cu 40 de articole pe zi se află în momentul de faţă în situaţia de a trebui să angajeze cei mai buni programatori din ţară pentru a remedia cât mai rapid defecţiunea cauzată de măiestria nimeni altuia decât Gorev, cel care în primăvara lui 2007 a refuzat o tentantă ofertă de a intra în rândurile programatorilor Microsoft.

Despre Gorev este bine să ştiţi următoarele: născut într-o familie de iobagi săraci din Sulina, la vârsta de 7 ani programa deja pe consola XBox pe care o cumpărase la mâna a doua, cu carcasa spartă şi legată cu trestie pe care a achiziţionat-o contra unui somn de 500 grame. Actualmente, Gorev programează pe o consolă XBox 360, cumpărată tot la mâna a doua, a cărei carcasă spartă a fost înlocuită cu o carcasă de la un cuptor cu microunde. Urmare a unui handicap fizic, Gorev nu poate comunica, de aici revolta sa antichat. Se spune totuşi că, uneori, verile toride Gorev poate fi ascultat sub sălcile plângătoare vorbind cu peştii.

Dar nu-mi vine, nu-mi mai vine

în zadar suspin în cufăr...

Joaca cu sentimentele peştelui

Astăzi THE EMO KID mi-a deschis ochii cu privire la basme şi la alte simboluri încifrate pe care, în mod normal ne-am dezobişnuit să le interpretăm, cum ar fi pedofilia. Cu alte cuvinte, ia fata împăratului peştişorul, îl pupă pe gură (on the mouth, sur la bouche, a szajón) if you know what I mean, french kiss în toată regula, cu toate vociferările nu pe orificiu, lasă că ştiu eu mai bine, pune trei dorinţe şi splash cu el înapoi în valurile Tisei.

Hai să ne înţelegem, să pupi peştele şi pe urmă să îl arunci la loc printre peştoaice şi să vină pe urmă brigada antibraconaj şi să mă acuze pe mine, pescar regulamentos, că în perioada de reproducţie îi înstrăinez băiatului moştenitorii mi se pare prea mult. Pupi peştele pe gură, îl iei acasă şi îl culci în cadă, în chiuvetă, nu mă interesează, dar îl iei acasă. Nu îţi baţi joc aşa uşor de sentimentele animalului, îl înfierbânţi şi pe urmă îi dai drumul în baltă...

Puţin respect, rogu-vă, fiice de împărat!

luni, iunie 02, 2008

Adriane Nicolae, mi se rupe, mi se-ndoaie de pontu măriei tale

Articol absolut idiot şi insipid în Cancan de astăzi, mai precis, ţuşti la linkul http://www.cancan.ro/2008-06-02/Seful-Elenei-Basescu-s-a-casatorit-la-Snagov.html despre şeful Elenei Băsescu care s-a căsătorit pe malul lacului Snagov, semnat de Adrian Nicolae. Când credeam că Parisul e la fel şi primăvara şi iarna, iată ce aflu că s-a întâmplat în locaţia sus-amintită: "Sursele noastre sustin ca nunta organizata la "Club Snagov" (o locatie de cinci stele asezata pe un pont aflat pe lac)"...

Pe moment habar n-am avut ce e ăla pont în contextul acesta, aşa cum spre ruşinea mea m-am făcut de cacao cu EMO ăia, după care a venit Doamna Haudi Partănar şi m-a luminat, aducându-mi aminte de celebrul sur le pont davinion. Acum mi-e ceva mai clar. Am înţeles de ce am rămas cu banii la ciorap în loc să investesc, să-i rulez şi acum să profit din plin. Fiindcă de fiecare dată când cineva zicea: vrei să-ţi vând un pont? eu refuzam politicos.

Sanchi senc iu.

7 - Agonie

Se apropie primul meci al naţionalei României subiect care va începe să intereseze atâta lume, încât cel care nu va şti măcar 2-3 zvonuri de culise, ca să se dea la zi cu informaţia se va simţi ca un paria cel puţin o săptămână, dacă nu chiar o lună. Evident, mă raportez acum la traseul mai lung sau mai scurt al "galbenilor". Dacă vom trece de "grupa de foc", atunci sigur informaţiile legate de tricolori vor deveni ştiri de importanţă naţională. Dacă nu, atunci vom uita rapid că înainte meciului cu Franţa fiecare dintre noi şi-a dus la îndeplinire ritualul care a purtat noroc naţionalei noastre la meciurile câştigate.

Cât se poate de sincer, realist până la epuizare, acum, cu fix o săptămână înainte opinez că nu avem nici cea mai mică şansă de a ieşi din grupă măcar cu un punct. Franţa va câştiga probabil Campionatul European (evident că ar putea face acest lucru şi dacă s-ar califica mai departe împreună cu naţionala noastră, totuşi...), Italia va dezamăgi însă nu va fi înfrântă de România iar Olanda va fi eliminată încă după primul meci jucat în afara grupei.

E drept însă că nici în anul când băteam Columbia şi Argentina nimeni nu ne dădea prea multe şanse, şi totuşi... În termeni deloc fotbalistici voi spune că marea şansă a României este să atace pragmatic de 2-3 ori per meci, sau să profite de puţinele ocazii care ni se vor ivi, din neglijenţa, disperarea sau oboseala adversarilor şi în rest să se închidă impecabil. Nu mi-ar fi ruşine să mă bucur de victoria România după meciuri în care pur şi simplu adversarul nu a nimerit poarta iar noi o ocazie şi golul victoriei. Iar în ceea ce priveşte ştiinţa jocului, minunat ar fi ca Mutu să fie omul cu lovitura decisivă şi nu artizanul, dispecerul şi motorul întregului meci, pentru că atunci am pierde creierul limpede, ceva în genul semifinalei pierdute de Fiorentina.

Aşadar nu avem decât două variante: jucăm curajos, ratăm din faze clar şi pierdem la limită după un meci fără istoric sau jucăm precis, muşcăm când e cazul după care îi obligăm pe adversari să se uzeze psihic în faţa unei victorii interzise...

Mai sunt 7 zile.

Woody Allen mai departe dependent de predicţiile Casandrei

"I see disaster. I see catastrophe. Worse, I see lawyers!", aşa grăit-a Cassandra din Mighty Aphrodite, filmul lui Woody Allen. Ieri am văzut cel din urmă film Woody Allen, al cărui fan nedezminţit sunt, Cassandra's Dream, în care regizorul american îşi desăvârşeşte căutările în străfundurile tragediei greceşti clasice. Mult peste toate încercările de readaptare a principalelor opere clasice, cum ar fi dezamăgitoarele producţii marca Pacino, filmul lui Allen surprinde prin imagine, lipsa echivocului şi a discursurilor care de altfel l-au consacrat pe regizorul american şi prin abordarea stanislavskiană a tramei. Memorabilă rămâne naturaleţea cu care Tom Wilkinson (Uncle Harold) îi invită pe nepoţii săi "come under that tree", pentru a se feri de ploaie.

Mr. Gregor la înălţime şi Farrell impresionant în rolul unui Raskolnikov neajutorat, aceasta este reţeta decenţei cu care Woody Allen adaptează Crimă şi pedeapsă la standardele societăţii britanice contemporane. Singurele retuşuri care s-au impus pentru ca Farrell să intre cât mai bine în personaj au fost probabil patchurile cu care machiorii s-au chinuit să îi acopere multele tatuaje de pe bicepşi şi gât. Despre filmările la Cassandra's Dream Farrell spunea ca pentru o scenă a tras mai multe duble decât toate dublele din timpul filmărilor la Miami Vice. Nu e de ici de colo să ţi se ofere şansa de a-l juca pe Raskolnikov, în regia lui Woody Allen...

Portretul lui Jozsi Kappl by Nicu Covaci

Într-un eseu anterior, Pupat Piaţa Independenţei, scriam despre mămăliga Phoenix, care, în urma unei explozii de toată frumuseţea va decora cu stalactite întreaga lume muzicală românească, făcându-i pe artiştii noştri să arate precum oamenii cavernelor. Revin. Mi-e greu să iau apărarea uneia dintre părţi, deoarece, cunoscând lumea muzicală ştiu cât de subiective sunt capriciile muzicienilor. Am semnalat însă neconcordanţe şi inconsecvenţe, acolo unde a fost cazul. M-am revoltat de faptul că în urmă cu câteva săptămâni Jozsi Kappl lansa săgeţi otrăvitoare la adresa lui Mircea Baniciu şi a domiciliului său forţat în boxe. Mă revolt acum când citesc că "regulamentul interior al Instituţiei Phoenix" prevede ca "un Phoenix" are dreptul să colaboreze în diverse proiecte, dar doi nu. Probabil că lui Covaci îi e teamă să nu se pună de un neoPhoenix. E de înţeles.

Iată însă că, draconicul, dictatorul Covaci, în timpul liber nu se dă în lături să îl deseneze pe "angajatul" sau Kappl (fotografie postată pe site-ul de pictură a celui mai mare pictor dintre cântăreţii de rock plinuţi cu părul lung şi costum de piele cu curea de chitară imitând o cartuşieră). Sunt curios dacă acest tablou i-a fost în cele din urmă dăruit lui Kappl, sau dacă Covaci scoate bani de pe fizicul basistului? În orice caz, dacă Phoenix va arde definitiv, măcar Covaci se va putea lăuda ca şi în piesa lui Agustin Cuzzani, Centrul înaintaş a murit în zori cu "a Kappl of his own." Apropo, stăpânul e şi el în poză, în spatele fotomodelului Kappl, un fel de a spune "nu-l las să-mi scape din mână, eu l-am făcut, eu îl omor".

duminică, iunie 01, 2008

Vişegrad liniştea şi măreţia albă a zidurilor

Zilele trecute am vizitat Vişegrad, oraşul în care se spune că Vlad Ţepeş şi-ar fi petrecut 12 ani de viaţă, înainte să se întoarcă a treia oară pe tronul Valahiei, din păcate de această dată doar pentru câteva luni, după care va fi decapitat, capul său luând drumul Constantinopolului. Poveştile legate de prezenţa aici a lui Ţepeş prezintă un numitor comun dar şi variaţiuni cu teme preconcepute. Văr cu renascentistul Matei Corvin, regele care avea să îşi instaleze la Vişegrad reşedinţa de vară, unii susţin că Ţepeş ar fi fost deportat aici cu domiciliu forţat, în vreme ce alţii sunt de părere că a fost doar oaspetele lui Matei Corvin, cu libertăţi depline, proprietar chiar al unei case în zonă, dovadă stând şi faptul că s-ar fi căsătorit cu una dintre surorile acestuia. Susţinătorii "prizonieratului" lui Ţepeş revin şi consideră că această căsătorie a avut ca scop intrarea în graţiile regelui, Ţepeş neoprindu-se aici ci mai şi catolicizându-se. Interesant este însă că această soră a regelui nu este însă atestată documentar, ba mai mult, Ţepeş se întoarce pe tronul Valahiei cu un puternic suport din partea Moldovei şi Transilvaniei, ceea ce ridică semne de întrebare în ceea ce priveşte penitenţa şi prizonieratul acestuia. Mai există de asemenea şi o legendă care susţine că în timpul şederii sale la Vişegrad, Ţepeş, sângerosul ar fi învăţat şi să ţeasă, din plictiseală.

Una peste alta, Vişegrad păstrează şi astăzi zidurile măreţe, sălile şi curtea interioară de o frumuseţe radiind simplitatea şi bunul gust italienesc (palatul fiind renovat de Matei Corvin cu ajutorul meşterilor şi arhitecţilor italieni), cât şi Turnul lui Solomon, în care se spune că Ţepeş ar fi fost închis. În afara palatului, liniştea, vegetaţia şi culorile impresionează, toate acestea acompaniate de valurile Dunării pe malul căreia se află.

Pleased to meet you, hope you guess my name...