Într-unul din ultimele sale eseuri de pe blogul personal, Ioan T. Morar este foarte supărat pe "estetica" programelor americăneşti care ne sufocă intravilanul. Îmi imaginez capul meu prins ca într-o menghină într-un mediu plin până la refuz cu baloane umplute cu diverse: frişcă, lapte, cremă de zahăr ars, maioneză, piure de cartofi, ciulama, sos de roşii, sos chili, supă de salată, ciorbă de fasole, lichid seminal de maimuţă, diaree de elefant şi micţiune de cal. Ca să respiri e nevoie să îţi faci loc. Îmi disloc mandibula pentru a reuşi să sparg baloanele cu caninii. Am de ales, sparg câte unul, evitând atât cât pot aleatoriul, şi mă satur, savurând umplutura din baloane până să ajung la ultimele trei "sosuri", sau le sparg iute pe toate, combin melanjul cu bărbia şi îmi asigur atât căcălău spaţiu de respiro, cât şi un nutrient exotic, echilibrat şi omogenizat. Un amic avea o "maximă", destul de minimă, ca să spun drept. Se conducea în viaţă după principiul că viaţa e un butoi cu rahat, doar la suprafaţă vrăjindu-ne cu un strat subţirel de miere...
Eu aleg varianta cu melanjul. Părerea mea. Nu o propag, nu o distribui, o păstrez doar pentru mine. Mă tem de eventualitatea în care ficatul meu va trebui să digere bulz întărit. Mass media şi economia de piaţă mă fac în multe rânduri să mă simt deţinut într-un lagăr. Pentru a nu mă degrada particip şi îmi asum toate proiectele de grup. Creierul meu este treaz şi generator de soluţii.
Salvador Dalli se ungea cu miere şi aştepta să fie amuşinat de muşte. Apollinaire descria în al său Onze milles verges atrocităţi scatologice şi nu numai. Allen Ginsberg scria printre altele "Shit machine piss machine/I'm an incredible piss machine". Guther von Hagens, David Nebrada, Marc Quinn sunt doar urmaşii postmodernişti ai lui Velasquez, Goya, Lacan, Courbet, Freud, Bernini, Yang Shaobin.Kama Sutra redată în casele deochiate de la Pompei... E ceva nou în toată povestea asta? E ceva ce nu s-a mai văzut? Îndoi-m-aş...
Iar în ceea ce priveşte citatele pe care se bazează parţial discursul lui Ioan. T. Morar, mă alătur lui Quentin Tarantino atunci când spune:
"I don't believe in elitism. I don't think the audience is this dumb person lower than me. I am the audience. "
În această lume atât de rotundă şi de antic învârtită, este loc dintotdeauna pentru toţi...
Apocalipsa se va transmite la televizor. Şi deja a început! Păi revoluţia română din 1989 unde s-a transmis? La congelator, cumva?
P.S.
Ce ne facem dacă în spatele proiectului Fear Factor se ascunde un plan de pregătire paramilitară pentru identificarea eventualilor soldaţi universali? Vine apocalipsa, una pentru toţi, iar domnişoarele aparent normale, ca în Harap-Alb Anomaliaţii gerilosetilolungili care îl scot pe eroul principal din orice impas, s-ar putea să joace o mare festă hazardului şi să-l reducă la absurd, cu ajutorul scabroaselor lor papile.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu