Please allow me to introduce myself I'm a man of wealth and taste...

miercuri, iunie 18, 2008

End Game

Visul frumos al Naţionalei României la Fotbal s-a încheiat aici. România nu a fost eliminată de Olanda nici după ce o conducea cu 2-0, nici la limită, după un meci tensionat, ci banal, plictisitor şi previzibil. Dacă dau timpul înapoi şi încerc să pun cap la cap trăirile din timpul meciului, aş putea opina că mi-am dorit la un moment dat, în locul unui blat ruşinos ca România să piardă. Poate că nu credeam că asta se va întâmpla, dar începutul partidei m-a făcut să mă întreb cât o va mai duce meciul acesta aşa, cu Olandezii invitându-ne să înscriem şi cu noi lansând trasoare. Aşa a fost să fie. Evident că vom fi lăudaţi, că nu ne-am făcut de râs, marile egaluri cu Franţa şi Italia, şi pe de o parte laudele sunt pe merit. Aseară România a jucat pentru prima oară la acest Campionat European fotbalul deschis, pe care unii îl reclamau, şi poate acum a devenit clar pentru toţi de ce Piţurcă a jucat defensivo-prudent primele două meciuri. Pentru că nu avea cu cine construi atacuri. Echipa României este în criză de jucători ofensivi.

Băieţii noştri au făcut tot ce au putut şi poate şi ceva în plus, mai ales în ultimele minute, când intrarea lui Florentin Petre a părut să dea un nou suflu echipei, din păcate acest lucru s-a produs prea târziu. După părerea mea, Piţurcă a greşit aseară atunci când nu l-a introdus pe Marica de la bun început în locul lui Marius Niculae, care nu mersese nici în meciul cu Franţa, când nu l-a introdus nici ulterior (indiferent de diferendele dintre ei), şi când nu l-a schimbat pe Bănel cu Florentin Petre pe bandă. Şi poate că nu l-a avansat mai mult pe Mutu, ca de obicei la acest campionat. Atâta tot. În rest a aşezat echipa după lotul pe care îl avea. Nu mi-a plăcut însă declaraţia sa de după meci, când a acuzat echipa că a căzut psihic la auzul golului Italiei. Şi ce dacă a căzut psihic, el de ce era acolo? De ce nu a efectuat atunci schimbările?

Gândind la rece, ştiam că nu avem nici o şansă mai departe, cu Spania şi totuşi mi-am dorit să ne clasăm printre primele 8 echipe ale Europei. N-a fost să fie. De-acum încolo nu ne rămâne decât să dăm restart şi să o luăm de la capăt.

P.S.

Prevăd o finală Portugalia - Olanda, cu Olanda campioană europeană. Acest lucru cred că s-ar putea întâmpla şi dacă otalia ar juca în teren cu 3 maseuri şi 4 portari...

Niciun comentariu:


Pleased to meet you, hope you guess my name...