România a câştigat grupa, învingând Olanda şi trimiţând-o la Europene de pe locul al doilea. Prin urmare, România nu ar trebui să aibă emoţii în faţa Olandei.
Olanda a învins Italia cu 3-0, România ar trebui să învingă Italia fără probleme. Franţa a scăpat cu o remiză în faţa României, dar cum Olanda a fost învinsă, rezultă de aici că Franţa va învinge mâine Olanda, la limită, dar o va învinge.
Întreaga prudenţă a taberei României ar trebui înlăturată, cum vântul înlătură norii, conform raţionamentului de mai sus. România ar trebui să câştige grupa şi ar trebui să se califice mai departe, detaşat. Toate aceste calcule au fost făcute fără să se ţină cont de stadionul înţesat de români la care se aşteaptă gazdele şi pentru meciul cu Italia. În orice caz, marea surpriză de mâine intuiesc că va veni din partea Franţei, care nu va ceda cu una cu două, asta pentru că victoria României de mâine, după statisticile anterioare nu mi se mai pare deloc surprinzătoare.
Un comentariu:
Vai de mine câtă cabală, cât optimism.
Trimiteți un comentariu