Please allow me to introduce myself I'm a man of wealth and taste...

luni, iunie 30, 2008

Românul, protejat mai bine psihic şi emoţional

Miercuri, 25 iunie 2008, Plenul Senatului a adoptat, un proiect legislativ care modifică legea audiovizualului, iniţiat de senatorul PRM Gheorghe Funar şi deputatul PNL Ioan Ghişe. În concepţia celor doi domni cu idei, această nouă lege ar impune posturilor de radio şi televiziune să transmită "ştiri pozitive şi ştiri negative în proporţie de 50%". Se mai susţine, de asemenea, că ar fi nevoie de această modificare pentru că preponderenţa ştirilor negative are un efect nociv şi ireversibil asupra vieţii şi sănătăţii oamenilor. Iniţiatorii legii susţin „că manipularea şi autoritarismul penetrează mult mai uşor persoanele cu afecţiuni emoţionale şi psihice."

Cu alte cuvinte, o astfel de paritate ar trebui să arate cam în felul următor: "naţionala de fotbal a României a fost învinsă de echipa B a naţionalei Olandei, cu scorul de 2-0, după ce în prima repriză Portocala Mecanică a invitat fotbaliştii români să înscrie, însă, întoarsă în ţară, naţionala de fotbal a României a învins într-o partidă amicală garnitura B a echipei de fotbal Industria Sârmei Câmpia Turzii cu scorul de 3-0".

Sau "Victor Piţurcă a fost surprins jucând barbut, banii câştigaţi însă de acesta urmând să fie donaţi unui centru de copii din Craiova".

Şi mulţi dintre noi încă nu realizează că admiterea în Senat reprezintă pentru unii frustraţi împlinirea visului de o viaţă, de a pune în practică cele mai îndrăzneţe proiecte de manipulare în masă... Singura noastră speranţă este preşedintele României, singurul abilitat să le confişte jucăria şi să îi alunge printr-un şut în fund.

Niciun comentariu:


Pleased to meet you, hope you guess my name...