Please allow me to introduce myself I'm a man of wealth and taste...

duminică, martie 29, 2009

Cristina Pădurariu si Gyarfas Istvan Trio vrăjesc Budapesta

Vineri, 27 martie 2009 de la ora 19.00, cu sprijinul Institutului Cultural Român din Budapesta, Locomotiva Jazz s-a urnit pentru a doua oară la Budapesta, de data aceasta cu locomotive din Ungaria și România. În cadrul programului Kultea, invitată specială din România, Cristina Pădurariu, care alături de Gyarfas Istvan Trio a susținut un concert impresionant de o oră și jumătate. Să mai spunem că, în 26 martie, cu o zi în urmă cei patru au susținut un concert similar la Seghedin, la Grand Cafe.


În anii 90 ascultam, ca orice tânăr senin și cretin din România rock românesc cât cuprindea, pentru că, aceasta îmi oferea garanția că ceva se schimbase în țară. Direcția 5 și Holograf nu mi se păreau atât de nocivi ca astăzi, sau să nu le zic nocivi, să zicem: nu atât de limitați. Voltajul renăscuse, adevăratul Voltaj și nu făcătura aceasta contemporană cu ceata lui Goia. Așa am dat de Blazzaj. Cu Horea Crișovan, pe care încă nu îl cunoscusem personal și cu Cristina Pădurariu solistă vocal, de care habar nu aveam cine este la ora aceea. Dar suna al naibii de bine. Între timp lucrurile s-au schimbat. După mine în rău. Pe Cristina Pădurariu însă am avut acum ocazia să o cunosc și m-am mai liniștit. Am înțeles că mai există speranțe pentru ca într-o bună zi muzica bună din România să iasă la iveală și orice producătorul sau organizator de evenimente să ceară bani pentru ca trupe cretine ca Bamby, Sexxy, regina Arenbi și alții să apară pe scenă alături de artiștii cu adevărați mari. Cu banii ăștia, tocmai bine, artiștilor buni, și nu ieftini, nu vânduți pe semințe li s-ar putea plăti onorariile. Asta, bineînțeles și dacă aceștia ar fi de acord să cânte pe aceeași scenă cu rebuturile.

Dar să revin. Au fost geniali. Am mai ascultat patru muzicieni de valoare pe aceeași scenă și luasem în calcul singurele două variante: să se comporte ca un monolit, de parcă ar fi cântat împreună de-o viață sau să strălucească fiecare, individual. Gyarfas Istvan Trio și Cristina Pădurariu au sunat ca un grup unitar care a realizat că nu este momentul nici să sune ca pe album, dar nici ca la un jam session, unde fiecare ne uimește cu ce talente are. Prin urmare, Czako Peter, contrabasistul și Cseh Balazs au dat de la început de înțeles că sunt gata să devină orchestră pentru ca Gyarfas Istvan și Cristina Pădurariu să își facă numărul. Ceea ce nu s-a întâmplat, pentru că Cristina Pădurariu a avut grijă ca de îndată ce își spune partitura să se retragă pentru a-i lăsa pe ceilalți să spună ce au de spus. Iar aici Gyarfas Istvan și compania au fost ireproșabili.



S-a cântat mult Jobim, dincolo de Astrud Gilberto, la confluența dintre blues și muzica șamanică, iar în ciuda avertizării că nu au pregătite piese pentru bis cei patru au fost rechemați pe scenă unde au fost evident la înălțime. Cristina Pădurariu a demonstrat că în numai 90 de minute poți cuceri 80 de iubitori de jazz, care veniseră la concert fără să știe la ce să se aștepte, ceea ce mă face să cred că atunci când își va pune în cap să iasă din underground și să le arate și celorlalți de unde vin surprizele va cuceri în tot atâtea minute câți vor putea încăpea în sală.

Locomotiva Jazz a început să transporte muzica bună dinspre underground spre lumină.

Quiet Nights Of Quiet Stars

quiet chords from my guitar

floating on the silence

that surrounds us

Pițurcă pentru noi este Ceaușescu Doi

Aseară a venit momentul adevărului, meciul dintre Naționala României și Victor Pițurcă. Cred că am mai zis-o, pentru mine meciul acesta reprezenta din start o victorie, pentru că îmi imaginam, greșit, după cum se va vedea mai departe că indiferent de scorul final România va înregistra o victorie. Îi batem pe sârbi, ne apropiem de cel 4 puncte necesare în confruntările de sâmbătă și miercuri, pierdem în fața sârbilor scăpăm de Pițurcă. Iată că nu a fost să fie. La mai bine de 12 ore de acest meci de tristă amintire, Pițurcă continuă să fie antrenorul naționalei noastre de fotbal. Prin urmare, ieri România a pierdut de 2 ori... Am văzut cea mai ridicolă echipă a României din ultimii 30 de ani, un team în care 10 oameni atacă haotic, previzibil 90 de minute, timp în care ia trei goluri și înscrie doar două. O echipă formată din jucători care nici ca rezerve nu ar fi trebuit să figureze pe foaia tehnică a meciului, câtă vreme cei cu adevărat valoroși nu au prins prins primul 11, pe motiv că Pițurcă are jucători mai buni. Este incredibil.

De ce s-au grăbit autoritățile să îl naturalizeze pe Max Nicu, dacă Pițurcă, așa cum prevăzusem nu l-a jucat? Pentru că presiunea era prea mare pe umerii acestuia? Pe umerii lui Stoica însă cum s-a văzut presiunea? M-ar amuza ca cineva să îmi aducă argumentul pe care l-am mai auzit aseară de la veselii cu care am văzut meciul: a fost cel mai bun om al partidei, a înscris 2 goluri! Cât de normal este să joci jucători fără meciuri în picioare, sau de la echipe din mijlocul clasamentului și să refuzi să îi joci pe Lazăr și Maftei, cei mai buni doi jucători ai momentului de la Rapid. Poate că cineva ar fi trebuit să îi explice lui Pițurcă că amândoi sunt români!

Și acum să vă spun de ce mi se pare mie absurd momentul acesta cu Pițurcă tolerat mai departe la timona Naționalei. Pentru că este ilogic. Ca jucător de Football Manager și de alte simulatoare de fotbal, continui să cred în logica acestui sport. Uitați cum e la jocurile ăstea: dacă nu dai rezultate în perioada impusă de conducătorii echipei ești dat afară. Dacă joci cu figuranți, numai de dragul de a le crește cota, ca să îi vinzi bine și reușești să ai victorii, îi vei putea vinde, nu cu mult mai bine ca înainte, dar oricum, le crești puțintel cota. Dacă însă nu reușești să câștigi, ești pe făraș. Dacă ceri o mărire de salariu și nu dovedești că o meriți, ești eliberat din funcție. Simpla calificare la un campionat european sau mondial nu îți garantează prelungirea contractului și nici faptul că după debarcare vei primi oferte tentante din partea unor echipe mai de doamne-ajută. Ziceți voi că nu e simplu.

Și atunci vă întreb, ce face să fie atât de complicat procesul de debarcare al lui Pițurcă? Știm cu toții ce, dar încercam să fiu puțin patetic. Cu riscul de a fi considerat anarhist, invit toți susținătorii Echipei Naționale a României să boicoteze meciurile acestei echipe, câtă vreme Pițurcă îi va fi antrenor. Ce ar fi să nu se vândă biletele la meci, iar la ora acestuia să ieșim cu toții în stradă, la o plimbare? Dar probabil că într-adevăr, sunt anarhist.

Gala Galaction și reglarea conturilor cu Nicolae Iorga

Zilele astea, citind Jurnalul lui Gala Galaction am dat peste o însemnare senzațională a marelui umanist român, datată 27 noiembrie 1940. În ceea ce îl privește pe Galaction, am mai spus-o și o mai spun, toată admirația pentru acest exponent al catedrei de teologie ortodoxă, pentru acest prelat filosemit, pe nedrept (din evidente motive politice și sociologice) marginalizat la statutul de prozator minor. Simpla prezență în manualele de literatură cu La Vulturi reușiseră să îl pună pe artistul Galaction, pe numele real Grigorie Pișculescu într-o postură de tolerat.

Galaction este strălucitor nu atât ca prozator, naturalismului său lipsindu-i evident originalitatea, cât ca jurnalist, ca OM cu păreri personale, subiective sau obiective, însă deschis exprimate. Dincolo de ipocrizia vremii, Galaction se distanțează prin spiritul său uman, prin cultura sa vastă și prin curajul de a recunoaște că doar vecinătatea mereu iscoditoare îl poate face să meargă mai departe.

Ceea ce postez mai departe este o însemnare din Jurnalul lui Galaction, făcută ca urmare a morții violente a lui Nicolae Iorga. Dincolo de orice compasiune, aproape literă de lege în acele zile, Galaction nu se eschivează să îl critice pe politician, deplângând barbaria, dar nu și pe omul Iorga, considerat principalul vinovat de marginalizarea sa didactică.

”Iată o culme a crimei și monstruozității! Un popor, o societate care expediază în aceste condiții pe unul dintre cei mai reprezentativi, ori măcar cei mai decorativi, dintre membrii ei, este o societate hărăzită pieirii!
Nicolae Iorga m-a cinstit, timp de patruzeci de ani cu o dușmănie crescândă. Ultima lui mârâitură, din revista Cuget clar, am subliniat-o mai zilele trecute. Mai ales de pe la 1918-1919 încoace eram, pentru el, ceva așa, ca dușmanul no.1. Trădasem țara, o vândusem nemților și Iorga nu putea să mă ierte! Mi-aduc aminte de înfruntarea pe care mi-a făcut-o, la Chișinău, când eram decanul Facultății de teologie: n-a voit să intre în Facultate, decât cu condiția ca eu să pier de la fața locului!... Decanul trebuia să dispară, dacă Facultatea voia să aibă cinstea vizitei d-lui Iorga!
Mai târziu, când am cerut să fiu transferat la Facultatea de teologie din București, la catedra de Exegeza Noului Testament – mereu vacantă – Nicolae Iorga, în fericită înțelegere cu decanul Ion Popescu-Mălăești – mi-au aruncat cererea la coș… La acordarea premiului național pentru literatură, zece ani în șir a luptat împotriva mea și m-a înlăturat sistematic… A trebuit să intervie însuși suveranul ca scandalul să înceteze și ca opera lui Arghezi și a mea să fie ridicate în lumina recunoașterii naționale.
Nenorocitul de Nicolae Iorga! Se lăuda - o dată, sau adeseori – că pe mormântul lui trebuie scris: ”Aici zace Nicolae Iorga, care, cât a trăit, a știut să urască”… Azi epitaful trebuie completat: ”pentru care a murit împușcat, ca un câine turbat…”
Iartă-ne, Dumnezeule mare!... Iartă dedalul infamiei noastre! Iartă haosul cugetării și al simțirii noastre! Un om atât de plin de venin, ca Iorga nu putea să sfârșească altfel!
Dar călăii lui rămân vinovați! Dar moartea lui rămâne o crimă!”

27 noiembrie 1940 (miercuri) (Gala Galaction – Jurnal, Vol.II, Editura Minerva, București, 1973, pg. 344)

miercuri, martie 25, 2009

Feţe cu destin premeditat

Pentru că tot se poartă similitudinile şi se pare că, scumpă la vedere, vedeta sosia a ajuns să câştige şi chiar să trăiască mai bine din mimat, am dat astăzi, cu ajutorul lui Emo Kid peste două fotografii inedite. Asta mă face să mă gândesc că există o premoniţie în facies, ceea ce înseamnă că într-un anumit moment al vieţii ai de ales între două personalităţi, în cazul de faţă: preşedinte sau ucigaş în serie. E ca într-un RPG (role playing game), pe parcursul devenirii tale ca erou poţi să alegi dacă joci de partea forţelor binelui sau ale răului. Eu, de pildă, la Fable, pe care îl ador, am mereu tendinţa să facă măgării, deci să devin un agent al întunericului, ceea ce spune multe despre alter egoul meu pe care, probabil pe la 19 ani l-am părăsit pentru cine sunt astăzi. Ah, era să uit, la 19 ani semănam incredibil de mult cu Fuego...



Să revin însă la postul de faţă. Prima imagine este Ted Bundy, nu Al Bundy pentru necunoscători iar pentru cei înnebuniţi să tragă concluzii onomastice de genul: "Emilia Popescu este fiica Stelei Popescu", ei bine, nu este nici tatăl, vărul, fratele şi nici soţul lui Al Bundy. La vârsta aceea, conform teoriei conspiraţiei, cu o educaţie pe măsură Ted ar fi avut toate şansele să se dezvolte în cel ce câţiva ani mai târziu avea să devină preşedintele SUA, în poza de mai jos. Nu a fost să fie, şi totuşi, iată că faciesul Bundy a avut câştig de cauză. Priviţi cum arăta fostul preşedinte al SUA în tinereţe. Similitudinea între cele două imagini este despărţită de o lamă de cuţit, parol dacă vă mint...

marți, martie 24, 2009

Subconştientul lui Piţurcă dă declaraţie de presă

"Vă rog să nu mai facem tam-tam în jurul lui Max Nicu, se pune o presiune prea mare pe el. Poate nici nu era bine să îl convoc acum..." Asta declara recent antrenorul naţionalei României la fotbal, Victor Piţurcă, păcătosul cu gură de aur. Nu vă grăbiţi să îl judecaţi pe antrenorul barbugiu, deoarece nu e vina lui că presa a ajuns şi în ţărişoara noastră urgisită, iar prezenţa acesteia îi obligă pe anumiţi indivizi să deschidă gura. E vina presei, nu a lui Piţurcă că spune vrute şi nevrute, singura sa problemă fiind una de coordonare a creierului.

Cele de mai sus aparţin în egală măsură subconştientului lui Piţurcă dar şi unei afecţiuni, care ar trebui ţinută în frâu de medicaţie. "Poate nici nu era bine să îl convoc acum..." atât poate spune antrenorul naţionalei României despre probabil unul dintre cei mai de viitor tineri mijlocaşi (Max Nicu este om de bază la Hertha Berlin, echipa de pe primul loc din Bundes Liga), care ne onorează cu prezenţa sa în Naţionala României. E absurd ce rezultă din declaraţia celui mai mare barbugiu dintre antrenorii români de fotbal dar este adevărat: scaunul lui Piţurcă este în flăcări şi nu e drept să sufere Nicu pentru că întâmplător a venit la Naţionala României sub un antrenor nepriceput.

Simt însă că România va câştiga sâmbătă iar laurii i se vor cuveni lui Piţurcă şi nicidecum unui concurs de împrejurări care au făcut în sfârşit să vedem cum trebuie "interesul naţional". Dacă aş dori ca Naţionala noastră să piardă? Fără să fiu bănuit de lipsa de patriotism, răspunsul meu este DA. Pentru că Piţurcă nu are nici un merit şi nici un efect pozitiv la echipa. Fiindcă Piţurcă nu este un liant. Fiindcă fotbalul românesc trebuie să evolueze, iar Piţurcă nu prezintă nici o garanţie în acest sens.

vineri, martie 20, 2009

Îi așteptăm pe Placebo la Romexpo ca la Rovine, parol...


Hai să vă mai zic două tari de tot...

1. Placebo și-au lansat mult așteptatul single, după cum se anticipase, pe Internet sub forma unul download gratuit. ”Battle for the Sun”, cel care dă și titlul noului album a fost produs de David Bottrill, cel care anterior mai lucrase cu Tool, Silverchair, Remy Zero sau dEUS. ”Battle for the Sun” mai reprezintă de asemenea și debutul lui Steve Forrest ca baterist. Noul album mai aduce o noutate și la nivel muzical, pentru prima dată apelându-se la trompete și saxofoane, materialul deja finisat urmând să prezinte influențe de la PJ Harvey sau My Bloody Valentine.

Brian Molko vorbește despre conceptul acestui nou album, probabil cel mai bântuit și obsesiv dintre toate de până acum:

Am făcut un disc în care alegem viața, în care alegem să trăim, în care ieșim din întuneric spre lumină. Nu este neapărat vorba despre un spate întors întunericului, pentru că el este acolo și este esențial; este vorba despre cine ești, dar mai mult despre șansa de a alege să stai în lumina soarelui și nu în întuneric.”

Noul single șochează prin sentimente metalice, ezitări de cyborg și o disperare atât de umană încât toți cei obișnuiți cu digitalizarea și procesarea vocilor pentru a reda înstrăinare vor avea o mare surpriză. Iată că se poate și că înstrăinarea lui Jim Morrisson și-a numit nemoții. E inutil să mai spun că ”Battle for the Sun” este după părerea mea noul ”Summer's Almost Gone” al celor de la The Doors. Așadar Molko intră în lumină cu un suflet plin de întuneric iar ”Battle for the Sun” este tocmai reacția ce însoțește acest eveniment. Orbitor, aș zice, fără nici o obligație de copyright. Aproape 6 minute de obișnuit retina, de repetiții sterpe și de Stefan Osdal sodomizându-și chitara. Nu, noul Placebo nu e metal, noul Placebo e LETAL.

2. Intru de curiozitate pe site-ul trupei, să văd și eu pe unde mai cântă în vara asta, în afară de București și dau peste pagina asta unde, iată, aflăm că cei trei vor mai concerta în: Austria, Finlanda, Scoția, Norvegia, Belgia, Franța, Polonia, Cehia, Portugalia, Spania, Japonia. Până aici totul e în regulă. Acum însă vine surpriza. Dacă în oricare dintre celelalte țări concertul Placebo este inclus într-un anumit Festival, sau se află sub o anumită umbrelă, cu trimitere la un site muzical, la noi evenimentul pare un copil orfan. Și pentru ca depresia să continue îngrijorător dați un click pe linkul Romexpo postat pe site-ul oficial Placebo. Un concert în mijlocul a nimic la Romexpo, adică în mijlocul unui portofoliu și a unor parametri de marketing. Ce aflăm de aici? Că Romexpo este liderul industriei de târguri și expoziții... Ce înțelege străinul de aici? Că organizăm un bâlci și niște expoziții. Mai departe alte surprize: Doru Simovici, directorul general ne zice câteva vorbe de bun venit, avem acces liber la wireless prin hotspot și nu în ultimul rând mai aflăm și că Romexpo este membru al UFi și Asoexpo România. Ce caută Placebo în toată această ecuație?

AI, AI, AI, AI, AI...

SINTEZA REZULTATE SONDAJE EXPOZANTI
TOTAL AN 2007
In analiza sondajului s-au utilizat urmatorii termeni statistici:
frecventa:
numarul aparitiilor unui anumit raspuns, pe intreg esantionul
numarul aparitiilor unui anumit raspuns
procent valid:
----------------------------------------------------------------------------------
numarul firmelor care au raspuns la intrebarea respectiva
Esantion: 5249 firme, 83,53 % din total expozanti principali (cu stand propriu)
1) Ati mai participat la alte manifestari expozitionale organizate:

Frecventa
Procent valid
in Romania
3306
62.98%
la ROMEXPO
3236
61.65%
peste hotare
1507
28.71%

A înnebunit lupu'! SUN, SUN, SUN, SUN, SUN....




PARTENERI INTERNI
Agent
Judet
Manifestari 2009
Camera de Comerţ şi Industrie Bistriţa-NăsăudStr. Petre Ispirescu 15A, cod 420081, Bistriţa, jud. Bistriţa-NăsăudFax: 0263.210038Tel: 0263.230640; 0263.210038; 0263E-mail:
office@cciabn.rowww.cciabn.roVasile Bar - Presedinte
Romania
Camera de Comerţ şi Industrie BotoşaniStr. Dragoş Vodă 13, cod 710327, Botoşani, jud. BotoşaniFax: 0231.517532Tel: 0231.513630E-mail:
ccia@cciabt.ro, secretariat@cciabt.rowww.cciabt.roDorin Romeo Floareş - Presedinte
Romania
Camera de Comerţ şi Industrie Brăila Aleea Pensionatului nr.3, cod 810245, Brăila, jud. BrăilaFax: 0239.613716Tel: 0239.613716; 0239.613172; 0239E-mail:
cciabr@gmail.comAnica Nisioi - Presedinte
Romania
Camera de Comerţ şi Industrie a Municipiului BucureştiBd. Octavian Goga nr.2, sector 3, Bucureşti, cod 030982Fax: 021.3190133Tel: 021.3190132; 021.3185181E-mail:
office@ccib.rowww.ccib.roSorin P. Dimitriu - Presedinte
Romania
Camera de Comerţ şi Industrie BuzăuBd. Unirii, bloc 10 BCD, cod 120190, Buzău, jud. BuzăuFax: 0238.713577Tel: 0238.710229; 0238.414719E-mail:
cci@buzau.rowww.cciabuzau.roIonel Gagu - Presedinte
Romania

DIRT, DIRT, DIRT, DIRT, DIRT.......

- și aleea Pensionatului, firește!!!

REPERE ISTORICE - spre sfarsitul anilor 1950, pe masura dezvoltarii accelerate a sectoarelor economiei nationale, precum si ca efect al extinderii relatiilor comerciale la nivel global, a fost evaluata ca necesara realizarea unui Centru Expozitional cu vocatie internationala în Bucuresti. Astfel, in 1959 autoritatea administrativa a Capitalei decide construirea unui spatiu expozitional folosind solutii arhitecturale de avangarda, cu o suprafata totala de 17,000 mp; - in 1960 se realizeaza, sub conducerea arh. Ascanio Damian, planurile pavilionului 1-Cupola centrala; - în aprilie 1962 acesta este inaugurat printr-un congres cu participarea a 11 000 de persoane. Arhitectura pavilionului este una din cele mai moderne din Europa, devenind emblematica pentru Bucurestiul modern; - în 1963 se înfiinteaza Oficiul de Expozitii din cadrul Camerei de Comert a României; - in august 1964 se organizeaza Expozitia Realizarilor Economiei Nationale EREN, primul “showcase” al performantelor economiei românesti; - în 1968 Oficiul de expozitii devine Intreprinderea de Targuri si Expozitii, specializata in organizarea de expozitii în tara si a participarilor oficiale românesti la târguri straine; - în octombrie 1970 se organizeaza prima editie a Târgului International Tehnic Bucuresti -TIB. Desfasurat pe o suprafata totala de 70 000 mp, la TIB 1970 au participat peste 1000 expozanti din 30 tari, din care 18 participari oficiale. Pâna în 1981, TIB va fi organizat bienal. - in mai 1974 este inaugurat TIBCO – Târgul International de Bunuri de Consum Bucuresti, desasurat pe 16 500 mp, având expozanti din 11 tari. Din octombrie 1981 TIB si TIBCO fuzioneaza, devenind expozitie anuala. - Decembrie 1991. Intreprinderea de Târguri si Expozitii devine ROMEXPO s.a., societate pe actiuni cu capital privat, având ca actionar majoritar Camera de Comert si Industrie a României si a Municipiului Bucuresti; - Începând din 1990 se implementeaza programul strategic de diversificare a structurii evenimentelor expozitionale, astfel încât de la o manifestare anuala se ajunge la peste 40 de târguri, expozitii si saloane comerciale în 2003; - Din 1993, 3 târguri si expozitii primesc acreditare UFI: TIB, TIBCO si grupul ROMMEDICA - ROMPHARMA - ROMCONTROLA; - 1996: se înfiinteaza ASOEXPO - Asociatia Organizatorilor de Târguri si Expozitii din România, in care Romexpo s.a. este cofondator. Presedintele-Director General al ROMEXPO devine si Presedinte al ASOEXPO; - In anul 2000 Dl. George Cojocaru - Presedinte Director General – este ales membru în Comitetul Director al UFI si este reales în 2002; - iunie 2003: Romexpo devine membra a CEFA – Central European Fairs Alliance. - in anul 2004, cu ocazia celui de-al 71-lea Congres al UFI, dl. George Cojocaru, Presedinte Director General ROMEXPO, a fost ales pentru a treia oara consecutiv în Comitetul Director al organizatiei internationale mentionate. Totodata, a fost ales si ca vicepresedinte al Comitetului Regional UFI pentru Europa, pozitia de presedinte revenindu- i dlui. Corrado Peraboni, Director General al Targului din Milano; - tot in anul 2004, dl. George Cojocaru, Presedinte Director General ROMEXPO, a fost ales ca Presedinte in exercitiu al EASE, pentru anul 2005; de asemenea, a fost ales ca Vicepresedinte al CEFA pentru anul 2005, urmand ca in 2006 sa ocupe functia de presedinte.

HURT, HURT, HURT, HURT, HURT...

(Întrebare: cine mai este astăzi, în 2009 președinte director general la Romexpo, că nu s-a updatat? Să fie oare tot George Cojocaru?)

Recunosc, mi-e scârbă! Schimbați naibii linkul, generați o adresă alternativă a Romexpo numai cu evenimentele de acest gen (concerte serioase și nu Vanghelioane!), deoarece ne facem încă o dată de râs! Mie asta îmi sună ca o reclamă la Sensiblu, pe un site de pantofi, doar și din aceste farmacii poți cumpăra saboți nu, chiar dacă ortopedici... Trimiteți noul link pe pagina oficială Placebo și motivați că s-a făcut o confuzie, ați crezut că Placebo este o marcă de escavatoare. Poate se mai poate repara ceva, totuși...

miercuri, martie 18, 2009

Sexy Brăileanca nu mai e fecioară


Mă scuzaţi! Asta e, unele lucruri nu le pot evita şi prin urmare sunt pus în situaţii de-astea în care trebuie să mă explic că NU sunt obsedat sexual, nu sunt nici măcar fanul Sexy Brăilencei şi nici nu am luat hotărârea sa îmi modific profilul blogului. Trebuie însă să vă destăinui de ce vă oripilez cu astfel de poze, pentru că mi-au ieşit ochii din orbite "admirând" oribilii sâni ai fetiţei. Pentru că începusem să cred că Sexy Brăileanca e doar o fantezie a propriilor sale complexe, ea în realitate fiind o virgină care nici măcar un singur pornoşag nu a făcut la viaţa ei. Ei bine, acum am confirmarea. Sexy Brăileanca se produce, acum cu un nou look. Şi cu sânii ăia, dumnezeule, de zici că s-ar fi întins peste un iatagan vrând să ajungă la sulul de hârtie igienică.

Prin urmare: DOVADA. Sexy Brăileanca nu este virgină, sau nu mai este. Arată infect. Să tragem linie. De ce este această chestie vedetă? Probabil pentru că unele televiziuni s-au grăbit să angajeze ageamii care au pus botul când Sexy Brăileanca le-a spus în dulcele Fernando de la Caransebeş stil: dar acum dacă veniţi în juma' de oră, că altfel mă sună Diaconescu şi alţii mari şi nu îi pot refuza. Sau pentru că este incomensurabil de tută, atât de tută încât când ai pus mâna pe ea te şi uiţi repede să vezi dacă nu ţi-a ieşit egzemă.

vineri, martie 06, 2009

O problemă pur formală

Să vedeţi ciudăţenia naibii ce primesc astăzi prin mail de la Evie (aka Doamna Haudi Partânăr). Ofertă de ciocolată. Cu alte cuvinte, acelaşi produs (după mine ciocolată fiind condamnată să rămână pentru vecie unul şi acelaşi produs) dar cu alte forme. Acum nu mai rămâne decât să ne mirăm de lumea în care unii dintre noi cu eclavie trăim... Să presupunem că mâncaţi ciocolată, ceea ce nu este şi cazul meu, aţi putea mastica astfel de produse? De aici am tras concluzia că trăim într-o lume a formelor, orice poate căpăta orice formă dorim, orice formă concretă, ce poate fi reprodusă. Probabil că de aici degenerările, suntem iremediabili sclavii formelor... Să ne mai mirăm acum că a existat Bokasa, sau irlandezul canibal al cărui nume îmi scapă (era tot african-american, dar irlandez!) care îşi tăia amantele, porţiona şi le gătea în propriul său local? Nu, deloc.

Orice lucru care a căpătat şablon poate fi mâncat. E drept că între a mânca produsul concret şi alter ego-ul acestuia din ciocolată este preferabilă ultima variantă, şi totuşi, parcă ceva tot este în neregulă. Cum la ex-cremente există deja mulaj, ştiu ce spun, tocmai am primit unul de Crăciun, cred că v-am povesti despre dânsul, un banal suport de pix, bănuiesc că nu este nici o problemă să se fabrice ciocolată după chipul şi asemănarea sfântului kkt. Avantajul ar fi că există şanse ca atât canibalii, cât şi scatofagii să renunţe la ciocolată şi să exceleze în rândul oamenilor prin măselele de o sănătate fărăr cusur. Halal avantaj.

Singura speranţă a omenirii este ca lucrurile să îşi piardă formele. Vezi exemplu cu "dorul". În veci cred că nu veţi întâlni un român cu pasiune morbidă pentru dor. Vorba prietenilor când mă agitam că am pierdut la Hattrick: "ei nu există!"

marți, martie 03, 2009

Morrissey cu M de la mizerablism

A ieşit pe piaţă a 9-a confesiune Morrissey şi nu oricum, doar de dragul de a ponta încă un album ca pe un tatuaj care, în compania altora îşi pierde valoarea, ci cu bonus la purtător: fatalism incorporat. ”Years of Refusal” este update-ul unei autobiografii care după ”Ringleader of the Tormentors” părea să constituie epitaful de pe piatra funerară a celui care renunţase la machism pentru a deveni o voce anonimă din off.

Morrissey de astăzi este atât de confesiv şi de darnic în a transmite aproape contagios varianta integrală a frustrărilor, renunţărilor şi proceselor sale de conştiinţă care îl fac să afirme ”and when I die I want to go to hell” încât îmi dă ghes un gând sinistru: cu ”Years of Refusal” Morrissey şi-a încheiat decadenta sa odisee. Sper ca Mozz să nu mă audă şi să nu mă ia în serios, altfel ar fi trist pentru toţi cei care i-au urmărit traiectoria începând cu The Smiths şi până în prezent, când întregeşte o predicţie care multora le-a sunat poate teribilist atunci când enunţa ”I'm the last of the family line”.

Încă ceva referitor la stilul de pe noul album. Neschimbat. Uşor mai electronic ca până acum şi mai puţine lamentări ale vocii cu care ne-a obişnuit Morrissey, însă acest lucru este firesc câtă vreme ai de-a face cu versuri care spun totul, de genul: ”In the absence of your touch and in the absence of loved ones I have decided I'm throwing my arms around all of Paris because only stone and steel accept my love”.

luni, martie 02, 2009

ab4 se întorc în ţară după un gig de senzaţie la Budapesta

Genial, tocmai când credeam că nu mai am încotro şi nu mai mi-a rămas decât să trăiesc cu regretul că trupele româneşti bune mor şi în locul lor trebuie să mă mulţumesc cu cele mai amatoare şi mai lipsite de substanţă dintre ele, cu muzică suficient de facilă pentru a fi populare, ei bine, tocmai atunci ab4 m-a mai liniştit puţin. ab4 rezistă şi nu oricum, ci în mare forţă. S-a spus zilele trecute că ”ab4 revine”, ceea ce este totalmente fals, cei patru nefiind plecaţi nici măcar până la colţ după ţigări, semn că mai uşor s-au lăsat de fumat decât de ţinuta şi profunzimea sunetului cu care ne-au obişnuit încă de la început. Noul EP, ”Burst Into Life” este aşadar semnalul că ceva ni se pregăteşte, un soi de buzdugan al căpcăunului în uşă, pentru a vesti iminenta sa sosire.

Pe 1 martie 2009, ab4 a ieşit din România şi a cântat pe Vaporul A38, probabil cea mai importantă locaţie din Budapesta în care te duci atunci când urlă demonul din tine după muzică de calitate. Concertul a durat o oră şi jumătate (aproape dumping pentru sclifosiţii tocmiţi cu ora) piesele alese fiind în limba engleză, până spre final când au strecurat şi două piese în limba română: ”Despre o tipă” şi ”Gepilă”. Nu au lipsit ”Cold”, piesele de pe ”Broken Trust”, toate patru de pe EP şi câteva dintre cele ce ar putea intra pe noul album, al treilea LP. Despre ăstea din urmă nu pot spune decât atât: scoateţi mai repede albumul că mi-au picat cu tronc şi mă simt ca după un vis spectaculos pe care, nescriindu-l la trezire, încerc cu disperare să mi-l amintesc!

Doru, Enrico, Antonio şi Dorian au surprins plăcut câteva minute, probabil vreme de 2 piese, după care totul a devenit transă. S-a dansat, s-au distorsionat posturi, s-a cântat şi s-a bisat la greu. Probabil că dacă concertul acesta nu ar fi început la 22.30, după trupele maghiare Pauly Pilot şi Gonzo şi dacă evenimentul nu ar fi fost constrâns de ora limită 24.00 ab4 ar fi continuat să cânte, căci a fost evident că altceva nu le poate condiţiona prestaţia.


Gonzo de asemenea mi s-a părut fantastică atât mie cât şi celor de la ab4, dar acest lucru nu pot spune că a avut o prea mare relevanţă, piaţa muzicală din Ungaria fiind mult mai demnă, comparativ cu a noastră. După concert i-am lăsat pe ab4 şi Gonzo la o bere, în perspectiva că, poate, înaintea lansării celui de-al treilea LP ab4 ar putea cânta la Bucureşti încă o dată alături de Gonzo.

De 1 martie, ce coincidenţă, Institutul Cultural Român din Budapesta a explodat de primăvară, şi cum altfel decât apelând la serviciile maeştrilor de ceremonie responsabili de ”Burst Into Life”. Astăzi cei patru de la ab4 au revenit fizic în România.

duminică, martie 01, 2009

ab4 back in business la Budapesta

Diseară 1 martie, coincidenţă fericită pentru doamne şi domnişoare, la invitaţia ICR Budapesta ab4 susţine pe Vaporul A38 în Budapesta un comeback gig, cu atât mai inedit cu cât alături de trupa mea preferată vor concerta Pauly Pilot şi Gonzo, alte două trupe indie-rock din Ungaria.

Concertele încep de la ora 20, cu Pauly Pilot, urmează Gonzo şi ca invitat special ab4, de la 22.30. Locaţie mai bună chiar nu există în Budapesta, pe Dunăre, soare afară, primăvara pare că îşi intră în drepturi iar de muzică ce să mai spun. Doru Trăscău şi gaşca, pregătiţi să facă mare show mare.

Acum vă las, fug spre locul de întâlnire, promit să urc cât mai repede pe blog poze de la concert, probabil la noapte, dacă voi mai ajunge acasă noaptea asta... ab4 is back in business!

P.S.

Copyright imagine Cosmin Bumbuţ!

Iliescu, un nume pentru un ideal

Zău dacă nu sunt pe cale să enunţ un adevăr absolut: moartea reuşitei este constanţa. Mai citesc odată, de această dată schimbând topica: constanţa este moartea reuşitei. Acum pe bune, merge şi cu exemple: de câte ori la rând credeţi că ar reuşi Ronaldinho să lovească transversala porţii, ca în reclamă? Neimportant. Trage o dată şi pe urmă din nou la următoarea eclipsă. Aşa şi eu, făra să îmi supraexploatez muza şi aici trimiterea mea e clară, pentru cunoscători la Nick Cave şi scrisoarea către MTV când a refuzat în felul acesta premiul, iată că scriu mai rar şi, personal cred că mai inedit.

Să trecem la subiect. Nu aţi mai auzit de multă vreme nimic despre Ion Iliescu. Ei bine, iată, acolo unde mă aşteptam mai puţin, hop şi ”prezidentul”. ”Is the way Iliescu think about the rich, garbage....” Neocom... E vorba despre un still din seria a 2-a NYPD Blue, iar domnul din imagine este evident ”domnul Iliescu”. Tot mă luasem de realizatorii de la Hollywood că nu ştiu să exploateze onomastica română. Ba bine că nu! Evident, nu de pomană sunt fan declarat NYPD Blue, aici avem de-a face cu alţi oameni.

Aşadar, încă o dată să facem rezumatul: domnul Iliescu votat unanim ”king of the poor”. Votaţi rictusul!

Pleased to meet you, hope you guess my name...