Vineri, 27 martie 2009 de la ora 19.00, cu sprijinul Institutului Cultural Român din Budapesta, Locomotiva Jazz s-a urnit pentru a doua oară la Budapesta, de data aceasta cu locomotive din Ungaria și România. În cadrul programului Kultea, invitată specială din România, Cristina Pădurariu, care alături de Gyarfas Istvan Trio a susținut un concert impresionant de o oră și jumătate. Să mai spunem că, în 26 martie, cu o zi în urmă cei patru au susținut un concert similar la Seghedin, la Grand Cafe. În anii 90 ascultam, ca orice tânăr senin și cretin din România rock românesc cât cuprindea, pentru că, aceasta îmi oferea garanția că ceva se schimbase în țară. Direcția 5 și Holograf nu mi se păreau atât de nocivi ca astăzi, sau să nu le zic nocivi, să zicem: nu atât de limitați. Voltajul renăscuse, adevăratul Voltaj și nu făcătura aceasta contemporană cu ceata lui Goia. Așa am dat de Blazzaj. Cu Horea Crișovan, pe care încă nu îl cunoscusem personal și cu Cristina Pădurariu solistă vocal, de care habar nu aveam cine este la ora aceea. Dar suna al naibii de bine. Între timp lucrurile s-au schimbat. După mine în rău. Pe Cristina Pădurariu însă am avut acum ocazia să o cunosc și m-am mai liniștit. Am înțeles că mai există speranțe pentru ca într-o bună zi muzica bună din România să iasă la iveală și orice producătorul sau organizator de evenimente să ceară bani pentru ca trupe cretine ca Bamby, Sexxy, regina Arenbi și alții să apară pe scenă alături de artiștii cu adevărați mari. Cu banii ăștia, tocmai bine, artiștilor buni, și nu ieftini, nu vânduți pe semințe li s-ar putea plăti onorariile. Asta, bineînțeles și dacă aceștia ar fi de acord să 
cânte pe aceeași scenă cu rebuturile.
Dar să revin. Au fost geniali. Am mai ascultat patru muzicieni de valoare pe aceeași scenă și luasem în calcul singurele două variante: să se comporte ca un monolit, de parcă ar fi cântat împreună de-o viață sau să strălucească fiecare, individual. Gyarfas Istvan Trio și Cristina Pădurariu au sunat ca un grup unitar care a realizat că nu este momentul nici să sune ca pe album, dar nici ca la un jam session, unde fiecare ne uimește cu ce talente are. Prin urmare, Czako Peter, contrabasistul și Cseh Balazs au dat de la început de înțeles că sunt gata să devină orchestră pentru ca Gyarfas Istvan și Cristina Pădurariu să își facă numărul. Ceea ce nu s-a întâmplat, pentru că Cristina Pădurariu a avut grijă ca de îndată ce își spune partitura să se retragă pentru a-i lăsa pe ceilalți să spună ce au de spus. Iar aici Gyarfas Istvan și compania au fost ireproșabili.
S-a cântat mult Jobim, dincolo de Astrud Gilberto, la confluența dintre blues și muzica șamanică, iar în ciuda avertizării că nu au pregătite piese pentru bis cei patru au fost rechemați pe scenă unde au fost evident la înălțime. Cristina Pădurariu a demonstrat că în numai 90 de minute poți cuceri 80 de iubitori de jazz, care veniseră la concert fără să știe la ce să se aștepte, ceea ce mă face să cred că atunci când își va pune în cap să iasă din underground și să le arate și celorlalți de unde vin surprizele va cuceri în tot atâtea minute câți vor putea încăpea în sală.
Locomotiva Jazz a început să transporte muzica bună dinspre underground spre lumină.
Quiet Nights Of Quiet Stars
quiet chords from my guitar
floating on the silence
that surrounds us
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu