Please allow me to introduce myself I'm a man of wealth and taste...

sâmbătă, mai 28, 2011

Glory, Glory Man United!

A venit și ora ”finalei”, momentul în care Europa s-a împărțit în două, fanii catalanilor și fanii britanicilor. Indiferent de finalul meciului, în seara sta vedem fotbal, nu jumătăți de măsură, onoare, dăruire și tradiție. Îl voi vedea pe Van der Saar la ultimul său meci, după care vom trăi din amintiri, văzându-i documentarele despre animale, pe care visează să le poată face. Îl voi vedea pe Giggs, poate la ultima sa finală de CL și pe Fergusson bătând încă o dată la porțile raiului. Țin cu United de peste 2 decenii și o voi face și de acum încolo indiferent de rezultat, pentru că United este mai mult decât o echipă, United este o onoare. În seara asta port roșu. Diavol, vă rog, niciodată câine!

Glory, Glory Man United!

marți, mai 24, 2011

De ce ar vrea cineva ca Ştefan cel Mare să taie elasticul de la chiloţii lui Superman?

Am mai spus-o şi o mai spun, lupta pentru supremaţie globală nu a încetat nici o clipă de la războiul rece încoace. În Europa cel puţin ea a comutat însă, benefic zic eu pe latura culturală a fenomenului. Acum, cu UE, graniţele au căzut însă se duc "lupte" puternice pentru supremaţii culturale. Mi se pare admirabil, cum admirabil mi s-ar fi părut în egală măsură ca un război mondial să fie tranşat, în ultimă instanţă în faţa unei table de şah. La propriu. Dar să nu pierdem vremea.



Ne-am prins şi noi românii târziu că ducem lipsă de ceva. Mai precis, ieri! Mă rog, că pe lângă altele mai ducem lipsă de ceva. De supereroi în primă fază. Aşa a apărut campania Asociaţiei pentru Promovarea Istoriei României "Avem şi noi Super Eroi". "Scopul campaniei este să readucă în memoria şi în inimile locuitorilor României eroii neamului demult uitaţi." Iată şi motivaţia: "Imboldul care a determinat acțiunile a fost acela că în zilele de astăzi copiii noștrii se joacă de-a Spiderman, Bakugan, Barby sau Batman. De ce nu s-ar juca de-a Greuceanu, Prâslea, Păcală sau Ileana Cosânzeana?" Iniţial campania suna bine. După care m-am dezumflat. Noi vrem super eroi români în măsura în care ne raportăm la americani sau la japonezi, ai căror super eroi au la bază graphic novels-uri notorii, cărţi care ca impact s-ar clasa pe locul doi (îndoielnice ca scriitură, fără doar şi poate dar nu lipste de importanţă) şi filme. De francezi nu spune nimeni nimic. Nu Asterix, nu Obelix, nu Rahan. Până la urmă Greuceanu şi Păcală sunt chiar ok, mă miră însă absenţa lui Harap Alb şi a tovarăşilor săi "anomaliaţi", aici neexcluzând calul. Ăştia mi se par cei mai pretabili, atât ca valoare morală cât şi ca apetenţă la umor. Dacă e să mă raportez şi eu la americani, da, Harap Alb poate fi un Green Hornet al nostru, pentru că, în definitiv calităţile sale fantastice sunt doar pur umane, restul, fantasticul sunt caracteristica exclusivă a tovarăşilor săi. Iată lista completă de pe site-ul campaniei cu Super Eroii români de Basm:



Greuceanu

Prâslea cel Voinic

Făt Frumos

Ileana Cosânzeana

Păcală și Tândală

Pipăruș Petru

Florea Înfloritul

Ivan Turbincă

Dănilă Prepeleac

După cum v-am spus: Harap Alb lipsă la apel.



Acum vine momentul de groază. Scopul campaniei este să readucă în memoria şi în inimile locuitorilor României eroii neamului demult uitaţi. Am trecut prea uşor cu vederea acest argument iar acum privesc în jur, răscolit. Eroii neamului!!! E clar, cineva îi duce lipsa acut lui Sergiu Nicolaescu. Iată şi lista cu Super Eroii români Istorici:



Burebista

Decebal

Gelu, Glad și Menumorut

Basarab I

Bogdan I

Alexandru cel Bun

Ștefan cel Mare

Petru Rareș

Dimitrie Cantemir

Mircea cel Bătrân

Vlad Țepeș

Constantin Brâncoveanu

Iancu de Hunedoara

Mihai Viteazul

Alexandru Ioan Cuza

Ferdinand I

Carol I



Nu săriţi la jugulara mea dacă am să vă spun că, după părerea mea, oamenii ăştia habar nu au ce e acela super erou. Eu înţeleg că am avut, ca toate celelalte naţii ale globului oameni de mare valoare, dar de aici la super eroi e o cale lungă, atât de lungă că nimeni nu va avea destui ani în desaga vieţii ca să o parcurgă. Mă întreb, în termeni strict legaţi de acest gen: ce calităţi fantastice aveau aceştia? Unul scuipa flăcări, altul strănuta cuie, un altul făcea pipi cu benzină... Dintre toţi ăştia, singurul cu adevărat fantastic pare a fi Vlad Ţepeş. Cum nu îi erai pe plac erai iute străpuns în anus cu un par. Alte calităţi ar face apel la modernism, deci la eroii mai noi: unul cântă despre iubirea pentru un bărbat cu care s-a căsătorit şi totuşi nu e gay, alta transformă bărbaţii în nişte cârpe, altul ghiceşte numerele la loto (nu ziceţi hop, că în cadrul campaniei mai există şi o rubrică: Super Eroi Acum şi aici, deşi până acum nu a fost propus nimeni este cazul să fie introdus Ogică), o alta ghiceşte viitorul (Carmen Hara, fireşte), un altul pe ce pune mâna se transformă în broaşte (Costin Mărculescu cu al său "doamna profesoară vă rog să îmi daţi înapoi broaştele"). Revin însă. De ce super eroi români şi nu 10 pentru România. Mă rog, 10 a fost, să fie 100. Dar de ce supereroi? De ce lipseşte din listă Carol II a cărui principală putere era... mă rog sper că ştiţi cu toţii şi nu mai e cazul să vă spun, dar, priapismul, în vremurile în care trăim poate fi privit ca o super putere, nu credeţi?


În concluzie, campania aceasta îmi pare încă o invitaţie, de ultimă oră, e drept la vopsit băncile tricolore. În toată ţara. Şi dacă ne mai rămâne vopsea, să trecem la stâlpii felinarelor şi la gardurile caselor. Nu suntem toţi la fel, nu gândim toţi la fel, aşa că, în spiritul democraţiei absolute (care cred că nu există) iată şi linkul. Poate pînă la urmă îl voi propune şi eu pe Cabral la Super Eroi Acum, căruia iubita nu îi găseşte chiloţi pe măsură. Repede ne gândim că tocmai s-a inventat o nouă unitate de măsură, cabralul. Prea mare pentru mărimi de chiloţi etalon. Nimeni nu se gândeşte că poate tocmai, se caută chiloţi mari pentru a avea de unde să îi strângă ghemotoc în faţă...


P.S.

Totuşi, cred că e cazul să nu luaţi prea în serios campania aceasta, în ciuda manifestului pe care vi-l prezint mai jos:



Manifest
MAY 23
Posted by avemsinoisupereroi
Deșteaptă-te Române din somnul cel de moarte, în care te-adânciră barbarii de tirani.

Frați români, destulă vreme am fost bătuți și denigrați pentru istoria noastră. Timp de peste jumătate de secol am fost mințiți și ni s-au răstălmăcit originile.

Acum, după două decenii de când am obținut libertatea cu sânge nevinovat ne confruntăm cu un alt pericol. În scurt timp,copiii noștrii nu vor mai ști pentru ce am luptat noi sau părinții noștrii la Revoluție. Nu vor mai ști cine a fost Vlad sau Micea, nu vor mai ști pe unde a trăit Avram Iancu. Vor ști numai de Bakugan, Harry Potter, Sauron sau Frodo. Nu vor mai ști, că într-o bătălie, Ștefan a rămas fără sabie iar acum turcii se mândresc cu ea.

Frați Români, nu-l lăsați pe Superman să îl bată pe Mihai Viteazul.

AVEM ȘI NOI SUPER EROI!

Și ai noștrii sunt mai buni decât ai lor, pentru că nu sunt inventați, sunt reali, și-au dat viața pentru poporul român. Să nu îi uităm!

Cineva care scrie manifest cu "ai noştrii", până la urmă nici nu merită citit.

luni, mai 23, 2011

S-a însurat fiul magazionerului de la Rapid

Eu cred că acest "spirit al Rapidului" de care se vorbeşte din ce în ce mai mult în ultima vreme a devenit deja o atracţie media. Nu e rău că e deja brand, e rău însă când multe din presă se dovedesc neadevărate. Prin urmare, aflam zilele trecute de aici că între o bere cu patronul Rapidului, George Copos şi o prezenţă la nunta băiatului magazionerului clubului, un anume Andrei Mateiaş, lotul Rapidului a preferat ultima variantă. "Dezamagiti de veste, rapidistii au plecat sa-si inece amarul la nunta lui Andrei Mateias, fiul magazionerului din Grant." Fără doar şi poate, atmosfera din Grant e superbă, cu oameni strânşi laolaltă la bine şi la greu şi cu o întreagă echipă care se duce la nunta fiului magazionerului. Cred că la fel se întâmplă şi cu copiii administratorului de bloc. ... Pun pariu că la puţine echipe din România, cel puţin, se practică astăzi aşa ceva. Cred însă că R.S., autorul articolului este rapidist. Şi o să vedeţi de ce.






Sub titlul Nuntă în echipa de polo a Rapidului Libertatea de astăzi ne povesteşte despre nunta unui poloist de la Rapid. Pe numele său, Andrei Mateiaşi. Deşi numele de familie diferă puţin, pot să bag mâna în foc că l-am găsit pe fiul magazionerului de la Rapid. Aşadar, până la urmă ceva tot a rămas din spiritul Rapidului, că lotul de fotbal s-a dus la nuntă, însă nu pentru că Andrei e fiul magazionerului, ci pentru că probabil acesta, ca sportiv se cunoaşte şi cu ceilalţi fotbalişti. Categoric Ştefan Rotaru şi Octavian Avram nu sunt prea mari rapidişti. Am uitat să vă spun cine sunt ăştia doi. Conform articolului din Libertatea, autorii singurei fotografii din ziar, cu cuplul de proaspeţi însurăţei. Doi oameni pentru o poză. Şi ăsta e tot un fel de spirit, spirit de grup, spirit gregar, spirit de glumă. Probabil că unul închidea ochiul şi se pregătea să apese butonul şi celălalt striga: Păsărica!

Crează videoclipuri, compune textual și e ”de România” - Adriana Rouge, o viață pentru o idee fixă

Nu, despre Adriana Rouge nu am mai scris niciodată până acum. Aș fi avut ce, nu zic, dar dintr-un motiv sau altul nu am făcut-o. Poate că mi s-a părut că este mult prea evident penibilul pentru a mă mai băga și eu ca musca în lapte, emițând pretenții că am descoperit America. Adriana Rouge, cea cu homepage aici, pe care vă invit să îl vizitați măcar pentru a nu mă mai face să par atât de suspect, fiind probabil singurul care l-am accesat în ultima lună, Adriana Rouge, spuneam, se crede vedetă națională și în curând, de ce nu, internațională. Bine totuși că nu i-a băgat nimeni în cap că ar fi artist underground, că cine știe, poate că ar fi încercat să ne convingă și de chestia asta. În orice caz, momentan se consideră Marilyn Monroe de România, că tot se poartă diverse chestii cu particula ”de România” la coadă.







”Avem Madonna de Romania si, mai nou, o aplaudam si pe Marilyn Monroe. Adriana Alexandru este blonda care se crede Marilyn de Romania, dar si-a ales un nume de scena mai senzual, spune ea. Rouge este model de top, cantareata si femeie de afaceri .” Ce ați înțeles din această scurtă descriere, la loc de frunte pe site-ul ”artistei”? Că în România mai nou o aplaudăm pe Marilyn Monroe, datorită Madonnei de România, care probabil a făcut trimitere la Madonna de America, care și ea la rândul ei a amintit că idolul ei este Marilyn Monroe de America. Noroc cu această Madonna de România, care nu știm cine este - un dram de ocult nu strică - că am aflat și noi cine e Marilyn. Mai departe aflăm următoarele: ”Adriana(Rouge) pregateste o noua piesa, ieri a terminat compozitia textuala, iar zilele urmatoare urmeaza sa compuna impreuna cu Mircea Elisei linia muzicala. Oare la ce sa ne asteptam?” Că Adriana Rouge ar putea preda la orice oră textualismul, de fapt nu textualismul, ci compoziția textuală. Și că ar trebui să ne așteptăm la ceva nemaipomenit. Ceva nemaipomenit:”Adriana Rouge tocmai a revenit din Grecia unde a creat videoclipul piesei “Rock this city” impreuna cu o echipa de regizori de renume.” O echipă de regizori de renume. Nasol cu ocultul Adrianei Rouge, pentru că va păstra nealterate anumite mistere, dar voi încerca să dau cu presupusul în ceea ce privește numele acestor regizori de renume: Coppola, Scorsese, Spielberg, Lucas sau poate Geo Saizescu? Sau poate-un zburător...




În cele ce urmează vă ofer privilegiul să urmăriți în premieră pe acest site acest videoclip. Aștept supozițiile voastre cu privire la numele acestor regizori ce formează o echipă. Singurul amendament ar fi că, indiferent cât de mare este regizorul care lucrează pentru tine, scenaristul sau un butonard bipolar care inserează electronic, periodic, pe ecran numele ADRIANA pot strica toată munca acestuia. Sau a acestora, a întregii echipe regizorale. Hotărâți voi. Enjoy!







duminică, mai 22, 2011

Cristi Chivu - O Captain! My Captain!

Și a venit și sfârșitul lumii, ieri, 21 mai a.c., însă datorită mereu interesantei și diferitei stratificări sociale a venit numai pentru unii dintre noi. Pentru românii microbiști. Ieri am mai murit puțin, măcar dacă ne-am fi stins de tot și am fi pus astfel capăt tristeții. Cristi Chivu și-a anunțat retragerea de la națională. Aproape fără cuvinte. Alții s-au grăbit în presă să ”analizeze” fenomenul pe toate fețele: e bine? e rău? e corect? e nedrept? este un semn de lașitate? este o dovadă de respect și onoare? Eu nu o să fac așa ceva. Am să încerc doar o definiție pentru Chivu. În toți acești ani Cristi Chivu a fost un exemplu. Un soi de geamăn bun pentru Mutu. De fiecare dată când era adusă în discuție vreo nouă ispravă a lui Mutu, inerent venea vorba de Chivu. Că e băiat bun, lipsit de aere, serios, familist convins, lovit de ghinion. Asta a fost Cristi Chivu, pentru fotbalul românesc din ultimii zece ani. Un jalon. Un soi de motiv de mers înainte. O încurajare. Ca și Cristi Chivu, tot suporterul român aștepta ca la un moment dat să mai apară încă 10 și alături de el să ne califice. La vreo cupă intergalactică, dacă e să fim drepți. Iar astăzi Cristi Chivu s-a retras. Chivu, băiatul ăla de nota zece care nu are nimic în comun cu Mutu, dincolo de aceeași culoare de tricou s-a retras...






La câteva zile de meciul cu Bosnia naționala de fotbal a României arată ca un mutant, ca un zombi. Din clipă în clipă ne așteptăm să îi mai cadă câte ceva și din rana nou formată, pe lângă umoare să se dezvolte tot felul de corpuri noi, străine și halucinant demonice. La ce bun meciul din iunie? Poate cel mult pentru a arăta că România mai are echipă națională de fotbal, în ciuda zvonurilor că în ultima vreme echipa reprezentativă ar acționa în ilegalitate.





Și așa, ieri, 21 mai 2011 a venit Sfârșitul Lumii...

joi, mai 19, 2011

Contra fumatului - Să te laşi de fumătură poţi să-ţi bagi falusu-n gură...

Nu am mai scris pe tema asta pentru că m-am gândit că până la urmă, decât să vă mint mai bine mă fac că am uitat să că era mult prea evident să mai comentez. Evident, nu m-a ţinut prea mult lăsatul de fumat. Continui cu aceeaşi străşnicie. Am trecut ca prin urechile acului pe lângă achiziţionarea unei ţigări electronice, şi acum mă felicit pentru că nu am aruncat banii şi pe prostia asta de gadget, pe care probabil l-aş fi folosit mai intens doar în primele zile. Mă uit la Lajos, un alt împătimit după E-penis-uri şi constat că nici la el nu a funcţionat. Pufăie de zor din ţigara electronică după care îşi face singur o ţigară tare ca dracu. Aşadar am continuat să fumez, regulat, atât că am schimbat ţigările cu unele mai uşoare.


Nu am renunţat însă la nici un alt viciu, prin urmare am unul în plus. Mai mult de atât, de câteva zile am descoperit farmecul de a mă folosi de SexBox şi de Kinectul lui la maxim. Mai nou serile intru pe serverul de la EA Sports şi joc fotbal (FIFA 2011) cu tot felul de puşti (pun pariu că cel mai în vârstă nu are mai mult de 16 ani). Evident, eu cu echipa mea de suflet şi ei, culmea, întotdeauna cu Barcelona. Aşadar anticipăm astfel finala din Champions League. Dacă e să ascult după rezultatele din aceste meciuri, Manchester va pierde. În cel mai bun caz ca aseară, când am dat în sfârşit peste unul puţin mai prost ca mine (asta înseamnă destul de prost) şi am reuşit să înscriu, după ce iniţial ageamiul marcase luându-i portarului meu visător mingea, în pragul degajării. M-a bătut la penaltiuri, cu unul mai mult ca mine. La final în faţa obţiunii de a rejuca meciul, pentru prima oară am stat în cumpănă. Îmi plăcea acest contrajucător. Aş fi dat DA. El însă s-a grăbit să iasă. Probabil că s-a gândit că nu e bun de nimic. În câteva rânduri mi-a trecut si mie asta prin cap, dar timpul te ajută să uiţi. A doua zi am pierdut cu un gol mai puţin, apoi cu unul şi mai puţin, până am ajuns să pierd la doar 5 goluri diferenţă. Şi aseară cineva a avut mai mult noroc decât mine. Atât... Ideea e că nici de SexBox nu o să mă las. Mai bine să iau bătaie de la unii care nu există sau cu care oricum nu mă voi întâlni niciodată conştient face-to-face.


În final mai ales pentru cei care chiar sunt gata să taie în carne vie pentru a se lăsa de fumat, un filmuleţ, pentru a le reaminti că eu nu sunt un reper. De aici rezultă că dacă vrei te poţi lăsa de fumat. După ce îl veţi vedea, nu ştiu de ce, dar am convingerea că o parte din voi se vor întreba dacă chiar vor să se lase de fumat. Enjoy!



Vezi mai multe din Funny pe 220.ro

De ce sunt convins că va veni sfârşitul lumii? - Argumentaţie cu seriale TV

Deci da, cred că vine Sfârşitul lumii, nu însă neapărat pe 21 mai 2011, cum anunţă panourile publicitare deja ajunse şi în România. Acum să vă spun de unde mi-am dat seama. Domne, sunt disperat că sistează americanu la seriale pe bandă rulantă. Au renunţat la "Lie to Me", care chiar îmi plăcea şi de curând şi la "V", "The Event" şi "Criminal Minds - Suspect Behavior". Asta după ce cu vreun an-doi în urmă opriseră câteva seriale la care mă uitam cu mare plăcere: "Jericho", sau "The Gates". Prima explicaţie ar fi că de pomană le vede europeanul, ele trebuie mai întâi să se vândă peste ocean, şi dacă acolo în acel interval orar nu deschide nimeni televizorul, e clar că filmul nu e bun. Dincolo însă de această glazură de motiv, este foarte posibil să se ascundă altceva.


Încet încet publicul trebuie dezobişnuit de televizor, să rămână vigilent şi cu simţurile treze, în caz de catastrofă, cu urechiuşili ciulite ca pârşii. Dacă ne uităm la prostii riscăm să dea cataclismul peste noi şi noi nici să nu ne dăm seama, vorba lui Morrissey: "A world war was announced days ago, but they didn't know - the lazy sunbathers". Riscăm să împlinim profeţiile lui Yoko Ono, cu familia încremenită pe bancă, turnată toată în lavă şi cenuşă şi cu terierul la picioare. Mai grav este că murim nedemni, uitându-ne la "Lie to Me", de exemplu. Ţara arde şi baba se uită la micţiuni. Vroiam să zic la ficţiuni. De ce nu s-a renunţat încă la altele? Spun încă, pentru că nu se ştie ce se va mai întâmpla în viitorul apropiat. Mai avem încă: "House". Educativ. Ştii cam ce să faci, medical, în instanţa catastrofei. Sau dimpotrivă, nu faci nimic, şi te apuci să pui pariuri cu prietenii pe găini. "Rescue Me". Încă favoritul meu, cu funcţie apotropaică şi ignifugă - un film cu pompieri. Foarte important la ceasul rău. "Criminal Minds" şi "Bones" s-ar putea să urmeze pe lista de sistări, pentru că nu au nimic de-a face cu supravieţuirea. În schimb "Shameless", noul meu guilty pleasure o mai aibă multe episoade de rulat. Este foarte util şi educativ să ştii să îţi păstrezi echilibrul în haosul general. Să bei mult, pentru că supravieţuitorii vor bea cu siguranţă enorm şi totuşi să nu dai colţul.


Aflu că totuşi vor apărea alte seriale. "Spartacus" continuă. Este foarte important să ştii să lupţi pentru drepturile tale. Util. Poate şi "24". Iarăşi, cred că nu se opune nimeni unei prostii de film în care alergi 24 de ore ca să dormi liniştit o noapte şi iar să alergi cu limba de-un cot următoarele 24 de ore. Dimensiunea luptei pentru existenţă va prevala. Era să zic filme gen "Lost", dar mi-am muşcat limba, pentru că în cele din urmă în Lost, până la urmă, cine a rezistat să îl vadă până la capăt ar fi aflat că toţi sunt morţi. Probabil că se va ajunge la un "Survivor" global. "Survivor de Ontario", "Survivor de Cabo Verde", "Survivor de Pakistan" şi "Survivor de Ţăndărei". Şi s-ar putea să aibă ceva satisfacţii şi cei mai nostalgici dintre noi. Poate reîncepe "Fort Boyard" tot aşa, la o dimensiune universală. Speriate de gradul ridicat de pregătire din rândul populaţiei catastrofele naturale vor renunţa să mai atace. Atunci va veni rândul celor nenaturale. Ofensiva colagenului şi a silicoanelor!


P.S.

Şi dacă se introduce până la urmă PTAP-ul în şcoli, promit că mă voi urca pe acoperişul Intercontinentalului unde voi face un planking mortal. Pentru că nu mi-aş putea ierta niciodată că aş fi putut profeţi aşa ceva şi totuşi nu am făcut-o...

marți, mai 17, 2011

I started a joke... cu Durex şi general managerul Michel Erectyce

Pe scurt povestea stă aşa. Cineva, pe un blog, face o glumă de 1 aprilie, o glumă deosebit de credibilă, dacă ne raportăm la aberaţiile actuale în mijlocul cărora trăim astăzi. Cum că cei de la Durex vor să îi dea în judecată pe Zdob şi Zdub pentru că "utilizează simbolul masculin patentat de companie. Este vorba de căciulile ţuguiate, pe care le-au purtat zdubii la concursul Eurovision 2011 din Germania". Două indicii însă ar fi trebuit să servească oricărui jurnalist ca să nu cadă în această capcană: data acestui zvon - 1 aprilie şi un nume propriu: "Michel Erectyce, managerul general al companiei Durex". Cât de tare să te cheme Erectyce şi să lucrezi pentru Durex... Adevărul că într-o lume absurdă, ca cea în care trăim ar fi mişto să nu poţi fi angajat decât dacă ai avea nume predestinat: Avicenia sau Galina la Avicola Crevedia sau Proctoleanu la Proctoline.




Haios e că jurnaliştii noştri au pus botul şi au lansat ştirea ca atare, luând de pe blogul jucăuş inclusiv declaraţiile lui Roman care se întreabă retoric: cine a mai văzut prezervativ din lână de oaie. Prin urmare, Adevărul de Moldova scrie un articol cu titlul Durex ameninţă Zdob şi Zdub cu judecata: „Nu vă băgaţi peste spermatozoizii noştri!“, după care, la finele articolului anunţă totuşi că: "S-ar putea să fie vorba totuşi de o glumă, deoarece materialul a fost postat pe pagina web pe 1 aprilie." Nu vi se pare ciudat acest gen de jurnalism? Era atât de greu să mergi la articolul chiar de ei citat, adică aici şi să te convingi că e o glumă?


Alexandru BOT says:
16 mai 2011 la 08:36
Fraţilor se pare ca gluma de 1 aprilie a celor de la bazar-news.com a prins viaţa datorită nouă Am aici cel puţin 3 surse care citează gluma din post cu titlu de adevăr:

http://www.adevarul.ro/moldova/actualitate/VIDEO-_Durex_ameninta_Zdob_si_Zdub_cu_judecata-_-Nu_va_bagati_peste_spermatozoizii_nostri_0_481151952.html

http://ziarero.antena3.ro/1305453122-Durex_ameninta_Zdob_si_Zdub_cu_judecata_Nu_va_bagati_peste_spermatozoizii_nostri

http://www.click.ro/vedete/romanesti/Durex-Zdob-Zdub-spermatozoizii-VIDEO_0_1175882418.html

Recunosc că până în prezent e cea mai tare glumă de care am avut parte

PS: Iubitorilor de ştiri mondene liniştiţivă că totul e calm în relaţia Durex – Zdob şi Zdub! A fost o glumă! Una reuşită de fapt




Cu toate acestea, se poate şi mai rău de atât. ProTV Chişinău transmite: Confuzie maxima la conferinta de presa a Zdubilor dupa ce au revenit de la Eurovizion. Artisitii au fost rugati sa comenteze acuzatiile de plagiat care ar fi venit de la compania de prezervative Durex. Aşadar cineva i-a luat pe Roman şi tovarăşii la întrebări, cu privire la posibilul proces...



P.S.

Mi-am adus aminte de un cântec minunat, iată-l mai jos, care spune totul despre o astfel de glumă. Deşi sunt creditaţi Faith No More, o bucurie de trupă, adevărul e puţin mai trist. Este vorba doar de Mike Patton, fostul solist, în mare formă şi într-un simplu cameo în clip.

Doamnelor şi domnilor: "I Started a Joke".






Lucruri pozitive de la Marina Almăşan

"România trebuie să urce pe asemenea scene, ocaziile noastre de a intra în competiţia de lucruri pozitive cu europenii sunt destul de rare" declara mai deunăzi aici Marina Almăşan, coordonatoarea participării României la Eurovision 2011. Halal limbă română, fără nici un fel de îndoială. În definitiv înţeleg că este vorba despre o competiţie ca toate competiţiile, de câini, de băut bere din pantof, de flatulat la flacăra brichetei, şi în cazul de faţă "competiţia de lucruri pozitive cu europenii". Făcând abstracţie că eu unul ştiu ce vrea să spună doamna în cauză, un neavizat, un profan ar putea să creadă că există aşa ceva şi că logica este ca fiecare român să aducă ceva mai pozitiv în comparaţie cu europenii. Ei au un pol pozitiv noi avem unul şi mai pozitiv şi decretăm că "mai pozitiv de atât nu se poate". Dacă până la urmă ei scot doi poli, noi avem trei poli care ne ajung de mai multe beri decât le ajung lor. Lucruri pozitive...




Cu toate acestea ceva nu îmi dă pace. Nu pot să mă resetez şi să uit că Marina Almăşan este soţia lui Victor Socaciu, care la rândul său este un senator care încearcă să promoveze o lege a dublării filmelor în limba română. Până acum am crezut că într-adevăr, Socaciu încearcă să le asigure actorilor români un ban în plus, chiar dacă asta ar însemna să se piardă din ce în ce mai vizibil dimensiunea poliglotismului românesc, deloc de neglijat. chiar mă gândeam să îii trimit domnului Socaciu nişte statistici care indică clar că ţările în care dublarea este la conducere aproape dintotdeauna stau cel mai prost la cunoaşterea limbilor străine, şi acest paradis poliglot românesc chiar contează în peisajul actual, în care ne chinuim să găsim puncte forte care să ne reprezinte în "competiţia de lucruri pozitive cu europenii". Acum nu mai sunt sigur de bunele intenţii. Sunt convins că de fapt Socaciu încearcă să răspândească limba română într-un asemenea hal încât, cu o politică inteligentă în spate, la un moment dat Pacino, De Niro, Streep şi ceilalţi actori de la Hollywood vor cere să vorbească direct în filmele lor limba română. Scopul este acela de a nu mai rămâne ca la fotograf când o vom mai auzi pe a sa soţie stâlcind în asemenea măsură limba română.

joi, mai 12, 2011

În pagodă stă Catiuşa şi-şi curăţă urechiuşa

Catiuşa Ivanov este ziarista care publică în Hot News "investigaţia" - Chioscul - pagoda de doi metri patrati si 30.000 de euro, noua atractie a parcurilor din Bucuresti. Din nefericire pentru Catiuşa, nu am apucat să înghit aceste dulcegării, pentru că m-am blocat la exteriorul lor. În primul rând articolul acesteia mi-a ridicat semne de întrebare în momentul în care domnia sa, formator de opinie de altfel şi-a permis luxul să pună de la sine marca de "pagoda" chioşcului respectiv. Intenţia mi-e clară, nu voi face nici o filozofie din asta. O voi acuza însă pe Catiuşa de lipsă de imaginaţie. Când vrei să derutezi, când vrei să influenţezi publicului într-o mare măsură, mi se pare inadmisibil să te limitezi la o asociere cu o pagodă. Eu aş fi spus "chioşcul mausoleu", "chioşcul panteon" sau "chioşcul filigorie", pentru a surprinde şi mai mult cititorul. Mă aştept să îmi spună că ar trebui să îi fiu recunoscător că nu a zis "chioşcul felinar". Poate că ar trebui. Oricum ce mă frământă acum este că tineretul jurnalist din zilele noastre nu ştie domne să profite de oportunităţi: ai posibilitatea să formezi o opinie despre o dugheană, poţi spune orice despre aceasta şi tu te mulţumeşti să îi spui "pagoda". Slab domne, slab.

Aici se opreşte "investigaţia" Catiuşei. A investigat câteva construcţii clasice, a obosit şi a înclinat steagul. Dacă cu adevărat ar fi făcut o investigaţie ar fi descoperit lucruri cu adevărat solide. Cum ar fi că această aşa zisă pagoda, ce urmează să fie amplasată şi în Cişmigiu, pe lângă alte parcuri, datează aici încă din perioada interbelică. Iat-o în imagine! Că avem o construcţie orientală! Parcul Cişmigiu prin excelenţă abundă de motive orientale, aruncaţi un ochi la plantele exotice şi la grădinile japoneze care de altfel pot fi regăsite şi în Herăstrău. În ceea ce priveşte dimensiunea chioşcului, vă pot spune că aceasta este de 2x2. După Catiuşa citire: 2 mp. Preţul unui astfel de chioşc este de 24.000 Euro. După Catiuşa citire: 30.000 Euro. A aproximat fata, ca să nu se încurce.



Dincolo de textul propriu-zis un lucru este clar: chioşcurile ăstea nu sunt ieftine deloc. Evident că atunci când le prezinţi ca pe nişte simple dughene în care suflă vântul şi anunţi că ele costă 30.000 Euro vulgul o să sară de fund în sus, că vezi doamne din banii ăstia şi-ar putea face o căsuţă pe Mureş în jos. Nu interesează pe nimeni că preţurile concurente au fost de 80.000 de Euro. Aici într-adevăr sunt tentat să recunosc că au fost scumpe. Pe de altă parte însă sunt de acord că un cub impersonal din plastic, care vara se transformă într-o adevărată saună sau unul din carton presat ar fi fost mult mai ieftin. Plus că cine are garanţia că noul primar şi-ar fi dorit să le perenizeze? Ce rost are să dai mulţi bani pentru ceva durabil, când pe lumea asta durabil este doar o figură de stil? Un "clozet" precar ar fi ţinut o vară, poate nici atât, l-ar fi îmbolnăvit pe comerciantul dinăuntru, dar nu i-ar fi luat omului de rând şansa de a-şi face o căsuţă pe Mureş în jos. O căsuţă de balegă, cu pungi de doi lei la geamuri - dar o căsuţă. Şi cu antenă de digi pe acoperişul de stuf...

Cei ce "le-au" dat nume

Acum realizez de ce VasileSensual nu este încă un brand, hălăduind mai departe în negura timpului şi a realităţii, obscur şi anonim: pentru că am fost suficient de obtuz să nu acord importanţă obiectelor din imediata mea apropiere, pe care nu am reuşit întotdeauna să le identific ca fiind produse de serie. Le-am lăsat în numele lui Trompi să-şi trăiescă existenţa efemeră. De exemplu, artefacte cărora de cele mai multe ori le-am atribuit origini mucoase: biluţele de muci şi care probabil că erau lucruri cu mult mai complicate. Dacă aş fi avut această prezenţă de spirit multe dintre acestea astăzi ar fi fost expertizate şi ar fi purtat cu siguranţă numele meu: sensualul, vasilele, vasensualu... Acum o să vă întrebaţi de ce spun lucrurile ăstea. Răspunsul îl veţi găsi aici.


Dumitru Zvîncă este fără îndoială tăticul "zvâncilor", sau, după cum intuiesc că în scurtă vreme vor fi denumite colocvial: "biluţele lui Sperman". De asemenea tot Zvîncă este la un pas de a-i da clasă primarului din Suharău, pentru că, în ciuda eforturilor celui din urmă, nimeni nu a reuşit până acum să pună Suharăul pe hartă ca Mitică Zvîncă. Mai mult de atât, eroul nostru este foarte hotărât să intre în istorie. Iată ce scrie gazeta: "În crater se află un obiect negru care semăna cu un meteorit", a spus Marcel Chelariu, primarul localităţii Suharău. Bărbatul a pus obiectul bizar în geantă şi a venit la Inspectoratul de Mediu să vadă dacă este radioactiv." Prin urmare Zvîncă se joacă cu moartea. El nu ştie dacă biluţele sunt radioactive sau nu, dar le pune în geantă şi le duce cu el, la Inspectorat. Omul respectă legea, raportează tot. Asta e ca şi cu otrava! Vrei să verifici dacă cineva vrea să te otrăvească, prin urmare consumi produsul. ...


Cam aşa stă treaba cu celebritatea. O să aflăm mai multe despre Mitică Zvîncă în zilele care urmează. Nu am nici cea mai mică îndoială. În acelaşi timp însă fac apel la voi să mă ajutaţi şi pe mine să descopăr "sensualul". Orice vi se pare neobişnuit şi nu are nume, prindeţi-l în poză şi trimiteţi-l pe adresa de mail. O să vă amintesc la tot pasul, spunând că această descoperire care îmi poartă numele se datorează şi vouă...

miercuri, mai 11, 2011

Tinereţea bat-o vina acum s-a aprins lumina - exemplificare prin power ballad

Astăzi m-a apucat un fel de nostalgie a tinereţii, a vârstei la care eram cel mai cool, cel mai tare din parcare, cel mai insensibil şi singurul care deţineam adevărul absolut. Mi-am amintit de blugii tăiaţi, de zgardele de piele şi de brăţările cu ţinte, de plete, de casetele ORWO trase de jdemii de ori şi de petrecerile unde caseta cu power ballad constituia cea mai potrivită declaraţie de ceva. Nu zic de dragoste, dar sigur o declaraţie de necesitate... Mi-am amintit de un amic al cărui slogan era: dacă mă invitaţi la petrecerea voastră eu nu dansez decât slow-uri. Măcar omul nu a confundat niciodată slow-ul cu blues-ul.


Prin urmare, după ce am contaminat-o pe Doamna Doamna cu câteva dintre dovezile palpabile ale dependenţei mele de astfel de momente, m-am gândit să vă supun şi pe voi aceluiaşi chin.

1. MANOWAR - "Carry On"


2. WHITESNAKE - "Now You're Gone"



3. POISON - "Every Rose Has It's Thorn"


P.S.
Cât credeţi că voi fi de penibil în vreo 12 ani când îi voi ilustra muzical fiului meu cam cu ce muzică ne vrăjeam noi? Aşa, aproximativ... Părerea voastră!

Corina Chiriac, traducătoare, ambasadoare neoficială, credincioasă, femeie şi româncă - SĂ-I ÎNĂBUŞIM DIN FAŞĂ!

Corina Chiriac. Ea este pentru mine eroina zilei. Cu siguranţă mulţi dintre voi o ştiţi pe "Corina" ca şi cântăreaţa care ne îndemna pe toţi să oprin timpul clipa asta minunată în suflet să o păstrăm să iubim şi să visăm. Mai puţini o cunosc pe Corina actriţa, în orice caz, lăudabili mi se pare aceştia, nu neapărat pentru că aceasta ar fi fost o actriţă execrabilă, ci pentru că nu prea a jucat. E cam la Laci Boloni, stomatologul. Atât Corina cât şi Boloni mai ştiau să facă şi altceva, în afara datului din gură sau din picior.


De data aceasta v-o prezint pe Corina-militanta pentru ceva. Sincer, mi-e greu să vă spun pentru ce, fiindcă poziţia ei mi se pare abstractă, dar există. Prin urmare o să discut puţin luarea ei de poziţie. Corina Chiriac s-a erijat în purtătoarea de cuvânt a "unor binevoitori" (cunoaşteţi termenul!) care se împotrivesc unui film ce urmează să fie lansat în curând: "Corpus Cristi - Playing with Redemption". Aşadar, atenţie, filmul - un documentar - nici măcar nu a fost lansat. Şi atunci pe ce se revoltă binevoitorii de peste ocean? Pe un detaliu insignifiant: documentul urmăreşte viaţa actorilor care joacă în piesa lui Terrence McNally - "Corpus Cristi". Aici, în piesă, toate personajele din Noul Testament care intră în contact cu Iisus sunt gay - inclusiv Iisus, fireşte. Deci oamenii ăştia se revoltă pe ceva ce habar nu au cum a ieşit - pe un documentar, habar neavând cât este de subiectivă şi asumată viziunea regizorală sau cât de echidistantă, întemeindu-şi întreaga chemare la arme pe un fundamentalism precar. Iar Corina Chiriac îi traduce. Ea e traducătoarea textului! Gata, m-a convins. Adevărul este că dacă ar fi să fac un remake după Zefirelli în rolul fecioarei Maria nu aş putea-o distribui decât pe Corina Chiriac. Evident, intenţia mea ar fi să fac un remake după Zefirelli dar să iasă mai bun decât filmul lui Scorsese "The Last Temptation of Christ"... Dar ca să revin, într-adevăr, persoană, VIP, cântăreaţă... ce vreţi voi mai virginală decât Corina Chiriac nu cred să existe în România. Acum, faptul că ea, pravoslavnica Corina a ales să apere ortodoxismul nu poate fi decât un punct forte pentru biserică, încă o dovadă că dintr-un păcătos poţi face un sfânt câtă vreme cu un sfânt nu prea mai ai ce face. Nici la meci nu prea te poţi uita cu el, fiindcă nici bere nu bea, nici de râgâit nu râgâie, cât despre limbaj colorat - NEVER.


Mi-au atras atenţia însă 2 pasaje din scrisoarea tradusă de Corina Chiriac, această Răducioiu a limbii române vorbite de o cântăreaţă. Iată-le mai jos:

"DACĂ NU TE INTERESEAZĂ, SAU NU AI 2 MINUTE SĂ RETRIMIŢI ACEST MESAJ, SĂ NU TE PLÂNGI DACĂ DUMNEZEU NU ARE TIMP PENTRU TINE CĂCI EL ESTE MULT MAI OCUPAT DECÂT PUTEM FI NOI.
PERSONAL, CHIAR CRED CĂ E ABSOLUT NECESAR SĂ PROTESTĂM. SE PARE CĂ ANUMITE REGIUNI ALE EUROPEI AU RENEGAT ŞI REFUZAT, DIN FERICIRE, SĂ PRIMEASCĂ SAU SĂ DIFUZEZE ACEST FILM. TOT CE NE TREBUIE ACUM SUNT O GRĂMADA DE RUGĂCIUNI ŞI O GRĂMADĂ DE E-MAILURI."

Aceasta este anatema involuntară a oricărui fundamentalism religios. În momentul acesta istoric, când religiei îi trebuie puţin mai mult ca să câştige teren în comparaţie cu efortul de acum câteva secole, orice sistem îşi dă foc la valiză proferând cu restricţii şi ameninţări. Întâlnim în primul paragraf o explicaţie: nu ai fost ajutat de dumnezeu pentru că era prea ocupat, iar acest lucru este atât de evident încât ne mirăm şi ne scandalizăm că ţi-ai mai permis să te îndoieşti de acest lucru. Ia să nu mai aştepţi matale nimic de la dumnezeu, când se eliberează o să simţi asta pe pielea ta. Dacă nu te interesează ai fi ipocrit să te plângi că dumnezeu nu te ascultă, dar ce ne facem dacă te-a interesat, te-ai implicat şi tot nimic?
Al doilea paragraf deja trece cu mult dincolo de ortodoxism, bătând spre new-age. "Binevoitorii" cu pricina, prin gura Corinei ne îndeamnă, dragi ortodocşi mai ales, să ne rugăm prin email: "o grămadă de rugăciuni şi o grămadă de emailuri." Mă întreb dacă Sfântul Sinod e de acord cu o astfel de nouă abordare a comunicării între pravoslavnic şi dumnezeu, mai ales din perspectiva rugăciunii de la domiciliu? Părerea mea e că nu, pentru că în a sa concepţie biserica este acolo unde fizic îi este locul şi nu acolo unde se strâng mai mulţi credincioşi. Deci Corina ne traduce şi ne invită să ne rugăm prin mail.


Şi mai e ceva, de data asta legat de o argumentare universală: NOI PUTEM PRODUCE O SCHIMBARE. Acest lucru este motivat şi de "traduşii" Corinei, dar şi de Arnzen şi Brandon, regizorii filmului în cauză. Cu toţii vor o schimbare. Gay-ii vor să li se recunoască drepturile şi libertăţile, nongay-ii fundamentalişti vor să se diminueze prerogativele acestora. Până la urmă cine are dreptate? Sau altfel spus: cine manipulează mai bine?

În cele ce urmează vă ataşez textul în original, tradus dar şi cu intro-ul Corinei Chiriac, pentru a nu mai exista nici un echivoc:

Dragi prieteni,


Am primit la rândul meu un protest la adresa unui film. M-am gândit că e practic să traduc cât mai fidel în româna textul original al mesajului care poate fi citit în continuarea traducerii mele. Dacă vreunul dintre voi găseşte o traducere mai bună a textului englez, vă rog modificaţi. Important este să protestăm.
Vă rog să daţi şi voi mai departe acest mesaj .

Multumesc, Corina Chiriac

MERGÂND DINCOLO DE LIPSA DE RESPECT, FILMUL "CORPUS CRISTI" ESTE PE CALE SĂ APARĂ ÎN CINEMATOGRAFE ÎN IUNIE SAU AUGUST. UN FILM DEZGUSTĂTOR ESTE APROAPE GATA SĂ APARĂ MAI ÎNCOLO ANUL ACESTA ÎN AMERICA PREZENTÂND PE MÂNTUITORUL IISUS HRISTOS, PE APOSTOLI ŞI DISCIPOLI CA HOMOSEXUALI ! CA PIESĂ DE TEATRU ACEST "SCENARIU" A JUCAT DEJA ÎN TEATRE PENTRU O VREME.

ÎN LATINĂ, "CORPUS CRISTI" ÎNSEAMNĂ TRUPUL LUI HRISTOS.
ESTE O REVOLTĂTOARE BATJOCURĂ LA ADRESA DOMNULUI NOSTRU, MÂNTUITORUL IISUS HRISTOS.
DAR NOI PUTEM PRODUCE O SCHIMBARE.
IATA DE CE VĂ TRIMET ŞI VOUĂ ACEST E-MAIL. DACĂ FIECARE VA TRIMETE ACEST MESAJ DE PROTEST ŞI LA ALŢII, POATE CĂ ÎMPREUNĂ VOM REUŞI SĂ PREVENIM, SĂ ÎMPIEDICĂM GROZĂVIA CA ACEST FILM SĂ FIE DIFUZAT ÎN AMERICA (ŞI ÎN LUME AŞ ADAUGA EU, C.C.)
SA AVEM CURAJUL SĂ NE PREZENTĂM PE FAŢĂ CREDINŢA ŞI SĂ OPRIM BARJOCURA ADRESATĂ ÎMPOTRIVA DOMNULUI ŞI MÂNTUITORULUI NOSTRU IISUS HRISTOS. CĂCI ALTFEL, DE CE AM MAI PRETINDE CĂ SUNTEM CREŞTINI? CU RISCUL DE A VĂ DERANJA PUŢIN, VĂ TRIMIT ACEST MESAJ TUTUROR ŞI SPER CĂ VEŢI FI DE ACORD CU MINE, VEŢI APRECIA EFORTUL CELOR CARE AU INIŢIAT ACEST PROTEST ŞI VEŢI TRIMETE VORBA MAI DEPARTE.
VA ROG, AJUTAŢI SĂ ÎMPIEDICĂM OFENSA CONTRA DOMNULUI NOSTRU IISUS HRISTOS .
NU E VORBA DE VREO PETIŢIE DE SEMNAT, DE UN NUMĂR FIX SAU LIMITĂ DE PERSOANE LA CARE SĂ TRIMETEŢI ACEST SEMNAL DE ALARMĂ... îN PLUS VĂ IA CÂTEVA MINUTE S-O FACEŢI ! POATE MAI PUŢIN DE 2 MINUTE.
DACĂ NU TE INTERESEAZĂ, SAU NU AI 2 MINUTE SĂ RETRIMIŢI ACEST MESAJ, SĂ NU TE PLÂNGI DACĂ DUMNEZEU NU ARE TIMP PENTRU TINE CĂCI EL ESTE MULT MAI OCUPAT DECÂT PUTEM FI NOI.
PERSONAL, CHIAR CRED CĂ E ABSOLUT NECESAR SĂ PROTESTĂM. SE PARE CĂ ANUMITE REGIUNI ALE EUROPEI AU RENEGAT ŞI REFUZAT, DIN FERICIRE, SĂ PRIMEASCĂ SAU SĂ DIFUZEZE ACEST FILM. TOT CE NE TREBUIE ACUM SUNT O GRĂMADA DE RUGĂCIUNI ŞI O GRĂMADĂ DE E-MAILURI.
VĂ ROG, DAŢI MAI DEPARTE.


P.S.
Zâmbesc la gândul că în locul Corinei Chiriac un alt cântăreţ al României dintotdeauna ar fi putut să devină portdrapelul acestei revolte: Gabriel Dorobanţu

marți, mai 10, 2011

Aflăm de la Cătălin Oprişan din GSP că Rapidul a facilitat intrarea comunismului în România

Stadionul Giuleşti a fost inaugurat oficial în 1939, chiar dacă aici s-au disputat meciuri de fotbal încă din 1936. În cadrul ceremoniei, MS Regele Carol al II-lea a primit binecuvantarea Bisericii Ortodoxe Române, asistat de Principele Mihai, Mare Voievod de Alba Iulia. Aşa ar trebui să înceapă latura birocratică a oricărei genealogii. Mai departe, tot ce se va scrie sunt numai legende urbane mai mult sau mai puţin atrăgătoare, care prin jocul autenticului se impun cu mult sau mai puţin.


Scriu însă cele ce urmează sub imperiul scârbei. Mi-e scârbă de automulţumire. Mi-e scârbă de formatorii de opinie care, atunci când nu mai au argumente să îşi justifice subiectivismele caută metode de a trage în jos şi puţinele valori care ne-au mai rămas, doar doar s-or prăvăli sub nivelul propriilor lor jaloane. Astăzi, domnul Cătălin Oprişan din GSP s-a gândit să tragă în noroi Rapidul, generând sub titlul Cum a intrat la noi în ţară comunismul, rapid, prin Giuleşti! un soi de rezumat la cartea lui Gheorge Paruşi, “Cronologia Bucureştilor”, apărută în 2007, la editura “Compania”. Nu rezumatul este problema, pentru că Paruşi, lăsând chiar la o parte simpatia pentru Steaua scrie o carte cât se poate de echilibrată, ci încercările lui Oprişan de a tranşa o vendeta. Iată cum începe articolul domniei sale:

"Cu precădere după 1989, cele mai galonate echipe ale fotbalului românesc, Steaua şi Dinamo, au fost acuzate că au apărut în perioada comunistă, fie luînd locul unor grupări deja existente, fie prin diverse subterfugii. Suporterii Rapidului au fost printre cei mai vehemenţi contestatari, mai ales că, spuneau ei, suflarea giuleşteană s-a opus, dintotdeauna, comunismului.

Lucrarea lui Gheorge Paruşi, “Cronologia Bucureştilor”, apărută în 2007, la editura “Compania” aduce, însă, surpriza. Giuleştiul nu numai că nu s-a opus Moscovei, dar, vreme de doi ani, a fost fieful întrunirilor tovărăşeşti la care participau Gheorghe Ghiorghiu Dej, Chivu Stoica, Petru Groza. Cînd vremea o permitea, marile adunări naţionale se ţineau pe stadion, cînd nu, gazdă primitoare le era Sala Mare.
"


Intenţia lui Oprişan mi-e foarte clară. Prin informaţia primită din cartea lui Paruşi, Oprişan încearcă într-un mod pueril să manipuleze opinia publică, ignorând câteva date esenţiale. În primul rând, nu poţi susţine niciun argument logic în jurul unei metafore sau a unei metonimii: suflarea giuleşteană sau Giuleştiul. Brusc Oprişan nu mai este precis, pentru că doar aşa poate stârni confuzia. De la Partid vine dispoziţia de ocupare a Sălii Mari sau a stadionului. Şi suflarea rapidistă, Giuleştiul, nu se opun. Este ca şi cum i-ai acuza pe dinamovişti că sunt fani Metallica pentru că aici a fost găzduit în anii 90 concertul grupului rock. Că sunt fani Metallica şi nu AC/DC. Parabola e oricum şchioapă, pentru că pentru aceste evenimente Dinamo a luat bani şi Giuleştiul nu a luat nimic de la Gheorghe Gheorghiu Dej (acelaşi cu Ghiorghe Gheorghiul lui Oprişan!!!) totul fiind instrumentat doar pe linie de partid. Suflarea rapidistă, eminamente una muncitorească, ar fi trebuit, probabil, după autorul articolului, să se opună unei şedinţe în Sala Mare a clubului? În cazul ăsta corect ar fi ca domnul Oprişan să îi acuze de "colaboraţionism" pe fanii tuturor echipelor din lume pe ale căror stadioane au avut loc execuţii publice. Manipularea lui Oprişan însă se îneacă în propriile sale argumente când spune că: "Pe 16 ianuarie 1945, Gheorghe Gheorghiu-Dej, reîntors de la Moscova unde reglase "oarecari chestiuni feroviare", convoacă de urgenţă o adunare a comuniştilor din România. Prilejul se iveşte imediat, chiar peste patru zile: Congresul Uniunii Sindicale C.F.R. Locul desfăşurării? "Sala Mare" a clubului de pe stadionul Giuleşti!" Aşadar, după domnul Oprişan unde ar fi trebuit să se desfăşoare un astfel de Congres CFR? Pe Ghencea, pe Ştefan cel Mare? Era o simplă întrebare retorică, pentru că la acea oră niciunul dintre aceste stadioane nu exista. Giuleştiul exista, ca stadion muncitoresc. Şi atunci ce mai e senzaţional aici? Ce e senzaţional că un congres al armatei se desfăşoară pe Ghencea şi unul al poliţiei pe Ştefan cel Mare? Pentru cei mai tineri şi neintoxicaţi până acum de minciuni, Cătălin Oprişan face şi o descriere balzaciană sub un titlu scris bolduit, cu majuscule: Tablouri uriaşe cu Stalin şi Lenin. Pe care în acea vreme nu le întâlneai la tot pasul, ci doar în Sala Mare din Giuleşti...

În cele din urmă mai aflăm de la Oprişan că practic Dej nu avea locaţii potrivite unor astfel de întruniri:
"Giuleştiul, locul de întîlnire al tovarăşilor
Cum în perioada 1944 - 1946 campionatul de fotbal a fost întrerupt în totalitate, deşi unele competiţii au continuat să se dispute (Cupa Bucureşti, etc), iar Rapidul efectua, aici, antrenamente sporadice iar “Republicii” avea să fie dat în folosinţă abia în 1948 (ONEF -ANEF fusese distrus în război), Giuleştiul a devenit, în această perioadă, fieful adunărilor comuniste. Pe 16 august 1945 Gh. Gh. Dej conduce, alături de Chivu Stoica, o nouă adunare a ceferiştilor, unde se va dezbate problema economatului. Conform presei de atunci, în perioada ianuarie 1945 - martie 1947, Dej ar fi venit de şapte ori pe arena sau în sala stadionului Giuleşti."

Şi atunci întreb din nou: cu ce e vinovat Rapidul? Vinovat că fiind echipă muncitorească a trebuit dintotdeauna să se supună unor factori de decizie superiori? Sau că rapidiştii nu au invadat atunci, în 1945 Sala Mare, refuzând să permită accesul unor tovarăşi care vroiau să ţină o şedinţă. Dacă ar fi fost aşa, probabil că Ceauşescu nu ar mai fi existat, nici revoluţia din 89, nici spiritul Timişoarei iar Rapidul ar fi fost echipa unică a României câtă vreme Steaua şi Dinamo nu ar fi fost decât nişte necesari sateliţi feroviari. Istoria s-a scris însă altfel iar Cătălin Oprişan se foloseşte de statutul său pentru a-şi înveli puternicele simpatii într-o incredibilă ficţiune.

Cătălin Oprişan a ajuns să acuze "spiritul Rapidului" de colaboraţionism. În curând o să aflăm că de bună voie şi nesilită de nimeni "suflarea giuleşteană" a ales de la sine să joace în matineu pentru a permite "în nocturnă" organizarea de şedinţe în Giuleşti... Ruşine domnule Cătălin Oprişan! Ruşine!

L-au ales pe domnu Eminescu...

Dragelor şi dragilor, cred că am reuşit să mai dărâm un mit urban şi să mai eliberez lumea în care trăim de o constrângere chinuitoare, de o idee preconcepută care ne influenţează chiar şi fără voia noastră. Este vorba despre ideea preconcepută conform căreia românul nu ar mai citi poezie. Automat omul se gândeşte la varianta tipărită şi mare greşeală face prin acest mod eronat de percepţie a lucrurilor. E aproape ca şi cum ai spune că românul nu citeşte şi când colo ştim pe dinafară toate înscrisurile de pe ziduri, wc-uri sau stâlpi transformaţi în locuri de panotare. Românul citeşte poezie citeşte multă poezie, numai că nu din cărţi.


Urmăriţi vă rog reportajul de mai jos, pentru a vedea cum, de pildă la ţară "domnul Mihai Eminescu" este pe buzele tuturor. Poezia lui Mihai Eminescu, fireşte, dar nu trebuie exclusă nici proza, doar pentru că domnişoara în cauză nu ar vrea să ne plictisească cu metempsihoze şi cu elucubraţii în jurul lui Dan sau Dionis. Sau Cezara. Fata îşi dă seama că într-un sondaj e bine să fii concis, prin urmare se limitează doar la poezie "domnului Mihai Eminescu". Nu vă întrebaţi prea mult cum de citeşte poezia lui Eminescu când volumele de poezie nu se vând. Totul e pe Internet, numai pe Internet. Tot de aici s-a mai citit şi poezia şi proza lui Mihai Creangă sau muzica lui Adrian Porumbescu, dar importanţa acestora păleşte în faţa valorii poetului nostru naţional, "domnu Mihai Eminescu".


Îmi permit să dau un singur sfat: scrieţi oameni buni poezii, scrieţi în versuri, sau măcar simulaţi versul, pentru că sunt români destui, mai ales la ţară care abia aşteaptă să vă citească, mai ales că au citit mult, mult prea mult din "domnul Eminescu". Oferiţi-le reţete culinare, metode de curăţat argintăria, clasamante din divizia A, care să mimeze versul, prin aşezarea în pagină! În acest mod simplu, îi veţi da viaţă şi lui Adrian Blaga, Sorin Sorescu, Niki Stănescu. România merită această şansă!



miercuri, mai 04, 2011

Să facem senzație fără pic de grație! (și c-o fostă grație...)

Anca Pandrea a ajuns la spital cu arcada spartă, după ce, zilele trecute Iura fusese spitalizat, în urma unui leşin. Tot de leşin se pare că şi-a spart şi Anca Pandrea arcada. Leşină familia asta de nu se poate în ultima vreme, încât mă gândesc că e mai mult de atât, e ceva suspect la mijloc... Nu, nu este vorba nicicdeum despre o boală, ci despre o încercare disperată de a ţine primele pagini ale tabloidelor, pentru că, se pare că demersul cu filmul porno a rămas în suspensie cam ca şi proiectul de album al lui Adrian Cuţu, băieţaşu mândru că e român şi că îşi iubeşte părinţii. Anca Pandrea, "master blaster" cum i se mai zice, sau dacă nu i se zice sigur ar trebui să i se zică a realizat că dacă nu apare pe primele pagini ale tabloidelor NU EXISTĂ. Evident, când poate folosește locomotiva Iura, dar când Iurie vomită Anca Pandrea se agită. Să vedem în cele ce urmează cam cum se agită soția lui Iura.


De obicei merge până la extreme, fiindcă jumătățile de măsură, mai ales la vârsta ei nu mai merită luate în seamă. Nu mai scrie nimeni că Anca Pandrea s-a lovit la deget, dar că în urma unei amețeli a intrat cu capul într-un gard de și-a spart arcada, ăsta da subiect de presă. Așa că se lovește cu capul cât poate de tare de gard. Trebuie să se vadă bine pe sticlă, plus că, a venit vremea să detronăm mitul ăsta că nu există actor mai sexy ca Bruce Willis bușit în cap și plic de borș. Așa merge Anca Pandrea până la extreme. La fel își făcuse planul și cu ieșirea din scena vieții: o crimă pasională. Ea întinde pantofii cu toc, Iurie intră la zdup pe viață pentru o teribilă crimă din dragoste sau din gelozie. Acum Iurie nu mai face față. Una două leșină sau vomită. Nu mai poate ține pistolul în mână, cuțitul nici atât... Singurul mod extrem în care Iura i-ar arăta acum, la 82 de ani o moarte din dragoste este să leșine cu un butoi în mână, și în cădere să o strivească pe partenera sa de viață. Eventual ulterior să mai și vomite. Așadar, următorul moment important din viața cuplului Darie-Pandrea intuiesc că va fi unul mult mai hardcore decât episodul cu voma sau acesta, de dată mai recentă, cu capul în gard, precum Ieremia. Pentru că e clar, România s-a împărțit în jurul a două perechi, parcă pentru a arăta lumii că se poate (prea ne-am mulțumit atâta vreme numai cu Nea Nicu și Lenuța): Viorel și Oana Lis și Iurie Darie și Anca Pandrea. Primii sunt de vodevil, solari, un fel de Stela și Arșinel cu cip LeanaCostel pe medula oblongata. Ultimii doi însă au ceva criptic (în accepțiunea ”de criptă”). Miros a mucegai și transpiră puroi. Sunt predispuși spre filme de groază realizate în manieră hardcore, fără însă secvențe implicite de sex. Pentru că Anca Pandrea leșină în plin proces sexual, iar în cădere capul ei este șutat, direct în arcadă de pantoful lui Iurie care exclamă fericit: Din nou goool! (Deși gol, Iura și-a păstrat în picioare șosetele flaușate și pantofii de sport!!!) După care vomită. După care leșină și el.

marți, mai 03, 2011

Occidentul ca un "grand Bucureşti", sau "Cuţu Cuţu şi s-a dus"

După cum cred că nu v-a fost deloc greu să constataţi, nu m-am implicat deloc în deznodământul de la "românii îşi dau talente" pentru că ştiam la ce să mă aştept. Nu o să-l fac prea mult pe deşteptul, dar mi-era clar că nu va câştiga cel mai talentat ci cel cu potenţialul cel mai ridicat de impresionare. Mi-a fost cel mai clar de la fotbalistul care şi-a vândut bicicleta ca să vină la preselecţie. Ce s-a întâmplat ulterior cu Adrian Cuţu s-a înscris în limitele dependenţei românilor de "surprize surprize". Acum însă m-am supărat, pentru că aroganţa acestui focşănean, care mă face să îmi fie jenă să spun că şi eu mă simt focşănean, chiar dacă prin naştere sunt bucureştean, aroganţa acestui focşănean, spuneam nu cunoaşte limite. E drept, a fost şi alimentată, şi la cei săraci cu duhul funcţionează din plin. A fost suficient să îi spună Andra că e "Eminem al României". Pe româneşte: my ass! Singura similitudine între Cuţu şi Eminem este că amândoi sunt aparent albi. Spun aparent, pentru că negru în cerul gurii este doar Eminem. Cuţu este un băieţan care nu înjură. Eminem înjură. Cuţu nu se implică în social, declara chiar la un moment dat că el cântă despre el şi nu despre socialul înconjurător. De parcă el ar trăi sub un clopot de sticlă. Eminem se implică, dincolo de cele câteva hituri unde debitează locuri comune, din dorinţa de a atinge un public cât mai numeros. Iată aici mai multe despre Cuţu şi despre genul pe care îl abordează, exact cum spun şi cei de la Adevărul: hip hap. Adică hip hap ca flic flac. Dacă Cuţu e Eminem de România, atunci Sexy Brăileanca esteShakira de România. Scurt pe doi.


Şi totuşi, există ceva potenţial ca Cuţu să devină eminem al României. Asta însă numai dacă va acorda versurilor saleo conotaţie dublă. De pildă "Iubiţi-vă părinţii" are toate şansele să fie cel mai de căcat cântec al anului în România. Acum depinde cum descrie cineva că şi-ar iubi părinţii, pentru că dacă dincolo de biologicul filial, dincolo de platonic intervine carnalul, piesa asta fecală a lui Cuţu poate să îl promoveze pe solistul focşănean la nivelul unui posibil Eminem al României.


Până atunci însă Cuţu nu este decât un puşti norocos, care a câştigat bani în schimbul dezvăluirilor sale. A câştigat bani spunând lucruri pe care alţii le ţin în ei. I s-a achitat taxa de senzaţional şi dacă într-adevăr a fost votat de public, oamenii ăştia au făcut-o crezând că în felul ăsta îşi mai spală de păcate. Pentru că un lucru e clar: valoarea de hip-hoper a lui Cuţu este zero barat. Poate are valoare ca hip haper, dar deocamdată nimeni nu este interesat de acest gen. cât despre remarca acestuia că deocamdată nu a fost contactat de nimeni pentru că el personal nu s-a afişat în public, poate că ar trebui cineva să îi spună că nu e suficient să ieşi în curent ca să te tragă. Dacă te blindezi cu cojoace, căciuli şi fulare nu te mai trage nici măcar torţionarul care i-a torţionat pe roată pe Horia, Cloşca şi Crişan. Oricum, faza asta cu curentul ţine numai la români. Nicăieri în occident nu se va văita nimeni că a fost tras de curent...

Conştinţa, conştiinţa,cunoştinţa şi o vomă de primăvara - evident, Iurie Darie

Click din 27 aprilie 2011 informa aici următoarele cu privire la inegalabilul Iurie Darie: "Actorul şi-a pierdut conştinţa pe stradă şi a fost transportat de SMURD la Spitalul de Urgenţă Floreasca din Bucureşti." Autoarele acestui articol erau Alexandra Barangă şi Oana Neacşu.

Portalul RSS Monster comunica şi el, în aceeaşi dată, aici următoarele cu privire la inegalabilul Iurie Darie: "Actorul şi-a pierdut conştiinţa pe stradă şi a fost transportat de SMURD la spital." Autorul semnalului de presă, anonim.


Sunt aici două lucruri pe care aş dori să le semnalez. Primul este că mi s-a confirmat încă o dată că pruncul cu două moaşe rămâne cu buricul netăiat. Cele două autoare de la Click nici împreună nu ştiu să scrie corect româneşte, încurcând cunoştinţa cu conştiinţa, pe care însă, probabil din dorinţa de a face economie de caractere o scriu "conştinţa". Adevărul este că un i în plus chiar nu ajută la nimic. Nici măcar nu poţi spune că îţi ţine de sete. Al doilea, că anonimatul, uneori reflectă şi bun simţ sau cel puţin o gramatică asumată a limbii române. E drept, nu e o regulă în sensul ăsta, dar în cazul portalului RSS Monster se confirmă. Cel care a preluat articolul de la Click (pentru că linkul care te trimite din această pagină este la Click!!!) a scris cel puţin româneşte, conştiinţă cu doi de i.


Cel de-al treilea lucru pe care aş vrea să vi-l aduc în atenţie este că Iurie Darie şi-a pierdut mult mai de mult conştiinţa, şi din această perspectivă ambele articole sunt depăşite moral. Ceea ce şi-a pierdut octogenarul actor pe 27 aprilie este cunoştinţa, şi nu conştiinţa. Oricum, nici acest lucru nu poate fi rostit cu certitudine, din moment ce Anca Pandrea, femeia de lângă octogenar declară: ”E conştient, eram la bancă şi deodată a vomitat. Acum e la spital.


Sau, şi de această dată îmi voi cere scuze celor mai sensibili, nu e nici una, nici alta valabilă. Iurie Darie nu şi-a pierdut nici conştiinţa, nici cunoştinţa, ci doar nişte vomă...
Pleased to meet you, hope you guess my name...