Astăzi m-a apucat un fel de nostalgie a tinereţii, a vârstei la care eram cel mai cool, cel mai tare din parcare, cel mai insensibil şi singurul care deţineam adevărul absolut. Mi-am amintit de blugii tăiaţi, de zgardele de piele şi de brăţările cu ţinte, de plete, de casetele ORWO trase de jdemii de ori şi de petrecerile unde caseta cu power ballad constituia cea mai potrivită declaraţie de ceva. Nu zic de dragoste, dar sigur o declaraţie de necesitate... Mi-am amintit de un amic al cărui slogan era: dacă mă invitaţi la petrecerea voastră eu nu dansez decât slow-uri. Măcar omul nu a confundat niciodată slow-ul cu blues-ul.
Prin urmare, după ce am contaminat-o pe Doamna Doamna cu câteva dintre dovezile palpabile ale dependenţei mele de astfel de momente, m-am gândit să vă supun şi pe voi aceluiaşi chin.
1. MANOWAR - "Carry On"
2. WHITESNAKE - "Now You're Gone"
3. POISON - "Every Rose Has It's Thorn"
P.S.
Cât credeţi că voi fi de penibil în vreo 12 ani când îi voi ilustra muzical fiului meu cam cu ce muzică ne vrăjeam noi? Aşa, aproximativ... Părerea voastră!
