Please allow me to introduce myself I'm a man of wealth and taste...

miercuri, iunie 30, 2010

Scouteri români pentru fotbalul românesc!

Se desfăşoară Campionatul Mondial din Africa de Sud şi nu aş vrea să se creadă că nu m-am implicat, la un nivel mult mai decent ca în alţi ani, e drept, în acest "spectacol" de imagine, marketing şi în ultimul rând sportiv. Am suferit puţin după eliminarea Angliei, în schimb am reuşit să trec peste şi să văd partea plină a paharului, bilanţurile. Chiar dacă este încă în desfăşurare, nu mi-e foarte greu să trag câteva concluzii cu privire la "surprizele" din acest an. Cea mai importantă, care mă face să scriu acum este slaba prestaţie a echipelor europene, în comparaţie cu nivelul mai ridicat al celorlalte continente. Dacă unora li se pare că în 2010 nivelul fotbalistic mondial a crescut va trebui să îi dezamăgesc, spunându-le că se înşeală. Este vorba despre o iluzie generată de deziluzia europeană. Echipe de renume precum Italia sau Franţa (o satisfacţie totală pentru mine prestaţia Franţei!!!) au plecat acasă din grupe, altele, precum Anglia, Danemarca sau Portugalia etc., în turul imediat următor. În schimb au impresionat Coreea de Sud, Japonia, Ghana (oarecum de aşteptat) şi constant, dar parcă mai mult ca în ediţiile trecute Chile, Brazilia sau Argentina. Aparent lucru de înţeles. În profunzime însă explicaţia este simplă. Fotbalul naţional european este în scădere de formă în primul rând datorită lipsei de interes cu privire la valorile naţionale. Nu este de mirare acest lucru, cel puţin pentru englezi, al căror fotbal îl cunosc ceva mai bine, câtă vreme potentaţii ruşi au cumpărat "valori" din toate aceste ţări care anul acesta au ieşit în evidenţă. În loc să încurajeze valorile interne, deloc puţine, s-a preferat cumpărarea pe bandă rulantă a unor nume din fotbalul Americii Latine sau Asiei, iar pe fondul acesta iată, aceste echipe strălucesc acum la Mondialul Sud-African.


Acest lucru are repercusiuni directe şi asupra fotbalului românesc, în colaps şi nu datorită lui Răzvan Lucescu, cum mulţi s-au grăbit să afirme. Citeam deunăzi că Rapidul se laudă cu "mari" achiziţii pentru viitorul sezon. Stranierii Veronesi (128.000 Euro pe an), Rui Duarte, Ezequias, Marcos Antonio, alţi "doi trei jucători de la Mondial", după spusele lui Dinu Gheorghe, despre care pot să pariez că nu sunt din Europa. Este şi normal să nu mai avem valori interne, când legea o fac stranierii. A nu se înţelege greşit, nu sunt naţionalist (absolut deloc) şi nici nu am fost până de curând un fan al legii Bossman. Poate însă că nu ar fi rea reintroducerea acesteia, câtă vreme echipelor româneşti de club nu le este condiţionată activitatea şi de promovarea jucătorilor români. Nu neg valoarea lui Veronesi şi nici satisfacţia pe care o voi trăi atunci când Rapidul meu de suflet va lua tot (sunt un optimist desăvârşit), cu toate acestea nu pot să pricep de ce nu se promovează tinerii fotbalişti români. Cu 128.000 Euro pe an ar putea fi plătite salariile a unui număr suficient de scouteri, cât să facă de-o echipă capabilă de juniori. Ştiu că există "juniorii Rapidului, dar să fim serioşi. Sunt atâţia tineri capabili în România, mulţi dintre ei dezavantajaţi geografic. Sunt atâtea mari valori fotbalistice ale României care trăiesc mai departe din pensii mizere (de pensii viagere nici nu are rost să discut acum) şi care, cu experienţa pe care o au ar putea asigura anual garnituri din care cel puţin 3 jucători ar putea creşte considerabil nivelul fotbalului intern. Te urci în tren, în avion, în maşina proprie, te cazezi pe rând în fiecare oraş şi sătuc important din România, ce minunat e turismul şi din când în când descoperi câte ceva... Simplu, banal de simplu.


Ce câştigă cluburile româneşti de aici. În primul rând un jucător cu clauză de câţi ani vor ele. În al doilea rând o economie evidentă, dar pe termen lung. Şi în al treilea rând imagine şi popularitate în ţară. Altă soluţie nu am şi nu văd. Altfel, sincer, nu există nici o perspectivă fericită pentru naţionala României în viitoarele 3-4 mondiale. Cât priveşte câştigarea Champions League de către Rapid cu această "minunată" garnitură de stranieri, permiteţi-mi să nu fiu optimist.


Patroni, aduceţi scouteri la echipele de club din România! They will make you proud one day! (e din "Scent of a Woman"!)

marți, iunie 29, 2010

"Trenul foamei", un scurtmetraj de Viorel Timaru în care străluceşte Mircea Andreescu

Aseară în una din rarele, din ce în ce mai rarele mele insomnii culturale. De data asta nu s-a lăsat cu o noapte de lectură, ci cu una de film. Câteva din scurtmetrajele româneşti de la TIFF 2010. Le voi lua pe rând.


"Trenul foamei", în regia lui Viorel Timaru, 2010, cu Mircea Andreescu şi Silviu Debu. Singurul din cele patru văzute aseară, care, după scenariu nu mi se părea deloc atractiv. Mare surpriză. Nu de scenariu, receptorii mei îşi fac mai departe treaba în mod profesionist, prin urmare, lucrurile s-au desfăşurat ca la carte, sau mai bine zis ca în paginile ziarelor care la momentul respectiv au relatat cu tentă de senzaţional cum anumiţi pensionari-veterani de război îşi folosesc permisul gratuit CFR ce le dă drept la însoţitor pentru a însoţi diverşi călători, care, în schimbul acestui serviciu plătesc doar jumătate din călătorie, la care se adaugă reţeta de succes din "Scent of a Woman". Mare surpriză actoricească. Mircea Andreescu. BebeBebe şi Doamna Doamna l-au lăudat intens după "Întâlnirea" de la Nottara, eu însumi lăsându-mă convins de performanţele sale actoriceşti din "A fost sau n-a fost". Dacă ceva te face să priveşti cu uimire povestea pensionarului-afacerist din "Trenul foamei", acest lucru se datorează splendidei interpretări a actorului Teatrului Dramatic "Sică Alexandrescu" din Braşov. Naturaleţea acestuia este dezarmantă, profundă, elipsoidală şi mai presus de toate acestea, perfect dispecerată. Judec la rece şi totuşi nu mă pot abţine să nu constat că avem un actor imens, jucat insuficient şi cu un potenţial inepuizabil, Mircea Andreescu, care face ca vârsta a treia să pară minunată şi atrăgătoare.


Regia lui Viorel Timaru este superbă câtă vreme este populată de Mircea Andreescu, în prezenţa căruia debutantul Silviu Debu intră cu dreptul în block-startul tinerilor actori români de perspectivă. Regizorul "suferă" de un bun simţ estetic care îl ajută să nu cadă în capcanele facilului, câtă vreme actorii îl susţin, prin urmare, chiar dacă previzibil scenariul, maniera sa de a conduce lucrurile din străfundurile umbrei încă ţine deschise porţile surprizelor.


De ce vă recomand "Trenul foamei" printre cele mai bune scurt metraje româneşti 2010? Pentru Mircea Andreescu şi o poveste cuceritoare, chiar dacă aproape la toate segmentele rescrisă.

luni, iunie 28, 2010

Mândria de a fi cioară

Ieri am ieşit să vedem meciul Anglia - Germania în oraş, la o bere. Nu vom discuta acum despre întâmplarea de ieri şi nici despre penaltiul anulat englezilor pe nedrept. Şi dacă la pauză scorul ar fi fost egal Anglia tot ar fi pierdut în faţa nemţilor...

Ideea era alta. Plecaţi de pe una dintre multele terase de la Oktogon, unde se pot vedea meciurile în aer liber şi oprindu-ne la o îngheţată descopăr în mulţime o faţă familiară. OMAR. Omar mi-a fost coleg de cămin în studenţie. Este negru şi provine din Nigeria. După câteva minute de "tatonare" ne apropiem unul de altul şi ne întrebăm dacă noi suntem aceia. Ceilalţi râd. Probabil că suntem nostimi. La un moment dat Istvan ma strigă întrebându-mă cu ce să fie îngheţata. Şi îi răspund: CIOCOLATĂ. Ei bine,dacă până acum orice africano-american s-ar fi putut da drept Omar pentru a-mi câştiga încrederea, de-acum încolo acest lucru este imposibil. Pentru că Omar dă o replică tipică: Eu sunt ciocolată!

Autoironie. Asta ne lipseşte multora dintre noi, asta ne face vulnerabili, încrânenaţi şi uneori aş zice chiar penibili. Imediat mi-am amintit de apelativul de "cioară" pe care l-am primit toţi rapidiştii, unii dintre noi mai băşicându-ne încă. De ce să mă supăr că sunt făcut cioară, cea mai inteligentă pasăre din lume? Chiar dacă ar fi să mă limitez la culori vestimentare şi tot nu aş avea de ce să mă supăr. Din tinereţe mi s-a părut că negrul e cool. Am fost şi din când în când am rămas rocker. Deci, e ok în negru!

duminică, iunie 27, 2010

Un NU mare pentru cenacluri literare

Sunt unul dintre cititorii fideli ai blogului lui Lucian Dan Teodorovici şi asta pentru că în mare măsură empatizăm. De această dată, când LDT scrie despre Cenacluri, părerile noastre nu se mai armonizează. Prin urmare, nu sunt de acord cu el atunci când duce dorul "cenaclurilor" literare şi îmi permit să susţin aceasta din perspectiva unui hârşit mai bine de jumătate de deceniu în atmosfera discutabilă a acestor manifestări. Acum îmi vine automat în cap întrebarea: ce fel de manifestări? Cultural-artistice? Sincer, nu aş zice. Eu înţeleg că deplângem absenţa din societate a acestor "grupuri" care de cele mai multe ori au rol de socializare şi cam atât, dar ce ne facem când ele există doar pentru a alimenta orgoliile unora şi altora? Repet, o spun din experienţă, uneori am avut senzaţia că un astfel de cenaclu echivalează cu AA de la americani, un loc unde toţi care "suferă" de creaţie se strâng. Ce ne facem însă când oamenii ăştia vin să se laude cu "viciul" ăsta şi nu să se "vindece" de el? Când brusc devin importanţi? Când au un motiv în plus să strălucească? Să te duci la Alcoolici Anonimi şi să te lauzi cu cât de mult poţi să bei chiar şi acum, în ciuda terapiei...

Un autor bun este un constructor bun. Un bun electrician de întreţinere. Un bun arhitect. Un bun medic. De cele mai multe ori o astfel de abilitate nu mai atrage după sine şi altele. Aşa şi aici. Autorii buni erau buni şi atât. Unii aveau voci impersonale, sau chiar prea personale în sens inestetic, alţii sufereau de o acută agorafobie. În acest context întotdeauna îşi fac apariţia speculanţii şi la un moment dat aceştia iau conducerea. De multe ori am avut senzaţia că locul ăsta le aparţine lor, celor care scriu submediocru dar citesc bine, care scriu submediocru dar au picioare superbe şi o talie de invidiat, lor, celor care scriu scremut dar mor să fie în centrul universului. Pe lângă ei apar doamnele sau domnişoarele nefericite, care vânează câte un "artist". Doamnele acelea pasionale din cale-afară, ca un dovleac copt strivit de roţile bicicletelor. Cu oftături, cu falsă pudoare, cu ochi umezi. Asta este reţeta de succes a cenaclurilor de care vorbesc. Când "şeful" mai aranjează şi cu vreo televiziune să prindă momentul, carnavalul submediocrităţii.


Prefer "atelierele" online. Aş putea spune că oferă premizele eternităţii şi interactivităţii, în comparaţie cu săptămânalele sau lunarele cenacluri. Există destule nume care au explodat prin intermediul atelierului virtual şi nu datorită cenaclului. Prin urmare conclud: câtă vreme există Internet, un cenaclu, după mine, nu are o prea mare valoare. Poate doar la nivel sexual sau matrimonial... Nu că pe Internet nu ar fi acelaşi lucru, dar e ceva mai puţin palpabil.

vineri, iunie 25, 2010

De ce e specială Diana Vickers?


Aşadar un nume nou pe firmament: Diana Vickers. Single-ul aici de faţă se numeşte "Once" iar în textul său este vorba despre o domnişoară care reduce întreaga sa existenţă la 1. O fi "one" a lonely number, dar ce te faci când "two" este un motiv pentru "one"? Asta ne explică Diana în piesa de mai sus. Cică unele lucruri nu le poţi face decât o singură dată în viaţă. Cum ar fi unele păreri bune despre anumite persoane... Sau sex cu Lady Gaga. Nu sunt convins că a doua oară ar urma un refuz din partea Gagăi, dar în orice caz există riscul ca, la cât de fragilă pare aceasta, a doua oară să se defecteze şi să dea rateuri.


Acum urmează partea care de obicei pe acest blog pare a fi doctă. De ce e specială Diana Vickers?Bla bla-uri despre voce, talentul său nemăsurabil în ani lumină, mişcarea scenică perfectă, o voce nemaiîntâlnită şamd. De data asta însă vă voi dezamăgi. Îmi place Diana Vickers pentru că, conform spuselor Doamnei Doamna este "blondă şi are buze roşii".

P.S.
A mai observat careva înafară de mine încă o calitate a acesteia? De pildă că nu are tatuaj deasupra noadei, acel din ce în ce mai invocat "număr de înmatriculare pentru curve"?

miercuri, iunie 16, 2010

Viața merge înainte - Capricii

Un jandarm se conversa la telefonul mobil cu prietena sau soția, recapitulând cumpărăturile pe care le avea de făcut de îndată ce ieșea probabil din tură. ”Da dragă, am înțeles, castraveți și tetraciclină.” Probabil că ordinea de consum avea să fie inversă, încă un semn că viața merge înainte.

...

Acum mai bine de două decenii a murit cel mai bun prieten. Avea 16 ani. La înmormântare, actuala iubită a venit însoțită de noul ei iubit, cu care a intenționat să participe împreună la priveghi. Îmi amintesc că atunci eu unul m-am revoltat, mi se părea inacceptabil un astfel de comportament. Am fost la un pas să îi dau afară pe amândoi, în cele din urmă nu a mai fost nevoie. Tânărul a rămas afară iar fata a intrat, a stat câteva minute, după care a plecat, ținându-se de mână cu însoțitorul. Colegii de clasă mi-au explicat că ”viața merge înainte”. Depinde din ce perspectivă privești lucrurile...

Mi-am amintit de un film românesc. ”Angela merge mai departe”. L-aș revedea, dar dacă nu mă grăbesc o să apară noul Allen și iar nu voi avea timp... ”You Will Meet a Tall Dark Stranger” este anunțat pentru septembrie, 2010...

Prietenia cu Marin şi cu Bănică te face să vrei bebică...

O nouă aberaţie de presă puteţi citi aici. De fapt în principiu pare să fie vorba despre un nou articol despre nimic, despre acel nimic însă care se vinde iar titlul său este "Simona Pătruleasa: Îmi doresc un copil". Îmi imaginez că doar un jurnalist de investigaţii poate scrie astfel de capodopere, aducându-ne la cunoştinţă cele mai lăuntrice dorinţe ale vedetelor. Cătălin Crişan îşi doreşte o vuvuzelă (că tot sunt la modă), Marina Voica îşi doreşte dopuri de urechi, Bomba Sexy îşi doreşte o pilă de unghii, Piticul Porno îşi doreşte dragoste universală, Copilu Minune îşi doreşte un Q7 ... pe cine dracu interesează toate aceste aberaţii? Sau poate că astfel de tâmpenii funcţionează de cele mai multe ori ca un anti-ferpar: Simona Pătruleasa nu a murit!

Sau poate că adevărul este dincolo de noi, deoarece, prin desişul de platitudini de mai sus apare un detaliu neaşteptat: "Buni prieteni de familie cu Andreea Marin şi Ştefan Bănică, cuplul Simona Pătruleasa - Sabin Ivanof ar vrea să aibă un copil." Nu vreau domne să vorbesc cu păcat, dar nu pot trece cu vederea o declaraţie a Simonei de la începutul articolului: "S-a spus despre mine că aş fi însărcinată sau că aş urma diverse tratamente, de fiecare dată când eram văzută ducându-mă la medic. Au fost doar controale de rutină". Prin urmare vedeta merge pe la medici, nu pentru că a rămas gravidă, ci tocmai pentru a rămâne gravidă. Chiar şi aşa, poate că la început vă va fi greu să înţelegeţi ce legătură are Bănică şi Marin în "neputinţa" Pătrulesei. Şi totuşi există o explicaţie, şi aceasta stă în conceptul de "swing", e drept, aici prioritate având prietenii. Adică probabil doar prietenul Bănică putând să contribuie activ la soluţionarea acestei probleme. Aşadar, dacă în curând veţi afla că Pătruleasa este în sfârşit gravidă să nu vă mire nimic.

Răspunsul stă în prietenia cuplului cu Andreea Marin şi Ştefan Bănică...

marți, iunie 15, 2010

Mai multe biserici, mai mult asfalt - o soluţie marca Florian Bichir

Am avut oroarea să citesc aici încă o mostră de deontologie marca Florian Bichir, din ciclul Liber la cuvânt - "Casa părintească nu se vinde, se face mănăstire". În faţa unor astfel de exerciţii de intoxicare, prefer să citesc până la tembelizare totală banalităţi despre Bomba Sexy, Sexy Brăileanca, Blonda lui Bote, Piticul Porno, Fernando, Marilena Niţu şi alţi humanoizi. În rezumat, "formatorul de opinii" Florian Bichir ne încurajează să ne donăm casele părinteşti bisericii: "unii dintre ei preferă să-şi doneze moştenirea Bisericii sau să ridice lăcaşuri de cult - mărturii nepieritoare în istorie". Această frază îmi trezeşte fioruri de "omagiu", diferenţa fiind că de această dată cea omagiată este conduita celor care în spatele unei biserici camuflează alte cutume. Raţiunea unui astfel de îndemn este susţinută de un argument stupid: "o mănăstire schimbă în bine faţa zonei, devine un centru de cultură, dar şi ajutor pentru oameni". Aşa ceva nu cred, din experienţă. Poate că în marile capitale, nu spun, o biserică tinde să fie un centru de cultură (cultură religioasă, eminamente ortodoxă, nu altfel de cultură), dar la ţară, dincolo de evenimentele speciale (nunţi, înmormântări, sărbători religioase) biserica ocupă doar un anumit spaţiu fizico- geografic. În acest decor, preotul devine uşor invizibil şi nederanjabil, în orice caz.

Toată această intoxicare are loc pe fondul unei deziceri a prelaţilor din societatea civilă, evitând orice implicare în imediatul uman. În locul a două biserici într-un singur sat, perspectiva coagulării maselor mi se pare o alternativă mult mai eficientă. Avem nevoie de şcoală de duminică, avem nevoie de manifestări (chiar dacă laice) susţinute de biserică, avem nevoie de o prezenţă constantă a personalului ecleziast în rândul enoriaşilor. Din păcate, activitatea din ultima vreme a BOR se reduce la manageriatul şi dispecerarea de fonduri. Pe fondul acesta, Florian Bichir nu face decât să încurajeze orice practică ce duce la edificarea unei "puteri financiare a BOR", în detrimentul imediat al persoanei fizice. În orice caz, ridicolul articolului semnat de Florian Bichir îşi trage sevele din enormitatea ce urmează: "Prea Fericitul Daniel ridică, din 2005 pe speza sa, în localitatea de naştere, Mănăstirea Sfânta Cuvioasa Parascheva. Datorită acestei construcţii, drumurile au fost asfaltate, iar în jurul lăcaşului au început, timid, acte filantropico-sociale." Nu îi voi adresa retoric domnului Bichir întrebarea pur lingvistică: ce înseamnă speza? Îl voi întreba însă dacă nu crede că ar fi trebuit să îşi învingă timiditatea şi să proclame, patriarhal: dacă am avea mai multe biserici, ne-am bucura de mai mult asfalt. Beton!

Dubla calificare a lui Emil Botta - "Mila pământului"

Mila pământului

Munţilor, nu mai bateţi mătănii
la altarul cerului, posomorât, de toamnă.
Dumnezeu e obosit, nu vă dă ascultare,
cuvântul vostru colindă prin veşnicie ca un fum, la întâmplare.

Râuri, nu vă mai prosternaţi,
câmpii nebuloase, strângeţi-vă sul ca un hrisov prăfuit,
căruntul Dumnezeu n-are cum să citească jalba voastră;
el doarme sub mărul cu roade minunate, de heruvi străjuit.

Oameni, rugile voastre au muiat fierul şi piatra,
lemnele varsă lacrimi pentru voi,
greierul a uitat să cânte, paserile refuză să zboare
şi în crâng s-a sinucis un piţigoi.
(Întunecatul April, 1937)

Emil Botta - după mine probabil unul dintre cei mai profunzi poeţi români, pe nedrept trecuţi în eşantionul doi. Uneori mă gândesc că şansa aceasta i s-a refuzat marelui actor Emil Botta şi pe considerentul dublei sale calificări. Minţi tulburi au decis că nu e drept să îţi surâdă dublu norocul, cu atât mai mult cu cât altora nu le-a zâmbit niciodată nici măcar cu o gură strâmbă. Exista deja Bacovia, tot un bântuit, tot un depresiv, tot un introspectiv, căruia nu îi contest deloc meritele. Emil Botta este însă un Bacovia mai altfel, mai precreştin, ca să zic aşa, preferând increatul şi muzica sa clampelor şi pianului.

Despre respect şi valoare...

Mi-e din nou scârbă. Foarte scârbă. Dacă s-ar putea măsura scârba mea în aceste momente probabil că cineva ar putea modela într-un nou Mount Rushmore cele patru figuri de pomină care mi-au generat această stare fecundă: Incultura, Frustrarea, Bigotismul şi Ignoranţa. Dar cine? O să mă gândesc la persoana care merită să săvârşească acest "act", mai mult vindicativ decât artistic, în enorma mea grămadă de scârnăvie şi vi-l voi comunica.


Zilele trecute, un ziarist cu ceva pretenţii de la o foaie de scandal, fără pic de pretenţii, s-a hotărât să scrie despre Nina Cassian, după mine probabil una dintre cele mai mari poete ale României din toate timpurile. Mi-e clar că oamenii cu adevărat speciali ai României ar trebui să aibă drept de veto atunci când urmează ca numele lor să apară într-un tabloid care în nici un caz nu îşi bazează vânzările pe "românii eleganţi". De îndată ce am văzut numele Ninei Cassian mi-a fost evident că va urma o mizerie. De fapt, mizeria nu a pornit neapărat de la articolul în cauză, pentru că acesta nu se vroia decât o trecere în revistă a anumitor detalii din autobiografia poetei: "Memoria ca zestre". Detalii de natură sexuală, evident, ce altceva ar fi putut interesa stupidul public care citeşte astfel de mizerii. Sex pe duşumea cu Marin Preda... Lucruri de genul ăsta... Iată deschise porţile infernului. Am început să citesc subsolurile articolului, unde, sute de cretini au început care mai de care să îşi băloşească inteligenţa. Topicurile principale erau urăţenia Ninei Cassian, stângismul acesteia şi iudaismul. Ar trebui poate să mă consoleze faptul că în România nu trebuie să fii neapărat Nina Cassian pentru a fi jignit, pentru că toate aceste primate nu au citit nici măcar un singur text al Ninei Cassian, nu au avut o clipă habar de demnitatea acestui om, care, în ciuda dorinţelor sale în prezent nu are unde să se mai întoarcă în România (regimul comunist rechiziţionându-i apartamentul în momentul fugii sale în America). Nu mă consolează însă. Îmi stimulează şi mai mult secreţia de scârbă.


România actuală pare să te accepte în două ipostaze: eşti frumos, frumoasă şi te comporţi ca un oligofren, dând apă la moară tabloidelor, sau eşti urât şi invizibil. Dacă eşti şi frumos şi inteligent şi decent sau urât şi inteligent şi valoros te paşte stâlpul infamiei. Farmecul personal a devenit o problemă. Presimt moartea lentă sau exilul imediat al farmecului din România...


P.S.
Nina Cassian despre propria sa "frumuseţe": "...fiind o fată urâtă, ceea ce se observă cu ochiul liber şi astăzi, dacă vă uitaţi mai bine... ştiţi cum se spune, frumuseţea stă în ochii celui care priveşte! (râde) Da... Deci fiind o fată urâtă, am fost bucuroasă cumva de atenţia care mi-a fost acordată de-a lungul vieţii. Dar asta a venit târziu, pentru că până la 17 ani nu se uita la mine nici un câine! Nu e plăcut, mai ales în adolescenţă. Te marchează pe toată viaţa."

luni, iunie 14, 2010

”Barber Shop”, frizeria alchimică a lui Roman Tolici

Ştiţi că una dintre nostalgiile care nu încetează să îmi dea pace este legată de dispariţia progresivă a micilor ateliere, da? Pe zi ce trece simt tot mai acut că ne mor piticii. Piticii aceia dumnezeieşti care fac lucrurile stricate să o ia de la capăt. Piticii aceia de care ne vorbeau taţii în copilărie, că s-ar ascunde în maşinuţele mecanice cu cheiţă. Până când le-am dezmembrat una câte una, în căutarea piticilor de negăsit, pe care în cele din urmă, inexorabil am concluzionat că i-am ucis noi, cu degetele noastre curioase şi neliniştite. De data asta, sunt cu sufletul împăcat, nu din cauza mea mor piticii. Ei mor pentru că am devenit consumiştii cretini, care considerăm că "decât o reparaţie mai bine unul nou". Fals. Uite-aşa ucidem sufletul din obiecte.


Îmi place Roman Tolici, cu atât mai mult cu cât cu "Barber Shop" artistul a cam pus degetul pe rană, fără să reușească totuși și să salveze, din nefericire, micile frizerii de cartier, cu întregul lor farmec şi poezie. Îmi amintesc că acum vreo 15 ani, după ani buni de plete, m-am hotărât așa, dintr-o dată, din plictiseală, să mă tund. Zero. Frizerița m-a întrebat de foarte multe ori dacă sunt hotărât să fac acest pas și dacă îmi imaginez cum voi arăta ras în cap. Pentru ea reprezentam o mare responsabilitate. Nici un fel de provocare, doar o imensă responsabilitate. Dacă întors acasă m-aș fi aruncat de pe Bitolia de îndată ce m-am privit în oglindă ar fi fost numai și numai din vina ei. Cred că cine crede că pe vremea lui Ceaușescu frizerii erau bogați și foarte fericiți, numai pentru că orice fir de păr care la bărbați trecea de ureche trebuia suprimat, e un mare prost. Iar astăzi frizerii sunt și mai triști pentru că și-au pierdut clienții, au pierdut războiul cu mașinile de ras. Îmi amintesc și de bunicul, pentru care jumătatea aceea de oră când stătea pe scaunul frizerului, timp în care citea gazeta și filozofa era sfântă.

Astăzi, printr-un neașteptat concurs de împrejurări am redus la absurd frizeriile. Din această perspectivă Roman Tolici este un salvator, aducând un omagiu subteran frizerului care și-a adus contribuția la posteritatea unor nume mari din trecut. Tolici le dă frizerilor săi rolul de alchimist, aceștia devenind propria sa armă de autoexorcizare. La Barber Shop, Hitler redevine Adolf, Lenin redevine Mihail iar Einstein simplu, Albert. Un soi de: ”cu toții suntem egali în fața frizerului!” Cu ajutorul lui Tolici reușim să ne îmblânzim resentimentele: Barber Shop este o pastilă calmantă. Dar și introspectivă. O idee simplă, de un hermeneutism intransigent. Un episod din ”Farmecul vieții”...

Being VasileSensual

Iată o leapşa de la Bendeac:


SUNT… un tip principial

AS VREA… să mi se răspundă mereu cu aceeaşi monedă

PASTREZ… tot ce înseamnă cărţi, filme şi muzică

MI-AS DORI… să devenim neimportanţi în comparaţie cu cei de lângă noi

NU IMI PLACE… frustrarea pe care o recunosc la anumiţi apropiaţi (nu prieteni)

MA TEM… de frustraţi (ai de spus ceva în viaţă spune-o cu curaj pe faţă de la tinereţe până la bătrâneţe)

AUD… în continuare vocea mea interioară

IMI PARE RAU… că nu am mai mult timp pe care să îl pot petrece cu cei dragi şi cu adevărat importanţi

IMI PLAC… femeile puternice

NU SUNT… intolerant

CANT… întotdeauna cântece penibile şi niciodată pe cele cu adevărat dragi (ultimul şlagăr de la gura mea se numeşte Coca - Cătălin Crişan)

NICIODATA… nu voi renunţa la umor

RAR… nu mi-am cerut scuze după ce am comis câte o porcărie

PLANG… doar la filmele din seria Rocky

NU SUNT MULTUMIT… de punerea în practică a democraţiei

NU IMI PLACE… mâncarea de castraveţi

SUNT CONFUZ… în prezenţa narcisiştilor

AM NEVOIE… de timp

AR TREBUI… să par mai indiferent


P.S.

De ce fumez când nu îmi place, de ce îmi pun zahăr într-o băutură care nu îmi place - cafea. Pentru că sunt dependent de gest şi de ideea de dulce...

vineri, iunie 11, 2010

Solidaritatea umană cu produse ieftine se ține

Ieri seară am intrat într-o farmacie. Am o relație specială cu farmaciile din Ungaria iar acest lucru este cu atât mai flagrant cu cât pot face o comparație destul de lucidă cu farmaciile din România. În Ungaria de fiecare dată am consumat cel puțin de două ori mai mult timp în farmacii decât în orice magazin specializat, iar în comparație cu România aș putea spune că de patru ori mai mult timp. Motivul este simplu. Ai sau nu ai rețetă, farmacista, femeie cu studii, nu o simplă recalificată la locul de muncă, consideră de datoria ei să te chestioneze și să se asigure că modul de administrare îți este familiar. Cred că singurul lucru de care nu am fost chestionat până acum într-o farmacie din Ungaria, atunci când cumpăram câte un medicament interzis gravidelor a fost legat de propria mea graviditate. Poate dacă i-aș fi dat de înțeles că sunt american farmacista în cauză m-ar fi întrebat și pe mine dacă nu cumva sunt gravid.

De data asta am reușit să trecem repede peste ”încălzirea” cu medicația. Știind despre ce produs este vorba farmacista îmi sugerează să îl cumpăr pe cel mai ieftin, cu aceleași proprietăți. În România, dacă eu aș fi ales medicamentul cel mai ieftin vânzătoarea s-ar fi uitat lung la mine, pregătită deja ca în orice moment să încep să îi număr pe tejghea mărunțișul adunat cu osârdie din față de la Sfânta Vineri. Cât despre întrebările pe care le-aș pune eu farmacistei, nici să nu mai vorbim. rolul tău este să ceri, să dai banii și să ieși cu viteza luminii. În Odobești am avut surpriza să fie invers, am dat peste o farmacistă cu o răbdare de fier, care explica fiecărui pacient în parte cu lux de amănunte ce anume ar trebui să facă. Încă mai visez la o boală contagioasă care să se răspândească galopant de la farmacista din Odobești la toate farmacistele din România, unde ești tratat cu scârbă și nepăsare. În Budapesta e taman invers. Criză, bani puțini, condiții grele, aceleași probleme ca și în România, numai că angajații de aici, dincolo de salariul ”privilegiat” pe care îl câștigă, rămân oameni. Au și ei aceleași probleme ca restul lumii și nici un interes să îmbogățească concernele deja prospere. Mie acest gen de ”solidaritate umană” mi se pare lăudabilă. Alții ar spune că ungurii sunt socialiști. După mine fals. Îmi este destul de evident de ce marile companii cu produse de lux o duc în România ca în sânul lui Avraam, multe dintre ele fugind din țări precum Ungaria. Aici dau faliment, în Ungaria, unde nimeni nu își schimbă televizorul color câtă vreme acesta funcționează. Când se strică atunci se pot gândi la upgradare, dar până atunci, la ce bun?

Cumpăr produsul și trec la al doilea. 100 de tablete. Factura făcută, farmacista începe să se fâțâie neliniștită, după care se scuză și pleacă în depozit. Se întoarce la fel de agitată și căutând din nou în același sertar revine și își cere scuze. Nu mai găsește produsul introdus pe bon, cel cu 100 de tablete. Îmi poate da însă 2 cutii de câte 50, de la o firmă rivală. OK îi spun. Se uită la mine năpădită de vină și rușine și îmi spune că este posibil ca cele două să fie puțin mai scumpe și că dacă e așa nu mi le va da. O întreb cu cât. Aceasta era întrebarea pe care o aștepta. Verifică cu grijă și îmi spune: 20 de forinți. Sub un euro. Îmi mulțumește că accept și își cere din nou scuze pentru inconvenient. Știa că mai avea o cutie de 100 și uite, memoria i-a jucat feste. Ne mulțumim și ne salutăm reciproc. La ieșire mă strigă. Vrea să se asigure că știu modul de administrare. Îi zic că da. Inutil, pentru că deja mi-l explică în auzul celorlalți. Mă simt protejat. Cel puțin de semenii mei...

miercuri, iunie 09, 2010

Ana Tepșanu scrie despre Loredana ”mai bine ca niciodată” în Click-ul de azi

Ana Tepșanu de la Click ne spune: ”Loredana Groza, mai bine ca niciodată la 40 de ani!” Ca care niciodată? Eu știam că locuțiunea adjectivală ”mai bine ca niciodată” trebuie folosită în forma ei pură, fără complemente circumstanțiale. Nu pentru că o astfel de locuțiune, aici susținând un nume predicativ nu ar putea suporta un complement circumstanțial de timp, ci pentru că termenul comparativ crează un calambur. La nivel logic te întrebi: cum e la niciodată, dacă la 40 de ani e minunată. Mi se părea mult mai corect ca Ana Tepșanu să își intituleze articolul: Loredana Groza, niciodată sau Loredana Groza ca niciodată, dar nu, ziarista trebuia să scoată în evidență vârsta, deloc de invidiat, însă senzațională în comparație cu neantul. Niciodată. Ca să nu credeți că îi caut eu duduii de la Click nod în papură, iată în cele ce urmează o frază care îmi confirmă suspiciunea că Ana Tepșanu a trecut ca gâsca prin apă nu neapărat prin gramatica limbii române ci și prin semantica acestei limbi.

Vedeta a fost îmbrăcată într-un costum popular, cu opinci în picioare şi cosiţe în păr, asta pentru că, după cum bine zice şi ea: "în timpul liber îmi place să fiu DJ vestimentar". Iată și ce spune DEX-ul în privința termenului ”cosițe”:

COSÍŢĂ, cosiţe, s.f. 1. Părul lung al femeilor, împletit în una sau două cozi; p. gener. păr. ♢ Expr. A împleti cosiţă albă = a rămâne fată bătrână, nemăritată.

Așadar ce să înțeleg din formularea de mai sus a ziaristei Tepșanu? Că Loredana purta extensii? Sau că nu purta extensii, ci căciuliță tricotată din acelea cu cosițe, pe lângă care îi ieșea rebel părul original? De ce exagerezi tu mămică limba română în loc să te limitezi la lucrurile simple, lipsite de echivoc? Dacă ai fi zis mata doar atât ”cosițe”, ce crezi tu că ar fi înțeles marele public, căruia nădăjduiesc că te adresai. Că purta Loredana cosițe unde, mă rog? Sper că nu avea cosițe albe în păr, pentru că dacă așa stă treaba, atunci mă înclin smerit la poalele tepșanului. Acest articol din click era de fapt un pamflet, o satiră la adresa cameleonicei Loredana, care în esență nu e nimic din ce pare.

O concluzie? Nu am. O curiozitate însă, da. Acest articol al Anei Tepșanu este mai prost sau mai bine scris ca niciodată?

P.S.

Am mai găsit ”opere” ale Anei Tepșanu. Ca să nu fiu acuzat de domnia sa că aș fi ”plagiator” (știe ea la ce mă gândesc”) - prefer să fiu neplagiator decât să reiasă că sunt agramat - iată în cele ce urmează un nou exemplu de gramatică a limbii române după ureche: ”Pe 29 ianuarie va avea loc premiera filmului "Up in the air", ce-l are pe actorul George Clooney în rol principal. El intră în pielea personajului Ryan Bingham, a cărui job este de a călători cu avionul prin toată ţara şi de a concedia oameni.” luat de aici, tot din Click. Cu cine acordăm, mămică, noi, pe ”a cărui job”? Cu actorul, cu el, cu Ryan Bingham, în nici un caz cu pielea, după cum reiese din acordul mătălică, handicapat... Cât despre manierismul limbajului: actorul GC în rol principal, sau pielea personajului, ce să mai vorbim...

Pădurea şi copacii ei din America

Americanii sunt funny. După filmuleţul de mai sus ar trebui să spun că sunt cei mai funny dintre toate popoarele, însă a generaliza înseamnă a mutila. Prin urmare cel mai sănătos pentru lipsa mea de remuşcări şi procese de conştiinţă este să afirm că cei din filmuleţ sunt "norocoşii" vieţii. Ei sunt cei care au supravieţuit chiar dacă habar n-au că un triunghi are trei laturi, că statul în care trăiesc începe cu litera U (USA), că Fidel Castro a fost un om de stat şi nu un cântăreţ, că UK există, că Kofi Annan nu este un nume de cafea, că Tony Blair nu este fratele exorcizatei Lindei Blair, că o moschee nu e un animal, că nu avem doar un singur plămân, că "victime colaterale" este un termen folosit înaintea filmului cu acelaşi titlu sau că KFC iniţial a fost pornit în Kentucky.

Raportat la tot acest univers de informare care subiecţilor din imagine le lipseşte, nu îmi mai rămâne decât să îmi doresc ca nici unuia dintre aceştia să nu îi pice vreodată în mâini o decizie geo-politică. Cine ştie când i s-ar căşuna să invadeze România, aşa, mai mult din dorinţa de a practica un sport. Tentative de "amical" cu Franţa şi Italia există, după cum sper că aţi observat.

marți, iunie 08, 2010

Fosa sceptică

Valoarea fundamentală a lui Alin Damian, patron, este orientarea către client. Avem de a face cu un patron activ, cu alte cuvinte, în comparaţie cu alţii, pasivi. Printre produsele oferite se numără şi tradiţionalele "cosnerve".

Într-un cuvânt DAMIANAL S.R.L.. Am putea să aflăm şi noi portofoliul de clienţi?


Infiintata in anul 1994, Damianal S.R.L isi propune sa ofere potentialilor clienti achizitionarea unor produse de calitate la cele mai bune preturi.

Compania noastra va pune la dispozitie produse de calitate ca bauturi alcoolice, bauturi racoritoare, apa minerala, dulciuri, carne, lactate, cosnerve, cafea, tigari, ulei, zahar, cosmetice, detergenti. Firma noastra are un personal de 5 angajati. Prin serviciile pe care le oferim dorim sa intampinam nevoile clientilor nostri din Romania astfel incat sa devenim un partener de incredere in colaborarile viitoare.

Noi avem si respectam proceduri clare de lucru, care asigura un nivel inalt, constant, in calitatea produselor si serviciilor noastre. In firma Damianal S.R.L este promovata o cultura organizationala puternica avand ca valoare fundamentala orientarea catre client.

Bucurandu-ne de o reputatie foarte buna in randul clientilor nostri, suntem siguri ca produsele si serviciile companiei noastre va vor oferi o satisfactie garantata.

Credem ca o cooperare intre companiile noastre poate fi reciproc avantajoasa.

In speranta interesului dumneavoastra pentru oferta noastra, va invitam sa ne contactati.

Formulă de politeţe sau de impoliteţe: domnişoara

domnişoară - DOMNIŞOÁRĂ, domnişoare, s.f. Termen de politeţe pentru o fată (sau o femeie nemăritată); duduie.

Este cât se poate de clar că am intrat, dincolo de voinţa mea, în Zodia Fecioarei. De ieri încoace toate topicurile care mă înconjoară au cel puţin indirect legătură cu această stare de fapt: virginitatea. De data aceasta accept să nu asociez termenul de "domnişoară" cu acela de "virgină" şi sper să îmi iasă cât se poate de bine. Ideea este că folosirea constantă a acestei distincţii mi se pare că ar trebui să atragă după sine şi implementarea în limbaj a celeilalte perechi de apelative: domnişor-domn, cel puţin din motive de politically correctness. Dacă tot implică o muncă de detectiv şi o acurateţe ieşită din comun în ceea ce îi priveşte pe bărbaţi, atunci când au de-a face cu o femeie, de ce nu ar fi şi reciproca valabilă?

Astăzi a trebuit să vorbesc la telefon cu cineva despre care ştiam că este "domnişoară". La un moment dat, întrebată fiind dacă este măritată persoana în cauză a răspuns: "nu, doamne fereşte". Prin urmare mi-era clar că avem de-a face cu o domnişoară. La telefon mi-a ieşit total din cap să folosesc acest termen, aşa că m-am adresat cu doamnă. Şi de aici mi s-a tras un ocean de oprobiu. Pe de altă parte ce s-ar fi întâmplat dacă, să zicem că habar nu aveam de statutul marital al acestei femei? Ar fi trebuit mai întâi să verific, să declanşez anchete dure pentru a evita ulterior posibilele gafe? La cei peste 35 de ani ai "domnişoarei", sunt în continuare convins că nu am jignit-o, dat fiind că nu îmi amintesc să se fi dat vreo lege care să stipuleze vârsta legală până la care unei femei i te poţi adresa cu acest apelativ. În cazul feministelor convinse, să spunem că ar exista o scuză pentru acerbicia cu care acestea insistă să nu treacă la stadiul de "doamnă". Dar şi aici, e nevoie de investigaţii prealabile, pentru că altfel, eu unul consider că le jignesc pe aceste femei prin maladiva mea curiozitate. Să fie oare "domnişoarele" o subgrupă a feministelor?

E drept, mai există şi varianta cu "bună ziua, mai întâi aş dori să vă întreb dacă sunteţi doamnă sau domnişoară", dar mie unuia asta mi se pare că sună a banc prost, ba chiar a hărţuire sexuală. Apropo de sintagma asta, să fiu al naibii dacă nu e hărţuire sexuală în toată regula să intri cu bocancii în viaţa unei femei, cu curiozităţi legate de persoana care noaptea îi încălzeşte patul. Prin urmare, nu mă interesează! Îmi asum impoliteţea de a le domni pe mai departe chiar şi pe cele mai îndrituite domnişoare. Deşi duduie parcă pare puţin mai abstract...

P.S.

În conformitate cu DEX termenul de "domnişoară" ar trebui să nu aibă nici o legătură cu cel de "fecioară". Aşadar: toate virginele sunt domnişoare dar nu toate domnişoarele sunt şi virgine. Din primul moment în care mă adresez unei femei cu "domnişoară", creierul meu pervers nu încetează să se întrebe dacă am de-a face cu o frigidă, sau cu o femeie dornică să piardă ceva pe traseu. Şi chiar dacă interlocutoarea mea se simte nemaipomenit cu acest statut, eu unul rămân convins că obscenităţile din mintea mea ajung şi la dumneaei. În cazul doamnelor, creierul meu pervers hibernează cu nesimţire. Câtă vreme nu primesc detalii, nu am curiozităţi.

luni, iunie 07, 2010

Despre virginitate, winnona ryder şi cai albi

Astăzi, conversaţie sterilă cu domnişoara Oţet. O redau mai jos, tocmai pentru că mă exonerează de lenea şi de inactivitatea din cursul zilei. Enjoy!
  • VasileSensual: duminică, 18 aprilie 2010
    Virginatatea are valoare doar pentru femei!
    ia uite ce scrie psihologu asta despre virginatate
    Oţet: ))
    Oţet: asa e, sa mor eu!!! si cred ca numai pt femeile urite
    VasileSensual: repede tu stii tot
    Oţet: imi zicea aseara un tip ca a vazut shrek 4 si ca e o mare laba si ca... citez "ce rahat vor sa zica astia in shrek? e un fel de demitizare a frumusetii?!
    VasileSensual:
    Oţet: adica...orice grasuna vine de la film si se simte printesa??"cam asa si cu valoarea virginitatii, explodeaza cosurile pe fata, creste mustata, esti urata cu spume dar,...ai o valoare
    VasileSensual: da, inca o mai ai, da, asa e
    Oţet: ca nu-i trebuie nimanui
    VasileSensual: auzi, sa stii ca in ciuda personalizarii ei aceasta nu exista, ca daca ar exista, poate nici virgine nu ar mai fi, indiferent de frumusetea lor. macar ne alegem cu trofeul…
    VasileSensual: el nu exista insa. am dezvirginat-o e ca si cum te-ai lauda ca ai desfacut multe capace la bere
    Oţet: )
    VasileSensual: dar nu le ai sa demonstrezi
    Oţet: o sa tin minte asta cu capacele de bere. da' cine vrea sa -si desfaca singur berea cind oricum plateste un chelner? da' berea tre sa fermenteze. sa n-o deschizi ca pe o cutie de coca cola
    VasileSensual: eu nu beau mai alcool, beau insa multa cola
    Oţet: )
    VasileSensual: eu o agit si ea ma agita asijderea, ne agitam reciproc
    Oţet: nu e nevoie sa deschizi cutii de bere singur cind se poate ocupa de asta ospatarul. acuma, ...really, cine dracu vrea sa faca secsulet cu o virgina??? sau cine isi aminteste cu drag de perioada de virginitate??? sau de prima data?
    VasileSensual: bai, tu nu faci secs cu o virgina, tu faci secs cu femeia din ea
    Oţet: )
    VasileSensual: adica Winnona Ryder, sa zicem
    Oţet: care se ascunde a' dracului... ai de cautat, nu gluma
    VasileSensual: vrei sa zici ca daca ar fi virgina nu as vrea sa fac secs cu ea?
    Oţet: cu winnona? cu winnona?
    VasileSensual: tu acum ai substituit femeia acestei notiuni dupa cum spuneam
    Oţet: poi, ...
    VasileSensual: care nu exista, nu exista domne virginatate in stare pura, nu pricepi?
    VasileSensual: da, cu winnona, evident
    VasileSensual: multe doamne si domnisoare faceti o imensa confuzie cand personificati virginitatea ea nu exista domne
    Oţet: stai oleaca n-am inteles, tu vrei sa zici ca de fapt nu berea te intereseaza, adica...nu cutia de bere, cu capacul ei cu tot ci berea dinauntru si ...winnona
    VasileSensual: trebuie sa recunosc, sunt genul de om care prefer sa folosesc din bere numai continutul
    Oţet: cu sau fara capac e o bere buna, nemteasca
    VasileSensual: dar am citit ca exista unii care au ajuns la urgenta pentru ca si-au bagato intr-o sticla
    Oţet: frate, sa-ti explic ca nica nu stii deci, de la bere faci pisu des prin urmare berea sucks, anyway
    VasileSensual: si de la pantofi cu toc cui faci bataturi
    Oţet: adica e mult mai eficient un vin bun sau o votca zdravana dar bem bere ca e placerea aia de poc poc, capacul, o bei repede, ragai pe urma
    VasileSensual: eu ti-am zis, prea tinzi sa personalizezi si aceeasi greseala o faci si cu berea sau votca ii dai nume sau vin
    Oţet: faci pisu, pac alta
    Oţet: adica...
    Oţet: berea e buna tocmai ca de la a treia incolo merg ca pe banda
    VasileSensual: nu exista mai, e o licoare generic de la o licoare iti vine sa produci alta licoare simplu ca buna ziua
    VasileSensual: de la frig te ia cu frig nu e logic? de la cald te ia cu cald
    Oţet: nu merge cu orice licoare comparatia de exemplu, bei clorocalcin ca ai o eruptie pe piele si lipsa mare de calciu si ...cum dracu poti sa zici ca ...e licoare in general..
    VasileSensual: ideea e ca te ia cu pisu oricum indiferent ce bei de aceea spun ca victimizarea asta cu virginitatea mi se pare un soi de cochetarie “sunt virgina, vai, si am cosuri, si sunt grasa si nu ma iubeste nimeni vai cand ti-e sete bei si clorocalcin”
    Oţet: bere, cola, clorocalcin...
    Oţet: care victimizare?
    VasileSensual: ia tu pelerinul din desert dupa 2 zile de deshidratare si ofera-i clorocalcin oricum face mai devreme sau mai tarziu eruptie pe piele
    Oţet: si sa vezi cum te baga pelerinul din desert fix in....
    VasileSensual: asa si cu virginatatea se rupe domne himenu poate nu la ore fixe ca sa tragi de aici concluzia ca te iubeste careva dar se rupe oricum
    Oţet: totusi, eu sper ca nu suntem o societate compusa din pelerini din desert care ar bea orice....prefer sa cred ca oamenii beau licori de placere, nu de nevoie)
    VasileSensual: placerea fara nevoie nu exista, parol
    Oţet: ce treaba are ruptu' cu iubitu'?) asta e gindire de muiere)
    VasileSensual: pai eu asta iti spuneam ca e cochetarie aici, ca parca intereseaza pe cineva ca nu esti iubita, dar daca o bagi pe aia cu virginatatea lucrurile devin interesante
    Oţet: oare?
    VasileSensual: eu asa zic. nu imi intra nimeni in casa deja suna abstract. te poti gandi la orice dar: nu imi intra nimeni in casa pentru ca nu am nici usi si nici geamuri e deja altceva
    Oţet: eu cred ca devin patetice. eu daca as fi barbat nu mi-as trage-o nici in ruptul capului cu o virgina si nu mi se pare deloc nici provocator nici exotic…
    VasileSensual: hai mai, e absurd: draga winnona, esti virgina, nu mersi!
    Oţet: draga winonna, esti buna rau da' esti virgina...what's wrong with you?
    VasileSensual: tu nu te gandesti ca jignesti omul? cum sa il refuzi mai
    Oţet: eu zic ca esti frigida!
    VasileSensual: nu nu nu. esti virgina pentru ca nu m-ai intalnit pana acum, nu-I asa?
    Oţet: ba da, pun pariu ca e frigida!
    VasileSensual: nu e mai frigida
    VasileSensual: predomina insa senzatiile tari din alte parti, de pilda, incercarile de shopping pentru ca pana la urma reuseste sa nu scoata nici un ban din buzunar…
    Oţet: sau pentru ca niciodata n-ai inteles de ce toata lumea are un singur sex iar tu ai doua ratate
    VasileSensual: bai am zis Winnona nu Simone de Beauvoir Winnona are un singur sex

    Oţet: ai vazut tu?
    VasileSensual: sunt convins, nu se poate sa aiba putza, nu se poate si pace
    Oţet: eu pina nu vad nu cred. Valeaau si cita treaba are vinonna. maaare))
    VasileSensual: ce dracu ai mai tu cu winnona?
    Oţet: eu?
    VasileSensual: tu realizezi ca suntem o societate fericita pentru ca astea ca tine care cred ca nu merita sa ti-o pui cu virgine sunt foarte putine?
    Oţet: nu-i asa toate fetitele cred ca se merita da' vine momentul cind isi dau seama ca nu-i asa
    VasileSensual: imagineaza-ti un birou numai cu virgine. de fapt, iti doresc sa nu iti imaginezi
    Oţet: valeaau, din alea frustrate care se isterizeaza din orice
    VasileSensual: au o sticla de bere buna dar nu o deschid decat de ziua nationala. ceva de genul asta nu? si mai tarziu devin alcoolice
    Oţet: si ziua nationala o las pe la anu'.
    VasileSensual: e naspa cand ziua nationala e doar o data pe an
    Oţet: bai eu zic ca e ok sa fii alcoolica, suma viciilor e o constanta
    VasileSensual: si eu
    Oţet: si sint si vicii mai nasoale ca berea
    VasileSensual: dar e patetic la fiecare al doilea pahar sa iti amintesti cum a fost prima bere si sa regreti ca ai baut-o in decembrie si nu de ziua lui eminescu
    Oţet: nu stiu de pe ce planeta vii tu dar majoritatea oamenilor nu vor sa-si aminteasca de prima bere
    VasileSensual: sa te uiti pe site-ul ala al psiholoagei aia cu “virginatatea are valoare doar pentru femei”
    Oţet: in cel mai rau caz, iti amintesti de berea cu vecinul de la 2 care era mai buna decit aia cu colegul de banca
    VasileSensual: are valoare, auzi tu? ce valoare are bre?
    Oţet: stai ca nu gasesc articolul, anyway, e o prostie, de fapt, o gresala de educatie. intre o virgina si o nimfomana exista o gramada de trepte
    VasileSensual: cred ca e vorba de mai multi timpi, nu de trepte, de defazare. virgina e cu trecutul nimfomana cu mai mult ca perfectul.
    Oţet: virginitatea nu e o virtute, asa cum nimfomania nu e un pacat
    VasileSensual: da mai, dar acum vine textul feminist
    Oţet: eu nu gasesc articolul fimeii...
    VasileSensual: "memoria,…, noi suntem sensibile, avem memorie. un kkt
    Oţet: am intrt pe blog, dar nu e si asta e o prostie ca barbatii or fi toti senili
    Oţet: zicea badea la un mom dat de femeie si de iubire in stilul lui acid ca...vezi doamne, femeia si cind e in genunchi e delicata si sensibila
    VasileSensual: dadada, stai mai ca nu gasesc aia
    VasileSensual: poftim: aceasta frumusete mi-a adus numai necazuri. Nu am fost respectata decat cu greu si deseori am fost tinta unor insinuari rautacioase ale unor doamne si atacului rautacios al unor domni.
    VasileSensual: deci nu are nici o problema ca e urata
    VasileSensual: Deseori am fost etichetata cu comportamente pe care nu le-am avut...
    De ex: ,,arata asa de la mult sex!"

    VasileSensual: N-am nici-un merit ca nu ma ingras si sunt de-a dreptul norocoasa ca m-am nascut cu un metabolism bun. E doar un norc ca n-am un nas mare, dintii stricati si ca nu am avut nevoie de silicoane...
    VasileSensual: deci nu e nici grasa…
    Oţet: sa vezi, scrie mai jos ca e frigida, adica poate nu scrie, da' aste e explicatia
    VasileSensual: Visul ca barbatul va fi bland si bun cand i te daruiesti, ca te va mangaia sa nu te doara, ca te va proteja cand te pregatesti sa devii mama, ramane pentru multe femei doar un vis.
    VasileSensual: fii atenta, ia uite. femeile astea care vor sa fie mangaiate sa nu le doara eu cred ca vor sa fie mangaiate si nici sa nu simta, din ciclul: am fost f%@#$ si nu mi-am dat seama
    Oţet: )
    VasileSensual: a fi f%@#$ implica zbucium, ce dracu, cunosc genul asta, imi devine clar cam ce e in capul ei, femeia aia pe care nu ai voie sa o lovesti cu flaorea si doar cu ghiveciul
    Oţet: )
    VasileSensual: Un domn s-a dus in biserica si si-a asteptat consoarta cu alai, cu nasii, cu preoti si a chemat-o fara sa-i spuna pentru ce. Foarte frumos si poate credeti ca ea merita si dumneavoastra nu, dar va asigur ca meritati si dumneavoastra, numai ca doamna respectiva doar a avut norocul sa intalneasca un domn cu o educatie aleasa, un domn care stie sa pretuiasca femeia de langa el.
    VasileSensual: iete
    Oţet: da' ce frumoooos, ce romantic… ce mameluc !!)
    VasileSensual: daca o astept in carciuma e naspa.
    VasileSensual: cred ca era impotent si in mod cert in noaptea aia nu si-a tras-o cu ea, poate cel mult cu Manuela
    Oţet: )) sau o avea mica si s-a gandit ca daca apuca s-o ia cu popa nu mai poate da 'napoi
    VasileSensual: da mai, dar avea un suflet mare
    Oţet: ce tare e asta cu sufletul)
    VasileSensual: faza e ca psiholoaga asta e mai lovita decat femeia cu idealuri de virgina
    Oţet: eu cred ca aceasta duamna psiholog nu prea are parte de actiune motiv pentru care scrie articole lungi plicticoase pseudo-stiintifice pointless
    VasileSensual: pai ea e aia cu calul alb si le intoxica si pe astea. daca le intrebi pe doamne ce e minunat la un cal alb nimeni nu iti va spune ca e pentru ca albul mareste, pe bune, dar formatoare de opinie precum duduia psiho asta va baga in cap ca albul e mai frumos ca negrul, e pur, e nepatat ce sa zic…
    Oţet: eu as spune "coama" de exemplu
    Oţet: da' nu mi-a dat prin cap ca albul micsoreaz sau mareste. lasa puritatea, frate, coama aia e ca din poveste
    VasileSensual: vreau si eu sa o vad pe una care se vaita ca iubitul a venit pe un cal negru
    Oţet: ))))
    VasileSensual: totul e sa vina pe ceva
    Oţet: daca vine pe un ponei e totusi discutabila treaba
    VasileSensual: cu coama eventual nu e chiar asa. eu daca vin pe ponei clar ies de sadic, dar daca vine un midget e deja un semn bun si de bun simt, e respectul pentru animal
    Oţet: true, p e mine ma doare capul de ris si m-am inecat cu orez
    VasileSensual: pot sa pun asta pe blog?
    VasileSensual:
    Oţet: da, poti
    VasileSensual: e suprarealist de-a dreptul
    Oţet: e totally funny il sharuiesti

Ciu Tai şi Fu Tai la doze mici, 400 gr.

Pe alocuri limba română suferă la sincretism. Nu suntem foarte sincretici, ceea ce pe alocuri probabil că afectează muzicalitatea interioară a limbii. Mai avem însă speranţă să ieşim din acest marasm, şi asta datorită unor ingenioşi de la supermarketuri (mulţumiri din inima Doamnei Doamna). În curând veţi avea nevoie de o legendă a produselor, aşa că mă grăbesc să o iau înaintea celor care vor scoate bani din asta. Iată mai jos, noile denumiri ale unor produse vitale, de larg consum, fără de care vom ajunge cu toţii să facem buru-buru:

- CIU TAI - ciuperci tăiate,

- FU TAI - fulgi de tăieţei,

- FU CAR - fulgi de cartofi,

- ARD CAP - ardei capia,

- MAZ BOA - mazăre boabe,

- CAS MUR - castraveciori muraţi,

- MIC OAI - mici oaie,

şi lista poate continua.

"Le Concert" de Radu Mihăileanu - Rocky 6, în ring la Chatelet...

Mare păcat cu "Le Concert". Radu Mihăileanu a avut şansa de a se impune ca cineast european de mare valoare şi n-a făcut-o, distribuindu-şi prost priorităţile. În principiu alegerea sa este uşor de înţeles: a încercat să rupă gura târgului cu "Train de vie", însă, din motive independente de el şansa i-a fost refuzată. E cam mult de aici şi până la acuzele aduse lui Roberto Benigni că i-ar fi furat scenariul, dar şi aceste argumente trebuie luate în considerare. Benigni a ecranizat un film aşa cum îi pica lui cel mai bine, refuzând moralismul în favoarea glumiţelor sale burleşti, prin urmare, a finalizat un produs facil, generic numit "comercial" şi şi-a adjudecat Oscarul. Aici a început frustrarea lui Mihăileanu. Şi-a promis că nu va mai rata şansa de a exploda şi de a lua tot, măcar în ceea ce priveşte comedia cu bază dramatică. Numai că s-a ambiţionat să rămână european în viziune, fără să aprofundeze ca la carte reţeta comediei americane. Consider că "Le Concert" este un film european, cu tematică evreiască, însă nepregătit pentru Hollywood. Nu a pierdut tot, filmul său nefiind un flop, însă nu a reuşit să îşi atingă ţinta, prin urmare dacă reuşeşte să transmită ceva, aceea este o imensă stare de frustrare de genul: dacă mă lăsa pe mine ar fi ieşit mult mai bun!

Ca cineast Radu Mihăileanu simte pilonii ce susţin producţia. Ştie când să învăluie în mister, cum anume să întregească echivocul şi cum să încheie duplicitar trama. Se simte însă în Le Concert o dezordine de care vinovat nu poate să fie decât cinematograful american căruia i s-a substituit incomplet. Poantele sale, aproape o continuare ale celor din "Train de vie" - umor savuros - reuşesc să declanşeze în Europa hohote de râs sau de plâns, tocmai prin faptul că peste umorul evreiesc, cineastul suprapune cu o narativitate de non-evreu clişee politice, sociale sau chiar comportamentale. Gândit pentru Hollywood, filmul său a refuzat toată această plinătate, de teamă ca nu cumva să îi dea prea mult de gândit cinefilului american simplu, care astfel şi-ar pierde răbdarea. În locul aprofundării şi "sloganizării" acestor felii comportamentale de viaţă (replica Irinei Filipovna care îl somează pe soţul ei, Andrei Filipov cu divorţul, în caz că nu concertează sau care intră în fulgii lui Ivan Gavrilov, amintindu-mi de bancul cu Raşela care îl anunţă pe Ştrul că Iţic nu îi va plăti datoria, după care îl adoarme pe Iţic spunându-i: ei bine, până acum nu ai dormit tu, acum nu mai doarme el, sau bişniţa cu caviar a flautiştilor sosiţi la Paris...), Mihăileanu alege umorul nevinovat, desuet deja şi deloc original: adidaşi albi la smoching, sau secvenţa cu Tretiakin legat fedeleş în plin concert, lângă violoncelul său dodecafonic. Tot aşa, o secvenţă ingenioasă precum cea cu "noul exod" al orchestrei, plecând pe jos, 2 km. pe autostrada spre aeroport se pierde, din economie de baroc. De fapt, cristalizând, aceasta este concluzia filmului "Le Concert", de Radu Mihăileanu: un film grav deposedat de baroc. Un film în care subconştientul şi procesele de conştiinţă sunt oralizate, în detrimentul vizualului.

În ceea ce priveşte deznodământul, iarăşi am o nemulţumire majoră. Prima concluzie de după terminarea filmului a fost că am urmărit Rocky 6. De data aceasta "the italian stallion" s-a apucat de muzică simfonică, încheind un parteneriat paranormal cu Ceaikovschi. Mi s-a părut totalmente nepotrivit să construieşti o tramă mundană pe care să o soluţionezi paranormal, printr-o mitologizare bruscă şi lipsită de pregătire, ca şi cum un cineast ar ecraniza "Lord of the Rings" într-o singură locaţie, în care, din când în când un emisar intră şi explică freamătul luptei de afară sau odiseea lui Frodo şi a companiei.

Până la urmă "Le Concert" nu este un film-catastrofă, este doar o producţie nereuşită, atât pentru cinematografia europeană cât şi pentru cea americană. Mihăileanu a vrut să arate că poate, ceea ce doar cei neinteresaţi de filmul adevărat nu au ştiut. Din nefericire, mesajul său este că încă nu este pregătit pentru "block-buster", căci asta a dorit să facă din filmul său. Personal am fost dezamăgit, căci după primele 15 minute "Le Concert" prezenta premizele unui film adorabil iar aceste speranţe nu mi s-au împlinit. Altfel, pentru cinematografia franceză, de pildă "Le Concert" este un film ca multe altele, de box-office, fiind absolvit prin alăturarea celorlalte realizări similare, adorate de francezi dar considerate naive de americani. Despre actori, nu am nimic de spus, filmul lui Radu Mihăileanu fiind eminamente un film de autor, devorându-şi cu nemilă actanţii.

duminică, iunie 06, 2010

Ardeii de la RECT, o murătură delicioasă

Rectul (din latină rectum - drept) reprezintă ultima parte a aparatului digestiv, fiind cuprins între colon şi anus.

Conserve delicioase, 100% ungurești de la RECT!!! În imagine minunații ardei roșii în oțet (paprika), o bunătate ieșită din comun, deloc dulci în comparație cu preferința ungurească pentru murături dulci. Mai aflu că cei de la RECT oferă de asemenea și conserve de mazăre (boabe), adevărate trufandale. În ceea ce privește măslinele de la RECT propun să mă interesez dacă și acestea pot fi găsite, deoarece, dacă e să ne luăm după calitatea gogoșarilor, și acestea ar trebui să fie excepționale. Sper să nu fiu dezamăgit, dat fiind că la măsline ungurii chiar nu se pricep.

Cumpărați produse de la RECT!!! Numai bune de lins pe degete...

vineri, iunie 04, 2010

Când satana dă cu morcovi...

Întreaga noastră viaţă este un sistem canonic, cu puţine, îngrozitor de puţine variabile. Dacă cineva s-ar ocupa să redacteze patternuri ar avea surpriza să constate că nimic, absolut nimic nu iese din aceste algoritmuri. Dar nu despre asta e vorba şi nu o să vă consum timpul cu teorii ale conspiraţiei. În urma celor mai importante astfel de automatisme se formează scene şi tablouri în interiorul cărora recuzitele interacţionează. Acesta este rolul serios pe care îl joacă viaţa, este drama ca să îi spun păstrând canoanele dramaturgiei. Tot ce, datorită modernităţii de care nu ne putem dezice intervine în aceste scene generează mai întâi absurd, nonconformism şi ulterior comedie senină. Iată în cele ce urmează o astfel de mostră în care horrorul clasic comută într-o parodie, numai datorită unui "gadget" prezent. Morcovul. Paranormalul este un lucru serios, cu atât mai mult cu cât reporterul relatează cu maxim de acurateţe un astfel de caz, în care o prezenţă străină şi invizibilă îşi face de cap.

"Aşa s-a întâmplat şi cu oala cu ciorbă, care a fost izbită de podea, după care tatăl băiatului s-a trezit lovit cu morcovii în cap. Sătenii sunt îngroziţi de ce se întâmplă la Precup acasă. Bătrânele fac cruce atunci când sunt nevoite să treacă prin faţa casei în care trăieşte „copilul posedat de Diavol", cum îl numesc oamenii pe Ionuţ."

Satana dă cu morcovi! Dar avem de-a face cu o relatare înspăimântătoare, prin urmare ar fi fost minunat dacă morcovii ar fi lipsit din această ecuaţie. În orice caz, articolul din Click mă face să sper la viitoarele astfel de realizări în care vom afla cum prezenţe supraomeneşti aruncă cu: ciorapi murdari, brânză de vaci, tampoane şi, de ce nu, prezervative folosite. Mai nasol va fia tunci când acest "spirit" va recurge la plasme, aruncând spre cei terorizaţi cu imaginea extraplată a lui Dan Diaconescu.

joi, iunie 03, 2010

Probabil încă o trupă de vară-toamnă - Codeine Velvet Club


Ultima descoperire în materie de muzică de ascultat în maşină sau în casă, în condiţii nepretenţioase se numeşte Codeine Velvet Club şi vă invit să îi ascultaţi. De fapt, vă invit să realizaţi că dincolo de experimentele muzicale de dată recentă (de ordinul deceniilor) muzica a rămas aceeaşi. Codeine Velvet Club nu sunt speciali, nu se evidenţiază de alţii prin voci spectaculoase, nu strălucesc, nu impresionează, dar curg. Cântă ceva alternativ, dar mai mult spre disco şi pop-ul derivat din disco, folosindu-se de chitară doar în măsura în care avem de-a face cu un instrument facil şi popular.

Până acum două single-uri de pe unicul lor album: "Hollywood" şi "Vanity Kills", diferite între ele, dar având ca numitor comun muzicalitatea. Mai au un regizor lucid şi o cameră deosebit de precisă. Atât despre reţeta Codeine Velvet Club. În concluzie, domne, oamenii ăştia au refren! Prin urmare există toate premizele ca mai mult de încă un album, exceptându-l pe acesta, să nu mai putem savura de la Codeine. Chiar şi aşa, două single-uri de pe primul e mai mult decât un onehitwonder.



Elodia a murit, trăiască Elodia!

Eu zic că Elodia a fost găsită, dar nu vrea nimeni să accepte chestia asta, cam despre asta este vorba în cele de urmează, având la bază această ştire din Libertatea.


Pe scurt, Elena Munteanu, o femeie de 52 de ani din Golăeşti, Iaşi pleacă de acasă, pentru investigaţii medicale. Ceasul rău. Acesta este şi momentul când şi-a semnat condamnarea la moarte, asta pentru că familia acesteia, dornică probabil să pună mâna pe avuţie dă năvală pe piaţa cadavrelor în căutarea unui trup suficient de mutilat, cât pentru a o înlocui pe femeie. Şi aici vine enormitatea celor de la Libertatea: "Femeia moartă adusă de rude acasă fusese victima unui accident feroviar petrecut în apropiere de sat şi era de nerecunoscut." E clar, familia nu a recunoscut-o nici măcar o singură clipă, pur şi simplu şi-a însuşit cadavrul, pe care l-a îngropat creştineşte. Nu se indentifică cadavrul, nu se iau probe. Pur şi simplu, ea e, fără nici o îndoială. Lucrul ăsta mă îngrozeşte. Ce mă fac dacă într-o bună zi cineva îmi pune gând răupentru a moşteni blogul ăsta şi praful de pe tobă? Nu mă fac, asta e! Sau nu, există totuşi şi o soluţie, dar dacă la baza acesteia nu stă agorafobia, atunci cu siguranţă o generează. Să nu mai ies din casă! Aşa nu risc să fiu călcat de tren sau să fiu identificat într-un incendiu. Sumbru dar adevărat.

Dat fiind însă că nimeni nu s-a autosesizat să reclame cadavrul "de nerecunoscut" am bănuielile mele că e vorba de Elodia. Prin urmare, doamna Munteanu, actualmente un strigoi boschetar nu are decât să îşi facă un lifting de zile mari şi să îi strice ploile lui Cioacă. Până la urmă ar trebui să fie recunoscătoare familiei stăpânite de cupiditate, în mod normal orice şut în fund este un pas înainte.

Mario Vargas Llosa despre dispariţia sănătăţii mintale la fotbalişti

E dreptul vostru să vă întrebaţi care este legătura între Bomba Sexy şi cele de mai jos. Răspunsul din partea mea este unul simplu şi scurt Mario Vargas Llosa. Sau mai exact, mintea nesănătoasă a lui Dodel. Pe de altă parte cred că a venit şi vremea să recunosc că am deja o oarecare sensibilitate pentru persoana din imagine, aş zice că mi-am format chiar un anume fetiş. Aflat la momentul sincerităţii pot să recunosc totuşi că puteam la fel de bine să pun o poză cu Mutu sau cu Jiji, sau cu orice alt ipochimen care zi de zi, ceas de ceas, clipă de clipă în fotbalul românesc şi - mare linişte pentru noi, românii - nu numai contrazic deja miticul: Minte sănătoasă într-un trup sănătos. Ca să vedeţi însă cât de actuală este vehementa detractare a acestui dicton vă ofer spre delectare un pasaj savuros din Los cuademos de don Rigoberto, de Mario Vargas Llosa, în traducerea Irinei Dogaru:

"Nu cunosc minciună mai abjectă decât expresia cu care li se împuie capul copiilor: Minte sănătoasă într-un trup sănătos. Cine a spus că o minte sănătoasă e un ideal demn de râvnit? Sănătoasă vrea să însemne în acest caz, proastă, convenţională, fără imaginaţie şi fără maliţie, uniformizată de stereotipurile moralei încetăţenite şi ale religiei oficiale. Minte sănătoasă să fie oare asta? Minte conformistă, de om beat, de notar, de asigurator, de ministrant, de cercetaş. Asta nu e sănătate, e o tară. O viaţă mintală bogată şi personală cere curiozitate, maliţie, fantezie şi dorinţe nesatisfăcute, cu alte cuvinte, cere o minte murdară, gânduri rele, o înflorire de imagini interzise, de pofte care să te îmbie să explorezi necunoscutul şi să redefineşti ceea ce ai cunoscut, o nerespectare sistematică a ideilor moştenite, a cunoştinţelor răsuflate şi a valorilor la modă.

De altminteri, nu e câtuşi de puţin sigur nici măcar faptul că practicarea sporturilor în zilelor noastre ar crea minţi sănătoase în sensul banal al termenului. Se întâmplă tocmai invers, lucru pe care tu îl ştii mai bine ca oricare altul, tu, care pentru a câştiga cursa de o sutăî de metri plat, ai fi în stare să pui arsenic şi cianură în supa rivalului tău, şi să înghiţi toate drogurile vegetale, chimice sau magice care îţi garantează victoria, să-i corupi pe arbitri sau să îi şantajezi, să urzeşti comploturi medicale sau legale ca să-i scoţi din competiţie pe adversarii tăi, tu, care trăieşti nevrozat de fixaţia victoriei, a recordului, a medaliei, a podiumului, o bestie care face presiuni, un anti-social, un irascibil, un isteric, un psihopat, la polul opus acelei fiinţe sociabile, generoase, altruiste, sănătoase, la care vrea să facă aluzie imbecilul care încă mai îndrăzneşte să folosească expresia spirit sportiv în înţelesul nobilului atlet dominat de virtuţi cetăţeneşti, când ceea ce se ascunde de fapt în spatele ei este un potenţial asasin, dispus să extermine arbitri, să-i strivească pe toţi fanaticii din echipa adversă, să devasteze stadioanele şi oraşele care îi găzduiesc, provocând sfârşitul lumii prevestit în Apocalipsă, şi toate astea nici măcar dintr-un scop artistic elevat, cum a fost cel care a prezidat incendierea Romei de către poetul Nero, ci numai pentru a vedea Clubul lui primind o cupă din imitaţie de argint, sau pentru a-i vedea pe cei unsprezece idoli cocoţaţi pe podium, strălucind de atâta ridicol, cu chiloţii şi tricourile lor dungate, cu mâinile în dreptul inimii şi cu ochii scânteietori, cântând un imn naţional!

miercuri, iunie 02, 2010

Amintiri din copilărie - Pupăza din tei, interpretarea în limba engleză Pastorul Martin Ssempa din Uganda



Iată-l pe "Pastorul" Martin Ssempa, din Uganda, educându-şi enoriaşii. Privind filmuleţul de mai sus veţi înţelege şi aprecia farmecul cuvântului "pupu". Este evident că omului îi face o imensă plăcere să pronunţe acest cuvânt prin urmare am o propunere. Atunci când se va lua hotărârea ca "Pupăza din tei" să fie transpusă digital tip audiobook în limba engleză, sincronul să fie asigurat de pastorul Ssempa. Vă garantez succesul absolut al acestui produs.

Pleased to meet you, hope you guess my name...