Please allow me to introduce myself I'm a man of wealth and taste...

vineri, ianuarie 30, 2009

Surpriza din vechea cutie de tinichea

Ana şi Răzvan se căsătoresc în mai, e cea mai bună veste pe care am primit-o în ultima lună, cu atât mai mult cu cât ne aşteptam la acest lucru prin septembrie. Evident că pentru a fi prezenţi la nuntă trebuie să îmi iau concediu, evident că pentru asta trebuie să depun o cerere la şefi. Ceea ce nu ştiam era că fix în acea zi, o sâmbătă, aveam programată o acţiune. Recunosc, asta mi-a stricat ziua. Îmi place să cred că unele prietenii sunt pe viaţă, deh, acuzaţi-mă că sunt visător. Aşa-mi trebuie! Şi acum vine povestea care mi-a făcut ziua frumoasă.

Îi cer părerea Directorului X, cu părere la posibilitatea de a îmi lua câteva zile libere, pentru a avea timp suficient să ajungem în ţară şi să fim prezenţi la nuntă. Şi acum Directorul X îmi dă replica numai bună de impresionat: "Îţi iei concediu şi normal că te vei duce. O dată se căsătoresc oamenii ăştia!" Pe mine m-a marcat, de parcă m-aş fi aflat într-una din zilele sensibile. Îi mulţumesc Directorului X pentru că mi-a amintit de valori. E ca atunci când după luni de nepurtat o anumită haină dai peste ea în dulap şi te bucuri, pentru că uitaseşi că încă îţi mai aparţine, sau de data asta în altă gamă, înainte de Crăciun, când banii nu prea stau în buzunare, Bebe a dat de pildă printre hainele din sifonier peste o hârtie de 100 Euro, ceea ce ne-a bucurat peste poate. Unii încă mai cred în "valorile tradiţionale". Printre ei Sean Maguire, psihologul din Good Will Hunter:

Will: ...You ever think about gettin' remarried?

Sean: My wife's dead.

Will: Hence the word: remarried.

Sean: She's dead.

Will: Yeah; well, I think that's a super philosophy, Sean. I mean, that way you could actually go through the rest of your life without ever really knowing anybody.

Sean: Time's up.

Apropo de prietenia învechită ca vinul vechi, cu un astfel de argument în spate ar fi o mare greşeală să lipseşti de la o nuntă. Cum ar fi să joace Rapidul finala Cupei Ligii şi mie să-mi fie lene să ma deplasez până pe stadion şi târşeală să îmi vărs plămânii în galerie. Unele lucruri sunt făcute să nu fie ratate!

Casă de piatră dragilor. A început numărătoarea inversă!

joi, ianuarie 29, 2009

Orlando, Escu şi Popescu, prezentatori contra naturii amuzante

Orlando, Escu şi Popescu, sub adânca oblăduire a lui Dan Manoliu au coborât preselecţia Eurovision sub nivelul tolerat de bun simţ. Dacă ceea ce au făcut cei trei este considerat de către Manoliu umor, atunci permiteţi-mi să mă îndoiesc că soarta TVR este pe mâini bune şi că există vreun viitor din această perspectivă. Orlando a făcut eforturi cumplite de a se ridica la nivelul lui Doru Octavian Dumitru (ar fi mers mai bine de a se coborî, dar asta presupune că s-ar afla deja pe o poziţie superioară, ceea ce nu este adevărat) iar cei doi, Escu şi Popescu, pe lângă faptul că au respectat un scenariu absolut neamuzant, au dat acut senzaţia că nu se cunosc deloc. În cele din urmă s-a recurs la imitarea sub orice critică a lui Ilie Dobre, în măsura în care dacă însuşi Ilie Dobre ar fi fost invitat vă garantez că acesta ar fi onorat invitaţia. Motivul că Ilie Dobre nu ar fi fost invitat deoarece acesta prestează pe un post concurent nu stă în picioare, deoarece în cazul ăsta cei trei maimuţoi de la Radio 21 mi-ar fi salvat seara prin absenţă.

Nu am zis nimic până acum de Alina Sorescu, deorece chiar nu merită. Dincolo de faptul că purta tricoul României şi făcea afirmaţii patriotarde de genul: ”nu îmi schimb culorile pentru că ele sunt tricolorul şi eu sunt româncă” nu am reţinut nimic. Ţin însă să mai întreb odată, pe ce criteriu s-a făcut selecţia acestor prezentatori? Rămân mai departe un optimist convins. Sper ca sâmbătă prezantatorii să fie alţii. Utopic, visez la o ediţie în care, în marea lui majoritate publicul nu va vota deloc, respingând aceşti moderatori lamentabili.

Nico s-a autoeliminat de la Eurovision 2009

Anul ăsta Nico ne vom prezenta mai săraci ca până acum la Euroviziune şi asta nu neapărat pentru că nu ne va mai reprezenta Nico ci pentru că ne va lipsi acut "marea senzaţie, marea voce, marea prezenţă scenică" a maimuţoiului Mutriţă, scuze, Miriţă. Nu am nimic cu vocile ăstea în muzica pop, e dreptul lor să existe, e dreptul lor să cânte pentru toţi cei care încă mai au nostalgia operetei care în România aproape că lipseşte cu desăvârşire ca şi modă, să luăm drept comparaţie Budapesta, unde cabaretul şi opereta sunt considerate artă şi nicidecum ruda mai săracă şi uşor retardată a operei. Câtă vreme însă se alătură unei soliste cu voce r& b adică cu câteva presupuse octave în dotare, e clar că şi genul şi percepţia piesei în faţa marelui public sunt îngrădite. Prin urmare, oricât de bine suna piesa respectivă, era evident că nu va putea avea prea mare succes la Eurovision, în cazul ei fiind suficient succesul de public naţional. Dar să revin, de Mutriţă am scăpat şi îi doresc viaţă cât mai lungă la operetă alături de Daniela Vlădescu.

Nico, mânca-te-ar tata, de ce nu îţi iei matale şi nu doar matale un consilier, un om pe care să îl plăteşti binişor, evident, şi care să aibă la tot pasul o părere critică. Uite, dacă ai fi apelat la serviciile online ale mele, ţi-aş fi zis de la bun început că nu ai cum să ai succes cu vocea aia, e ca şi cum ai pune-o pe Tina Turner să cânte ca Pavarotti. De ce ţi-ai subţiat vocea, ca cine ai vrut să suni, ca să constrastezi cu cine? Probabil că problema lui Nico era că, având voce sensibil apropiată de MoniK nu se distingea sub nici o formă, şi în ultimul moment s-a gândit la această "stratagemă", un soi de lovitură sub centură. Am auzit oameni spunând că pe bandă "Disco Maniacs" ar suna cu mult mai bine ca în prestaţia de acum câteva zile, când juriul a eliminat această piesă. Sunt convins, pentru că într-adevăr, "Disco Maniacs" sună a hit, are toate ingredientele necesare. Pentru Nico însă pot să spun doar atât: chiar dacă ar fi câştigat selecţia naţională, această piesă nu ar fi avut nici o şansă la Eurovision 2009. Ca să se liniştească micuţa! Vă zic eu mai multe după ce văd şi a doua semifinală din seara asta. Până atunci, ascultaţi flopul:

Păpuşa umblătoare care se opreste dupa 81 cm parcurşi

Păpuşa umblătoare nu sună cam freaky, nu vi se pare că aduce a Chucky, păpuşa ucigală? Pentru că acesta este următorul produs pe care îl puteţi oferi copilului vostru, atunci când de singurătate i-ar veni să sune un prieten. Apropo de asta cu "sună un prieten" îmi amintesc că prin anii 80 aveam celebrul telefon cu "rozetă" şi destui prieteni. Eram la vârsta când se dădeau telefoane gagicilor pe care adiţional le vrăjeam şi pe această cale. De exemplu, aveam o iubită de taină pe care o chema Moise, nume de familie. Prin urmare am găsit eu de cuviinţă că ar fi interesant să dublez eforturile de peste zi cu unele telefonice. Prin urmare, îmi schimbam vocea, sau îmi chemam prietenii şi prietenele şi împreună o sunam şi îi citeam pasaje din Biblie, în special cele cu "năzbâtiile lui Moise". Era un fel de sindromul "cyrano" dacă înţelegeţi ce vreau să zic. Ei bine, ideea e că ai mei, pe care deja îi depăşea factura telefonică mi-au pus un lacăt mic la rozetă (vai cum sună asta!!!) ca să nu mai pot suna. Românul e inventiv aşa că am procurat rapid un telefon cu butoane (preţul erau câteva postere cu "VIPURI", vorba SexyBrăilencei), pe care îl conectam, ducându-mi până la capăt "cruciada" de dragoste.

Să revin, iată descrierea de la "Păpuşa umblătoare": "Papusa umblatoare
Rapidele papuşi sunt un ideal cadou de Craciun - papusa umblatoare este o minunata jucarie pentru fetitele mici dar si pentru micile domisoare. Papusile clipesc si se misca pe jos pe o distanţa de 81 cm si puteti sa va cumparati fie o papusa blonda fie una bruneta.
"

Şi dilema mea: ce fac respectivele păpuşi după cei 81 de centimetri parcurşi. Nu-mi vin în cap decât trei variante: se opresc, cad sau îmi cer câte un milion ca să parcurgă următoarea distanţă de 81 cm. Şi mai am o dilemă. De ce se opreşte după 81 cm şi nu dup 82 să zicem? Să fie vorba oare despre un mesaj şi un simbol ocult?

Se comercializează un Bebelaş pentru mamélele mici

Nu, nu am uitat de "postul de azi", povestea este că până la ora asta nu aveam nimic clar, trăind într-un univers calm, cu atomi altădată zbanghii, astăzi îngrozitor de apatici. A răsărit soarele pe strada mea, a început să curgă apa, ne-au dat curent, au băgat stavrizi, a început să ningă, se ieftinesc cozonacii Panetone, Nick Cave şi Bad Seeds s-au invitat în garsoniera mea, vor sta cam o oră pentru că imediat după ei vine Tom Waits şi nu aş vrea să se supere Tom că îl las să aştepte, mai ales că nici pe el nu îl voi ţine prea mult pentru că la ceas de seara vine Marina Voica. Nu ştiu dacă v-am spus, dar deja am recunoscut-o şi public pe blogul lui Mişu Bendeac, Marina Voica este vedeta cu care aş fi gata să îmi petrec restul vieţii, şi să nu începeţi cu maimuţăreli ieftine de genul "în formol" sau "împăiată" pentru că nu e adevărat.



Ei bine, viaţa brusc a devenit mai frumoasă, acum când Doamna Haudi Partââânăr mi-a atras atenţia cu privire la jucăria din stânga ecranului. Pentru cei care nu văd bine este vorba despre un "Bebelaş - jucărie pentru mamele mici". Nu înţeleg ce este acea o mamă mică, la ce se referă oare autorul acestei enormităţi. Mică în vîrstă sau în centimetri? De ce o mamă mică în vârstă, adică o minoră, mă gândesc eu ar avea nevoie şi de maimuţa asta, câtă vreme mai are una pe cap şi mult mai vie? Iar dacă e doar o mamă scundă, atunci iar nu înţeleg cu ce ar ajuta-o acest "bebelaş"? Să fie oare vorba despre o păpuşă foarte uşoară (din fibră de sticlă probabil) cu care ar putea efectua anumite cascadorii pe care nu şi le permite cu propriul copil de peste 3 kile? Mă gândesc că această mamă mică (scundă) ar putea face acrobaţii cu copilul pe care nici o altă scundă nu şi le-ar putea permite, iar în cazul în care până să intre în cartea recordurilor dă peste ea protecţia copiilor, mama mică hocus-pocus dezvăluie adevărata compoziţie organică a jonglatului. Altfel "mamă mică" nu mai are nici un sens.



Am clickat pe Bebelaş sperând că voi afla mai multe de la dealeri şi iată explicaţia lor: "Acest Bebelas este o formidabila jucarie pentru fetite si domnisoare, care cu drag se vor juca si vor descoperi lumea mamicilor. Unicitatea lor consta in faptul ca ele vor invata sa ingrijeasca si de altcineva si in acelasi timp vor indragi copiii mici.
Bebelasul si dimensiunile sale:
Aceste bebelas are o lungime de 32 cm, vorbeste, rade sau plange. Acest bebelas vi-l oferim cu accesoriile - scaun pentru masa, batiste, baby menu, lapte de corp, sticla cu suzeta.
Pentru acest Bebelas va oferim o garantie de conformitate de 24 de luni."
Cu alte cuvinte e un Bebelaş ca orice alt bebelaş, care face orice mai puţin caca, pipi şi nu pute. Cât despre mamele mici, asta e o cioacă clară, pentru a ieşi pe Google, la căutarea "mame". Dacă scriau "fetiţe" dădeau buzna toţi pedofilii din proximitate de nu s-ar mai fi vândut Bebelaşul în vecii vecilor.



Am rezolvat aşadar enigma. La un moment dat mai exista şi varianta cu mamélele mici, de care mi-a fost teamă, dar m-am lămurit pe parcurs că diabolicul Bebelaş nu este prevăzut nici cu mulgătoare şi cu atât mai puţin cu pompiţă cu silicon. Un cadou minunat pentru nopţile de iarnă, reci.

miercuri, ianuarie 28, 2009

Gigi Becali cu imunitate la tâlhari

Oricât de bun român s-ar considera Gigi Becali, cu toată religia sa de promenadă şi apelurile sale de un naţionalism desuet, limba română îi este pe mai departe străină, iar acest lucru nu mi se pare tolerant. În ultimele zile acest individ aduce dovezi clare că nu face diferenţa între anumitele sensuri ale cuvintelor de limbă română, spre exemplu: haiduc. Vă fac un rezumat ca să înţeleagă toţi despre ce e vorba. Zilele trecute nişte hoţi îi fură maşina, un amărât de Mercedes S500 4matic. Omul îşi pune rudele intelectuale să dea de urma hoţilor iar aceştia, după ce în prealabil mai dau o spargere prin Băneasa îi returnează ipochimenului maşina, cerându-şi mii de scuze cu această ocazie, iar acesta îi ceartă părinteşte şi le dă drumul. La întrebarea dacă i-au dat pe mâna poliţiei Becali răspunde nonşalant: "Dacă oamenii au fost de cuvânt, i-am lăsat în pace. Ce să-i mai dau pe mâna poliţiei..."

Prin urmare, Becali este un fel de stat în stat, el centrează-el dă cu capul, dă un telefon, le bagă tâlharilor mintea la cap şi rezolvă treaba fără implicarea legii din România. Cu alte cuvinte Gigi Becali îşi este suficient. Motivul cum că ar sprijini haiducia iar nu stă în picioare, pentru că dacă acestea ar fi fost intenţiile patronului, Becali ar fi bătut cuba cu "haiducii" şi ar fi insistat ca banii luaţi pe maşina sa să ajunga la sarea pământului. Ceea ce nu a făcut. A preferat să facă excepţie, anulând rolul acestora de justiţiari. Cu alte cuvinte şi-a pus o pilă la hoţ şi cine ştie, poate chiar a tranşat o viitoare colaborare, pentru a nu-i da în gât, deoarece, permiteţi-mi să mă îndoiesc de moralitatea unuia căruia hoţii îi aduc înapoi cele furate. Şantajul e viu, e printre noi şi dă vesel din picioruşe.



Justiţia română cum cataloghează gestul lui Becali? Mie îmi sună a complicitate la infracţiune, cu atât mai mult cu cât în aceeaşi zi alţii nu au fost atât de norocoşi ca şi Becali. Nu se sesisează nimeni?

Vicii sau nevoi cu vedere la grup

Am mai postat pe tema asta şi urmare a faptului că încă nu s-a găsit soluţia care să îi împace pe toţi revin asupra subiectului. Aşadar despre locurile pentru fumat. Nu mai fumez. De mult. Din când în când şi întotdeauna urmare a climatului se întâmplă să pufăi o ţigară de foi, dar fumatul constant a dispărut din obiceiurile mele. Cu toate acestea îmi amintesc cu destulă neplăcere de momentele când eram obligat să fumez într-o pivniţă, amenajată chipurile ca loc de fumat, cu un gemuleţ undeva în partea superioară a peretului cât să iasă fumul, nici vorbp de pătrunderea luminii. Asta se întâmpla într-o universitate de prestigiu din Europa. În România, urmare a faptului că aveam terasă pe etaj, acela devenise fumoarul instituţiei. A apărut un binevoitor, evident nederanjat de fumul de ţigară dar probabil alarmat de formarea unui potenţial grup unit în jurul tutunului care s-a dus cu jalba în proţap la şeful instituţiei pentru a-i solicita reglementarea situaţiei. S-a rezolvat rapid şi această problemă, închizându-se cu cheia terasa, cheia fiind aruncată în mare. Prin urmare, protejăm nefumătorii de fumători dar îi neîndreptăţim pe aceştia din urmă, stigmatizându-i.


Asigurând locurile pentru fumat, în anumite locuri din instituţie, conducerea riscă evident să se confrunte cu reducerea timpului efectiv de lucru, ceea ce constituie o problemă enormă, mai ales în contextul actual al crizei. Prin urmare, nişte oameni cu nu foarte multă materie cenuşie au inventat un soi de closete de un metru pătrat în care fumul degajat ar fi instantaneu convertit în aer curat. Prin urmare acestea se amplasează chiar în birou, neocupând prea mult loc, iar acolo, în acea gheretă ne înghesuim toţi fumătorii pentru a simţi căldura umană. Prevăd anul viitor mult mai multe nunţi între colegi cum de asemenea delaţiunea şi fotografiile cu camera de la telefon vor creşte sensibil, pentru a le netezi unor calea în instituţie, în defavoarea altora: "Tovarăşa, tovarăşa, Popescu a fumat o ţigară la 20 minute!" La preţul de 9000 de euro, producătorii îşi justifică valoarea invenţiei lor: "Avand Cabinele pentru fumatori langa locul de lucru, fumatorii nu mai sunt nevoiti sa mearga in alta parte pentru a fuma. Se poate astfel creste eficienta, intrucat nu mai e necesar sa iasa la o pauza de tigara. Cabina de fumat este complet deschisa, astfel ca toti pot comunica. Acest fapt confera eficienta mai mare si confort." Propun aşadar în scopul creşterii eficienţei, pe acelaşi sistem ingenios de ventilaţie amplasarea closetelor în apropierea cabinei de fumat, în acest fel angajaţii nu vor mai trebui să meargă până la WC, putând comunica mai uşor în timpul defecării cu colegii de birou. Ba chiar s-ar putea merge mai departe, fiecare grup sanitar fiind dispus cu propriul PC conectat la Internet, putându-se astfel lucra şi în timpul actului în sine.

Şi uite cum ajungem la minunatul articol al lui Terrorchic de aici prin care ni se relatează o experienţă similară în urma căreia intimul devine public. Să ne cunoaştem şi să ne iubim ca fraţii! Ave!

marți, ianuarie 27, 2009

Gofri, prodiisulisi menţine calităţile

Iete de la Emo Kid una bună cauzată de eterna traductologie defectuoasă din maghiară în română, de data asta pe un produs care se numeşte gofri şi căruia mă jur pe ce am mai sfânt dar mai sus de buric, că nu i-am zis niciodată aşa. De regulă recunosc produsul drept jofră sau gofră dar gofri... NU. Cuvinte noi de îmbogăţit lexicul: ouâ, corservanţi, ţi siplu, ladata şi minunatul prodiisulisi, care merită atenţia noastră. Deloc de neglijat mai apare şi un Importator Bucaresti, pentru cine nu a înţeles până acum de ce cântăreţii confundă Bucureştiul cu Budapesta.

Oare câţi dintre noi vor refuza un astfel de produs doar pentru că se adresează publicului într-o limbă necunoscută? Niciunul. Ba din contra am observat că se înregistrează chiar supracumpărări ale unor astfel de produse, probabil că mulţi dintre noi ne pregătim pentru momentul când astfel de anomalii se vor vinde pe bani grei. Măcar eu am noroc cu Bebele care, cum mă vede că am ochit un astfel de produs zâmbeşte şi spune înţelegătoare: bine, ia-l!

Propunere: hai să pocim instrucţiunile de pe produsele alimentare. Măcar odată pe an. Uite, să decretăm ziua de ieri, ziua de naştere a lui Ceauşescu, 26 ianuarie 2008, Ziua produselor cu instrucţiuni traduse aiurea. Am depus deja moţiunea!

Zaza, baracu' meu, obama mea



Aşadar tribulaţie la Zaza. Mămică, mânca-ţi-aş gura ta, obama mea, baracul meu enduilinger amândoi, tu ai habar că mi-ai băgat mortu'-n casă? Că dacă ziceam negru' mi-o luam de nu mă mai spăla nici o apă curgătoare, sau poate că mă lua la rând vreo apă de-aia cu steril de-mi murea carasu' cum a murit peştii din Tisa, nu alta. Auzi mămică, să-mi dai tu mie Vijelia care cântă odă la Obama hai frate vino şi în România şi arată-ne şmecheria... şi să nu te aştepţi să mă deraiez de pe orbită odarlincoyiulouaisbimaibeibiomăidoamne? Îmi vine să zic şi eu ca ipochimenu, haide sora mea, pentru că astfel de simţiri nu îmi sunt date zi de zi să le trăiesc, ca să nu îţi zic cum m-am simţit când s-a făcut dreptate moare, moare şi georgi bush are o casă micăăăăă că parcă mi-am amintit cum era pe vremuri când mă uitam la Escrava Isaura de îi doream moartea lui Don Leoncio.

Aşadar, Zaza mămică, m-ai făcut din om neom. Baracu' meu, Obama mea forevă!

"Let's Bible", sau Iisus ca blondă sexy mamelită de un pescar în Croaţia

Faza e că în aparenţă In-Wan Youn (scenariu) şi Kyung-Il Yang (desenator) au buşit atât de tare Noul Testament încât nu i-ar trebui prea multe grame de creier în cap niciunui creştin pentru a arunca cu "Let's Bible" în zidul infamiei până i se desfac foile, dealtfel bine legate, uşurând astfel munca oricărui manufacturier de cornete de seminţe. Ca să înţelegeţi mai bine iată în două vorbe cum stă treaba cu Biblia ilustrată de cei doi sud-coreeni. Iisus este o tipă blondă, îmbrăcată în alb pe numele ei Nazareth. Într-o bună zi, pe când sexoasa blondă se afla prin Croaţia (???!!!) în căutarea Raiului dă peste ea un pescar obsedat sexual care încearcă cea mai simplă metodă de agaţament, apucând-o pe Nazareth (Iisus) de ţâţă după care face chiar sex cu Iisus. Până acum vi se pare interesant? Ei bine, de aici încolo începe tevatura pentru că de-abia acum ne confruntăm cu adevăratele provocări: confruntări epice între forţele binelui şi ale răului, întâlnirea cu diavolul care, culmea globetrotterismului, vine din Mexic şi apariţiile supriză (guest star) ale celor 12 apostoli. Ziceţi voi că nu e mişto?


Iar acum, creştinul elementar se va revolta şi va arunca anatema pe cei doi sud-coreeni, care, trăind într-o ţară cu destulă populaţie activă din punct de vedere creştin vor trebui să cam evite lumina zilei cel puţin până când vor da pe piaţă continuarea acestui volum manga, mă refer aici la "Let's Coran" Acum întrebarea de bun simţ pe care vreau să o pun este dacă există cumva monopol pus (drepturi de autor, OSIM) pe aceste nume din Noul Testament: Nazareth, Biblie, Iisus, pentru că dacă nu, atunci oricine poate utiliza de bună voie şi nesilit de nimeni tot acest pomelnic onomastic. Scapă de sub incidenţa blasfemiei o povestioară în care ea, Iisus face sex în toate felurile cu un pescar indiferent de naţionalitate şi pe care să zicem că l-ar chema Iuda, care de fapt este bisexual şi întreţine relaţii sexuale active cu un tip plinuţ, Pilat, om cu poziţie socială şi bani. Între timp, Maria Magdalena, fiica primarului, care nutrea de mult gânduri necurate pentru Iisus se strecoară într-o noapte în dormitorul acesteia (al lui Iisus) şi întreţine relaţii sexuale lesbiene cu fata. Apare diavolul, care este patronul unei echipe de fotbal şi pentru că banul este ochiul dracului îi obligă pe toţi să întreţină relaţii sexuale cu el, dacă nu vor să fie violaţi de un batalion de africano-americani cu organul de temut. Şi gata. A, uitasem titlul acestei povestioare: "Să Biblia", fără nici o legătură sau inspiraţie de la Apollinaire şi ale sale "Onze milles verges". Acum să vedem poporul revoltat sau pe adevăraţii investitori care vor da năvală la OSIM să îşi asigure drepturile pe toate aceste nume, pentru că mi-e teamă că biserica nu a făcut-o!

Roşu în faţa ochilor: "Happy-Go-Lucky" şi Magda Ciumac

118 minute de agonie, aşa aş defini strădania mea de a nu dezerta în timpul filmului "Happy-Go-Lucky". Totul a început din momentul în care încercam să stabilesc împreună cu Bebe ce anume film nominalizat la Oscar ar merita să vedem, la propunerea acestui film, după ce am cerut câteva amănunte cu privire la subiect spunându-mi-se că este "despre o fată care este veselă dar care de fapt nu e veselă". Wrong answer. "Happy-Go-Lucky" al lui Mike Leigh este despre o fată care este veselă de la început şi până la sfârşit, o fată pe care nu o cheamă nici Happy, nici Go şi cu atât mai puţin Lucky, ci Poppy şi în legătură cu care la sfârşitul filmului m-am întrebat îndelung dacă nu ar fi trebuit să consulte un specialist în cap şi nu unul în masaj sau în şofat. De fapt, "Happy-Go-Lucky" este filmul la care am visat îndelung să îl fac eu, iar reţeta se reduce la câteva cuvinte: un film în care nu se petrece nimic. Nu moare nimeni, nu apar pistoale, nu se schimbă nimic pe tot parcursul său, replică evidentă la toate celelalte 100şicevademinute în care doar extincţia dinozaurilor mai lipseşte. Din nefericire, filmul cu pricina începe să te enerveze când trebuie să îl vezi, nu neapărat când îl faci. Diferenţa este probabil rezultatul faptului că "felia de viaţă" este suculentă în literatură în cinematografie însă ar trebui să zboare pe faţa cuiva ca să devină interesantă, iar "Happy-Go-Lucky" este " o felie de viaţă".


În rest, Sally Hawkins joacă bine, nu am nimic să-i reproşez, însă va trebui să fiu foarte onest şi să recunosc că, în ciuda lipsei mele acute de prejudecăţi nu am putut să mă desprind tot filmul de chipul bântuitor al Magdei Ciumac, prin urmare I HATE YOU SALLY HAWKINS! CHANGE YOUR STUPID FACE! Aceasta tocmai a fost o ieşire a-la Eddie Marsan, Scott, instructorul de conducere din film, un tip atât de dezagreabil încât cred că ar merita în cele din urmă un Oscar, măcar în numele tuturor instructorilor auto cărora îţi vine să le bagi capul în gaura de la volan. Ca să vedeţi cât de mult m-a marcat "Happy-Go-Lucky". Ziceţi şi voi, la rece că nu seamănă izbitor Hawkins cu Ciumac...

În rest numai de bine. Nu vedeţi "Happy-Go-Lucky" decât dacă chiar aţi văzut toate filmele nominalizate la Oscar. Altfel nu vă aventuraţi, căci nu are sens. În ciuda originalităţii sale de a nu spune nimic este cel puţin la fel de neatractiv ca şi Transporter 3, filmul de acţiune cu Jason Statham pentru care încă nu s-au inventat litere în coada alfabetului.

luni, ianuarie 26, 2009

Jurnalul TVR într-o reconstituire decentă




Şi printre cei mai nostalgici, care astăzi se uită la ştiri şi regretă că nu mai sunt protejaţi ca pe vremea lui Ceauşescu numai cu veşti de bine, continuăm cu reconstituirea Jurnalului TV. De această dată aveţi la dispoziţie versurile piesei "Partidul Ceauşescu România", fiţi voi dară Corul Madrigal. Maestro, muzica:

Din veacuri a luptat aceasta ţară
Şi fii ei de veacuri au visat
Aceasta minunata primavară
Pe care o traim inflăcarat.

Noi implinim tot ce-au visat strabunii
Şi ducem mai departe visul lor
Spre frumusetea acestei ţari şi-a lumii
Spre fericirea acestui drag popor.

Poporul, Ceauşescu, România,
Partidul, Ceauşescu, România.

Avem în fruntea noastra un fiu al ţarii
Cel mai iubit şi cel mai ascultat.
Ce-n lume, pîna-n departarea zarii
E pretuit de oameni şi stimat.

Şi-aceste trei cuvinte minunate,
Cuvinte demne ca un tricolor,
Noi le purtam în inima sapate,
Spre comunism, spre anii viitori.

Poporul, Ceauşescu, România,
Partidul, Ceauşescu, România.

Poporul, Ceauşescu, România,
Partidul, Ceauşescu, România.

Nicolae Ceauşescu, a great Romanian poet

Realizez că am scris postul anterior fără să îi lămuresc pe străinii care au învăţat ceva română cine a fost Nicolae Ceauşescu. Mi-e clar că din ignoranţă, din răul mers al mass-mediei actuale, urmare a politicilor de piaţă conform cărora SexyBroăileanca sau Magda Ciumac au ceva de spus tinerelor generaţii în comparaţie cu complecşii noştri oameni de stat, au ajuns străinii să nu mai aibă habar cine a fost Nicolae Ceauşescu de România. Cum cine? Un mare poet român.

A great Romanian poet.


Let us make from cannons tractors

From atom lights and sources

From nuclear missiles

Plows to labour fields.


(N. Ceauşescu)

Corneliu Vadim Tudor, respectul filial şi dezicerea de la o promisiune dată "părintelui"

Dacă ar fi trăit, astăzi tovarăşul Nicolae Ceauşescu ar fi împlinit 91 de ani... Neştiind cum să omagiez cât mai elegant figura marelui conducător am dat o căutare pe net şi iată, am găsit aici şi mă grăbesc să reproduc în cele ce urmează:



As dori respectuos sa va solicit, in calitateape care o aveti, aceea de instanta suprema a tarii si partidului, sa dispuneti analizarea si solutionarea unui grav litigiu scriitoricesc si politic.
Tovarasului NICOLAE CEAUSESCU,
00077 260
secretarul general al PCR,
presedintele Republicii Socialiste Romania

Mult iubite si stimate tovarase Nicolae Ceausescu, Ma vad nevoit sa va scriu din nou, desi cunosc cat de pretios este timpul Dumneavoastra. As dori respectuos sa va solicit, in calitatea pe care o aveti, aceea de instanta suprema a tarii si partidului, sa dispuneti analizarea si solutionarea unui grav litigiu scriitoricesc si politic. Este vorba despre o serie de discutii purtate in jurul volumului meu de poezie si publicistica revolutionara "Idealuri"(Editura Eminescu, 1983), intocmit special pentru glorioasa Dumneavoastra aniversare de la inceputul acestui an. Am scris cu multa dragoste aceasta carte, al carei Erou principal sunteti Dumneavoastra.….. Sunt versuri si articole inchinate patriei si partidului, eroicei noastre istorii nationale, galeriei de aur aneamului, pe care o incununati in chip stralucit Dumneavoastra, cel mai de seama barbat de stat din intreaga existenta a Romaniei. La propunerea mea, tovarasii Petru Enache si Gheorghe Pana au aprobat ca festivitatea lansarii acestui volum sa fie organizata la Clubul Uzinelor "23 August" din Capitala - in inima muncitorimii bucurestene, a circumscriptiei de care se leaga nemijlocit eminenta Dumneavoastra activitate parlamentara. Aceasta s-a petrecut, nu intamplator, chiar in dupa-amiaza zilei de 26 ianuarie, ziua Dumneavoastra de nastere, in fata unei sali arhipline. Toti cei care am vorbit cu acest prilej (scriitorul Eugen Barbu, …… si subsemnatul) am omagiat personalitatea Dumneavoastra, insemnatatea istorica a aniversarii celor 50 de ani de activitate revolutionara pe care ati desfasurat-o si o desfasurati in slujba idealurilor vitale ale natiunii romane, a cauzei socialismului si pacii in lume. A fost o manifestare politica si artistica incununata de un deplin succes, prin care noi, scriitorii prezenti, impreuna cu cei peste 700 de muncitori, am inteles sa sarbatorim magnifica Dumneavoastra personalitate in acele clipe festive pentru intreaga natiune, ca si pentru omenirea progresista…. Iata insa ca luni, 31 ianuarie, incadrul unei sedinte de Birou a Uniunii Scriitorilor, criticul literar Mircea Iorgulescu a atacat cu o violenta rar intalnita toata aceasta manifestare. Pe scurt, au fost proferate urmatoarele grave calomnii: ca eu sunt un impostor, ca prin lansarea acestui volum la uzina s-a comis o greseala ireparabila, ca muncitorii au fost adusi cu forta, ca e incalificabila publicarea in "Luceafarul" a cuvantului rostit de Marian Avram si ca, in concluzie, printr-o asemenea festivitate noi am murdarit aniversarea Presedintelui tarii. Toate aceste afirmatii necontrolate, care pot fi verificate lesne, intrucat exista stenograma, reprezinta un atac neloial la persoana, dar si o jignire la adresa colectivului de la "23 August"si a Comitetului Municipal Bucuresti al PCR, sub egida caruia s-a desfasurat lansarea. Aflu ca, din nefericire, atat presedintele Uniunii Scriitorilor, D.R. Popescu, cat si alti tovarasi cu functii de raspundere prezenti acolo n-au luat nici o atitudine si au pastrat o tacere reprobabila. Or, a tacea inseamna a consimti. Incadrul aceleiasi sedinte, de altfel, au fost rostite critici neprincipiale si extrem de dure impotriva ziarelor "Scinteia", organ al CC al PCR, si, respectiv, "Scinteia tineretului" , organ al CC al UTC. Este oare aceasta menirea Uniunii?.... .. Oare poate cineva, in tara aceasta, dupa aproape patru decenii de socialism, sa impiedice un tanar scriitor si ziarist, nascut in acest regim, membru de partid, sa cante istoria nationala si sa impartaseasca bucuria sa cu cei mai de frunte muncitori ai Capitalei? Din pacate, este posibil ca un tanar scriitor, devotat trup si suflet acestui partid, asa cum ma consider eu, sa fie judecat in chip iresponsabil pentru ca va inchinat Dumneavoastra o carte. Asta, in vreme ce unii dusmani dinafara, cum sunt aceia de la "Europa libera", ma ataca exact in aceiasi termeni! Pe cei din afara inca as mai fi dispus sa-i inteleg: nu au tara, sunt tradatori de profesie, i-a batut soarta cum e mai rau, imi starnesc, deopotriva, repulsie si compasiune. Dar ce ma fac cu colegii mei de breasla, cu acei cativa scriitori romani care fac o politica ciudata, insidioasa, mergand pana la rezistenta deschisa fata de linia promovata de partid?! Aceasta nedorita intamplare are un substrat politic foarte limpede si vine sa intregeasca o suita intreaga de actiuni ostile ideologiei noastre, intreprinse in ultimii ani de anumiti scriitori si oameni din conducerea Uniunii Scriitorilor. Iata de ce, mult iubite tovarase secretar general, va rog din suflet sa dispuneti ca asemenea tip vitriolant de critica si de atac la persoana sa nu mai fie posibil in cadrul unui organism care se pretinde democratic. In numeroase cuvantari, Dumneavoastra ne-ati cerut sa mergem in mijlocul muncitorilor, pentru a ne inspira de la izvoarele muncii si vietii adevarate. Practic, prin incidentul de la Uniunea Scriitorilor, se incearca o sfidare si o infirmare a insesi politicii pe care partidul, Dumneavoastra personal, o promovati in domeniul literaturii. Nutresc speranta ca viitoarea prezentare a cartii, pe care, de comun acord cu tovarasii Elena si Vasile Barbulescu, o voi face in mijlocul taranilor si muncitorilor din comuna Dumneavoastra natala, Scornicesti, nu va mai fi contestata atat de vehement. In speranta ca scrisoarea mea nu v-a inoportunat si ca se afla in deplina conformitate cu principiile eticii si echitatii socialiste, va multumesc din inima si va asigur ca orice s-ar intampla, indiferent cat de grave vor fi acuzatiile pizmasilor si apatrizilor, va voi glorifica intreaga mea viata!

Cu deosebita dragoste si respect filial,

Corneliu Vadim Tudor

3 februarie 1983

Corneliu Vadim Tudor a minţit, dezicându-se de glorificarea promisă în vreme ce pizmaşi ca mine se distrează suflând praful de pe anticele file.

Cristina Corciovescu amendează "Milk" pe motiv de propagandă

Brechtorama scrie despre încă una gogonată de la noi, din minunata noastră ţărişoară sub formă de rolă de film. Cu alte cuvinte, un grup de "specialişti" dintre care doar despre Cristina Corciovescu s-ar putea spune că spune câte ceva pentru cinematografia românească din anii 80, grupaţi sub titulatura de Comisia de Clasificare a Filmelor au "amendat" ratingul filmului "Milk", unul dintre contracandidaţii la Oscarul de anul acesta. Comisia cu pricina este alcătuită din Andreea Tănase, Cristina Corciovescu, Tudorel Butoi, Oana Stroe şi Vladimir Marin, oamenii aceştia dând filmului ce urmează să intre în cinematografele din România din 30 ianuarie 2009 avizul de "Interzis sub 18 ani".

Cristina Corciovescu declară cu nonşalanţă că această catalogare s-ar datora faptului că filmul conţine "imagini cu un om spânzurat, scene de sex oral" şi, în special, pentru că "face propagandă pentru o anumită orientare sexuală". Aşadar să deconstruim. Scene nu cu un om spânzurat, ci cu mai mulţi oameni spânzuraţi pot fi văzute în, citez din memorie "Pădurea spânzuraţilor" al lui Ciulei şi "Nemuritorii" lui Nicolaescu, care nu îmi amintesc să fie fie "interzise sub 18". Scenele de sex oral sunt de fapt nişte aluzii la nişte scene de sex oral, pentru care nu îmi amintesc să fi avut de suferit filme-cult americane, ale tinerei generaţii din anii 80 sau 90 cum ar fi "Last American Virgin" sau "American Pie". Acum vine piatra de moară: "propaganda pentru o anumită orientare sexuală". E drept că "Milk" este un film cu homosexuali, ideea fiind însă că nu despre propaganda gay este vorba, ci despre propaganda pentru egalitatea de şanse, ceea ce îi cam scapă doamnei Corciovescu. Filmele feministe înţeleg că sunt absolvite de o astfel de mustrare, câtă vreme filmele gay nu. Mă rog, este şi ăsta un punct de vedere. Iarăşi "specialiştii" români îşi dovedesc instinctualitatea animalică, amendând evidenţele şi scăpând din calcul trimiterile uşor camuflate. De pildă "Interviu cu un vampir", care mi se pare de 10 ori mai pervers în homosexualismul latent dintre Lestat şi "amicul" său nu ridică probleme comisiei mai sus numite. Şi acum iarăşi intervine Cristina Corciovescu, cu una şi mai gogonată, vrând să îşi justifice opţiunea şi făcând trimitere la "Brokeback Mountain". "Noi am considerat că, spre deosebire de «Brokeback Mountain», care este o dramă, o poveste de dragoste a două suflete chinuite, «Milk» face propagandă pentru o orientare sexuală". Adică în "Brokeback Mountain", unde contrar părerii mamei lui Sam din "Slam", ultimul roman al lui Nick Hornby, nu este vorba despre un munte, este vorba despre doi oameni care se iubesc fără speranţă, un fel de Romeo şi Juliet, doar că Julieta are sexul lui Romeo, în comparaţie cu "Milk", unde Harvey Milk luptă pentru recunoaşterea drepturilor minorităţii din care face parte, iar acest lucru, această propagandă este considerată nocivă celor sub 18 ani. Poate pentru doamna Corciovescu egalitatea în drepturi este nocivă, în realitate Harvey Milk este deja istorie. Să interzici tinerilor până în 18 ani să vadă un astfel de film este ca şi cum s-ar aplica aceeaşi interdicţie filmelor istorice româneşti care vorbesc despre: trădare, pasiune, sânge şi decapitări. Pentru că există riscul ca tinerii să urmeze aceste modele. Raţionament robotic!

Prin urmare, dragi tineri, până la 18 ani este bine să nu vă implicaţi civic. Trăiţi fericiţi în lumea Barbie, iPod şi McDonalds! După 18 ani vă puteţi apăra drepturile, dacă între timp nu aţi fost luaţi cu tăvălugul societăţii de consum.

Daddy what else did you leave for me?

Daddy, what'd'ja leave behind for me?!?

All in all it was just a brick in the wall.

All in all it was all just bricks in the wall.

Somn uşor România, oriunde ai fi!

vineri, ianuarie 23, 2009

Opriţi traficul cu spiritul Rapidului!

Iată scârba zilei de astăzi: aflu din gazete că Miron Cozma este dispus să cumpere clubul Rapid Bucureşti şi să îl facă cel mai tare club din Europa. Ca rapidist din tată în fiu, este trist ceea ce mi se întâmplă, dar pe zi ce trece sunt tot mai tentat să uit de această echipă. Am zis să uit de Rapid, nu să îmi găsesc altă echipă de suflet, deoarece o am, le am deja. Susţin în linişte şi tăcerea CFR Cluj, mi-e simpatic Braşovul, pentru Răzvan în primul rând şi sunt un letargic susţinător al echipei din Focşani care la un moment dat se numea Unirea. Rapidul însă este flacăra ce arde şi pe care iată, Copos, Taher şi acum "luceafărul" sunt pe cale să o stingă.

Cum de a ajuns spiritul Rapidului să fie tăvălit de samsari fără istorie vişinie, asta bănuiesc că nu este pentru nimeni o taină, banul reglând orice posibile eşecuri ale afacerilor acestora? În orice caz, dacă se va întâmpla şi această catastrofă, ceea ce deocamdată mi se pare o utopie, ca Miron Cozma să preia destinele Rapidului, peste capul tuturor celor care se declară alb-vişinii pur sânge, cred că Rapidul ca spirit şi ideal nu mai merită să existe. Pur şi simplu. Poate că este chiar sănătos să ne obişnuim cu ideea că unele cluburi de fotbal mai şi mor. Nu este o atitudine deloc britanică, deloc "tradiţională", dar asta e. Cert este că sub Copos Rapid a agonizat constant, singura inconstantă fiind perioada Răzvan Lucescu, iar acolo s-a dovedit că "patronul" a scăpat o vreme destinele clubului din mâini, după care şi-a revenit şi l-a defenestrat pe Lucescu Jr. ca pe o măsea stricată. De la"agonia Copos" la "speranţa Cozma" mulţi vor spune că nu e mare diferenţă. Tocmai aici e diferenţa. Şi nu în ultimul rând latura romantică a numirii: "dubiosul" Cozma, pe mâinile căruia încă nu s-a uscat sângele femeilor şi studenţilor molestaţi la Universitate să ajungă să fie identificat cu o echipă care a ţinut fruntea sus până şi când cu puţine temenele putea evita să ajungă în B... Sper să nu se ajungă la aşa ceva. Sper ca acţiunile la Rapid să fie scoase la vânzare către fani, aceasta fiind cea mai justă măsură de reabilitare financiară şi cea mai corectă reparaţie sentimentală. Sunt convins că din sărăcia noastră fiecare va găsi de cuviinţă să ajute cu puţin echipa cu ale cărei culori se identifică.

Cât despre aceşti venetici care peste noapte se trezesc fani ai Rapidului... Tata s-a întors pe jos de la Ploieşti la Bucureşti, împreună cu mulţi alţii în ziua în care Rapidul a câştigat Cupa României. Să îi aud şi pe aceştia cum îşi explică sentimentele faţă de Rapid. Probabil că în momentul când Rapid a ajuns în sferturile UEFA, de fericire şi-au mai cumpărat o nouă maşină decapotabilă. Ruşine.

Maestrul Ilie Micolov, poetul cărnii pe cord







Ilie Micolov - Hai mai joaca-te cu mine
Asculta mai multe audio Muzica »


M-am gândit să vă vin în ajutor, prin urmare, la cererea câtorva oameni răi, cu suflete mici, meschine, negre, iată mai jos versurile acestui cântec frumos care vorbeşte exact cum vorbeşte un tânăr ars de dragoste pătimaşă cu iubita sa, eventual hipoacuzică.

”În relaţia umană
stabilită între noi
avem dreptul să ne spunem
ce dorim noi de la noi

să ne stabilim o formă
de iubire adecvată
devenind un tot iubito
într-o dimensiune dată

Ref:
Hai, mai joacă-te cu mine
Ca un vânt de primăvară,
Răscoleşte-mă în suflet
Ca un cântec de vioară,

Mai priveşte-mă cu ură
Şi iubire amestecată,
Nu lăsa să treacă timpul
Şi rămâi ca altădată.

Hai, sărută-mă şi muşcă,
Dacă ştii că-ţi face bine,
Ca să fim ca o vioară,
Înveleşte-mă cu tine.

Cât de scurt ne este timpul
de iubire-adevărată
cât filozofăm iubito,
ce puţin gândeam odată

Să ne ţinem strâns de mână
o transmisie umană
de biocurenţi şi forţă
dimensiune pământeană

Ref:
Hai, mai joacă-te cu mine
Ca un vânt de primăvară,
Răscoleşte-mă în suflet
Ca un cântec de vioară,

Mai priveşte-mă cu ură
Şi iubire amestecată,
Nu lăsa să treacă timpul
Şi rămâi ca altădată.

Hai, sărută-mă şi muşcă,
Dacă ştii că-ţi face bine,
Ca să fim ca o vioară,
Înveleşte-mă cu tine.


În concluzie, mă macină o nedumerire. Ilie Micolov, muzicantul, nu face el cumva parte din aceeaşi familie ilustră cu aceea a reputatei Carmen Hara, femeie pe care biocurenţii au salvat-o de anonimatul pe care i l-a asigurat muzica trioului Express? Iar dacă nu, atunci nu este cumva adept MISA? Nu ştiu de ce, dar muzica sa degajă arome puternice, post terapie. Maestrul Micolov, autorul versurilor, mai are şi altele pentru voi, aşa că promit să nu vă las prea mult în aşteptare. Până la următoarea sorbire din cupa poeziei autentice, iată şi un rock studenţesc cum bag mâna în foc că nu aţi mai ascultat.





Ilie Micolov - Student rock
Asculta mai multe audio Muzica »

joi, ianuarie 22, 2009

SlumDolj Millionaire

Sub titlul ”A plouat cu fecale la Craiova” aflăm că zilele trecute deasupra Craiovei două avioane, atenţie mare, două, nu unul, şi-au deversat tancurile cu fecale. "Am crezut ca a inceput sa ploua, dar cand m-am uitat pe haine era ceva de culoare maron, care mirosea a WC. Am crezut ca este vorba de excremente de la ciori, dar erau fecale care veneau de sus", a declarat Ion Stamate, un craiovean. Aşadar nea Stamate, lipsit de pâlnie s-a trezit binecuvântat cu fecale, aşa cum în antichitate, strămoşii săi se lăsau uimiţi de ploile de sânge sau de broaşte. La vremuri noi, precipitaţii noi, ceea ce mi se pare perfect normal. ”In final, oltenii, necajiti ca au fost murdariti cu fecale, au facut haz de necaz: "Lasa, ca e de bine, a dat norocul peste noi!" Ca s-o spun pe aia dreaptă eu pot înţelege bucuria de moment a nebunilor, îmi rămâne străin însă raţionamentul acestora pe termen lung. Din ce buget îşi imaginează aceştia că vor câştiga la lotto sau la alte jocuri de noroc, dacă de-acum încolo până şi Craiova va zace în rahat, ca şi restul ţării?

În concluzie mai aflăm şi că cei de la Inspecţia Sanitară de Stat Dolj au preluat probe de fecale ”si vom lua masurile ce se impun in clipa in care vom sti cu exactitate ale carei companii erau avioanele.” După analize, graţie fecalelor marca ”Lilly was here” inspectorii vor depista avioanele şi le vor amenda pentru că: ”Acestia nu trebuiau sa goleasca containerele in zbor, ci doar la aterizare", a declarat, pentru CANCAN, Marian Voinescu, directorul Inspectiei Sanitare de Stat Dolj. Mă gândesc cu cu groază la Halathuu şi la frumuseţea sa de casă în construcţie la marginea aeroportului Otopeni. Asta bineînţeles dacă piloţii vor respecta de-acum încolo convenţia, golindu-şi containerele cu fecale doar la aterizare. Va avea pământ roditor. Va avea vegetaţie maron. Va avea geamuri fumurii. Va avea părul închis la culoare, fără să trebuiască să şi-l vopsească, ştim noi bine ca cine. Se va bucura de multe mutaţii străine nouă, celor care locuim în alte zone.

Şi acum revin la numeralul ”doi-două”. Cum se face că taman două avioane deversează rahat peste Craiova? Nu vi se pare că aduce a conspiraţie, a discriminare. Eu nu mai am nici un dubiu că anumite ”scursuri umane” că nu ştiu cum să le zic altfel şi-au pus în cap să îi facă pe olteni de rahat. De fapt, le-au pus în cap nişte rahat. Sper aşadar ca inspectorii în cauză să dea publicităţii înregistrările dintre cei doi piloţi, dar până atunci iată în premieră un fragment sugestiv:

- Sfincteru, Sfincteru recepţie!

PRUPRUUUUUUUUUUUUUU

- Da Anusu recepţionat.

PRUPRUUUUUUUUUUUUUU

- Sfinteru raportez, am aruncat marfa la punct fix, uşor ratat.

PRUPRUUUUUUUUUUUUUU

- Recepţionat Anusu, îi acopăr eu cu restul de marfă.

PRUPRUUUUUUUUUUUUUU

duminică, ianuarie 18, 2009

Meg Ryan ar putea fi noul The Jocker!!!

Bineînţeles că nu este vorba despre sentimentele mele aprinse pentru Meg Ryan, nu vă grăbiţi să daţi cu piatra, pentru că nici măcar nu ştiţi ce spuneţi. Nu am făcut niciodată o pasiune pentru Meg Ryan, deşi, recunosc, i-am văzut toate filmele sirop de tuse cu ea wannabe Katharine Hepburn şi cu Tom Hanks în locul lui Spencer Tracy cu carisma subponderală. Aşa zisele filme cu Meg Ryan. Mai ales filmele Norei Ephron, elixirul fetelor romanţioase, nu spectaculos de frumoase, care încă mai speră să le iasă din cutie (Jack-in-a-box) unul nevinovat ca Tom Hanks care însă să le garanteze că nu le va părăsi prea curând pentru alte domniţe cu mult mai spectaculoase. Teoretic însă după 2004 Meg Ryan a cam căzut la box-office, încât zilele trecute când am dat peste un film nou nouţ cu ea am luat jocul de la capăt, cu aceeaşi imagine a actriţei în cap.

Very wrong answer. Vorba clasicilor din vremuri imemoriale: au tunat-o şi au adunat-o. Mă uitam cu Bebele la biata ei faţă şi nu ne venea să credem cât de imbecili sunt producătorii de la Hollywood, să arunce bani aiurea pe machiaj ca să îl facă pe Lejeru (a se citi Heath Ledger - R.I.P) să aducă a The Jocker, când aveau gata machiat jockerul sub nasul lor. Le mai şi moare omul când le era lumea mai dragă şi ei o lasă pe Meg Ryan să joace mai departe în flopuri gen ”My Mom's New Boyfriend”, alături de un Banderas cu început de ramolisment. De fapt de aici a pornit totul, am văzut nenorocirea asta de film şi pentru că m-am revoltat îngrozitor am găsit de cuviinţă să mă iau de faţa măscărită a bietei femei. Dacă în filmul ăsta un singur lucru mi s-a părut convingător atunci acela este faţa lui Meg Ryan, prin care George Gallo - un regizor neînţeles care dacă mai scoate ceva bani acest lucru se datorează lui ”Trapped in Paradise”, film de Crăciun care, vrând-nevrând se difuzează an de an - ne-a arătat cam cum ar putea arăta o femeie de 200 de kile care brusc slăbeşte fără ca măcar să îşi fi antrenat musculatura facială ca să nu i se fleşcăie rictusul. În rest, dezastru total, genocid la nivelul ochiului, al scenariului, al jocului actoricesc.

Revin la Meg Ryan. Sad, sad, sad. Nu este însă timpul pierdut ca un scenarist inteligent să îşi pună mintea la contribuţie şi să o readucă pe Meg Ryan în atenţia criticilor de film din lumea întreagă, prin distribuirea ei în rolul unei femei cu tulburări de personalitate. Ziua este nevinovată şi familistă iar seara îşi dă cu mai mult ruj în jurul gurii şi se dă Jocker pe străzile din Gotham City. And the Oscar goes to...

Note la scandalul ”Entropa” sau clipa de glorie a artei prenucleare

Revin la ”Entropa”, nu atât pentru că ar avea o oarecare însemnătate ci pentru că am o explicație de dat celor care m-au acuzat de subiectivism și obtuzitate în judecarea problemei în cauză. Consider că am o inimă deschisă și o minte deschisă, artifacte care îmi permit să tratez cu destulă obiectivitate subiecte litigioase ce îmi dau ghes, prin urmare, nu am prejudecăți! Să zicem ”Live and let live!” Problemele intervin atunci când se presupune despre mine contrariul. De pildă, în situația expoziției de la Consiliul Europei mi-am exprimat revolta și împotrivirea nu pentru că nu aș fi înțeles arta modernă sau nu aș da nici un fel de credit minimalismului în artă. Ar însemna să îi neg pe Brâncuși și pe Moore, pe Rodin și pe Mondrian și nu, nu este cazul. Arta modernă, (deși să fim serioși, modernismul s-a consumat de mult - poate chiar în Altamira), sau poate mai corect spus ”arta prenucleară” poate din partea mea să prospere mult și bine.

Cu 35.000 de lire sterline din partea unui organizator, cred că oricine ar fi vizitat fără prejudecăți ”Entropa”, cu toate stereotipiile sale jignitoare, cu toate autobahnurile sub formă de zvastică, rețelele de wc-uri turcești, trimitere ”murdară” la ”noile apeducte bulgărești” și deversările de urină baltică. S-ar presupune că numitul artist își asumă viziunea, fiind responsabil pentru percepția socio-politică a operei sale, iar dacă etnia sa este singura protejată, atunci se expune cu atât mai mult criticilor nemulțumiți. Nu mi se pare acceptabil însă să îți însușești banii aceștia, parte din ei aparținând chiar statelor umilite, motivația fiind fie una artistică, fie una nihilistă: vedeți dar derizoriul artei moderne! Dacă există vreo galerie care se oferă să expună opera lui Cerni, să o facă, dar locul ei nu trebuie să fie în nici un caz Consiliul Europei, este ca și cum aș plăti un artist să îmi facă portretul și acesta îmi oferă un tablou reprezentându-l pe Decebal trăgând la măsea.

Nu exclud nici argumentul politic și aceasta pare să fie marea problemă a Cehiei contemporane, acum când vreme de încă câteva luni mai deține încă președinția C.E. Guvernul Cehiei își cere scuze Bulgariei și celorlalte state ofensate, Cerni declară că dacă i se cere returnează banii. Probabil că cererile din partea statelor batjocorite trimise lui Cerni ar constitui pentru acesta platforma unei viitoare expoziții: ”milogindu-se să le redau demnitatea”. Derizoriul artei moderne. Suntem noi, europenii atât de altruiști și înțelegători încât să apreciem tupeul, impetuozitatea sau mintea sclipitoare ale lui Cerni în defavoarea fraudei, falsului și dezechilibrării unei stări europene și așa instabilă? Stăm mai bine ca americanii în ceea ce privește iertarea? Știe cineva răspunsul la întrebarea: ce s-a ales cu hackerul minor din SUA care a penetrat sistemele securizate NASA la majorat? Gurile rele spun că acestuia nu i s-ar fi permis niciodată să lucreze ”pentru sistem”. De ce? Pentru că ar fi considerat ”soi rău”.

P.S.

Apeductele nu au fost inventate de bulgari. Nici măcar castraveciorii ”bulgărești”. Cât despre ”brevetarea saramurii bulgărești”, încă nu mi-au ajuns la ureche zvonuri cu privire la o astfel de ispravă, dar dacă Cerni ar fi prezentat Bulgaria ca un imens borcan cu castraveciori murați parol că nu s-ar fi bășicat nimeni. Poate cel mult câteva gospodine care l-ar considera pe artistul ceh un plagiator.

vineri, ianuarie 16, 2009

Patrick Swayze şi probabil ultimul său film "The Beast"

Ieri, 15 ianuarie 2009 a avut loc lansarea primul episod din "The Beast", mini-series care îl au în rolul principal pe Patrick Swayze. Pentru cei care nu ştiu, actorul devenit celebru după "Dirty Dancing" suferă de cancer la pancreas, la începutul lunii fiind spitalizat de urgenţă ca urmare a faptului că această boală nemiloasă i-a afectat recent şi plămânii.

Conştient de faptul că în ciuda tratamentelor şi speranţelor de la finele anului trecut boala sa este ireversibilă, Swayze a les să nu îşi petreacă ultimele zile de viaţă într-un fotoliu ci pe platoul de filmare. Martori oculari confirmă prezenţa acestuia la toate manifestările legate de promovarea filmului, unde actorul a stat pe un fotoliu, fără să se ridice răspunzând cu amabilitate şi întreţinându-se ore în şir cu toţi cei care au dorit să converseze cu el.

Să îl urmărim în "The Beast", cântecul de lebădă al lui Patrick Swayze. Sau poate că nu!

___________________________________

Văzut primul episod din ”The Beast” cu o strângere de inimă, lucru care nu pot spune că mi se întâmplă prea des, Swayze e la înălțime, de parcă acum, la sfârșit ar vrea să lase ceva de calitate în urma sa. Filmul are atmosferă, lucru cert, doza de nebunie este corect exploatată la nivel de subconștient iar Travis Fimmel, fost model Kalvin Klein dă al naibii de bine în compania lui Swayze. Dacă nu se îngrașă și nu acceptă toate rolurile tâmpite doar pentru a-și rotunji bugetul Fimmel l-ar putea detrona nu peste mult timp pe Pitt. În orice caz, ”The Beast” se bucură deocamdată de un debut decent. Aștept să văd ce au de spus personajele, în speranța că vor contribui prin chimia dintre ele la întregirea atmosferei. Dacă nu, probabil că vom vedea încă un serial gen Alias...

David Cerny, artistul ceh care a realizat "Entropa" recunoscut deja în 27 de state

Revin cu informaţiile pe care nu le aveam la ora scrierii postului anterior, cu privire la reprezentarea celor 27 de state membre ale Uniunii Europene într-un mozaic expus la Consiliul Europei, la Bruxelles. Lucrarea este intitulată "Entropa" şi îi aparţine artistului ceh David Cerny. Acesta a apelat pentru realizarea lucrării la o escrocherie de zile mari, dacă ţinem cont că în mod normal rolul acestuia era unul de dispecer, alături de câte 26 artişti din ţările membre. Cerny a inventat 26 de artişti fictivi, cu nume şi biografii false, toate ataşate caietului de sarcini. În realitate Cerny a lucrat cu doar doi dintre prietenii săi. Iată în stânga şi reprezentarea Cehiei, în viziunea lui Cerny, nu de alta, dar astfel putem înţelege mai clar "cât a fost acesta de obiectiv".

Intervievat, Cerny a declarat "nonşealant" că: "Hiperbola grotescă şi mistificarea fac parte din atributele culturii cehe şi crearea de false identităţi reprezintă una dintre strategiile artei contemporane". Pe lângă România, Bulgaria şi Cehia, Franţa este ţara grevelor, Spania un maldăr de ciment, Italia un teren de fotbal, Germania este plină de autostrăzi, Danemarca este umplută până la refuz cu piese de lego, Luxemburg este de vânzare, Olanda este inundată şi plină de minarete, Belgia este o cutie de ciocolată, Suedia este o cutie de carton IKEA iar Polonia este reprezentată de preoţi catolici fluturând un steag "gay pride". Din mozaic lipseşte Marea Britanie, singura explicaţie fiind fie euroscepticismul acestora, fie relaţiile prea strânse pe care Cerny le are cu această ţară.

Guvernul Ceh a luat atitudine cerându-şi public scuze Bulgariei şi arătându-şi disponibilitatea de a retrage lucrarea cu pricina. Dintre toate ţările care au luat atitudine, singura nepăsătoare este România. Iată că "patria lui Dracula", contrar aşteptărilor nu a sărit la gâtul defăimătorilor. Teamă mi-e că pierdem încet-încet şi brandul Dracula...

România ca o ţară a groazei iar Bulgaria ca un wc turcesc

Pe data de 1 ianuarie 2009 la sediul Consiliului Europei din Bruxelles a fost inaugurat un "mozaic" înfăţişând stereotipiile pe care le ocupa ţările membre ale Uniunii Europene în imagistica unui artist, de ce să nu o spunem, nu deosebit de cult sau informat.
Din nefericire pentru câteva dintre ţările "agresate" de acest subiectivism, artistul sau artiştii vinovaţi de aceste reprezentări sunt în graţiile mai marilor de la Consiliul Europei, pentru că refuz să cred că nu ar fi avut loc anterior nici o licitaţie de proiect şi că autorii pur şi simplu sunt cunoştinţe de-ale doamnei administrator de imobil.

Dar să revin. România e prezentată cum altfel decât ca un imens tunel al groazei, din fericire această reprezentare fiind realizată dintr-un unghi extern. Prin urmare tot trebuie să fim recunoscători artiştilor că nu au scos la iveală "grozăviile" din lăuntru. Dar vine rândul Bulgariei, unde realizez cât sunt de fericit că sunt român şi nu bulgar. Mai mult, mă simt şi răzbunat pentru toate bicicletata şi mercedesata si toate tata-urile emanate de câţiva cretinoizi din ţara care a făcut ca Planeta Maimuţelor să sune a cremă de ciocolată cu castraveciori pasaţi: Planetata Na Maimuniti. Bulgaria este o budă turcească. Na, Stoicicoave, pentru toate bâlbele matale în care aveai ceva de zis despre "mămălicichi"! Din nou, ca şi în cazul nostru bulgarii ar trebui să îi mulţumească artistului pentru viziunea sa în care budele comunică totuşi printr-un inteligent sistem de canalizare, altfel cu greu ar putea fi reprezentată decent imaginea acestei ţări după câteva mese cu sos tarator, castraveciori şi bere.

Una peste alta, România prezintă ceva avantaje clare în faţa Bulgariei, acestea fiind: sistemul minier bine dezvoltat, zăcăminte uşor de extras iar materiile fecale se integrează în acest fel mult mai firesc în natură. Să zică cineva că nu e aşa!

P.S.

Mulţumiri Oanei şi lui Cristi pentru pont!!!

joi, ianuarie 15, 2009

Răzvan Vintilescu consideră că există şi "popoare nereligioase"

Domnul Răzvan Vintilescu, camu îmi împlineşte profeţia de ieri cu privire la eşecul galopant la care este sortit după un flop de presă precum "calomnia Piersic". Este în cădere liberă. Azi, după mai multe articole ratate, Vintilescu loveşte cu unul nou, intitulat "Când religia eşuează". De fapt ca să fie ratat trebuie să fi încercat să spună ceva şi nu este acesta cazul materialului antecitat. Iată însă, ca să vă edificaţi despre ce este vorba cum îşi începe domnul Vintilescu articolul:

"Exista o problema cu popoarele religioase. Tind sa amestece invataturile din cartile sfinte cu treburile statului, realizand un talmes balmes." Acum ca să înţeleg şi eu, Supozistorul se referă aici la popoarele bigote, sau pur şi simplu nu ştie cum să exprime în cuvinte simple sintagma "fundamentalism religios"? Pentru că popoare nereligioase zău dacă există, evident, dacă consideri că mai există în lumea asta şi alte religii în afara ortodoxismului.

În final, pentru a îndepărta orice echivoc marca Vintilescu, deoarece e evident că în mintea sa politicul dictează puncte de vedere, nu îi simpatizez nici pe Tucă, nici pe Gâdea şi cu atât mai puţin pe mogul. Nu sunt de acord că Vintilescu este un bou, aşa cum l-a jignit, zic eu, gratuit Tucă. Am învăţat că cel mai înapoiat animal dintre toate cele care ne înconjoară este omul şi în nici un caz boul. Prin urmare, Răzvan Vintilescu este mai departe un om, dar unul de proastă calitate.

P.S.

În ultimele momente domnul Vintilescu mi-a răspuns nedumeririi mele. Iată postul meu şi iată replica dânsului:

Domnule Vintilescu, spuneti-mi si mie ce ati vrut sa spuneti prin : “Exista o problema cu popoarele religioase?” Spuneti-mi si mie cateva exemple de popoare nereligioase ca sa inteleg sintagma. Si va rog mult, nu ma luati cu sinonimii gen “fundamentalist religioase”. Stiti de ce? Pentru ca de la articolul cu “colaborationismul lui Piersic” incoace nu mai sunteti credibil, chiar daca faceti toate eforturile sa pareti.

..si atunci, dvs cutreierati potecile blogosferei in cautarea bloggerilor fara credibilitate.. ironic, nu-i asa? Nu am vrut sa definesc notiunea de “popor religios” ca fiind opusa celei de “popor nereligios”, ci sa subliniez o entitate colectiva de dimensiuni mari, animata de un profund sentiment religios…

Voi ce concluzie trageţi pentru că mie mi-e clar că a vrut să spună "fundamentalism religios" doar că nu a ştiut cum să o facă să nu dea altuia câştig de cauză.

Fuck your idol

Acum câteva zile Lajos îmi trimite fotografia din dreapta, pe care, prins în focurile lucrului am ignorat-o, tratând-o nedrept, ca pe o bandă desenată. Wrong answer! Aşa îmi trebuie, dacă eram mai atent vă fericeam mai din timp cu postul ăsta, dar voi încerca să îmi spăl eficient păcatele. După cum puteţi vedea, în stânga aveţi la dispoziţie chiar şi un formular de achiziţie...

Ce vedeţi aici nu e o glumă şi nu este nici o bandă desenată. Contrar părerii unora dintre cei mai credincioşi dintre noi, nici măcar nu este vorba despre o blasfemie la adresa lui Gizăs. Cel puţin din partea partenerului activ. Dacă ne amintim că "Gizăs este dragoste" şi tot ne revoltăm cu privire la poziţiile ilustrate înseamnă evident că habar nu avem ce este aceea dragoste adevărată. Acum de fapt de ce suntem aşa vehemenţi? Că e Gizăs sau că Gizăs e bărbat? Dacă ar fi fost vorba despre o păpuşă gonflabilă după chipul şi asemănarea lui Freddie Mercury tot aşa ne-am fi revoltat? Probabil că nu. Să recunoaştem că suntem plini de prejudecăţi. Dacă era Ion Dolănescu pot să bag mâna în foc că nu am fi fost chiar atât de lezaţi. De fapt, din altă optică, avem aici de-a face cu sindromul "fuck your idol", o realitate a lumii în care trăim, cu devieri de tot felul, de la hărţuitori până la necrofili, oameni care nu îşi pot nici stăpâni şi nici călăuzi pe alte căi imensa dragoste din dotare. Din acest punct de vedere nu văd nici o diferenţă între cel care ar da orice ca să facă sex cu un partener îmbrăcat în costum de pluş (pluşofilii) şi cel care îi venerează pe Gizăs, Maica Tereza sau Papă până la contopirea cu aceştia într-o singură fiinţă. Pur şi simplu şi-au pierdut oamenii uzul raţiunii, ceea ce îmi aminteşte de individa care şi-a mutilat fetiţa ca să declare ulterior cu nonşalanţă că o iubeşte atât de mult că îi vine să o mănânce.

Cu Gizăs din imagine situaţia stă la fel. Partenerul activ pur şi simplu îl adoră, de aici această totală dăruire. Comparativ cu personajul original, Gizăsul gonflabil îşi fericeşte partenerul prin faptul că este lubrifiat anal, încă un motiv să ne bucurăm că suntem contemporani şi că asistăm la progrese de tot felul. Poate că lipsa lubrifiantul a fost chiar unul dintre motivele pentru care nu au fost consemnaţi contemporani ai lui Gizăs care să fi încercat astfel de prestări de servicii.

Conştienţi de viitorul care îi paşte pe idolii noştri, fac pe această cale un apel la aceştia să se gândească de două ori înainte de a alege meseria de VIP. Copilul Minune, de pildă, nu ştiu cât va fi de fericit când va afla că fanii săi îi pervertesc orificiile şi implicit demnitatea artistică. Cel puţin asta e părerea mea...

Profesorii descoperiţi înaintea Elevei Porno

Totuşi, 2009 a început şi cu nişte sugestii interesante, acum nu ne mai rămâne decât să le punem în aplicare şi pe urmă să sperăm că vom şti cum să le dispecerăm. Am auzit pe cineva spunând că salariile profesorilor vor diferi în funcţie de competenţe şi de realizări, ceea ce, în ciuda comunismului utopic care îmi dă ghes cred că este singura soluţie de moment pentru o epurare sănătoasă a cadrelor didactice. Cred în continuare că puţină disponibilizare nu face nici ea rău, mai ales când avem de-a face cu "personaje" ca acesta, de mai jos, care emit atâtea enormităţi pe minut încât nu contenesc să mă întreb de ce oare creierele umane nu au fost dispuse cu mecanism de autodistrugere la atingerea unui anumit număr de cretinisme. Iată aşadar un cadru didactic de la Colegiul Decebal, luând atitudine cu privire la situaţia "Elevei Porno":

"Suntem atenţi să vedem dacă aduce filmul în şcoală, sub o formă sau alta, pentru că regulamentele şcolare interzic cu desăvârşire acest lucru. Vom lua în discuţie comportamentul indecent al elevei pentru că a făcut de râs sistemul de învăţământ cu scenariul filmului pentru adulţi. Adevărul este că ne-a prins descoperiţi pentru că regulamentele şcolare nu au avut vedere şi astfel de comportamente.”

Deci s-a declanşat, pentru că tot e la modă termenul, "starea de urgenţă" la Decebal, cadrele didactice efectuând deja ore suplimentare pentru a fi vigilenţi. Să ne spună şi nouă cum vor controla ei situaţia, cum vor avea grijă ca eleva porno să nu aducă filmul în şcoală "sub o formă sau alta"? E ca şi cum ai spune că vei fi atent ca Sexy Brăileanca să nu spună vreo tâmpenie... De fapt e greşeala mea de interpretare, cadrul didactic respectiv nu spune "vom fi atenţi să nu aducă...", ci "vom fi atenţi să vedem dacă aduce", adică: "poate să aducă filmul dar măcar să îl vedem şi noi". În ceea ce priveşte formele, nu mă refer aici la formele Elevei Porno, ci la formele prin care introduce filmul, iarăşi am o curiozitate nestăvilită, cum o vor controla? Se duc cu ea la WC ca nu cumva să lase vreun memory stick micuţ ascuns lângă flotor, sau cineva va verifica orice lucru al acesteia care este transmis colegilor, ca nu cumva să se strecoare vreun DVD printre caiete, haine, genţi? Va avea Eleva Porno un aghiotant numai al ei?

Şi acum bomba bombelor: "pentru că a făcut de râs sistemul de învăţământ cu scenariul filmului pentru adulţi. Adevărul este că ne-a prins descoperiţi pentru că regulamentele şcolare nu au avut vedere şi astfel de comportamente.” Păi în primul rând că scenariul în cauză nu e opera puştoaicei iar în al doilea rând, să ştie onoratele cadre didactice (uneori zău dacă nu îmi vine la gură să le zic tot organe) că scenarii de genul ăsta sunt vechi de când lumea în industria porno, şi chiar în cea neaoşă, aşa că trebuiau să se sesizeze mai demult. Cel mai impresionant este momentul în care profesorii sunt "prinşi descoperiţi", deoarece de aici încolo, sper că ne este clar tuturor, unii nu vor mai fi ceea ce au fost. Nici una dintre umilinţele elevilor de până acum, filmate sau înregistrate cu telefonul mobil şi postate pe YouTube nu vor putea produce o depresie mai mare ca aceea ce va precede "descoperirea" la comun a doamnei director, profă de română, alături de profu de sport, proful de istorie şi profele de geografie, chimie şi biologie. Sâni lăsaţi, penisuri subdimensionate..., e timpul să înceapă Mardi Gras!

miercuri, ianuarie 14, 2009

Florin Piersic îl face celebru pe anonimul ziarist zis în ultima vreme Supozistorul

Încă una de la presa din România, una fâsâită şi foarte urât mirositoare. Problema cu pârţurile ăstea de presă e că la un moment dat tu, emanator, mofet primordial, ajungi să te obişnuieşti cu ele, chiar să le recunoşti iar atunci când eşti balonat să ţi le doreşti la disperare. La început e mai nasol că pute altfel, pe urmă lucrurile merg de la sine. Recunoşti varza, fasolea, brânza mai dulce sau mai sărată, până şi peştele oceanic se distinge de cel de apă dulce şi toate acestea pe fondul unor semnale care vorbesc clar despre amestecurile tailandeze, maghiare sau neaoşe de legume fierte. Orice ziarist-mofet a început cu nişte pârţuri slab mirositoare, un scurt remember al copilăriei flatulante a lui Dior, iritat la culme că parfumurile sale nu aveau concentraţia dorită. Pe urmă a închis geamul, a închis apoi şi geamul din camera de alături şi geamul de pe hol şi aromele sale s-au fortificat. "Pute a varză stricată!" Tu te faci că plouă şi se trezeşte unul cu musca pe căciulă să recunoască "da, am pritocit varza mai devreme". Gata, ai imunitate la flatulenţe. Şi pe urmă scrii matale, ziarist până acum anonim articolul vieţii: "poate că Florin Piersic a fost racolat, lucrând în slujba securităţii." "Acum, dragi copii, să urmăm exemplul la domnu' Supozistorul şi să încercăm alte exerciţii de profil":

- poate că David Ohanesian a fost securist,
- poate că George Enescu a fost securist,
- poate că Gică Petrescu a fost securist,
- poate că Cornel Fugaru a fost securist,
- poate că Marius Ţeicu a fost securist,
- poate că Nichita Stănescu a fost securist,
- poate că Ioana Radu a fost securistă,
- poate că Mirabela Dauer a fost securistă,
- poate că Dumitru Rucăreanu a fost securist,
- poate că Liviu Ciulei a fost securist
iar lista poate să continue până la infinit. Pe vremuri dacă spuneai că "poate că pământul e rotund" te alegeai cu porecla de "eretic" şi îţi aveai viitorul aranjat, acum supoziţiile nu mai sunt catalogate drept erezie. Eşti liber, şi ce fericire că eşti ziarist la România, chiar eşti invitat să-ţi dai cu părerea, altfel nu exişti. Dacă se băşică unul şi altul te-ai ales cu o saga de câteva luni bune (la DDTV lunile respective trebuie înmulţite cu trei) şi mai aude lumea de tine.

Prea multă vorbărie. Gata! Subiectul: Supozistorul dă una cu zeamă şi Piersic îşi vâră o poamă. Saga poate să înceapă, Piersic are obrazul fin, de prinţ, aşa desculţ cum e el, uneori vărsând fum pe nări. Se apără. Vine şi cel mic, de data asta pentru memoria bunicului. Circ românesc. Sunt aşa disperat după Florin Piersic? Nici vorbă, nici măcar nu mi se pare universal vorbind unul dintre marii actori ai lumii, cum nici Eminescu nu mi se pare unul dintre cei mai mari ai lumii, nici Bacovia, nici Nichita, nici Enescu, nici Evanghelie Zappa, nici Paulescu, nici Ţuţea, nici Cantemir, nici Jean Georgescu, nici măcar Dinică. Alături de ceilalţi însă Florin Piersic reprezintă pentru mulţi dintre noi România culturală, cei mai mari din ţara asta care nu e nici măcar una dintre cele mai mari ţări ale lumii. În Franţa însă dacă un jurnalist de o zi (ca musca) se lua de Belmondo sau Delon, mai ales aşa cu supoziţii, în trei zile ar fi trebuit să îşi caute de lucru în ţări străine, la fel în Germania, Ungaria sau alte ţări civilizate. Probabil că nici secretarul de redacţie nu ar fi lăsat să iasă pe pagina gazetei sale o astfel de supoziţie aiuristică. La noi se poate şi se poartă...

În ultimele ore, pe blogul său, Supozistorul a decretat un fel de end-game, uşor agasat de "tevatura" creată, sub titlul de ”Ultima postare”. Cred însă că singurii în măsură să ceară de-acum încolo încheierea jocului sunt Florin Piersic, familia sa, sau cei care doresc să îi păstreze mai departe nepătat obrazul fin, de prinţ. Prin urmare, poate nu ar fi rău ca cel puţin o vreme (până când va dispare definitiv din presa românească) alături de numele său să fie ataşată particula Supozistorul. Cutare Supozistorul. Pentru că el emană supoziţii. Sună a flatulenţă înfundată... Bleah.

Încă o dată mi-e scârbă, mi-e greaţă şi caut un prag de uşă sub care, vârându-mi nasul să scap de mirosul gazetăriei româneşti flatulente. Dacă cineva deschide uşa eu mă aleg cu deviaţie de sept dar măcar scap cu viaţă.

P.S.

Florin Piersic va juca pe 2 februarie în "Singuri în noapte". Credeţi că publicul român îl va boicota obligându-l să joace cu sala goala?

Credeţi că Supozistorul va mai scrie vreodată vreun articol important? Întreb asta deoarece ultimele trei mi se par, în comparaţie cu supoziţiile emanate în ”cazul Piersic” lipsite de nerv şi chiar de interes: câţi dintre voi ar avea curajul ăsta, o sută şi ceva de intelectuali români şi cum am devenit un popor de fraieri. Dacă da, cine credeţi că îl va mai lua în serios?

Kings Of Leon sau Europa într-un ranch din Nashville

Am terminat 2008 şi am început 2009 cu două trupe noi, surprinzător de interesante şi de inventive, în accepţiuni diferite. E vorba despre Kings Of Leon cu al lor "Only By The Night" şi GlasVegas cu albumul omonim de debut.

M-a amuzat un interviul al "leonilor", în care aceştia îşi declarau câteva dintre modele: Ten Years After, Grateful Dead, Jethro Tull, Joy Division, The Cure, Pixies, Emmy Lou Harris, Martina McBride, Bob Dylan şi acum intervin eu: Bruce Springsteen, Peter Gabriel, Aerosmith, Led Zeppelin, Van Hallen, White Stripes şi inflexiuni vocale de r&b, soul, blues şi rock psihedelic. Cu alte cuvinte sună a de toate şi noi cu ce e mai corect să îi comparăm? Cam asta se poate spune despre KOL, o trupă care s-a bucurat de mai mult succes în Europa decât la ei acasă, în Nashville şi nici nu e de mirare, când ai de-a face cu un grup din patria country-ului care nu sună country. Singurul minus, dacă ar fi să caut aşa ceva este că nu sunt absolut deloc empatici ca multe alte trupe care câştigă la acest capitol ceea ce pierd la secţiunea muzicală: My Chemical Romance sau The Killers.

Vă las cu câteva piese speciale KOL şi cu speranţa că îi prindem măcar la Sziget anul ăsta, dacă nu la Bucureşti:



17


Crawl


Revelry


Use Somebody


Sex On Fire

Fasolea e baza, costiţa poate să fie şi mai veche

Da, domne, da, am ascultat cele trei piese cu care ne-a gratulat veleitarul Costiţă cu ocazia preselecţiei pentru Eurovision 2009. Refasonatul Costiţă, cu lifting la tremuriciul omuleţului este un concept fals şi inexact, care însă ar putea prinde la spectatorii cu înclinaţii romantice.

Dacă ţinem cont că bătălia se dă şi anul ăsta ca şi anul trecut între Moga şi Costiţă, ar fi bine să definim publicul celor doi, ca să înţelegem de ce are mai mare priză la public cel din urmă. Pentru că seamănă cu Pretty Woman! Costiţă a lăsat maneaua aşa cum Julia Roberts a uitat trotuarul. Moga e pentru tinerii cu pretenţii, odraslele cu ipod, sk8, trotinetă sau Jimny, mulţi dintre aceştia ascultând şi hip-hop şi reggae şi mai ales rock - punk. Majoritatea acestora, s-a demonstrat clinic evoluează şi îşi depăşesc condiţia, luaţi-mă pe mine de exemplu: de când ascult simplu mi-am schimbat de două ori locul de muncă. Pe de altă parte, Costiţă este pentru oamenii simpli, cu trăiri sufleteşti complexe, pentru cei disponibilizaţi, pentru cei care iubesc năvalnic, care ştiu ce înseamnă să duşmăneşti cam cum îl duşmăneşte Bănică pe Piersic juniorul. Pentru corectitudinea analizei m-am raportat, după cum puteţi vedea doar la juniori! Când eşti trist şi nu ai pretenţii intelectuale ca să îl asculţi pe Nietsche remixat la pârâieli de Cioran, să nu îmi spuneţi că nu pică bine o viaţa mea, sau alte gaze muzicale... Ei bine, aşa stă treaba. Costiţă e mai cu vino-ncoa!

"Can You Forgive", "Dear Mama" cu Blaxy Girls şi "Round & Round" cu IMBA, bijuteriile lui Costiţă cu care vrea la Eurovision 2009, momiţele lui Costiţă, cu alte cuvinte, sunt trei produse diferite, ceea ce denotă ardoarea cu care compozitorul vrea în Rusia. Mie mi se pare că e prea mare efortul, mai ales că acum vreo câţiva ani, cu o călătorie turistică la Moscova pe linie de partid şi câteva cuvinte injurioase la adresa lui Stalin îţi asigurai juma de viaţă de Siberia de toată frumuseţea. Dacă România va fi reprezentată până la urmă la Eurovision de una dintre aceste piese acest lucru nu se datorează calităţii muzicii ci infuziei de romantism stârnită în sufletele electorilor români de Costiţă: "uite mamă, cântă şi manele, cântă şi muzică uşoară" sau "şi-a dat omul seama că e urât să cânţi manele şi a început să cânte altceva..." Şi totuşi, sângele se mai subţiază, dar zău dacă se face vreodată fleaşcă. În "Can You Forgive", chiar când îi înjuri de toţi morţii pe Bocelli, Boticellli şi Miriţă, te scoate frate din apatie cu un tremurici vocal Costiţă, ca pe mort când îl înţeapă unul dintre boldurile de la cearceaful din copârşeu. Aici stă secretul muzicii costiţiene: "când zici că s-a remaniat "mozartul" manelei brusc tresare ca de la sughiţ". Şi la urma urmei, e vorba despre muzică din Balcani, de ce nu ar avea succes la Eurovision? Am încredere în Costiţă că odată deschisă piaţa dă şi pe este ruşi cu maneaua cum ne-a făcut şi nouă.

La mai mare!

vineri, ianuarie 09, 2009

Pagini aurii sau gardul vopsit pe-afară

Iată ironia zilei de la Lavrenţie cu privire la piaţa de muncă din România. Fie să rămână aşa întru posteritate pentru că linkul sub această formă bănuiesc că va avea viaţă scurtă în virtual.

În orice caz, legenda asta cu nemunca la români are şi părţi deosebit de utile, cum ar fi găselniţa românului care, cu ochii pe pereţi, plictisindu-se, pentru că nemunca ajunge la un moment dat să mai şi plictisească, s-a gândit să dezvălui adevărul nescris în Pagini Aurii şi anume: noi ne lăudăm pentru că aşa se poartă, dar în realitate nu facem nimic. Sunaţi-ne şi stăm la poveşti!

Poate unii dintre noi vor înţelege mai uşor logica din bătrâni a băncuţei construite la ţară, în faţa gardurilor. Mai arunci un ochi, mai schimbi o vorbă... şi până la urmă inevitabil îţi mai vine şi o idee...

joi, ianuarie 08, 2009

Copilărie tristă, lipsită de jucării, din repedeplictiseală şi lipsă de timp

Probleme cu etimologia populară Dorele? Cam asa ar trebui prefaţat postul care urmează şi care, o să vedeţi, ridică mai multe probleme. Prima este una etimologică şi anume: cum este corect, babeţică sau barbeţică? Am exclus din start varianta ”baveţică”, ce dacă aceasta este cea omologată de DEX, avem o limbă vie, să profităm din plin de ea.

"De ziua fetiţei ei, actriţa i-a cumpărat lucruri cât se poate de practice: hăinuţe, babeţică, şezlong de baie şi căciuliţe!"

Cineva probabil că s-a gândit că o poartă unele ”babete” pentru a nu-şi păta hăinuţele la gâtuţ că de, de la o anumită vârstă începe să îţi mai curgă de la gură. În mod cert numărul celor care au avut de-a face cu babete plescăitoare, cu proteze jucăuşe în dotare a copleşit numărul celor cu barbă lungă, care se cerea acoperită cu o ”bavetă”. Şi aşa s-a votat ”babeta”, mă rog: ”babeţica”.

Cea de-a doua situaţie e cam cu cântec. Iată raţionamentul Ioanei Ginghină, care din nesimpatică ce mi-era mai nesimpatică îmi devenea:
Ioana nu crede că un bebeluş trebuie să aibă prea multe jucării, pentru că se plictiseşte repede de ele şi nici nu are timp sau răbdare să se joace cu toate.” Şi aş mai adăuga eu: ”şi le şi strică”.

Aşa e cu bebeluşii, şi, problema e că strămoşii noştri ştiau ceva, de aici jucăriile de lemn, iar preţul acestora astăzi ar constitui cu atât mai mult un mare impediment pentru Ginghină. Din punctul acesta de vedere, între Ginghină şi mama eroină Iliescu, o prefer pe Iliască, lucru pe care nu îl veţi mai auzi a doua oară din gura mea. O prefer pe Iliască pentru că nu se mai crede cu nimic superioară mental copilului său. (Să ne amintim de ”Lizica fetiţica lui Mămica” şi de alte jocuri infantile!!!) Comparativ, Ginghină este o mamă iluminată, foarte înţeleaptă şi semidoctă. Ne mai rămâne decât să fim gratulaţi cu o carte în care Ginghină-mama să ne explice ce puţin pretenţioşi sunt copiii mici. Chiar aşa, de ce mai arunci fată banii pe pamperşi când tot îi arunci la gunoi. Ia nişte vată şi nişte hârtie H şi ţi-ai fericit fetiţa! În schimb îi cumpără haine! Genul de mamă care de fiecare sărbătoare le cumpără copiilor chiloţi şi ciorapi. Bleah! Să fie la ea! Mi-e milă de fetiţa lui Ginghină, mi-e milă de ”sclavul” Papadopol, zău dacă nu a meritat epilogul din ”Occident”.

Să-şi permită numai nevastă-mea să îmi condiţioneze mie cadourile pentru copil! Să o văd şi pe asta, eu care aştept să cumpăr trenuleţ cu nerăbdarea cu care am aşteptat să îmi cumpăr maşină...

Pleased to meet you, hope you guess my name...