Iată scârba zilei de astăzi: aflu din gazete că Miron Cozma este dispus să cumpere clubul Rapid Bucureşti şi să îl facă cel mai tare club din Europa. Ca rapidist din tată în fiu, este trist ceea ce mi se întâmplă, dar pe zi ce trece sunt tot mai tentat să uit de această echipă. Am zis să uit de Rapid, nu să îmi găsesc altă echipă de suflet, deoarece o am, le am deja. Susţin în linişte şi tăcerea CFR Cluj, mi-e simpatic Braşovul, pentru Răzvan în primul rând şi sunt un letargic susţinător al echipei din Focşani care la un moment dat se numea Unirea. Rapidul însă este flacăra ce arde şi pe care iată, Copos, Taher şi acum "luceafărul" sunt pe cale să o stingă.
Cum de a ajuns spiritul Rapidului să fie tăvălit de samsari fără istorie vişinie, asta bănuiesc că nu este pentru nimeni o taină, banul reglând orice posibile eşecuri ale afacerilor acestora? În orice caz, dacă se va întâmpla şi această catastrofă, ceea ce deocamdată mi se pare o utopie, ca Miron Cozma să preia destinele Rapidului, peste capul tuturor celor care se declară alb-vişinii pur sânge, cred că Rapidul ca spirit şi ideal nu mai merită să existe. Pur şi simplu. Poate că este chiar sănătos să ne obişnuim cu ideea că unele cluburi de fotbal mai şi mor. Nu este o atitudine deloc britanică, deloc "tradiţională", dar asta e. Cert este că sub Copos Rapid a agonizat constant, singura inconstantă fiind perioada Răzvan Lucescu, iar acolo s-a dovedit că "patronul" a scăpat o vreme destinele clubului din mâini, după care şi-a revenit şi l-a defenestrat pe Lucescu Jr. ca pe o măsea stricată. De la"agonia Copos" la "speranţa Cozma" mulţi vor spune că nu e mare diferenţă. Tocmai aici e diferenţa. Şi nu în ultimul rând latura romantică a numirii: "dubiosul" Cozma, pe mâinile căruia încă nu s-a uscat sângele femeilor şi studenţilor molestaţi la Universitate să ajungă să fie identificat cu o echipă care a ţinut fruntea sus până şi când cu puţine temenele putea evita să ajungă în B... Sper să nu se ajungă la aşa ceva. Sper ca acţiunile la Rapid să fie scoase la vânzare către fani, aceasta fiind cea mai justă măsură de reabilitare financiară şi cea mai corectă reparaţie sentimentală. Sunt convins că din sărăcia noastră fiecare va găsi de cuviinţă să ajute cu puţin echipa cu ale cărei culori se identifică.
Cât despre aceşti venetici care peste noapte se trezesc fani ai Rapidului... Tata s-a întors pe jos de la Ploieşti la Bucureşti, împreună cu mulţi alţii în ziua în care Rapidul a câştigat Cupa României. Să îi aud şi pe aceştia cum îşi explică sentimentele faţă de Rapid. Probabil că în momentul când Rapid a ajuns în sferturile UEFA, de fericire şi-au mai cumpărat o nouă maşină decapotabilă. Ruşine.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu