Încă una de la presa din România, una fâsâită şi foarte urât mirositoare. Problema cu pârţurile ăstea de presă e că la un moment dat tu, emanator, mofet primordial, ajungi să te obişnuieşti cu ele, chiar să le recunoşti iar atunci când eşti balonat să ţi le doreşti la disperare. La început e mai nasol că pute altfel, pe urmă lucrurile merg de la sine. Recunoşti varza, fasolea, brânza mai dulce sau mai sărată, până şi peştele oceanic se distinge de cel de apă dulce şi toate acestea pe fondul unor semnale care vorbesc clar despre amestecurile tailandeze, maghiare sau neaoşe de legume fierte. Orice ziarist-mofet a început cu nişte pârţuri slab mirositoare, un scurt remember al copilăriei flatulante a lui Dior, iritat la culme că parfumurile sale nu aveau concentraţia dorită. Pe urmă a închis geamul, a închis apoi şi geamul din camera de alături şi geamul de pe hol şi aromele sale s-au fortificat. "Pute a varză stricată!" Tu te faci că plouă şi se trezeşte unul cu musca pe căciulă să recunoască "da, am pritocit varza mai devreme". Gata, ai imunitate la flatulenţe. Şi pe urmă scrii matale, ziarist până acum anonim articolul vieţii: "poate că Florin Piersic a fost racolat, lucrând în slujba securităţii." "Acum, dragi copii, să urmăm exemplul la domnu' Supozistorul şi să încercăm alte exerciţii de profil":
Prea multă vorbărie. Gata! Subiectul: Supozistorul dă una cu zeamă şi Piersic îşi vâră o poamă. Saga poate să înceapă, Piersic are obrazul fin, de prinţ, aşa desculţ cum e el, uneori vărsând fum pe nări. Se apără. Vine şi cel mic, de data asta pentru memoria bunicului. Circ românesc. Sunt aşa disperat după Florin Piersic? Nici vorbă, nici măcar nu mi se pare universal vorbind unul dintre marii actori ai lumii, cum nici Eminescu nu mi se pare unul dintre cei mai mari ai lumii, nici Bacovia, nici Nichita, nici Enescu, nici Evanghelie Zappa, nici Paulescu, nici Ţuţea, nici Cantemir, nici Jean Georgescu, nici măcar Dinică. Alături de ceilalţi însă Florin Piersic reprezintă pentru mulţi dintre noi România culturală, cei mai mari din ţara asta care nu e nici măcar una dintre cele mai mari ţări ale lumii. În Franţa însă dacă un jurnalist de o zi (ca musca) se lua de Belmondo sau Delon, mai ales aşa cu supoziţii, în trei zile ar fi trebuit să îşi caute de lucru în ţări străine, la fel în Germania, Ungaria sau alte ţări civilizate. Probabil că nici secretarul de redacţie nu ar fi lăsat să iasă pe pagina gazetei sale o astfel de supoziţie aiuristică. La noi se poate şi se poartă...
În ultimele ore, pe blogul său, Supozistorul a decretat un fel de end-game, uşor agasat de "tevatura" creată, sub titlul de ”Ultima postare”. Cred însă că singurii în măsură să ceară de-acum încolo încheierea jocului sunt Florin Piersic, familia sa, sau cei care doresc să îi păstreze mai departe nepătat obrazul fin, de prinţ. Prin urmare, poate nu ar fi rău ca cel puţin o vreme (până când va dispare definitiv din presa românească) alături de numele său să fie ataşată particula Supozistorul. Cutare Supozistorul. Pentru că el emană supoziţii. Sună a flatulenţă înfundată... Bleah.
Încă o dată mi-e scârbă, mi-e greaţă şi caut un prag de uşă sub care, vârându-mi nasul să scap de mirosul gazetăriei româneşti flatulente. Dacă cineva deschide uşa eu mă aleg cu deviaţie de sept dar măcar scap cu viaţă.
P.S.
Florin Piersic va juca pe 2 februarie în "Singuri în noapte". Credeţi că publicul român îl va boicota obligându-l să joace cu sala goala?
Credeţi că Supozistorul va mai scrie vreodată vreun articol important? Întreb asta deoarece ultimele trei mi se par, în comparaţie cu supoziţiile emanate în ”cazul Piersic” lipsite de nerv şi chiar de interes: câţi dintre voi ar avea curajul ăsta, o sută şi ceva de intelectuali români şi cum am devenit un popor de fraieri. Dacă da, cine credeţi că îl va mai lua în serios?
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu