Meg Ryan ar putea fi noul The Jocker!!!

Bineînţeles că nu este vorba despre sentimentele mele aprinse pentru Meg Ryan, nu vă grăbiţi să daţi cu piatra, pentru că nici măcar nu ştiţi ce spuneţi. Nu am făcut niciodată o pasiune pentru Meg Ryan, deşi, recunosc, i-am văzut toate filmele sirop de tuse cu ea wannabe Katharine Hepburn şi cu Tom Hanks în locul lui Spencer Tracy cu carisma subponderală. Aşa zisele filme cu Meg Ryan. Mai ales filmele Norei Ephron, elixirul fetelor romanţioase, nu spectaculos de frumoase, care încă mai speră să le iasă din cutie (Jack-in-a-box) unul nevinovat ca Tom Hanks care însă să le garanteze că nu le va părăsi prea curând pentru alte domniţe cu mult mai spectaculoase. Teoretic însă după 2004 Meg Ryan a cam căzut la box-office, încât zilele trecute când am dat peste un film nou nouţ cu ea am luat jocul de la capăt, cu aceeaşi imagine a actriţei în cap.

Very wrong answer. Vorba clasicilor din vremuri imemoriale: au tunat-o şi au adunat-o. Mă uitam cu Bebele la biata ei faţă şi nu ne venea să credem cât de imbecili sunt producătorii de la Hollywood, să arunce bani aiurea pe machiaj ca să îl facă pe Lejeru (a se citi Heath Ledger - R.I.P) să aducă a The Jocker, când aveau gata machiat jockerul sub nasul lor. Le mai şi moare omul când le era lumea mai dragă şi ei o lasă pe Meg Ryan să joace mai departe în flopuri gen ”My Mom's New Boyfriend”, alături de un Banderas cu început de ramolisment. De fapt de aici a pornit totul, am văzut nenorocirea asta de film şi pentru că m-am revoltat îngrozitor am găsit de cuviinţă să mă iau de faţa măscărită a bietei femei. Dacă în filmul ăsta un singur lucru mi s-a părut convingător atunci acela este faţa lui Meg Ryan, prin care George Gallo - un regizor neînţeles care dacă mai scoate ceva bani acest lucru se datorează lui ”Trapped in Paradise”, film de Crăciun care, vrând-nevrând se difuzează an de an - ne-a arătat cam cum ar putea arăta o femeie de 200 de kile care brusc slăbeşte fără ca măcar să îşi fi antrenat musculatura facială ca să nu i se fleşcăie rictusul. În rest, dezastru total, genocid la nivelul ochiului, al scenariului, al jocului actoricesc.

Revin la Meg Ryan. Sad, sad, sad. Nu este însă timpul pierdut ca un scenarist inteligent să îşi pună mintea la contribuţie şi să o readucă pe Meg Ryan în atenţia criticilor de film din lumea întreagă, prin distribuirea ei în rolul unei femei cu tulburări de personalitate. Ziua este nevinovată şi familistă iar seara îşi dă cu mai mult ruj în jurul gurii şi se dă Jocker pe străzile din Gotham City. And the Oscar goes to...