Sunt unul dintre cititorii fideli ai blogului lui Lucian Dan Teodorovici şi asta pentru că în mare măsură empatizăm. De această dată, când LDT scrie despre Cenacluri, părerile noastre nu se mai armonizează. Prin urmare, nu sunt de acord cu el atunci când duce dorul "cenaclurilor" literare şi îmi permit să susţin aceasta din perspectiva unui hârşit mai bine de jumătate de deceniu în atmosfera discutabilă a acestor manifestări. Acum îmi vine automat în cap întrebarea: ce fel de manifestări? Cultural-artistice? Sincer, nu aş zice. Eu înţeleg că deplângem absenţa din societate a acestor "grupuri" care de cele mai multe ori au rol de socializare şi cam atât, dar ce ne facem când ele există doar pentru a alimenta orgoliile unora şi altora? Repet, o spun din experienţă, uneori am avut senzaţia că un astfel de cenaclu echivalează cu AA de la americani, un loc unde toţi care "suferă" de creaţie se strâng. Ce ne facem însă când oamenii ăştia vin să se laude cu "viciul" ăsta şi nu să se "vindece" de el? Când brusc devin importanţi? Când au un motiv în plus să strălucească? Să te duci la Alcoolici Anonimi şi să te lauzi cu cât de mult poţi să bei chiar şi acum, în ciuda terapiei...Un autor bun este un constructor bun. Un bun electrician de întreţinere. Un bun arhitect. Un bun medic. De cele mai multe ori o astfel de abilitate nu mai atrage după sine şi altele. Aşa şi aici. Autorii buni erau buni şi atât. Unii aveau voci impersonale, sau chiar prea personale în sens inestetic, alţii sufereau de o acută agorafobie. În acest context întotdeauna îşi fac apariţia speculanţii şi la un moment dat aceştia iau conducerea. De multe ori am avut senzaţia că locul ăsta le aparţine lor, celor care scriu submediocru dar citesc bine, care scriu submediocru dar au picioare superbe şi o talie de invidiat, lor, celor care scriu scremut dar mor să fie în centrul universului. Pe lângă ei apar doamnele sau domnişoarele nefericite, care vânează câte un "artist". Doamnele acelea pasionale din cale-afară, ca un dovleac copt strivit de roţile bicicletelor. Cu oftături, cu falsă pudoare, cu ochi umezi. Asta este reţeta de succes a cenaclurilor de care vorbesc. Când "şeful" mai aranjează şi cu vreo televiziune să prindă momentul, carnavalul submediocrităţii.
Prefer "atelierele" online. Aş putea spune că oferă premizele eternităţii şi interactivităţii, în comparaţie cu săptămânalele sau lunarele cenacluri. Există destule nume care au explodat prin intermediul atelierului virtual şi nu datorită cenaclului. Prin urmare conclud: câtă vreme există Internet, un cenaclu, după mine, nu are o prea mare valoare. Poate doar la nivel sexual sau matrimonial... Nu că pe Internet nu ar fi acelaşi lucru, dar e ceva mai puţin palpabil.
2 comentarii:
abia acum vad postarea ta, iertare, am fost f. ocupat. eu zic ca ne putem contrazice multa vreme in privinta asta. dar cenaclurile sint bune, din perspectiva mea, si din alt punct de vedere decit cel strict al "datului cu parerea" (care iarasi nu dauneaza). anume prin faptul ca aduna niste oameni care devin, in felul asta, amici. si cum devin amici? pe filiera literara. discutiile lor se dezvolta apoi pe filiera asta, iar un scriitor evolueaza mult prin ATMOSFERA in care traieste.
mai clar: personal, am auzit, la discutiile astea inofensive, postcenacliere, dar cu prieteni facuti in cenacluri, de o groaza de scriitori la care, altfel, poate n-as fi avut acces sau poate as fi ajuns mai tirziu. si ei, acei scriitori, m-au "format". pe linga asta, faptul ca la cite o sedinta de cenaclu am fost aspru criticat m-a facut sa devin mai "indirjit", sa ma ambitionez deci, sa vreau sa scriu cit mai bine, corectindu-mi erorile (de care deveneam eu insumi constient cind mi se atragea atentia - desi, de multe ori, erau semnalate erori care... nu erau chiar erori). ei, toate astea n-ai cum sa le-nveti din "atelierele de lucru" on-line. iti trebuie contactul direct cu oamenii.
problema stii care-i? avem experiente cenacliere diferite. de asta tu esti dezamagit, iar eu ma simt dator cenaclului la care am participat.
o vara faina si sa ne vedem cu bine...
P.S. Sint acum in perioada Abbas Kiarostami, asta apropo de empatiile noastre. Am vazut "Taste of Cherry" si "Where Is The Friend's House?", urmeaza chiar azi "The Wind Will Carry Us" si "Close-up". Eram curios ce parere ai. Mie-mi place la nebunie...
Trimiteți un comentariu