Please allow me to introduce myself I'm a man of wealth and taste...

vineri, iunie 11, 2010

Solidaritatea umană cu produse ieftine se ține

Ieri seară am intrat într-o farmacie. Am o relație specială cu farmaciile din Ungaria iar acest lucru este cu atât mai flagrant cu cât pot face o comparație destul de lucidă cu farmaciile din România. În Ungaria de fiecare dată am consumat cel puțin de două ori mai mult timp în farmacii decât în orice magazin specializat, iar în comparație cu România aș putea spune că de patru ori mai mult timp. Motivul este simplu. Ai sau nu ai rețetă, farmacista, femeie cu studii, nu o simplă recalificată la locul de muncă, consideră de datoria ei să te chestioneze și să se asigure că modul de administrare îți este familiar. Cred că singurul lucru de care nu am fost chestionat până acum într-o farmacie din Ungaria, atunci când cumpăram câte un medicament interzis gravidelor a fost legat de propria mea graviditate. Poate dacă i-aș fi dat de înțeles că sunt american farmacista în cauză m-ar fi întrebat și pe mine dacă nu cumva sunt gravid.

De data asta am reușit să trecem repede peste ”încălzirea” cu medicația. Știind despre ce produs este vorba farmacista îmi sugerează să îl cumpăr pe cel mai ieftin, cu aceleași proprietăți. În România, dacă eu aș fi ales medicamentul cel mai ieftin vânzătoarea s-ar fi uitat lung la mine, pregătită deja ca în orice moment să încep să îi număr pe tejghea mărunțișul adunat cu osârdie din față de la Sfânta Vineri. Cât despre întrebările pe care le-aș pune eu farmacistei, nici să nu mai vorbim. rolul tău este să ceri, să dai banii și să ieși cu viteza luminii. În Odobești am avut surpriza să fie invers, am dat peste o farmacistă cu o răbdare de fier, care explica fiecărui pacient în parte cu lux de amănunte ce anume ar trebui să facă. Încă mai visez la o boală contagioasă care să se răspândească galopant de la farmacista din Odobești la toate farmacistele din România, unde ești tratat cu scârbă și nepăsare. În Budapesta e taman invers. Criză, bani puțini, condiții grele, aceleași probleme ca și în România, numai că angajații de aici, dincolo de salariul ”privilegiat” pe care îl câștigă, rămân oameni. Au și ei aceleași probleme ca restul lumii și nici un interes să îmbogățească concernele deja prospere. Mie acest gen de ”solidaritate umană” mi se pare lăudabilă. Alții ar spune că ungurii sunt socialiști. După mine fals. Îmi este destul de evident de ce marile companii cu produse de lux o duc în România ca în sânul lui Avraam, multe dintre ele fugind din țări precum Ungaria. Aici dau faliment, în Ungaria, unde nimeni nu își schimbă televizorul color câtă vreme acesta funcționează. Când se strică atunci se pot gândi la upgradare, dar până atunci, la ce bun?

Cumpăr produsul și trec la al doilea. 100 de tablete. Factura făcută, farmacista începe să se fâțâie neliniștită, după care se scuză și pleacă în depozit. Se întoarce la fel de agitată și căutând din nou în același sertar revine și își cere scuze. Nu mai găsește produsul introdus pe bon, cel cu 100 de tablete. Îmi poate da însă 2 cutii de câte 50, de la o firmă rivală. OK îi spun. Se uită la mine năpădită de vină și rușine și îmi spune că este posibil ca cele două să fie puțin mai scumpe și că dacă e așa nu mi le va da. O întreb cu cât. Aceasta era întrebarea pe care o aștepta. Verifică cu grijă și îmi spune: 20 de forinți. Sub un euro. Îmi mulțumește că accept și își cere din nou scuze pentru inconvenient. Știa că mai avea o cutie de 100 și uite, memoria i-a jucat feste. Ne mulțumim și ne salutăm reciproc. La ieșire mă strigă. Vrea să se asigure că știu modul de administrare. Îi zic că da. Inutil, pentru că deja mi-l explică în auzul celorlalți. Mă simt protejat. Cel puțin de semenii mei...

Niciun comentariu:

Pleased to meet you, hope you guess my name...