Ieri am ieşit să vedem meciul Anglia - Germania în oraş, la o bere. Nu vom discuta acum despre întâmplarea de ieri şi nici despre penaltiul anulat englezilor pe nedrept. Şi dacă la pauză scorul ar fi fost egal Anglia tot ar fi pierdut în faţa nemţilor...
Ideea era alta. Plecaţi de pe una dintre multele terase de la Oktogon, unde se pot vedea meciurile în aer liber şi oprindu-ne la o îngheţată descopăr în mulţime o faţă familiară. OMAR. Omar mi-a fost coleg de cămin în studenţie. Este negru şi provine din Nigeria. După câteva minute de "tatonare" ne apropiem unul de altul şi ne întrebăm dacă noi suntem aceia. Ceilalţi râd. Probabil că suntem nostimi. La un moment dat Istvan ma strigă întrebându-mă cu ce să fie îngheţata. Şi îi răspund: CIOCOLATĂ. Ei bine,dacă până acum orice africano-american s-ar fi putut da drept Omar pentru a-mi câştiga încrederea, de-acum încolo acest lucru este imposibil. Pentru că Omar dă o replică tipică: Eu sunt ciocolată!
Autoironie. Asta ne lipseşte multora dintre noi, asta ne face vulnerabili, încrânenaţi şi uneori aş zice chiar penibili. Imediat mi-am amintit de apelativul de "cioară" pe care l-am primit toţi rapidiştii, unii dintre noi mai băşicându-ne încă. De ce să mă supăr că sunt făcut cioară, cea mai inteligentă pasăre din lume? Chiar dacă ar fi să mă limitez la culori vestimentare şi tot nu aş avea de ce să mă supăr. Din tinereţe mi s-a părut că negrul e cool. Am fost şi din când în când am rămas rocker. Deci, e ok în negru!
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu