Este cât se poate de clar că am intrat, dincolo de voinţa mea, în Zodia Fecioarei. De ieri încoace toate topicurile care mă înconjoară au cel puţin indirect legătură cu această stare de fapt: virginitatea. De data aceasta accept să nu asociez termenul de "domnişoară" cu acela de "virgină" şi sper să îmi iasă cât se poate de bine. Ideea este că folosirea constantă a acestei distincţii mi se pare că ar trebui să atragă după sine şi implementarea în limbaj a celeilalte perechi de apelative: domnişor-domn, cel puţin din motive de politically correctness. Dacă tot implică o muncă de detectiv şi o acurateţe ieşită din comun în ceea ce îi priveşte pe bărbaţi, atunci când au de-a face cu o femeie, de ce nu ar fi şi reciproca valabilă?
Astăzi a trebuit să vorbesc la telefon cu cineva despre care ştiam că este "domnişoară". La un moment dat, întrebată fiind dacă este măritată persoana în cauză a răspuns: "nu, doamne fereşte". Prin urmare mi-era clar că avem de-a face cu o domnişoară. La telefon mi-a ieşit total din cap să folosesc acest termen, aşa că m-am adresat cu doamnă. Şi de aici mi s-a tras un ocean de oprobiu. Pe de altă parte ce s-ar fi întâmplat dacă, să zicem că habar nu aveam de statutul marital al acestei femei? Ar fi trebuit mai întâi să verific, să declanşez anchete dure pentru a evita ulterior posibilele gafe? La cei peste 35 de ani ai "domnişoarei", sunt în continuare convins că nu am jignit-o, dat fiind că nu îmi amintesc să se fi dat vreo lege care să stipuleze vârsta legală până la care unei femei i te poţi adresa cu acest apelativ. În cazul feministelor convinse, să spunem că ar exista o scuză pentru acerbicia cu care acestea insistă să nu treacă la stadiul de "doamnă". Dar şi aici, e nevoie de investigaţii prealabile, pentru că altfel, eu unul consider că le jignesc pe aceste femei prin maladiva mea curiozitate. Să fie oare "domnişoarele" o subgrupă a feministelor?
E drept, mai există şi varianta cu "bună ziua, mai întâi aş dori să vă întreb dacă sunteţi doamnă sau domnişoară", dar mie unuia asta mi se pare că sună a banc prost, ba chiar a hărţuire sexuală. Apropo de sintagma asta, să fiu al naibii dacă nu e hărţuire sexuală în toată regula să intri cu bocancii în viaţa unei femei, cu curiozităţi legate de persoana care noaptea îi încălzeşte patul. Prin urmare, nu mă interesează! Îmi asum impoliteţea de a le domni pe mai departe chiar şi pe cele mai îndrituite domnişoare. Deşi duduie parcă pare puţin mai abstract...
P.S.
În conformitate cu DEX termenul de "domnişoară" ar trebui să nu aibă nici o legătură cu cel de "fecioară". Aşadar: toate virginele sunt domnişoare dar nu toate domnişoarele sunt şi virgine. Din primul moment în care mă adresez unei femei cu "domnişoară", creierul meu pervers nu încetează să se întrebe dacă am de-a face cu o frigidă, sau cu o femeie dornică să piardă ceva pe traseu. Şi chiar dacă interlocutoarea mea se simte nemaipomenit cu acest statut, eu unul rămân convins că obscenităţile din mintea mea ajung şi la dumneaei. În cazul doamnelor, creierul meu pervers hibernează cu nesimţire. Câtă vreme nu primesc detalii, nu am curiozităţi.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu