Please allow me to introduce myself I'm a man of wealth and taste...

vineri, iunie 04, 2010

Când satana dă cu morcovi...

Întreaga noastră viaţă este un sistem canonic, cu puţine, îngrozitor de puţine variabile. Dacă cineva s-ar ocupa să redacteze patternuri ar avea surpriza să constate că nimic, absolut nimic nu iese din aceste algoritmuri. Dar nu despre asta e vorba şi nu o să vă consum timpul cu teorii ale conspiraţiei. În urma celor mai importante astfel de automatisme se formează scene şi tablouri în interiorul cărora recuzitele interacţionează. Acesta este rolul serios pe care îl joacă viaţa, este drama ca să îi spun păstrând canoanele dramaturgiei. Tot ce, datorită modernităţii de care nu ne putem dezice intervine în aceste scene generează mai întâi absurd, nonconformism şi ulterior comedie senină. Iată în cele ce urmează o astfel de mostră în care horrorul clasic comută într-o parodie, numai datorită unui "gadget" prezent. Morcovul. Paranormalul este un lucru serios, cu atât mai mult cu cât reporterul relatează cu maxim de acurateţe un astfel de caz, în care o prezenţă străină şi invizibilă îşi face de cap.

"Aşa s-a întâmplat şi cu oala cu ciorbă, care a fost izbită de podea, după care tatăl băiatului s-a trezit lovit cu morcovii în cap. Sătenii sunt îngroziţi de ce se întâmplă la Precup acasă. Bătrânele fac cruce atunci când sunt nevoite să treacă prin faţa casei în care trăieşte „copilul posedat de Diavol", cum îl numesc oamenii pe Ionuţ."

Satana dă cu morcovi! Dar avem de-a face cu o relatare înspăimântătoare, prin urmare ar fi fost minunat dacă morcovii ar fi lipsit din această ecuaţie. În orice caz, articolul din Click mă face să sper la viitoarele astfel de realizări în care vom afla cum prezenţe supraomeneşti aruncă cu: ciorapi murdari, brânză de vaci, tampoane şi, de ce nu, prezervative folosite. Mai nasol va fia tunci când acest "spirit" va recurge la plasme, aruncând spre cei terorizaţi cu imaginea extraplată a lui Dan Diaconescu.

Niciun comentariu:


Pleased to meet you, hope you guess my name...