Și a venit și sfârșitul lumii, ieri, 21 mai a.c., însă datorită mereu interesantei și diferitei stratificări sociale a venit numai pentru unii dintre noi. Pentru românii microbiști. Ieri am mai murit puțin, măcar dacă ne-am fi stins de tot și am fi pus astfel capăt tristeții. Cristi Chivu și-a anunțat retragerea de la națională. Aproape fără cuvinte. Alții s-au grăbit în presă să ”analizeze” fenomenul pe toate fețele: e bine? e rău? e corect? e nedrept? este un semn de lașitate? este o dovadă de respect și onoare? Eu nu o să fac așa ceva. Am să încerc doar o definiție pentru Chivu. În toți acești ani Cristi Chivu a fost un exemplu. Un soi de geamăn bun pentru Mutu. De fiecare dată când era adusă în discuție vreo nouă ispravă a lui Mutu, inerent venea vorba de Chivu. Că e băiat bun, lipsit de aere, serios, familist convins, lovit de ghinion. Asta a fost Cristi Chivu, pentru fotbalul românesc din ultimii zece ani. Un jalon. Un soi de motiv de mers înainte. O încurajare. Ca și Cristi Chivu, tot suporterul român aștepta ca la un moment dat să mai apară încă 10 și alături de el să ne califice. La vreo cupă intergalactică, dacă e să fim drepți. Iar astăzi Cristi Chivu s-a retras. Chivu, băiatul ăla de nota zece care nu are nimic în comun cu Mutu, dincolo de aceeași culoare de tricou s-a retras... La câteva zile de meciul cu Bosnia naționala de fotbal a României arată ca un mutant, ca un zombi. Din clipă în clipă ne așteptăm să îi mai cadă câte ceva și din rana nou formată, pe lângă umoare să se dezvolte tot felul de corpuri noi, străine și halucinant demonice. La ce bun meciul din iunie? Poate cel mult pentru a arăta că România mai are echipă națională de fotbal, în ciuda zvonurilor că în ultima vreme echipa reprezentativă ar acționa în ilegalitate.
Și așa, ieri, 21 mai 2011 a venit Sfârșitul Lumii...
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu