Campionatul European 2008 a început, previzibil aş zice, fără suprize majore iar mâine urmează debutul României. Dacă ar fi să ţin cont de faptul că cine trebuia să câştige până acum a câştigat ar trebui să dau câştig de cauză Franţei şi să îmi doresc ca măcar să nu mâncăm o bătaie ruşinoasă. Ceea ce reflectă presa din ţară în ceea ce priveşte echipa României este o imagine constant calmă, de film mut. Mut, pentru că jucătorii noştri nu vorbesc. Răzbat aceleaşi mesaje: avem o şansă, meciul nu e jucat, ne vom da viaţa pe teren. Adevărul e că nici nu văd ce ar putea spune, fără a risca să fie puşi la colţ de ziariştii veşnic în căutare de senzaţii tari, pentru că limbajul şi comunicarea în fotbal diferă net faţă de box. Mutu e trist că i-a murit bunica, Chivu se pregăteşte de nuntă, Piţurcă e mut ca o lebădă, pregătindu-şi pe ultima sută de metri elevii cu secvenţe filmate. Lipseşte însă imaginea de ansamblu, echipa, monolitul, tăvălugul de la care se aşteaptă surpriza. Apar psihologi necunoscuţi care îşi dau cu presupul: cică echipa noastră nu va putea restabili echilibrul, odată ce ar primi gol. Cică, mai departe, România nu are decât două alternative, să dispară în mediocritate sau să strălucească. Truisme, prostii speculative. Nu transpiră decât expectativa. Poate că e bine aşa, poate că...
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu