Îmbătrânim şi dacă îmi pare rău de ceva, îmi pare rău că voi deveni gregar, ticăit şi probabil fanatic religios. Mă voi trezi dintr-o dată că va trebui să cred în ceva, pentru a mă asigura că trăind, oricum, nu mai contează cum, voi asista pe viu la sfârşitul lumii. Whatever...
Povestea stă în felul următor: întind mâna să mă apuc de bara de sus a autobuzului şi ating în moalele capului o bătrânică . După ce îmi cer scuze, o mângţi pe cap şi mă pocăiesc, porneşte doamna în cauză un cor de văitături de circa 5 minute, de parcă, scuzaţi impoliteţea, i-aş fi înstrăinat virginitatea, sau din contră, un cor de văicăreli tocmai pentru că nu i-am înstrăinat virginitatea. La coborâre se întoarce spre mine, îmi întinde o broşură şi îmi spune: "asta e pentru dumneavoastră, mulţumesc pentru că m-aţi bătut"(în traducere deosebit de exactă - nu lovit: BĂTUT!!!), după care zâmbeşte viclean, spre ceilalţi călători. M-a lovit, teribil m-a atins în sentimentul religios. Era o broşură de popularizare a luptei lui Iisus împotriva răului înconjurător. Mi-a devenit atunci evident că bătrânica în cauză nu este singură, are de partea ei armata de misionari Buddy of Christ (Gizăs pentru rudele mai îndepărtate).
În astfel de situaţii, dacă eşti mistic ai toate şansele să te dezici, iar dacă eşti ateu, ai toate şansele să nu devii niciodată religios. În cazul meu, am reţinut că atunci când voi îmbătrâni, dacă o voi face, am toate şansele să fiu exploatat dacă nu de stat, atunci sigur de vreo biserică.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu