Please allow me to introduce myself I'm a man of wealth and taste...
Se afișează postările cu eticheta De Crăciun sunt la fel. Afișați toate postările
Se afișează postările cu eticheta De Crăciun sunt la fel. Afișați toate postările

miercuri, decembrie 28, 2011

Bradul nostru leat 2011

Dragilor în primul rând vreau să vă urez Sărbători Fericite și un an nou minunat. Ca în fiecare an vă prezint bradul nostru, care, deși nu e înalt, cum îmi doresc de fapt, este impecabil de simetric, nu ca cel de anul trecut, cel mai des de până acum dar totalmente diform.
Și anul acesta am avut ceva peripeții cu bradul. În comparație cu anii trecuți când în ajun de Crăciun dădeam iama în Kika să luăm globuri cât mai personalizate, anul acesta am hotărât că avem destule și nu mai are rost să investim în așa ceva. La fel am făcut și cu ghirlandele de becuri. Prin urmare, odată bradul înfipt în picior am început să ne agităm cu adusul cutiilor cu globuri. Surpriză mare, enorma cutie de pantofi care găzduia globurile cu adevărat de sticlă, și beteala, și aripile de îngerași și ciupercuțele dispăruse cu desăvârșire. Dispărută este ea până în ziua de azi. Credem că în graba mare cu mutatul, pe lângă alte lucruri pe care le-am considerat inutile și le-am ”donat” proprietăresei rapace se număra și aceasta cutie pe care chiar nu am dorit să o dăruim. La fel am făcut și cu câteva seturi de beculețe. Din ce aveam am împodobit bradul cu 5 seturi dintre care unul e perfect dar nu flicăie, altul e perfect și flicăie dar cam cum dădeau lumină lanternele acelea de buzunar din anii 80 cu agățătoare de pix, al treilea de la un moment dat este întrerupt, al patrulea și al cincilea sunt perdele și ard verde albastru, respectiv roșu portocaliu. Împreună fac o perdea perfectă. Așa se explică de ce bradul nostru de la brâu în jos este stins. De asemenea aici mai contribuie și lipsa de globuri, aceasta gândită îndelung, din dorința de a ne ține piciul cât mai departe de brad.
Anul ăsta în schimb nu lipsesc din brad saloanele (bomboanele de salon), cele pe care în copilărie după ce le mâncam le împachetam la loc spre disperarea părinților noștri în căutarea dulciurilor și artificiile.
Ca și în anii anteriori, este cel mai frumos brad pe care l-am avut vreodată.
La mulți ani, dragilor, un Crăciun luminos și un An nou plin de voie bună.

joi, decembrie 22, 2011

Canaf, apostolul altruist al blues-ului - acum şi în format clubbing

Muzica bună este o religie. Dacă te pierzi în ea, dacă îţi laşi minţile la intrare iar atunci când ieşi la lumină realizezi că în lipsa ta lumea s-a schimbat atunci pe bună dreptate devii un apostol al ei. Aflu că Iulian Canaf s-a declarat un "apostol al blues-ului". Până la urmă, să îţi declari apartenenţa la ceva este un risc major pentru cealaltă parte, pe care din acel moment o înlături. Să fii apostol al blues-ului înseamnă prin ricoşeu că îţi vei dedica toată viaţa ta blues-ului. Nu vei fi niciodată foarte bogat, poate că nici măcar nu vei fi bogat vreodată, însă îţi vei sluji cum trebuie religia. Nici nu am prea auzit de foarte mulţi blues-mani bogaţi, cel puţin pre-mortem. Să te înrolezi în armata de îngeri a blues-ului înseamnă să renunţi, ca în orice trecere la angelism la dimensiunea ta mundană, profană. Este până la urmă un manifest pe care îl lansezi o dată pentru tine şi liniştea ta interioară iar ulterior pentru ceilalţi care ar îndrăzni să te atragă în celelalte tabere.


Iertaţi-mi confuzia, dar am aflat recent că Iulian Canaf tocmai a înregistrat un featuring pentru Ruby, mai precis 48 de secunde în care cântă, uşor funky "rock da beat/ rock da night". Ruby, pentru cei care nu ştiu, am aflat şi eu astăzi, este o "cica latina" de Dobrogea, de douăzeci şi ceva anişori, care cântă muzică de categoria bumţa-bumţa. De fapt mi-e neclar cât anume cântă Ruby, care este dezideratul muzical al acesteia, dar mi-e foarte clar că intenţia ei principală este să "bring the sexy back". Sexy, sexy şi trei frecţii. E posibil ca scopul ei în viaţă este să o depăşească prin faimă pe Inna şi la asta lucrează intens. După ce am ascultat sample-ul de studio cu Canaf m-am întrebat dacă e bine sau rău ca după prestaţia de excepţie din concurs să aleagă featuringurile timpurii, ca să nu mai zic de faptul că s-a cam dezapostolit. Nu sunt încă foarte sigur, însă un lucru e clar: se simte că Iulian Canaf nu are manager. Dacă ar fi avut altfel ar fi stat treaba, probabil că acesta ar fi aflat mai întâi de la solist care îi sunt priorităţile în viaţă. Vrea să se îmbogăţească într-un an-doi şi să dea pe dinafară de bani, dar renunţând la blues-ul pur, sau vrea să trăiască momentan binişor şi în timp să poată face ceea ce îşi doreşte cel mai mult în viaţă, la adăpost financiar? Pe urmă ar fi urmat planul pe următorii 5 ani. Aşa însă, Canaf îşi poate alege singur viitorul. Ceea ce a şi început să facă. A ales un featuring pentru cluburi.


Giastin Bivăr featuring Muddy Waters. Tila Techila featuring Nina Simone. Mailii Sairăs featuring Billie Holliday şi nu în ultimul rând Selena Găomez featuring B.B. King şi Howlin' Wolf laolaltă. Totul este doar un exerciţiu de imaginaţie, nimic mai mult. Oricum, lumea nu va fi nici mai bună, nici mai rea, va rămâne la fel... Destul de veche şi de previzibilă...În orice caz, pe 26 decembrie, seara, Canaf va cânta în Queens, în Iaşi. Dacă vine şi Ruby la concert poate se lasă şi cu jam session...

miercuri, decembrie 21, 2011

Presa românească liber(tină) faţă cu Revoluţia

Astăzi 22 decembrie se împlinesc 22 de ani de la declanşarea revoluţiei. 22 cu 22, oare nu e vreun semn, ceva preapocalipsă? Evident, diseara la orele 22.22 se va produce marea catastrofă. O să am grijă să fac ceva simplu la această oră pentru a nu fi prins în offside, eventual cu pantalonii în vine. O să stau probabil în fund pe canapea sau o să-mi curăţ un pomelor, fruct exotic alintat de mine deseori cu apelativul de Pamelo. Pentru că nu ştiu însă ce îmi rezervă ziua de mâine scriu de astăzi postul despre Revoluţie, de fapt am să spun verde în faţă ce mă doare şi ce nu, lucru mult mai greu, din moment ce ne-am învăţat ca ceea ce nu ne doare să nu prea prezinte importanţă.




Se spune că tinerii români care şi-au dat viaţa în decembrie 89 ar fi făcut-o de pomană. Nu sunt de acord cu aşa ceva şi mi se pare jignitor să mai trâmbiţăm astăzi prostia asta. În schimb sunt de acord că anumiţi oameni ar trebui să treacă zilnic pe la mormintele lor şi să le mulţumească pentru că prin gestul lor i-au scos din anonimat şi le-au oferit o şansă la care nici nu puteau visa.




Teroriştii de pildă au avut atunci în decembrie şansa să iasă în faţă. Unde până atunci stăteau tacticoşi cu picioarele pe calorifer şi îşi curăţau un măr (iar eu astăzi curăţ la pamelo), dintr-o dată s-au văzut nevoiţi să uite letargia. uită letargia (uită nostalgia) nu mai lăcrima (nu mai lăcrima), cântă întotdeauna (cântă întotdeauna) primăvara ta (primăvara ta). În paranteză găsiţi refrenul Corinei Chiriac, rostul acestuia fiind să evidenţieze mai multele voci din incintă, că doar şi teroriştii au fost mai mulţi... Tot ei, teroriştii, au scris în acele zile marea carte a terorismului. Speriaţi de hotărârea tinerilor români aceştia au hotărât că "decât să ne terorizeze ei pe noi mai bine să îi terorizăm noi pe ei". Ştiţi cum stătea treaba de fapt cu teroriştii ăştia? Rolul acestei clase este unul de stand-by. Ei există, dar în mare parte nu fac nimic. Ca mucii. Trebuiau să iasă în stradă tinerii ca să îi sufle pe ăştia odată şi definitiv.


Cealaltă categorie care ar trebui să ridice câte un monument în faţa fiecărei instituţii în care lucrează este o anumită parte a presei, foarte libertină. Această categorie este compusă din: redactori de ţâţe, mici şi mari (contrar Simonei Tache care crede greşit că nu există decât redactori de ţâţe mari), redactori de chiloţi (forme, culori şi motive), redactori de fără chiloţi (aici trebuie incluşi şi câţiva esteţi pubieni), redactori de violuri, redactori de cadavre şi vomă (ăştia de regulă se transferă dintr-o parte în alta), redactori de graşi şi de slabi. Oamenii ăştia, nu mă voi mai repeta, nu aveau ce căuta în presa românească înainte de 89. Primul astfel de vizionar a apărut în zilele acelea friguroase de decembrie, când, uitându-se la televizor a înţeles că publicul îl vrea atât pe Florin Piersic cu fular alb şi steguleţ cât şi pe Victor Rebengiuc cu sulurile de hârtie H. Că de fapt vrem artişti.


Tot atunci a apărut şi categoria de redactori "demitificatori". De fapt ei au apărut prin ianuarie, când au început să ne explice cum că anumiţi tipi prezenţi la tv în decembrie nu au ce căuta mai întâi pe sticlă. Pe urmă şi-au extins teritoriul, ajungând şi în vieţile lor personale. Şi i-au rezolvat.


Tinerii noştri au murit în decembrie ca să fim liberi, nu libertini. Ca să ne cunoaştem valorile, care, sub comunism erau închise în celule de azbest şi exploatate. Astăzi am ajuns să nu le mai cunoaştem. Aproape că nu îmi vine să cred că România este o ţară în care nimeni nu mai reprezintă un simbol pentru casta sa. În afara de jurnalişti nu mai există nici o altă breaslă care respectă întru totul deontologia. Astăzi eşti erou, mâine demitificatorul îţi scoate cadavrele din dulap. Toţi medicii din România sunt pătaţi de veleitarism, toţi artiştii noştri au dereglări sexuale, toţi fotbaliştii noştri sunt nişte drogaţi sau cel puţin agramaţi, toţi popii ortodocşi sunt fie homosexuali, fie pedofili, fie foşti fotbalişti. Lucrul ăsta te face, ca român, să îţi pierzi încrederea în semenii tăi iar România tinde să devină o utopie luxuriantă, în care surprizele te aşteaptă la tot pasul.


Fiul meu creşte în străinătate, însă îl aducem cât putem de des în România. Pentru că aici este locul în care se poate petrece orice. Este locul unde îţi cunoşti vecinii şi unde, prin urmare poţi fi oricând escrocat sau furat pe faţă de aceştia, unde nu îţi trebuie programare ca să îţi vizitezi părinţii, eventual la masă, unde arbitrii de fotbal inventează penaltiuri şi nu păţesc nimic, unde dacă ai o sârmă rezolvi aproape orice defecţiune, unde poţi face oricând glumiţe rasiste sau homofobe şi iar nu ţi se întâmplă nimic. Îl vom aduce pe fiul nostru în România, ca să înţeleagă libertinajul pe care ne-au dăruit-o tinerii aceia, în decembrie, pregătit să îi explic fiecare diferenţă vizibilă de comportament pe care o va sesiza aici. Îl voi aduce în România ca în safari, ca în croazieră, ca într-o excursie pe Marte, pentruca scăzând din libertinaj rigoarea şi rigiditatea occidentului să înţeleagă mai bine ce este aceea libertate. Linia din mijloc. Linia IMAGINOT.


Nu ştiu dacă pentru asta au luptat tinerii care au plătit cu viaţa în 89, dar cam aşa arată România astăzi. Plină de jurnalişti de nişă, care îşi recunosc ca profesiune de credinţă "murdărirea". Scormoneala. Rânirea. Desfundarea. Vidanjarea. Spoiala....


Pe de altă parte, nici nu pot decreta acum că morţii noştri din decembrie ar fi urât manelele şi şi-ar fi dorit o Românie cazonă şi rigidă, lipsită de farmecul neprevăzutului...


Dumnezeu să îi odihnească măcar pe ei, că presa noastră de scandal stă trează!!!

Top 6 laic - Ia colinda neamule, de la alte neamuri, ler...

Dragilor, cum vin sărbătorile şi cum, se pare, că luăm o mică pauză de la muncă m-am gândit să vă ofer topul celor câteva "colinde" profane, care an de an mă ajută să simt Crăciunul altfel.

Să începem, ler.

1. Jona Lewie - Stop the cavalry




De fapt cred că e vorba despre "stop the calvary"... E colind doar prin toba de little drummer boy şi eventual prin sentimentul ce rezultă din spleenul înstrăinării. Am zis-o pe asta. În orice caz, Astăzi am băgat în air-play Jona Lewie...



2. The Pogues şi Kirstie McCall - Fairytale of New York





Ideea principală, chiar dacă exprimată în cheie sordidă este că nimeni nu are voie să fie singur. Sunt de acord cu asta. Probabil că din acest motiv, în preajma sărbătorilor Hruşcă se întoarce în ţară. Ca să îi ţină de urât lui Fuego, ler.

3. Band Aid - Do They Know It's Christmas?




Fiindcă de fiecare dată când o ascult vibrez la textuleţul lui Bono care zice: "well tonight thank God it's them instead of you", fiindcă, n-aşa?, de Crăciun suntem cu toţii mai buni.

4. Chris Rea - Driving Home for Christmas




Pentru că o consider varianta "estivală" a unui alt şlagăr drag mie şi românesc, pe deasupra. "Plec la mare", al marelui, uriaşului blând Ilie Micolov. Ideea e aceeaşi: un tip stă la volan şi aberează.

5. Queen - Thank God It's Christmas





Pentru că e Queen...

6. Tom Waits - Christmas Card from a Hooker in Minneapolis


Pentru că avem aici un cântecel râsu-plânsu, cel mai româno-american colind, în spirit. Cineva spunea astăzi că sunt foarte triste, foarte triste colindele românești. Cele de peste ocean dimpotrivă. Iată așadar un cântecel vesel-trist. Dacă îl ascultați cu atenție auziți printre rânduri chiar și lerul...

Sărbători fericite, dragilor!

marți, decembrie 20, 2011

Mi-am luat în sfârşit pastile şi tu strigi de fericire...

Vin aşadar sărbătorile şi ne gândim cu toţii că dacă până acum am putut să tragem mâţa de coardă, deja timpul devine inamicul nostru. Trebuie cât mai repede să luăm cadoul, ceea ce nu este deloc uşor. Măsuri, culori, memorie. Să ne amintim ce anume zicea că îi place, ca să nu o dăm în bară. Cadoul perfect pentru doamne sună a "sunt un bou", dar nu vă lasaţi derutaţi de aparenţe, pentru că până la urmă chestia asta cu animalele este mai mult decât relativă. Şi este mai mult decât o declaraţie de smerenie către femeia iubită. Până la urmă, ce dacă sunt un bou, dacă sunt unul fericit. Se rezolvă prin intermediul acestui neaşteptat dar următoarele lucruri: Îţi faci iubita să strige noaptea de fericire. Nu ştiu dacă e tocmai bine, pentru că asta ar însemna că nu prea vei dormi noaptea, dacă ea începe să urle ca disperata. Vin vecinii şi transformă totul într-un calvar. Ce le poţi spune? După care o ia pe panta religioasă şi începe să îl strige pe Dumnezeu. Asta deja e mai mult decât limita absolută a toleranţei şi miroase a horror cu paranoia hardcore. Casa ta se transformă dintr-o dată într-o adevărată casă de rugăciune. Adio somn, adio linişte de sărbători! În curând te vor invada toţi enoriaşii care vor striga în cor Dumnezeule! Îţi vine greu să crezi, dar meritul de a-ţi fi transformat iubita dintr-o intro- într-o extrovertită este numai şi numai al tău.


Şi tu, tu cu ce te alegi din treaba asta? Iată, deşi eşti nedormit devii totuşi viril. Nu dormi dar nici nu mai oboseşti. Începi să miroşi a sfinţenie, punând casa ta în slujba domnului. Cu alte cuvinte, ai devenit un bărbat perfect. Probabil pentru că i-ai făcut loc domnului în casa ta. Nopţi de iarnă, plină de dragoste şi pasiune... Adevărul e că dacă iarna asta nu o să fie plină de zăpadă, măcar de dragoste şi pasiune să dea pe dinafară...

Cumpara satibo, un produs natural 100%, un cadou care o sa o faca pe iubita ta sa strige noaptea de fericire!!!

Nu ai vrea sa iti auzi iubita strigand Dumnezeule, nu ai vrea sa ai nopti pline de pasiune si dragoste?

Nu vrei sa fii un barbat viril, sa nu obosesti?

Nu vrei sa-ti vezi iubita fericita?

SATIBO este un stimulent natural, sanatos, bazat pe plante. Iti ofera sansa sa devii un barbat perfect.

Nopti de iarna, plina de dragoste si pasiune!!!!



luni, decembrie 19, 2011

Primul bootleg Iulian Canaf - Vocea României 2011

Liviu Tătăruș este omul zilei. Habar n-am cine e el, important pentru mine este că îl susține și el tot pe Canaf , Vocea României. Cred că lumea ar fi puțin mai altfel, sau cel puțin o parte dintre apropiații noștri ar fi diferiți dacă ar afla la un moment dat că au făcut un bine unui străin fără prea mult efort sau din dorința de a fi remarcați. E vorba despre cei care cedează locul în autobuz fără să se uite în ochii femeii în picioare sau a celor care, deși ar fi dreptul lor să gonească frânează și așteaptă ca pietonii să le taie calea, fără să aștepte o secundă să li se mulțumească în retur. Liviu Tătăruș este cel care mi-a oferit mai devreme cadoul lui Moș Crăciun, punând la bătaie un fișier rar cu toate piesele interpretate de Iulian Canaf, Vocea României, la concursul care îi poartă numele. Finalul anului m-a prins ascultând în mașină cam câte o lună de Them Crooked Vultures și de Band of Skulls, cd-uri ce ar fi urmat să se eternizeze acolo, dacă nu apărea salvarea. Mâine aștept cu optimism drumul cu mașina, numai la ideea că voi da la maxim ”primul bootleg” Canaf și porni la drum. Accentuez pe noțiunea de bootleg, pentru că de regulă acesta se referă la materialele neoficiale, înregistrate în condiții dintre cele mai suspecte și care, pentru colecționari valorează peste ani valută forte. Din bootleguri nu se îmbogățește niciodată vedeta, ci cel care e în stare de orice nelegiuire pentru a pune mâna pe înregistrări cu favoritul care, la ora aceea este doar puțin mai cunoscut decât un ilustru anonim.
Primul bootleg Iulian Canaf conține: ”Blue Moon”, ”Knockin'on Heaven's Door”, ”Guess Who”, ”I Got a Woman”, ”Merry Christmas, Baby”, ”Rock Me Baby”, ”Shake It Babe”, ”Sunny”, ”What a Wonderful World” și, de la mine citire ”Sunt vagabondul vieții mele”.
P.S.
Aflu că pe 26 decembrie Iulian Canaf va concerta în Iași. Ce cadou în cea de-a doua zi de Crăciun! Din păcate nu o să fiu acolo, dar sunt convins că un alt împătimit Canaf va produce cel de-al doilea bootleg. Asta până ce va scoate primul CD-uri oficial. Pe care deja îl aștept.

joi, decembrie 15, 2011

Caganeri din toată lumea, produceţi pentru prosperitate în 2012!

Mai ştiţi sper înclinaţia mea spre gadgeturi şi mai ales spre figurine şi machetuţe. Nu mai ştiu dacă v-am povestit că am o colecţie de astfel de chestii din plumb, pictate manual, cu personajele de la Marvel. Astăzi frunzărind eu netul după cadouri de Crăciun, am avut revelaţia de a constata că propria mea colecţie s-ar putea îmbogăţi - prin urmare mi-aş putea face mie însumi un cadou de Crăciun. Personajul principal al discuţiei este un caganer, cum îi spun spaniolii. Provine din zona Cataluniei şi este, pe româneşte, nici mai mult, nici mai puţin decât, pe româneşte un căcănar. Prezenţa acestuia a fost demult observată în reprezentarea naşterii domnului, respectiv în machetuţele înfăţişând acest moment. Undeva, de regulă în stânga scenei naşterii, spre fundal apare un individ care stă, cu pantalonii în vine, pe un munte de căcat proaspăt. Acesta este caganerul. Un căcănar în sens propriu.




Despre rolul căcănarului în societate:


Dincolo de alte roluri absconse care i se atribuie, căcănarul îngraşă pământul. Prin pofta sa nesăbuită de a se scăpa prin tot locul, căcănarul are o menire bine definită, aceea de fertilizator. Dacă toamna e săracă, de vină este Caganerul care a lipsit în decembriele anterior din staul, din imediata apropiere a ieslei. Acceptat de biserica catolică în decorul "natal", Caganerul a căştigat respectul universal prin rolul său fundamental în agricultură. Bogat, sărac sau Fuego, la căcare eşti la fel: cu fundul gol. Suntem egali în faţa domnului şi în budă. Nu voi face însă nicio referire la mirosurile pe care trebuie să le suporte noul născut, în ieslea sa, pentru că, până la urmă unde suportăm un miros de ce nu am suporta şi mai multe. Plus că încep să înţeleg de ce Caganerul primordial s-a ascuns în staul. Pentru că acesta era singurul loc în care mirosul său reprezentativ în acel moment nu bătea la nas. De oriunde altundeva acesta ar fi trebuit repudiat. Din staul nu.




În timp, catalanii au ajuns să exploateze această depictare a fertilităţii, aducând-o la zi. Avem Caganeri fel de fel: Mick Jagger, Obama, Shakira şi Pique, Dalai Lama, Papa (indiferent de numele său) şi chiar şi bresle: schiori, cărturari, dansatori. Evident că figurina preferată rămâne Mick Jagger. Dacă tot e să introduc în staul un individ din alt film, măcar să fie idolul meu în ale muzicii. Sunt convins că dacă am produce şi noi caganeri personalizaţi, aceştia ar avea un mare succes la vânzare. Credeţi că nu s-ar bate toţi fanii lui Fuego ca să aibă în colecţie un Fuego-căcănar? Mai ales că artistul tocmai se laudă cu proaspătul său album de colinde. Nimic mai practic şi economicos. Fuego artistul total! Fuego, artistul sincron: se cacă şi colindă în acelaşi timp!

miercuri, decembrie 14, 2011

In absentia - Mălina Olinescu

Cazul Mălinei Olinescu tinde să devină mult mai profund decât mă aşteptam ieri, când, e drept, am cam luat în zeflemea situaţia. Din ce în ce mai multe detalii despre această fată, că fără să vrem vom ajunge să o hulim pentru lucruri care se petrec acum, categoric fără voia ei. Glumim noi că acum în sfârşit are celebritatea pe care şi-a dorit-o o viaţă întreagă, dar în realitate nu acesta este scenariul postmortem imaginat de biata decedată. Factual, singurul şi ultimul lucru pentru care poate fi acuzată Mălina Olinescu este acela de a se fi sinucis. De aici încolo nimic nu îi mai aparţine. Circul actual este rodul unor descreieraţi, al unor însetaţi de senzaţionali şi nu în ultimul rând al unor insensibili. Plictiseală mare în Românica! Faceţi băieţi ceva, orice, numai faceţi! Ca să aibă ce să mănâncă şi gura mea.




Asta îmi aminteşte de o peripeţie de acum mulţi ani, când, după o pauză mai lungă de socializare am fost invitat la o petrecere alături de foştii vecini, cu care nu mă mai văzusem de vreo zece anişori. Evident, i-am refuzat. Câteva zile mai târziu mi se povesteşte cum au decurs ostilităţile. Plictiseală mare, cum mă şi aşteptam când am refuzat. De atâta inactivitate, au început băieţii să se dea pe net şi să caute texte unde figura numele meu. Au descoperit nu foarte greu un portal de literatură şi au început să citească. Evident că nu au priceput nimic, şi nu alcoolul ar trebui făcut responsabil pentru asta. Şi-au petrecut astfel toată seara citind textele mele şi comentându-le, fireşte, la nivelul lor de comprehensiune. In absentia. Dacă aş fi fost prezent ne-am fi plictisit împreună. Probabil că am fi ajuns să comentăm activitatea unui prieten imaginar, poate că am fi ajuns să vorbim despre revelaţii ortodoxe. Prin absenţa mea le-am făcut mai frumoasă seara.




La fel şi Mălina Olinescu. Prin absenţa sa nişte nehaliţi au prilejul să îşi pună stomacul la cale. Şi vor mânca, şi vor mânca şi vor mânca şi vor tot mânca. Până când, ca într-o nuvelă de Móricz Zsigmond se vor duce la primul copac şi vor începe să îşi verse maţele. Şi gata. Kaput. Mai devreme sau mai târziu ne prăpădim cu toţii...

miercuri, noiembrie 23, 2011

Canisă sau adăpost, tot un drac dacă eşti prost!

Aseară încă o mostră de civism românesc cu protestatarii împotriva legii eutanasierii, din parlament. Mă aşteptam la mai multă jale românească şi patetism mioritic, la doine spontane bobiţăăăăăă, bobiţăăăăă ce ţi-au făcut mamă oamenii răi, nuţica lu mămica, ce ne facem mamăăăă, nu mai prinzi crăciunu tarzaneee, ochişorii tăi sau ce dor o să ne fie de tine puşaaaaaaaaaaaa. Cu un temperament uşor spartan am văzut amazoane vulcanice şi seniori placizi care aveau ceva de zis şi civismul acesta m-a dat pe spate.


Şi a venit momentul religios românesc, când mai ales un străin ar fi înţeles foarte bine relaţia complexă prin care românul se raportează la divinitate. O tăntică, în sughiţuri şi cu lacrimi de croco striga: "ce criminali, cum e posibil să îi omoare, că e postul Crăciunului, nenorociţii dracului!" Dincolo de râsul meu spontan, lipsit de zăgazuri, chestia asta mi-a dat de gândit. E concurenţă domne şi în sferele înalte, poate că o concurenţă mai dură decât am crede mulţi dintre noi. Adică domnul îţi pune un sechestru pe comportament, tu dacă îl încalci poţi să o faci, dar deja eşti legitimat în tabăra adversă. Ceea ce pentru noi, românii nu pare a fi un pericol, pentru că până la urmă dracu sau dumnezeu, tot superiori ne sunt. Prin urmare, imprecaţia cu pricina încetează să mai fie nocivă sau să mai emane vreun conţinut apotropaic. Pur şi simplu ni se comunică că nu jucăm pentru F.C. Raiu, ci pentru F.C. Infernul S.R.L. Fireşte că în profunzime nu e bine, dar asta până la o analiză mai atentă. Iei foaia de joc şi citeşti. Messi, Ronaldinho, Beckham, Alexa, Bozo, Cantona, Gascoigne, Mutu. La F.C. Infernu... Gata, joc cu ăştia, măcar că îl talonez pe Bănel care o vâră în aţele propriei porţi. Şi până la urmă Crăciunul vine pentru toţi. Chiar dacă simbolic pe alocuri.

joi, decembrie 30, 2010

Urări la trecerea dintre ani

Dragelor, dragilor, iată că inevitabilul s-a produs. Am mai petrecut împreună un an și am ajuns la momentul bilanțurilor. În primul rând a fost un an uriaș pentru noi, familia Sensual, pentru că ne-am înmulțit și am intrat într-o nouă dimensiune a evoluției noastre, ca indivizi dar și ca familie. A mai fost un an minunat pentru familiile noastre care s-au strâns laolaltă pentru a ne susține cu tot ce au ele mai bun. Ni s-au umplut casele, ni s-au umplut inimile. Pot spune cu mâna pe inimă că de-abia de-acum încolo ceea ce am construit se va vedea, ani întregi lucrând numai la fundație, fără de care, însă, nu am fi putut merge mai departe.

În rest, toate au rămas relativ neschimbate. Rapidul nu strălucește, unii oameni nu merită interes și mai ales cei care se bucură de atenția presei trebuie tratați ca atare. Alții au continuat să lupte, cu convingerea că vor reuși de capul lor. În parte au izbândit, iar cei care încă nu au văzut luminița cu siguranță o vor vedea. Cinematografia românească stă mai departe bine și în ultimile luni a explodat, în sfârșit și muzica românească bună, căreia îi prevăd momente de vârf în următorii 2-3 ani. Cam atât...


Și acum urările:

Să reușiți în 2011 ceea ce în 2010 nu ați dus la bun sfârșit!

Dacă începeți să vă plictisiți de rutina zilnică, dacă zăboviți mult în fața raionului cu jucării nu pregetați să faceți copii. Cu siguranță acesta este momentul prielnic să vă exersați responsabilitatea iar dacă credeți că ați început să bateți la ochi, în 2-3 ani un copil va reprezenta cel mai plauzibil alibi pentru copilăria voastră târzie. Nu uitați însă că acest copil nu crește singur și că mai devreme sau mai târziu el va deveni oglinda voastră!

Dacă vă prisosește dați mai departe! Toate aceste daruri vi se vor întoarce, credeți-mă!

Bucurați-vă, trăiți momentul și respectați-i pe cei din jurul vostru, oameni sau animale. Merită. Singuri nimic nu ar avea nici un rost iar împreună surprizele ne vor aștepta la tot pasul. Mai bune, sau mai rele, dar surprize care ne fac viața plină și neașteptată. Mai sunt câteva ore și mai îmbătrânim cu încă un an. Suntem mai bogați în experiență și mai săraci în ucenicii. Să ciocnim cu dragoste un pahar de șampanie, după care să privim partea plină. Mai avem cât să mai ciocnim încă o dată, de data asta cu vecinii!

Familia Sensual vă dorește LA MULȚI ANI PE 2011!

luni, decembrie 27, 2010

Urări de Crăciun marca Vasile Sensual

Dragelor, dragilor vă doresc cu ocazia Sărbătorilor de Crăciun tot ceea ce vă doriţi voi. Puneţi-vă un reminder cu privire la paginile pe care le-aţi accesat în 2010 (evident pagina de faţă), pentru ca la anul, atunci când veţi fi deja realizaţi să îmi daţi girul cuvenit. A trecut deja un an de când vă urez să vi se împlinească dorinţele şi până acum am primit de la cititori numai feed-back-uri pozitive. unii şi-au dorit şosete noi, le-au primit, alţii să îşi păstreze locul de muncă, iar s-a împlinit. Au fost şi unii care şia-u dorit o maşină puţin mai bună decât cea veche şi cele zece rable la un loc. Şi acestor visul li s-a împlinit. O să vedeţi că vă va ieşi şi vouă! Singura condiţie este să aveţi vise de bun simţ. Pentru mai mult de atât, mai daţi-mi puţin timp, nu ştiu dacă v-am spus, dacă nu vă spun acum, încă nu am fost upgradat. Poate la anul vom încerca să sfidăm puţin bunul simţ dar deocamdată să ne mulţumim cu ce avem.

Bucuraţi-vă alături de cei dragi, mâncaţi bine, beţi bine dar nu conduceţi imediat după şi relaxaţi-vă cât puteţi de mult. Poate dacă va ninge mai mult o să fiţi obligaţi să vă reîncărcaţi bateriile într-un ritm mult mai susţinut, fiind încartiruiţi în propriile locuinţe, un fel de arest la domiciliu.

Sărbători fericite, multă dragoste, sănătate şi înţelegere!

marți, decembrie 21, 2010

Libertatea ne pregătește de sărbători cu pozițiile sexuale care l-au incitat pe autorul articolului

Am luat hotărârea că nu voi mai scrie, cel puțin până trec sărbătorile despre porcăriile de care mă lovesc în presa de scandal. De fapt nu am luat eu chiar hotărârea asta, mi-a fost oarecum impuse de BebeBebe și de Akritura cu ale ei bomboane de pe colivă, care consideră că lupta mea cu morile de vânt nu ar avea nici un sens. Ei bine, la titlul care m-a lovit astăzi în Libertatea nu pot rezista. Ziceți și voi, cum ați reacționa la o temă de genul: Poziții sexuale incitante pentru Sărbători? Din start pare incitant. Deja mintea mea perversă a luat-o pe tarla. Poziția porcului, pe un pat asezonat cu slănină untură și miroase de cârnați. Poziția bradului, care oferă senzații tari la fiecare mișcare puțin mai brutală care ar putea sparge globurile, rupe vârful și chiar leza ghirlandele de beculețe. Poziția lui Moș Crăciun cu condiția ca darurile să fie scoase din locurile cele mai neașteptate cu putință. Fac apel la toți cei care au văzut ”Macete”, filmul lui Roberto Rodriguez și care își vor aminti acum secvența cu ”ostatica” care, la trupul gol, își scoate totuși mobilul de unde nu te aștepți. Mintea omenească poate genera neașteptat de multe poziții, având la bază atât patologicul cât și memoria vizuală. Omul este ingenios.

Din nefericire, autorii anonimi ai articolului din Libertatea m-au dezamăgit. Nu numai că nu au venit cu ceva nou, dar nici măcar nu au reușit să cosmetizeze cum trebuie clasicul. ”De Crăciun şi Revelion surprinde-ţi iubitul cu poziţii sexuale inedite, atunci când te cuibăreşti în pat cu el” se scrie în articol. Adică te cuibărești lângă iubit, care deja este o poziție și din această postură mai vii cu una nouă... Cred că se face incorect referire la contorsioniste, trezind în foarte multe doamne profunde sentimente de frustrare. Mergem mai departe și citim: ”O poziţie extrem de romantică şi senzuală, care poate fi pusă în practică chiar sub pomul de Crăciun, este aceasta: tu şi iubitul tău staţi pe o parte, unul cu faţa la celălalt. Mai apoi tu îţi ridici piciorul de deasupra şi îl laşi pe iubitul tău să vină cu ambele picioare între picioarele tale, astfel încât să-şi plaseze partea superioară a picioarelor sub posteriorul tău. Poziţia vă permite să vă îmbrăţişaţi cu pasiune, timp în care el îţi sărută gâtul şi sânii.” Mă rog, aparent nu prezintă incomodități majore. Poate tocmai din acest motiv iubitul în cauză poate fi atras de alternative. Fiind sub bradul de Crăciun există riscul ca iubitul să ia în primire chiar globurile, pe care să le sărute cu mult patos. În orice caz, încă un avantaj al acestei poziții este că poate fi pusă în practică cu prilejul oricărui moment de sărbătoare, cum ar fi o onomastică. Poate fi pusă în practică chiar sub tortul aniversar... Ne apropiem de final. Păcat începuse chiar să îmi placă. ”În această poziţie iubitul tău este cel care domină şi are parte de o privelişte care îl va seduce, cu siguranţă. Tu vei sta pe spate, cu picioarele ridicate, astfel încât să fie la 90 de grade faţă de trunchi, iar iubitul tău îngenunchează în faţa ta, astfel încât să te poată penetra. Mai departe, îţi apucă gleznele şi îţi depărtează picioarele, iar mai apoi le încrucişează, alternând mişcarea după bunul său plac.” Ce v-am spus eu, bradul ăla în peisaj poate constitui o problemă, putând să îi distragă atenția iubitului. De aceea această poziție vine ca o alternativă la menage a trois-ul cu brad...

Acum încerc să îmi imaginez cât poate ieși de șifonat un el sau o ea care se iau după autorii din Libertatea. Vin acasă și se pregătesc să își uimească partenerii cu ”noua poziție sexuală de Sărbători”. Sfatul meu este să nu disperați în cazul unui hohot neîntrerupt de râs din partea perechii voastre. Poate că nu găsesc nimic inovator în inițiativa voastră, însă în orice caz, măcar îi faceți să râdă de Sărbători. Poate chiar sub brad...

luni, decembrie 20, 2010

Dictatura roboţilor a început azi

Să vă zic una tare care mi s-a întâmplat acum câteva minute şi care confirmă încă una dintre profeţiile Babei Vanga, de data aceasta referitoare la dictatura roboţilor. Spunea baba asta la un moment dat că ne vom transforma toţi în roboţi. Ei poftim, iată şi dovada.

Începem serviciul la ora 9.00. Dat fiindcă am o groază de treabă de terminat până în ajunul Crăciunului, ca să mă pot bucura şi eu ca tot omul de sărbători am venit astăzi la birou la ora 8.30 şi probabil că aşa o voi ţine până joi. La ora 8.35 sună telefonul. O voce cam trecută de 45 o caută respectuos pe una dintre colegele mele. La fel de respectuos îi răspund că la noi programul începe la ora 9.00. Realizează că Budapesta e cu o oră în urmă faţă de Bucureşti. Am realizat prin urmare că e vorba de o doamnă care sună din România. Doamna de la celălalt capăt al firului consideră necesar să îmi explice că sună din România. OOOOOOOK. Trecem mai departe, mai ales că deja suntem amici. Acum mă asigură că va reveni fix in 25 minute (ce, ne jucăm aici?). Ce să-i mai zic? Eventual să o asigur că dacă sună în fix 25 de minute tot nu are prea mari şanse să o prindă pe colega mea, e gheaţă pe jos, maşinile alunecă de nu se poate... Deja o simt că este iritată. Mă întreaba încă o dată dacă începem la 9. Îi confirm. Acum este momentul cheie, când se repede în fulgii mei şi mă întreabă, iritată: Atunci dumneata cine eşti? Chiar aşa, dacă începi la 9 de ce răspunzi la telefon, boule. Şi atunci i-am răspuns: Robotul telefonic. Şi ce credeţi că i-a răspuns doamna robotului telefonic? Mă scuzaţi. Mi-am revenit cu greu. O doamnă venerabilă, fără nici o îndoială educată, stilată a ajuns să îşi ceară scuze unui robot telefonic... Baba Vanga e pe val.

Update! Au trecut mai bine de 40 de minute, colega mea nu a venit, în schimb telefonul a sunat din nou. Doamna spune: alo! şi eu îi răspund, credeţi-mă, atipic pentru un robot şi foarte personalizat. Ce credeţi că a făcut doamna? Mi-a închis telefonul. Pe bună dreptate. Aşa merită un robot.

P.S.

Dragi prieteni, cu care am tot vorbit la telefon. Vă rog să îmi spuneţi dacă chiar am voce de robot telefonic. Sau dacă aveam, pentru că asta ar însemna că de la o vreme sunt posedat de un robot...

sâmbătă, decembrie 18, 2010

Cu logica printre roboții de pe Facebook și pe urmă printre semenii noștri

Ieri a fost o zi a revelației, o zi ciudată în care, iată, americanii, da, ați auzit bine, americanii mi-au dat lecții de moralitate. Așadar ieri, cam după prânz sunt străfulgerat de un gând: de ce nu ar urca Vasile Sensual și pe facebook. Zis și făcut, mai cu seamă că citisem în câteva locuri că în mod normal înregistrarea unui astfel de cont nu mi-ar lua mai mult de 5-10 minute. Am făcut toate operațiunile ca la carte, am trecut corect adresa de mail, vasile.sensual@gmail.com, și am fost anunțat că mi s-a deschis contul. De-abia de-aici începe dezastrul. Sunt anunțat că nu pot porni acest profil până nu îl construiesc. Zis și făcut. Nume și prenume, întrebare ajutătoare și răspuns. Sunt refuzat mai întâi pe motiv că răspunsul la întrebarea ajutătoare este mai scurt de 6 caractere. Am un moment de confuzie totală. Înțeleg subliminal că se dorește să nu prea folosești întrebarea: care a fost numele primului vostru cățel? Cu mai mult de șase litere? Patrocle Iliescu... Cred că vă dați seama că de pildă, cosmonauții de pe Sputnik 2 ar fi trebuit să mintă la capitolul ăsta și să nu treacă numele cățelușei Laika, dacă ar fi vrut cont pe Facebook. Sau să îi scrie numele Laikka. Sau Laikaa. Sau Laaika. Prin urmare fac și eu la fel. Îmi rebotez primul câine, un minunat boxer, Bellla. Tot nu merge. Vorba englezită a Innei (gurista) ”omagaa, omagaa”. Acum sunt anunțat că numele meu nu poate fi acceptat de motoarele Facebook. Numele meu, ca în acte: Vasile Sensual. E inacceptabil. Oricum, mi se mai dă o șansă. E posibil să fie totuși o eroare de motor. Cu intervale mai lungi sau mai scurte tot încerc să îmi updatez profilul. NIMIC. Disperat, mă hotărăsc să îmi fac un nou cont. De aceasta dată nu am la dispoziție decât o singură variantă, cea cu Vasile Senzual. Zis și făcut. Și vreți să știți ceva? De data asta am fost acceptat. Senzual este permis, Sensual nu. Adevărul e că până la urmă o literă contează, oricât ați încerca să îmi explicați că nu e așa. E cazul substantivului păcat. Sigur dacă Facebook-ul ar fi fost implementat de niște români Căcat Vasile ar fi fost respins de la bun început ca nume de cont, Păcat Vasile trecând de cenzura roboților fără nici o emoție.

De fapt unde vroiam să ajung? La Simona Sensual. Ea de pildă nu are dreptul la cont pe facebook pe numele său oficial. Dacă modifică s-ul cu z-ul se acceptă. Și atunci stau eu și mă întreb, dacă tot preluăm de la americani toate clișeele posibile, de ce nu facem același lucru și în cazul Simonei Sensual. Să o interzicem pe motiv că face rău sănătății minții celor din jur. Știu, de Crăciun ar trebui să fiu de bun. Întrebarea pe care mi-o pun, firește, este: cât de bun?

Sper că ați mai reținut și că mă găsiți și pe Facebook. Al dumneavoastră, același Vasile Sensual, de data aceasta Vasile Senzual!

vineri, decembrie 17, 2010

Ce vrăji a mai făcut Vasile...

Căutând eu ieri pe gagăl VASILE SENSUAL, nu o să ghiciţi niciodată ce mi s-a întâmplat: am dat peste următorul text: The sex between Nina and Vasile was sensual but raw. Să mai zică lumea că numele de Vasile nu ar fi predispus la o sensualitate specială... Citind eu cu atenţie aflu că este vorba despre un fragment dintr-o cărticică de Massa, nu Felipe, ci J.J. intitulată criptic: "Counting Midnight". Să fac şi eu acum ca o vacă căreia i-am dăruit un album de pictură şi răsfoind primele pagini, unde biografia autorului era pigmentată cu fotografii de arhivă îmi comunică, uimită: "Aaaa, e cu istorici!". Aaaa, cartea asta e cu revelioane. Citesc mai departe şi mi-e dat să aflu că Vasile, pe numele său din buletin Vasile Velicescu este un vampir de 927 de ani care trăieşte o sensuală poveste de amor cu Nina. Nu Nina Iliescu, ci Nina Caruthers, care nu are decât 27 de ani. Ei bine, dacă nu v-aţi prins de ce vampirul Vasile are 927 de ani si nu 932 sau 914 sau 905, vă dau eu răspunsul. Are 927, pentru că în anul când Nina se năştea Vasile avea 900, sâc.

În rezumat, vampirul Vasile a pierdut-o pe iubirea vieţii sale, moartă şi acum îi ia un interviu unei alte Nina, care, să vedeţi minune, este copia la indigo a celeilalte Nina. Vasile e nervos, dar nu prea înţeleg de ce. Cică pentru că a dat din nou peste Nina. Trag concluzia că într-un fel Vasile îşi dorea să scape de Nina, de care se plictisise şi de aici nervii săi, pentru că iată, tot peste ea dă. Acum cică e hotărât să devoaleze motivele pentru care Nina încă mai respiră, ba mai mult, vrea să o şi pedepsească. Nenorocirea de pe lume. Iată, pentru cei deja curioşi de desfăşurarea evenimentului descrierea în original a lui Vasile:"Vasile is elegant and suave with a cultured Old World accent a hard muscular body and a very sexy way of talking." Respectiv a Ninei: "She has a husky, sexy voice, an impish sense of humor, and a debilitating crush on her boss. " Dacă nu v-aţi prins ce urmează să se întâmple în carte, vă spun eu, este la mintea cocoşului: Vasile nu îi poate veni de hac Ninei, pentru că ea are un câine husky, după cum aţi remarcat, sper în citatul de mai sus."

Şi în cele din urmă, fireşte: "The sex between Nina and Vasile was sensual but raw."

Dacă nu găsiţi un cadou mai bun de Crăciun, luaţi cartea asta în original, în limba engleză, dacă se poate cuiva care nu ştie engleză. În orice caz, dacă vă loveşte cu ea scăpaţi uşor pentru că nu are prea multe pagini, şi nici jignit/ă nu se va putea simţi adrisantul, pun pariu că îi va scăpa chiar un zâmbet. Nu primeşti în fiecare zi cadou o carte cu un vampir pe care să îl cheme Vasile. Să îl cheme la oaste, fireşte!

miercuri, decembrie 30, 2009

Eu înconjurat de White Shadows - o leapșă


Leapșa de la DesculțăPrinTimișoara.
Mă grăbesc să răspund, dat fiind că doar mâine mai pot să fac bilanțuri:



1. Ce vârstă ţi-ai da dacă nu ai şti câţi ani ai?
Peste trei dar până în 8.
2. Ce e mai rău, să eşuezi sau să nu încerci?
Categoric să nu încerc. Să eșuezi e doar un exercițiu, să nu încerci culmea ignoranței. Nu sunt o legumă!
3. Dacă viaţa e atât de scurtă, de ce facem atât de multe lucruri care nu ne plac şi nu facem atât de multe lucruri care ne plac?
Dacă Rapidul joacă prost de un an încoace, de ce continui să țin cu Rapidul și nu cu Timișoara sau CFR Cluj? Cel puțin din conservatorism. În orice lucru care nu îmi place există cel puțin un element ademenitor.
4. Când ţi se pare ca s-a vorbit şi s-a făcut tot ce era de vorbit şi de făcut, ţi se pare că ai vorbit mai mult decât ai făcut?
Întotdeauna.
5. Dacă moneda naţională ar fi “fericirea”, cât de bogat ai fi?
Magnat și filantrop. Mă ”fericesc” o groază de lucruri insignifiante.
6. Care este lucrul pe care ai vrea cel mai mult să îl vezi schimbat la oameni?
Civismul. De exemplu îmi doresc să prind momentul când cursa până în satul său a acelui bătrân externat zilele trecute dintr-un spital județean, pentru a petrecere sărbătorile de iarnă alături de familie să fie disputată de cetățeni dornici să fie bine. Nici acum nu pot să înțeleg cu poți externa un bolnav pentru câteva zile în plină iarnă, lăsându-l să se descurce de capul lui până în satul de unde provine...
7. Faci ceea ce ai visat să faci, sau faci ceea ce faci doar pentru că împrejurările te-au adus aici?
Îmi trăiesc o parte din vis.
8. Dacă media de viaţă ar fi de doar 40 de ani, ţi-ai trăi viaţa diferit?
Nu neapărat.
9. Eşti mai preocupat să faci lucrurile cum trebuie, sau lucrurile care trebuie?
Cum trebuie. Cam tot ce fac TREBUIE.
10. Dacă ar trebui să oferi un singur sfat unui copil despre viaţă, care ar fi ăla?
Copilărește. Mereu.
11. Ce-ai prefera să fii: un geniu stresat sau un prost fericit?
Cântăreț de rock. E câte puțin din fiecare.
12. Ce-ai alege între a pierde toate amintirile pe care le ai până acum sau a fi incapabil să îţi mai faci amintiri de acum înainte?
Cea de-a doua alternativă. Cred că aș știi să-mi drămuiesc proviziile până la adânci bătrâneți.
13. Îţi mai aduci aminte de momentul ăla de acum 5 ani când erai extrem de nervos şi nefericit?
Absolut. În funcție de amintirile ăstea știu cum e să fii relaxat și fericit.
14. Care este cea mai frumoasă amintire de-a ta din copilarie?
Libertatea de a pierde o întreagă zi de vacanță, pe stradă, cu gașca.
15. Dacă ai câştiga 1 milion de dolari, ai renunţa la ce faci acum?
Nu.
16. Când a fost ultima oară când te-ai aruncat cu capul înainte în ceva în care credeai din tot sufletul, deşi toţi te sfătuiau să nu încerci?
Întotdeauna. Din fericire, cei care mă sfătuiau să nu încerc (aceiași de câțiva ani încoace) au fost lângă mine și când le-am povestit ce boacănă am făcut.
17. Când a fost ultima oară când ţi-ai auzit sunetul propriei respiraţii?
În dimineața asta.
18. Care e lucrul pe care l-ai dorit întotdeauna să îl faci şi încă nu l-ai facut? Ce te opreşte?
Să pun bazele Ridichilor Ridicole. Simțul ridicolului mă oprește.
19. Care e lucrul pe care îl faci mai bine decât toţi ceilalţi pe care îi cunoşti?
Sunt mai visător decât toți la un loc.

Bradul 2009

Acesta e bradul de anul ăsta și mă grăbesc să vă prezint imagini cu el, ca și anul trecut. De altfel, dacă apreciez după numărul de brazi de pe blog conștientizez mai ușor că blogul ăsta a depășit un anișor de viață, mergând pe doi și sper ca în timp aici să se strângă o adevărată pepinieră. Nu ne-a luat mult pentru a-l împodobi, cam 3 ore și, în comparație cu anul trecut acum, din lene, ne-am apucat de această muncă tovărășească de-abia pe la 4 după-amiază. Am luminat prin urmare noaptea cu bradul nostru, atât de înalt că în ciuda vârfului tăiat a trebuit să alegem totuși un alt vârf (Bebe a fost inspirat când am cumpărat două astfel de podoabe), pornind de la considerentul mărimii: micimea a contat. În comparație cu anul trecut însă, de această dată am rămas cu vreo trei cutii de globuri nedesfăcute, semn că la anul probabil ne vom limita să facem cam jumătate din ce am făcut anul acesta, asta înseamnă doar vreo 15 globuri noi, evident, de sticlă și cât mai arhaice posibil. Nu ne-au ajuns beculețele, de fapt cele sclipicioase, din celelalte având două, ceea ce pot spune acum că nu e tocmai rău, efectul fiind mult mai interesant așa. În schimb, sper să constatați o risipă de becuri la poale. Este vorba despre două perdele de care uitaserăm și pe care, neavând unde să le punem am hotărât să împodobim poalele.

Cam atât despre bradul de anul acesta. Am renunțat, în favoarea benzilor strălucitoare subțiri la sprayul pe care anul trecut nu conteneam să îl pun peste tot, de pe crengi până pe haine. Nu s-a schimbat, ca și anul trecut de altfel, ținuta mea din cursul împodobirii, mai precis căciula roșie de Moș Crăciun cu codițe albe împletite. Și pentru că nimic nu este întâmplător, spre seară am revăzut Asterix și Obelix versus Cleopatra. Până acum, deși ploios, Crăciunul acesta a excelat în liniște și implicit prin monotonie. Cred că există o inadvertență în versurile de la Silent night. Mă rog, o silent night merge, dar prea multe la rând nu mai cadrează. Ca să nu vă spun că inactivitatea mă omoară. Mai am câteva zile libere și cred ca de astăzi voi încerca să mi le supun.

Sper că și la voi Crăciunul a fost fericit. Dat fiind că numai mâine mai e 2009, vă urez prematur dar eficient LA MULȚI ANI pe 2010!

miercuri, decembrie 23, 2009

Urări sincere de la VasileSensual cu prilejul sărbătorilor

Dragilor, dragelor, iată că a venit și vremea să vă doresc să vi se împlinească de Crăciun tot ceea ce v-ați dorit până acum și nu a fost să fie.

  1. Și cum la modă sunt urările stupide (încă mai păstrez mesajul-mostră de anul trecut, pe care ni l-a trimis Domnu ca să ilustreze mai bine momentul), numai bune de trimis dușmanilor prin sms, mă conformez și eu și compun ad-hoc una de care sunt convins că are toate atuurile de a nu fi furată și trimisă în mass-uri.

Silicoane peste tot,

botox bun de pus în bot,

mingi în plasă dup-un henț

și penis enlargements,

baftă-n viață bucurii.

Fără febră, fără muci,

producție mare la nuci,

fără zile neplătite,

multă carne în clătite

mai multă igienă orală

să zâmbești mereu pe stradă.

Case pline, bebelași,

brânză dulce-n papanași,

creditori în faliment,

să renunți la virament

și-o mașină cât mai nouă

iar de-i matchbox, fie două.

Numai asta-ți pot dori

cât mai slabe calorii,

să ai noroc, puține kile,

să ai parte de iubire,

să faci tot ce îți dorești

eventual să nu chelești.

Și dacă n-o fi să fie,

nu da vina pe Vasile!

luni, decembrie 21, 2009

Patetic cu P de la Puric

Nu mi-a plăcut niciodată discursul naţionalist sau fundamentalist românesc cu accente vădit vizionar-ortodoxe. Nu pentru că nu aş fi fost de acord cu multe dintre ele, ci fiindcă la vârsta când s-a întâmplat acest lucru, să fii fan Vulcănescu sau Ţuţea echivala în "gaşcă" cu termenul englezesc de lame, ori, la vârsta aceea nimeni nu este atât de inconştient ca să refuze avantajul, absurd astăzi, de a fi cool. Patetismul textelor acestora nu cadra cu cinismul şi sarcasmul adolescenţei. Cu cât pari mai nemilos şi mai nepăsător cu atât îţi consolidezi mai bine statutul de "alpha-male". Cum roata se întoarce într-un mod pervers, iată-mă acum, în preajma sărbătorilor de Crăciun citind "Dan Puric despre omul frumos", o culegere de texte estetico-ortodoxe ale cunoscutului om de teatru. Cartea lui Puric, deşi un îndreptar de ortodoxism şi umanitate reuşeşte să se salveze de la siropul declamator care te fac să repudiezi o astfel de scriere, iar asta datorită bunului-simţ estetic al autorului. În cele din urmă rămâi cu sentimentul că tocmai ai parcurs o culegere de "snoave" despre omul frumos, despre românul ideal, anistoric şi obligatoriu predestinat dioramei. Pentru că astăzi aşa ceva nu mai există. Dar nu am de gând acum să decelez scriitura lui Puric, care se citeşte, credeţi-mă între două respiraţii. Am să mă opresc asupra unui punct ideal abordat de Puric, în instanţa a cărui absenţă contemporană am ajuns să mă întreb dacă nu cumva acum este momentul istoric în care patetismul ar trebui injectat programatic în vene, mai ceva ca vaccinul antiporcin, probabil chiar cu titlul de obligativitate.

Vorbeşte în cartea sa Puric despre "omul frumos", despre românul milos şi, subînţeles, cu frică de Dumnezeu. Frumos concept, mai cu seamă că anecdotele la care autorul trimite te fac să crezi că România sensibilă se află doar la începutul eternei sale spiritualităţi. Aiurea, fals! Zilele trecute a fost nevoie de înzăpezire, ca să realizăm că românul actual este un rezervor inepuizabil de nemilă. Prinşi în zăpadă zeci de ore şi întorşi la maşinile lor, şoferii au constatat cu surprindere că în lipsa lor li se spărseseră geamurile maşinilor, furându-li-se cu nemilă atât CD playerele cât şi motorul sau bateriile. Pur şi simplu pe hoţi nu i-a interesat că astfel pot marca hotărâtor destinul câtorva amărâţi, pur şi simplu au luat ce au putut lua şi au plecat. Îmi pare rău, dar în faţa unui astfel de comportament îmi vine să pun mâna pe făptaşi, să îi leg şi să îi plasez în respectivele maşini vandalizate câteva zile. Ca să înţeleagă mai bine ce au generat. Dar asta rămâne între noi. Public mă gândesc ce mesaj să abordez? Să spun că românul este barbar şi gata sau să cad în patima "puricului" şi să ilustrez prin câteva pilde exemple de români altruişti. Pentru că fără îndoială la o astfel de barbarie orice gest de umanitate ar trebui să reprezinte dovada că românul este un om milos. Dar nu, acum nu pot să gândesc aşa şi asta nu doar urmare a acestui caz, pe care unii s-ar putea să îl considere izolat. Mai sunt şi alte dovezi de nemilă românească, de exemplu din categoria "exploatarea animalelor". Despre asta însă altădată. Făptaşilor acelaşi tratament ca al animalului chinuit. Pentru că singura modalitate de a-i face să înţeleagă pe aceşti nesimţiţi este să îi faci să simtă, să îi pui în pielea păţitului.

Revin la patetismul lui Dan Puric. Probabil că dacă vrem să schimbăm ceva ar trebui să devenim în grup patetici. Să mediatizăm starea de jale a şoferilor prădaţi, doina cântată în disperare de aceştia pe marginea şanţului. Să prezentăm clinic degerăturile membrelor superioare şi inferioare, eventual pigmentând momentul cu o amputare, două, să vorbim puţin despre soţia unui dintre aceşti şoferi care era să piardă sarcina, sau chiar a pierdut-o, neştiind nimic de soţul ei, troienit. Înţeleg sentimentul eliberator pe care ţi-l dă haiducia, numai că aici avem de-a face cu o tâlhărie ordinară şi nemiloasă pe care nu o mai pricep. Şi cu toate acestea voi continua să cred în "omul frumos" al lui Puric. Nu de alta, dar dacă nu ar mai exista acest concept, atunci cu siguranţă m-aş apuca de vânătoare, însă nu de animale. Pentru că doar aşa m-aş asigura că am o şansă de a supravieţui. Şi cred că nu aş fi singurul în situaţia asta.

P.S.

De mult mă gândesc la un dispozitiv de securizare a bunurilor personale: explozibil puternic pe obiect şi detonator la mine în buzunar. Ai pus mâna pe ce nu-i al tău? Să-ţi fie de bine! Apăs butonul roşu şi am rezolvat problema. Dacă eu, care am muncit pentru respectivul obiect nu mai am parte de el, atunci nici hoţul să n-aibă. Şi totuşi, s-ar putea să existe o problemă...

vineri, decembrie 04, 2009

De ce românul nu poate fi bun de Crăciun... 1

Încerc să caut răspunsuri la dilema pe care mi-am autoindus-o: de ce trebuie să fiu bun tocmai de Crăciun? Prin urmare voi apela la un instrument poate neobişnuit pentru mulţi, dar deosebit de profund şi analitic: Datinele şi credinţele poporului român, adunate şi aşezate în ordine mitologică, Elena Niculiţă-Voronca, Editura Polirom, Iaşi, 1998. Sper să iasă un foileton care să bată la fundul gol totul în materie de foiletoane în România. Adio State şi alte orăşele mai modeste. În cele ce urmează voi încerca hermeneutic să înţeleg de unde anatema pe profilul sufletesc al românului şi ce şanse reale avem de a ne reabilita din timpul sacru în care trăim, într-unul eminamente profan, pentru că, veţi vedea, poate şi datorită profilului eminamente ortodox, trăim în plin timp sacru.

"Dacă furi în ziua de Ajun sara şi nu te prinde nimene, poţi să furi tot anul şi tot nu vei fi prins", aşa sună una dintre "poruncile" obşteşti din satul Mihalcea, sat reşedinţă de comună din raionul Storojineţ, regiunea Cernăuţi, Ucraina.

Prin urmare, dacă aş fi bun în noaptea de ajun aş rămâne prostul satului, cel mai sărac şi aş putea spune că nici măcar cel mai cinstit, într-o comunitate amorală ca aceea din Mihalcea. Cheia de a prospera este însă să furi cu cap, pentru a nu te prinde nimeni şi pentru a excela în tunuri tot timpul anului. De asemenea, ne mirăm că trăim în cea mai coruptă ţară din Uniunea Europeană dar nimeni nu se gândeşte să meargă a rebours cu genealogia şi să facă un recensământ năstruşnic: câţi români au rude în Mihalcea? Antidotul la asemenea cutume româneşti, fără îndoială precreştine stă într-o pază bună în noaptea de Ajun a Crăciunului.

Vorba unei reclame la modă: îndreaptă forţele de ordine către averile oamenilor, nepoate! O noapte de pază bună poate ridica România de pe ultimul loc la corupţie, pe una dintre poziţiile fruntaşe.


Pleased to meet you, hope you guess my name...