Please allow me to introduce myself I'm a man of wealth and taste...

miercuri, decembrie 30, 2009

Bradul 2009

Acesta e bradul de anul ăsta și mă grăbesc să vă prezint imagini cu el, ca și anul trecut. De altfel, dacă apreciez după numărul de brazi de pe blog conștientizez mai ușor că blogul ăsta a depășit un anișor de viață, mergând pe doi și sper ca în timp aici să se strângă o adevărată pepinieră. Nu ne-a luat mult pentru a-l împodobi, cam 3 ore și, în comparație cu anul trecut acum, din lene, ne-am apucat de această muncă tovărășească de-abia pe la 4 după-amiază. Am luminat prin urmare noaptea cu bradul nostru, atât de înalt că în ciuda vârfului tăiat a trebuit să alegem totuși un alt vârf (Bebe a fost inspirat când am cumpărat două astfel de podoabe), pornind de la considerentul mărimii: micimea a contat. În comparație cu anul trecut însă, de această dată am rămas cu vreo trei cutii de globuri nedesfăcute, semn că la anul probabil ne vom limita să facem cam jumătate din ce am făcut anul acesta, asta înseamnă doar vreo 15 globuri noi, evident, de sticlă și cât mai arhaice posibil. Nu ne-au ajuns beculețele, de fapt cele sclipicioase, din celelalte având două, ceea ce pot spune acum că nu e tocmai rău, efectul fiind mult mai interesant așa. În schimb, sper să constatați o risipă de becuri la poale. Este vorba despre două perdele de care uitaserăm și pe care, neavând unde să le punem am hotărât să împodobim poalele.

Cam atât despre bradul de anul acesta. Am renunțat, în favoarea benzilor strălucitoare subțiri la sprayul pe care anul trecut nu conteneam să îl pun peste tot, de pe crengi până pe haine. Nu s-a schimbat, ca și anul trecut de altfel, ținuta mea din cursul împodobirii, mai precis căciula roșie de Moș Crăciun cu codițe albe împletite. Și pentru că nimic nu este întâmplător, spre seară am revăzut Asterix și Obelix versus Cleopatra. Până acum, deși ploios, Crăciunul acesta a excelat în liniște și implicit prin monotonie. Cred că există o inadvertență în versurile de la Silent night. Mă rog, o silent night merge, dar prea multe la rând nu mai cadrează. Ca să nu vă spun că inactivitatea mă omoară. Mai am câteva zile libere și cred ca de astăzi voi încerca să mi le supun.

Sper că și la voi Crăciunul a fost fericit. Dat fiind că numai mâine mai e 2009, vă urez prematur dar eficient LA MULȚI ANI pe 2010!

Niciun comentariu:


Pleased to meet you, hope you guess my name...