Please allow me to introduce myself I'm a man of wealth and taste...

joi, decembrie 03, 2009

Sărbătorile vin...

Sunt un sentimental și unul foarte împăcat cu sine de când am realizat că unele lucruri nu se vor schimba niciodată. Îmi doresc să mă plafonez în sentimentul ăsta care mă cuprinde cam prin ultima săptămână a lunii noiembrie și căruia unanim și contagios i se spune Crăciun și care mă cam ține până pe la începutul lui februarie. Să nu mă înțelegeți greșit: ador Crăciunul, așa cum îl simpatizez pe Batman sau mai nou pe Optimul Prime, dar asta nu înseamnă că aceste lucruri mai și există. Cu atât mai mult mă irit atunci când intru în incidență cu sloganul idiot care mă calcă pe sistem: ”de Crăciun fii mai bun.” Asta e culmea ipocriziei. De ce să fiu mai bun taman de Crăciun, ce naiba am prăsit tot restul anului? Să fie oare numai pentru simplul fapt că unor rude foaaaarte îndepărtate li s-a născut un fiu? Ăsta e motiv? Să fim serioși. De ce nu aș fi mai bun de 7 februarie, de 15 martie, de 23 august sau de 6 decembrie. De ce fix de Crăciun? Sau ar trebui să înțeleg că asta cu bunătatea ciclică (o dată pe an) e un fel de post, ajută la descărcarea sinapselor pentru ca după Crăciun să ne luăm de la capăt comportamentul malefic? De ce nu am renunța la această ipocrizie cu o singură zi pe an când omul e bun, înlocuind-o cu un Crăciun etern? Miros peren de brad, beculețe și ghirlande cât sunt nopțile de lungi și cadouri, cadouri cu nemiluita. Acum sunt eu însumi ipocrit pentru că evit conștient să vorbesc despre colinde. Asta e o problemă sensibilă, căci mă sperie dictatura Hrușcă și mă îngrozește pur și simplu spectrul Marinei Voica cântându-mi languros, precum cucuveaua ”O ce veste minunată...” în plină vară toridă sau în prag de restructurări. Dar să trec mai departe.

Ideea este că divinizez mai ales ideea de sfârșit al anului. Îmi place să miroasă a cetină, a cozonac, a tutun de pipă, a bomboane de salon, de care îmi amintesc cum în copilărie, după ce le ronțăiam, așa tari cum erau, le înlocuiam cu cocoloașe de hârtie pentru ca ai mei să nu miroasă nimic. Îmi place ideea că primim vizite la orice ore, că mereu ne găsim prietenii acasă, că a crescut probabilitatea să ningă și să fiu mințit câteva zile că orașe îmbăcsite de fum și de praf dintr-o dată se acoperă cu o husă albă. Îmi place să stau în capul patului și să mă uit la televizor. Este de fapt singura perioadă a anului când în mod normal ar trebui să îmi permit acest lux. Să văd pentru a nu știu câta oară ”Life is Beautiful” și ”A Christmas Carrol”, eventual chiar ”Home Alone” sau ”Die Hard”. Să revăd retrospectiva fotbalistică a anului. Să îmi readuc aminte de Toma Caragiu și să revăd ”Actorul și sălbaticii”. Și îmi place să împodobesc bradul (artă la care Bebe este nu numai patron spiritual dar și un copil mare).

Dincolo de aceste cutume însă, astăzi, valoarea transcendentă a Crăciunului rămâne discutabilă. Sentimentul colectiv al unității sărbătorești nu mai poate fi regăsit decât în filmele de sezon, e drept, multe la număr, dar acesta nu este viabil dincolo de rezervație. Câțiva sociologi făcuseră un sondaj acum câțiva ani și întrebaseră mai mulți subiecți din categorii sociale diferite dacă, în noaptea de 24 decembrie ar oferi găzduire unei tinere femei gravidă și răspunsul aproape unanim a fost: nu, ar trebui să se ducă la spital. De asemenea îmi amintesc că acum doar câteva luni, o minoră care a dat naștere unui copil a fost exmatriculată, generând de asemenea dezbateri încinse în societate. Ghinionul ei că nu a născut în ajunul Crăciunului, probabil cu ajutorul mediatizării, după mai multe serate OTV ar fi în cele din urmă primită în vreun liceu suburban.

Și nu în ultimul rând, să fii bun în noaptea de Crăciun uneori poate contraveni ideii de petrecere. Pentru că, la fel ca întotdeauna, în cele mai multe zile consecutiv libere din an nimeni nu și-ar dori să fie deranjat. Astăzi Crăciun înseamnă petrecere și atât. Și vânzări record la colinde. Vorba unui cunoscut alcoolic: dacă să fiu bun de Crăciun înseamnă să nu beau, nu mulțumesc!

P.S.

Acum câțiva ani, în prima zi de Crăciun, pe la prânz, am percutat la sugestia din senin a mamei de a da o fugă la biserică, să ascultăm slujba. A fost minunat, absolut senzațional.

Dar nu s-a mai repetat.

Ulterior am început să fim destul de obosiți la acea oră din zi.

Niciun comentariu:

Pleased to meet you, hope you guess my name...