Please allow me to introduce myself I'm a man of wealth and taste...

miercuri, decembrie 23, 2009

”The Tournament” - să conjugăm împreună verbul ”a măcăi”


The Tournament” este unul dintre acele filme pe care le vezi în primul rând convins fiind de distribuția extraordinară cu care se laudă. Kelly Hu, Ving Rhames, Ian Sommerhalder (pe val după plecarea din Lost, odată cu succesul din Vampire Diaries) și Robert Carlisle, pe care îl uitasem din distribuție și cu atât mai mare mi-a fost surpriza când a apărut - cei care au văzut filmul știu ce vreau să spun - și Liam Cunningham. Treptat am realizat că alături de Wanted și Gamer reprezintă noul model de action, care încearcă să își revendice locul ocupat în anii 80 de Die Hard și Lethal Weapon. În comparație cu acestea însă, noului action îi lipsește substanța și jocul actoricesc. Este trist să îl ai în distribuție pe Carlisle și pe Rhames cărora nu le exploatezi dimensiunea dramatică. Aici se face diferența între actionurile moderne și cele clasice, care te fac și astăzi să le vezi cu imensă plăcere. În anii 80 mare parte din garanția succesului era asigurată de actor, astăzi scenariile sunt cu mult mai îndrăznețe, dar valoarea actorilor se reduce la CV. Îl pui pe Carlisle pe afiș, însă nu îl joci, sau îl ai pe Sommerhalder, clar filmul se vinde mai bine, dar nu îl lași să își dea măsura actoriei, făcându-i și pe alții să înțeleagă ce mișcare specială a făcut atunci când a părăsit Lost-ul.

”The Tournament” are viteză, adrenalină cât cuprinde și o cameră decentă. Aparent previzibil, constați cu surprindere că la un moment dat un element aparent insignifiant sparge monotonia, după care previzibilitatea cu care se desfășoară acțiunea până la sfârșit chiar nu te mai poate deranja. Nu are însă umor, aș putea spune că nu are DELOC umor, ceea ce iarăși este o marcă a action-ului actual, căci, îmi permit să spun că la cantitatea de bulion deversată pe ecran, dacă ar fi avut și umor probabil multora le-ar fi amintit de Tarantino. Acesta e motivul pentru care uiți poate una dintre cele mai savuroase glumițe vizuale ale anului, cu Hu și Carlisle despărțiți de peretele despărțitor din WC, simulând confesionalul. Iar Kelly Hu nu se dezbracă deloc, ca să nu zic că în final Scott Mann vrea să ne asigure că aceasta redevine fată cuminte, motiv pentru care o îmbracă la patru ace și le închide gura tuturor celor care încă mai sperau să o admire în costumul Evei.

Primul film notabil al lui Mann, ”The Tournament” este una dintre cele mai atrăgătoare alternative cinematografice ale anului 2009 pentru cei care doresc să vadă 2 ore de alergătură continuă, mult sânge și ceva efecte speciale, în comparație cu alte filme de acest gen, acestea din urmă ușor verosimile. În orice caz, nerecomandabil celor care preferă filmele grele, cu procese de conștiință sau personalități tenebroase. Condiția care te poate ajuta să ieși cu viață din ”The Tournament” este una al naibii de simplă și de când lumea: să vrei să te căiești. Altfel, acolo unde îți stau picioarele îți va sta și capul. În lipsa unui preot de proximitate, acest lucru se rezolvă ușor prin câteva incantații: eu măcăiesc, tu măcăiești, el măcăiește...

Niciun comentariu:

Pleased to meet you, hope you guess my name...