In absentia - Mălina Olinescu

Cazul Mălinei Olinescu tinde să devină mult mai profund decât mă aşteptam ieri, când, e drept, am cam luat în zeflemea situaţia. Din ce în ce mai multe detalii despre această fată, că fără să vrem vom ajunge să o hulim pentru lucruri care se petrec acum, categoric fără voia ei. Glumim noi că acum în sfârşit are celebritatea pe care şi-a dorit-o o viaţă întreagă, dar în realitate nu acesta este scenariul postmortem imaginat de biata decedată. Factual, singurul şi ultimul lucru pentru care poate fi acuzată Mălina Olinescu este acela de a se fi sinucis. De aici încolo nimic nu îi mai aparţine. Circul actual este rodul unor descreieraţi, al unor însetaţi de senzaţionali şi nu în ultimul rând al unor insensibili. Plictiseală mare în Românica! Faceţi băieţi ceva, orice, numai faceţi! Ca să aibă ce să mănâncă şi gura mea.

Asta îmi aminteşte de o peripeţie de acum mulţi ani, când, după o pauză mai lungă de socializare am fost invitat la o petrecere alături de foştii vecini, cu care nu mă mai văzusem de vreo zece anişori. Evident, i-am refuzat. Câteva zile mai târziu mi se povesteşte cum au decurs ostilităţile. Plictiseală mare, cum mă şi aşteptam când am refuzat. De atâta inactivitate, au început băieţii să se dea pe net şi să caute texte unde figura numele meu. Au descoperit nu foarte greu un portal de literatură şi au început să citească. Evident că nu au priceput nimic, şi nu alcoolul ar trebui făcut responsabil pentru asta. Şi-au petrecut astfel toată seara citind textele mele şi comentându-le, fireşte, la nivelul lor de comprehensiune. In absentia. Dacă aş fi fost prezent ne-am fi plictisit împreună. Probabil că am fi ajuns să comentăm activitatea unui prieten imaginar, poate că am fi ajuns să vorbim despre revelaţii ortodoxe. Prin absenţa mea le-am făcut mai frumoasă seara.

La fel şi Mălina Olinescu. Prin absenţa sa nişte nehaliţi au prilejul să îşi pună stomacul la cale. Şi vor mânca, şi vor mânca şi vor mânca şi vor tot mânca. Până când, ca într-o nuvelă de Móricz Zsigmond se vor duce la primul copac şi vor începe să îşi verse maţele. Şi gata. Kaput. Mai devreme sau mai târziu ne prăpădim cu toţii...