Aţi auzit de Mike Adkins? Şi eu. Un lucru este însă clar, acesta nu va fi niciodată prieten cu Massimo Cacciari, şi nici prea multă minte nu o să aibă vreodată, din moment ce crede în toate prostiile îndrugate de alţii.În acest moment înălţător, naivul Adkins mulţumeşte ambiguu pentru porumbei. Ne-ar trebui o razie la om acasă, pentru a înţelege dacă este dezinteresat în oda sa, sau, precum preotul paroh de la Sf. Anton de Padova, din Iaşi, colecţionează sub pat fâscile mesagerilor păcii. Dacă nu acesta este motivul mulţumirilor sale, nu-mi rămâne decât să recunosc că a fost prost sfătuit când la capitolul "păsărică" a ales porumbelul alb. Putea fie să aleagă orice "păsărică", fie un cocoşel. Nu ar fi mirat,cu siguranţă pe nimeni, se citeşte pe chipul omului.
Ştie nea Adkins că porumbelul este o pasăre ucigaşă, totodată şi una dintre cele mai mizere, locuind în cuib alături de propriile sale excremente, găinaţul său acid stând în calea amintirilor? Se pare că nu.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu