Please allow me to introduce myself I'm a man of wealth and taste...

luni, septembrie 08, 2008

La mulţi ani, Maria!

Mai întâi permiteţi-mi să le urez la mulţi ani tuturor celor care astăzi îşi serbează ziua numelui, tuturor Mariilor pe care le cunosc şi celor pe care nu le cunosc, şi de asemenea să profit de această ocazie pentru a anticipa şi ziua de mâine, urându-le acelaşi lucru şi tuturor Anelor din proximitate.

În concluzie, profit de aceste ocazii pentru a le ura un cărduros La mulţi ani tuturor: Mariilor, Anelor şi Ane-Mariilor!

Calendaristic şi tradiţional în România, Sfânta Maria Mică înseamnă sfârşitul verii. De acum înainte nu se mai poartă pălării, căci vremea începe să se strice. De asemenea în această zi nu se lucrează, la fel ca de Sfânta Maria Mare. Se zice că Maica Domnului torcea şi ţesea singură pânza pentru cămaşa Fiului Sfânt. Într-o zi un păianjen i-ar fi zis că el face o pânză mai subţire. S-au luat la întrecere şi păianjenul a câştigat, iar atunci Maica Domnului l-a blestemat să-şi afle hrana numai din ţesut şi tors. Se spune că lucrul pânzei fiind de la Maica Domnului, cât timp femeia ţese Maica Domnului stă în genunchi lângă ea."

Cât despre Ana, iată ce se spune în tradiţia populară: Din tradiţia sfântă se spune că părinţii Maicii Domnului, Ioachim şi Ana erau bogaţi şi că de fiecare sărbătoare dăruiau o treime din avere săracilor şi o treime bisericii. După 50 de ani de trai împreună fără să aibă copil, Ioachim s-a dus la ierusalim cu daruri, arhiereul neacceptându-le, pe motiv că nu lasă în urma sa urmaşi. Supărat, ioachim nu se întoarce acasă, ci pleacă în pustiu unde se roagă Domnului 40 de zile, cerându-i să le dea un copil, lucru pe care îl făcea şi Ana, acasă. Dumnezeu se îndură şi le trimite îngerul să îi anunţe că din trupurile lor se va naşte Maica Domnului.

Niciun comentariu:


Pleased to meet you, hope you guess my name...