Please allow me to introduce myself I'm a man of wealth and taste...

joi, septembrie 04, 2008

30 de grade la Năneasa


Încă o regină a penibilului ni se oferă cum altfel, decât la ceas de seară pe postul Na-ţi-o Nal Teve, momentan ocupând tronsonul denumit de voie, de nevoie "meteo".


Există aici o ipochimenă, al cărei nume îmi este străin, care poate fi prezentată drept exemplu pentru ilustrarea termenului de "narcisic".

Pe lângă sânii eminamente înstrăinaţi, reprezentarea anatomică a fragmentului biblic emoţional, în care Canin se delimitează de Abdel, eterna damă din imagine emite raţionamente romanţioase, care mă fac să opinez că mare dreptate a avut cel care spunea că psihicul se citeşte pe fizic. Ieri seară, parexamplă, pe lângă un monolog absolut cretinoid despre persoanele grase, slabe şi apetenţa unora dintre acestea de a purta haine mulate vara, am fost avertizaţi şi că ne vom bucura de ceva "stele pe cer luminate de lună"...

Acestea fiind spuse, suspin şi rechem nostalgic momentele când era suficient să aud buletinul meteo prezentat de Romica J. pentru a preveni posibilele ploi, arşiţe sau friguri de a doua zi şi nu pentru a-mi dubla cultura cu panseuri diverse.

Oare nu duduia din imagine este vinovată de capriciile vremii pe teritoriul Românicii, răzbunare mută împotriva new-age-ului care a pus stăpânire pe mass-media mai ceva ca baba pe mitralieră?

Să medităm, şi să căutăm numele doctorului care, lucrează în folosul bunului gust, îndatorând anumite vip-uri neaoşe cu sâni de prost gust. Acum ştim cum ne-am putea răzbuna pe anumite eterne dame, ba chiar pe câţiva domni...

În concluzie, la Năneasa 30 de grade...

Niciun comentariu:


Pleased to meet you, hope you guess my name...