Un nume pentru eternitate: Costin Mărculescu

Iată-l şi pe Costin Mărculescu, acest Heffner mioritic care a dat halatul de casă pe maieu pe care l-am ignorat pe nedrept şi faţă de care voi încerca să mă revanşez în cele ce urmează. Din nefericire, nici un ochi vânăt, nici un scandal sexual legat de vreo minoră care îl acuză pe acest individ de sms-uri şantajiste, la care ipochimenul răspunde că erau nişte glume, nimic din toate acestea, prin urmare vi-l voi prezenta pe Mărculescu din perspectiva website-ului acestuia, şi a obsesiei sale pentru cifre şi epitete.

Cu un incredibil ego şi cu un cult al personalităţii obraznic Costin Mărculescu îşi numără reuşitele, uneori precis, alteori în aproximări de talcioc:

"A fost invitat in sute si sute de emisiuni de divertisment pe toate posturile de televiziune in calitate de actor sau cantaret.
A scos 7 videoclipuri muzicale difuzate de posturile de specialitate...
A colaborat cu mai multe Teatre sustinand peste 2000 de spectacole in tara si in strainatate jucand impreuna cu mai multi actori:..."

Aproape că m-a lăsat fără suflare secvenţa cu mai mulţi actori, nefiindu-mi greu să îmi imaginez cum ar fi fost să scrie acolo: jucând împreună cu un singur actor, dar să ne înţelegem, acestea sunt avantajele prestării în mai multe teatre, chiar dacă tu joci 1 minut, te afli în compania mai multor actori...

Să mergem puţin mai departe şi iată, vom descoperi că de fapt Costin Mărculescu este un nostalgic, genul "unde sunt sifoanele de altădată" de aici tendinţa acestuia de a folosi tot mai frecvent verbele la diateza pasivă:

"In cei 9 ani de activitate Scoala Costin Marculescu a fost absolvita in intreaga tara...

Compania condusa de actorul Costin Marculescu a fost absolvita de-a lungul anilor de actuale indragite vedete..."

Cireaşa de pe tort însă vine atunci când Mărculescu ne vorbeşte despre portofoliul copiilor, fraţilor sau nepoţilor unor indivizi, pe care acesta îi numeşte "personalităţi din show-ul bizzul românesc" - remarcaţi sintagma unică show-ul bizzul - din dorinţa de a părea cât mai important:

"Copiii, fratii sau nepotii directi ai unor indragite personalitati din show-ul bizzul romanesc au urmat cursurile Scolii conduse de Costin Marculescu , printre care ai: actorilor de comedie Alexandru Lulescu si Tudorel Filimon, solistilor de muzica pop-dance Pepe, Bianca Rus, Pompiliu Darjan, Marina Scupra, compozitorului Dan Dimitriu, fostului fotbalist al " Craiovei Maxima" Adrian Popescu, gazetarei Adriana Bahmuteanu, solistului Catalin Arabu, boxeorului Leonard Doroftei, solistelor de muzica populara Elena Merisoreanu si Mioara Velicu, realizatoarei tv. Mariana Lia (OTV) si al "controversatului " castigator la 6/49 Stelian Ogica. "

Prin urmare, ca şi în cazul eredităţii, la Mărculescu se pun doar rudele "directe", de unde rezultă că în afară de aceştia au mai frecventat şcoala sa şi destui nepoţi indirecţi, dar aceştia nu prezintă nici o importanţă. De remarcat ar mai fi şi ultimele două nume, Mariana Lia, o mare realizatoare de altfel şi Stelian Ogică, remarcabil şi el, în felul lui. Este aproape scandalos faptul că Mărculescu nu spune nimic despre nepotul extraordinarului instalator sanitar Nea Savu, magicianul flotorului şi de fiica lui Tanti Mimi, pedichiurista minunată renumită prin uzul de vorbe dulci atunci când smulge cu nemilă pieliţele de sub unghii.

Ar mai fi de remarcat nişte regii artistice şi nu în ultimul rând imensa pleiadă de cursanţi, lucruri enumerate de această dată cu imensă modestie de marele profesionist Mărculescu:

"In toate aceste Gale au defilat in niste regii artistice cu totul speciale peste 1200 de modele pe scena, dar cea mai frumoasa Gala ramane cea din 30 Mai 2002 cand Costin Marculescu a reusit o performanta unica in domeniu aducandu-l in juriu si in recital pe celebrul cantaret intalian Toto Cotugno.
O imensa pleiada de cursanti si absolventi ai Scolii Costin Marculescu au fost prezenti de-a lungul anilor in sute de spectacole, de emisiuni de televiziune, videoclipuri muzicale, reclame publicitare, activitati promotionale, festivaluri, turnee, simpozioane, filme si seriale TV s.a.m.d."

În final şi câteva vorbe de inimă albastră de la Costin Mărculescu, cel săpat la greu de oamenii pe care până de curând i-a încălzit la pieptul său mare şi matern:

"Chiar daca fosti angajati ai Companiei Costin Marculescu au incercat ulterior sa-si faca scoli copiind la o scara mult mai mica, modul de functionare, structura, schemele organizatorice, arogandu-si si niste drepturi pe care nu le au si nu aveau cum sa le aiba, Compania Costin Marculescu a mers mai departe cu fruntea sus, fiind in ochii opiniei publice, pe buna dreptate, considerata Scoala Artistica si de Modelling Nr. 1 in Romania. "

Şi pentru că am vorbit despre "imensul piept" al lui Costin Mărculescu, şi precis foarte mulţi dintre voi aţi crezut că e vorba doar de o simplă metaforă, iată şi motivele care m-au făcut să mă exprim în acest fel:

"actorul Costin Marculescu impreuna cu staff-ul artistic pe care l-a nascut in timp alaturi de el"

Prin urmare, aflăm de-abia la final de ce este Costin Mărculescu atât de special: pentru că se autoreproduce, ca ameuba!

P.S.

Toate fotografiile sunt de pe site-ul marelui om, prin urmare numă judecaţi pe mine pentru prostul gust al posturilor. Ele sunt marca Costin Mărculescu, omul care atunci când se supără scoate celelalte personaje din imagine, cu riscul ca tăietura să îl prezinte pur şi simplu dintr-un sicriu...

Sergiu Nicolaecsu, cs-ul din secs

Doamnelor, domnişoarelor şi domnilor, Sergiu Nicolaescu rupe tăcerea şi se apucă se ne destăinuie cum a stat la viaţa lui cu amorurile. Trecutul şi nostalgia rememorării constituie semne clare că în ceea ce îl priveşte pe Sergiu Nicolaescu ceva a început să scârţâie. Euforia TV, un post la care merită să te uiţi doar atunci când faci altceva şi obligatoriu cu sonorul dat pe mute, a introdus în grila sa o emisiune ca o lupă prin lenjeria de corp murdară, aşa zisa "Iubiri mondene". Titlul spune tot, iubirile celor cu lipici la cameră şi nu ale noastre, muritorilor de rând ale căror escapade amoroase nu prezintă nici un interes. Ce dacă i-ai pus-o frăţioare Laurei Andreşan, aşa ceva nu se pune pentru că nu eşti VIP, tu nu exişti... Uite cum zicea de pildă Sexy Brăileanca: "îmi place să fac sex cu VIP-uri". Nu eşti vip, secreţiile tale nu prezintă interes. Cu Sergiu Nicolaescu situaţia stă puţin altfel, el este un simbol naţional şi aşa moare, chiar dacă va profita de cţtnecul său de lebădă pentru a ne povesti cum îi dădea el jos chiloţii Ilenei Popovici.

Cei care au avut tăria să se autoflageleze la ultimul său film "Supravieţuitorul" şi-au dat lesne seama că cenzura comunistă pe lângă imensul rău făcut unora lui Nicolaescu i-a făcut un mare bine, ţinându-l la respect. În "Supravieţuitorul", regizorul îşi permite orice: plasează acţiunea într-o ţară unde toţi interlopii români trăiesc trai neneacă pe banii babachii, înţelegându-se într-o engleză puţin mai bună decât a lui Iliescu, o pune pe Miss Lorii să cânte româneşte pe o scenă de cazinou într-o ţară străină, în timp ce până şi Dragostea din tei a trebuit tradusă în engleză pentru a se bucura de succes comercial, sfidând ficţiunea din cele mai îndrăzneţe SF-uri şi, în cele din urmă introduce câţiva mari actori în roluri ce nu le pun deloc în valoare nici un fel de calităţi în vreme ce mizează pe Viziru - eminamente penibil şi pe un actor ceh, pare-mi-se doar pentru că seamănă cu regizorul în tinereţe, semn că Bittman l-a dezamăgit. De fapt logica e alta, după film Nicolaescu i-a spus acestui Petr Falc, până acum la prima producere pe marile ecrane: du-te matale înapoi în ţara ta şi lasă-mi fanele în pace, lui Bittman neputându-i spune aşa ceva. Prin urmare, "Supravieţuitorul" este un film atât de prost încât până şi Zmeura de aur ar fi un compliment pe care nu şi l-ar putea permite nici măcar un jurat sinucigaş.

Iubiri mondene debutează cu Sergiu Nicolaescu ceea ce discreditează emisiunea de la bun început. E ca şi cum ai începe un ciclu de emisiuni despre prezervative şi l-ai avea în studio pe Bălănel şi pe Hâncu, ăl care prevestea cutremurele după praful de pe pervaz...

P.S.1

În prezentarea mediatică a emisiunii Iubiri mondene se spune că: "Regizorul e unul dintre cei mai frumoşi bărbaţi din ţara noastră" ceea ce, dacă ar fi să ţin cont de remarca de zilele trecute marca Pavianni ar fi echivalentul unuia dintre cei mai puţini urâţi bărbaţi din Argentina. Mă întreb atunci, retoric, dacă Nicolaescu e printre cei frumoşi, lui Bănică Junior ce îi mai rămâne? Ce ţi-e şi cu frumuseţea asta...

P.S.2

Arpopo de relativitatea frumuseţii, Katy, bunica number 2 a fost întotdeauna de părere că Ceauşescu era "frumuşel"...

Chuck Norris îi bate şi pe Brusli şi pe Vandam

Nu mai ştiu unde am văzut astăzi un poll de genul "cine vi se pare mai de încredere Huidu sau Mircea Badea" ce mi-a dat de gândit, mai ales dacă mă raportez la articolul anterior cu "încrederea" promovată de digestivi. În sondajul digestivilor pe primele poziţii se aflau actorii şi oamenii de televiziune, ceea ce, părerea mea, este o mare porcărie. Prin urmare avem încredere în nişte "actanţi", doar pentru că unii dintre ei au o gură imensă? Stupid. La fel şi cu cei doi măscărici de serviciu, Badea şi Huidu. Acum ce să înţeleg de aici, că cei care vor vota se aşteaptă să le fie apărate drepturile de către Mircea Badea?

E vorba aici despre logica discursului în societate, şi anume, cum se formulează acesta pentru a avea impact şi pe de altă parte pentru a nu plictisi interlocutorul. Prin urmare, întotdeauna se va prefera varianta "băi boule" altor posibilităţi precum "stimate coleg care ai inteligenţa cu un singur procent mai mare decât a unui pui de găină şi cu 155 de procente sub IQ-ul Asiei Carrera". Prin urmare măscările lui Mircea Badea de pe sticlă nu au nici un fel de legătură cu realitatea şi nici pastişele interpretate de Huidu şi argumentate cu imagini.

Mi se pare stupid că cetăţenii oneşti ai patriei îşi pun destinele în mâinile unor mercenari plătiţi cu bani grei să facă show, trecând cu vederea formatori de opinie mai puţin vocali care fac toate aceste lucruri pro bono. E ca şi cum în cadrul topicului: "brusli îl bate pe vandam?" l-am sări din ignoranţă pe Tolea sau pe Cioacă...

VasileSensual a dat startul în competiţia "The Sensualiser"

Drept semn de apreciere pentru toţi cei care se străduiesc să poarte o minimă conversaţie cu mine în josul articolelor, scutindu-mă de a mai vorbi de unul singur ziua în amiaza mare în mijloace de transport în comun, pe stradă şi în orice alt mediu unde se poate updata site-ul cu ajutorul unui banal palm, de astăzi voi insitutui premiul "The Sensualiser" care va fi decernat în cadru festiv la finele fiecărui an.

Anul acesta acest premiu se va decerna în perioada 8-15 decembrie iar conţinutul acestuia va fi dezvăluit în urma momentului festiv. Aşadar vă aştept pe toţi să vă disputaţi acest trofeu, pentru că aţi vrea să ştiţi ceea ce pierdeţi, ca să împrumut o vorbă din străbuni.

Noroc bun!

Topul instituţiilor de încredere la români

"Oameni de încredere" este ultima găselniţă în materie de sondaje iniţiat de către "populiştii" de la Reader’s Digest, revistă absolut inutilă, dacă mă întrebaţi pe mine dar indispensabilă, ismană, cu alte cuvinte pentru cei de o anumită vârstă. Fără a jigni pe nimeni, spun acest lucru din proprie experienţă, căci, mai bine de doi ani am fost responsabil cu retransmiterea acestor "broşuri" alor mei, care aşteptau la conac, cu sufletul la gură, să primească talonul cu concursul: am câştigat mamă maşina viselor ori ba? Prin urmare, părerea mea legată de revista susmenţionată: o revistă subţirică în care nici măcar Sanda Ladoşi nu se mai poate produce.

Dar să revin. Raportându-mă la ai mei, înţeleg pe deplin de ce pe primul loc se situează detaşaţi pompierii. Păi cine să le garanteze salvgardarea avuţiei lor dacă nu cei care dau cu jetul. Pe locul doi, piloţii. Asta nu pentru că ar călători ei prea mult cu avionul ci pentru că s-au ataşat sentimental de Iovan, omul care atunci când nu trage de manşă trage bine de trăgaci. Pe următoarele locuri: cercetătorul, doctorul, farmacistul, medicul pe Salvare, actorul, cântăreţul şi educatorul. Iarăşi explicaţia rezidă în mediatizare, ba mai mult, în mediatizarea utilitarelor. Dacă se vorbea mai mult de igiena locului, probabil că ultimele trei bresle artistice ar fi fost detronate de către gunoieri, aşa mai aşteptăm un an în aşteptarea mai multor ştiri cu vedete care fac pipi în locuri publice şi uită să se spele pe mâini. Pe ultimul loc politicienii.

Voi reveni în curând cu topul personalităţilor din România care le trezesc cititorilor cu digestie încredere, care, vă anunţ, se anunţă spectaculos.

Amurgul idolilor e doar un titlu

Să vorbim puţin despre macrame-uri, motive florale, cu păsări, geometrice şi cu Che Guevara. Nu vă voi ţine mult cu sufletul la gură, dornici să înţelegeţi ce vreau să spun cu motivele de pulover şi portretul lui Che Guevarra ci voi intra în subiect. Ideea era că purtăm de cele mai multe ori lucruri care ne vin bine, care arată cool şi care, stupoare în tribună, promovează "idealuri" care nu ne reprezintă.

Mă opresc la Che Guevara, asumat de către tinerii furioşi din întreaga lume un soi de simbol al libertăţii de manifestare. Culmea e că dacă ar fi fost să fie contemporani cu Che cel puţin trei sferturi dintre aceştia fie ar fi înfundat puşcăriile, fie ar fi fost executaţi în pieţe publice, conform părerilor acestuia că rockul este dăunător şi că "pletoşii" şi "idealişti" şi "homosexualii" nu fac decât să întineze idealurile revoluţiei. Nici cu rasismul nu stătea prea bine Che Guevara chiar dacă implicaţia cubanezilor de culoare în revoluţie nu a fost una întâmplătoare. Într-unul dintre interviurile sale acordate lui Luis Pons, om de radio, Guevara spunea că: "O să facem pentru negri exact ce au făcut negrii pentru revoluţie. Adică nimic."

E sănătos să porţi tricouri cu feţe tinere imprimate. Bătrâneţea te face neinteresant. Între un tricou cu Einstein şi unul cu Che, cel din urmă te-ar putea face la un concert rock să te trezeşti cu câteva sticle de bere în cap. Acestea fiind zise, mă voi da de exemplu, renunţând la tricoul negru cu Dan Spătaru pentru unul cu Fuego. E cineva care imprimă aşa ceva, sau trebuie să apelez chiar la artist, şi să îl rog să îşi apese faţa îmbibată în vopsea albă de pieptul meu robust?

Sealed with a kiss

În plin subiect Betty Stroe şi pipilică, băjatul care cu mâna proaspăt suport o apucă pe fată de mână şi o trage după el în tramvai nu se cădea să abat discuţia vorbind despre o amintire mai veche, care proba faptul că igiena corporală nu este decât un pretext ieftin pentru a se vinde tot felul de produse cosmetice sau farmaceutice.

Acum câţiva ani mă aflam noaptea la intrarea dinspre Arcul de Triumf în Parcul Herăstrău, după o seară de bere şi mici, şi, împreună cu Adi ne pregăteam să o luam spre casă când prin faţa noastră un tânăr, trotilat nu doar vesel ca noi a dat buzna spre trunchiul unui copac de am zis că se crede dinozaur şi la poalele acestuia a început să îl strige în disperare pe IORGA. Amuzaţi, am aşteptat să vedem cum îşi va reveni din starea în care fusese aruncat fără voia sa, însă din nefericire pentru spectacolul uman pe care ne pregăteam să îl urmărim, tânărul nu are de aşteptat decât câteva minuţele pentru că în faţa sa trage nervos un Opel condus probabil de prietena acestuia.

Iar la intrarea în maşina prietenei care credeţi că este reacţia tânărului? Haideţi, nu vă sfiiţi. Corect, răspunsul corect este: acesta se apleacă şi o sărută pe domniţă pe... guriţă. Igiena personală, bat-o vina!

Iar acum a venit timpul pentru un moment Colgate!

Betty Stroe, fata frumuşică care dă la spate...

Astăzi sunt sub zodia Betty Stroe, această "fată frumuşică a show-bizzului românesc", cum este prezentată pe site-ul său oficial. Nu ştiu dacă ştiţi, Betty a fost în ultima vreme în centrul atenţiei ca urmare a unui aşa zis scandal sexual motiv care a stat la baza rupturii de fostul iubit, producătorul propriu de altfel. După o mult trâmbiţată schimbare de optică am intrat astăzi pe site-ul acesteia si am rămas uimit de enormităţile scrise la umbra unui anunţ de presă. Aflăm aşadar că: "Betty Stroe revine." Întreb şi eu: de ce revine?

Şi acum lovitura de graţie dată limbii române: "Betty s-a decis sa dea la spate amenintari si sugestii rautacioase, s-a “mutat”, profesional vorbind, sub managementul Attitude Music si s-a apucat sa lucreze la primul album marca Betty Stroe." Înţeleg fără prea multă greutate că este vorba despre un text scris de noul iubit al acesteia Zsolt Kapros, de aici sintagma "să dea la spate", şi eu care mă aşteptam că Betty va da pe la spate... Acum cum să zic eu, când folosim la figurat un verb precum "s-a mutat", lăsând la o parte conotaţiile bancului cu marmacia, e cât se poate de clar că nu o poţi face decât tot figurat şi nu propriu, deci să râdem cu fălcile deschise la maxim căci Betty se mută profesional vorbind.

Şi pentru ca tacâmul să fie perfect asistăm şi la un execiţiu de sinceritate din partea manageriatului artistei: "Suntem siguri ca, ascultand noua “viziune” a interpretei veti descoperi o Betty asa cum nu ati mai vazut-o pana acum: onesta si plina de viata." Păi şi de-abia acum ni se spune nouă, celor care am cumpărat albumele Etnic şi am privit-o pe Betty ca pe o icoană că în tot acest timp ea a fost nesinceră şi letargică? Banii noştri au fost buni atunci, acum să dăm alţi bani că vezi doamne acum ni se vinde sinceritate şi energie.

Să ne gândim acum totuşi de mai multe ori dacă doar sinceritatea lui Betty merită banii noştri. Eu zic că nu.

P.S.

În imagine nenea Maicăl, un was, care o dă pe Betty la spate, în instanţa unui băieţel mult mai atrăgător.

E Pavianni pe invers sau doar se exprimă confuz?

"În România, femeile sunt foarte frumoase, adevărul este că sunt focoase. Noi, argentinienii, am câştigat pentru că bărbaţii români sunt urâţi. Problema mea era limba, dar am învăţat să spun «să mergem acasă» şi a dat rezultate."

Declară acest lucru fotbalistul Pavianni, după Bebele citire, fost la CFR Cluj, care se pare că în vremea din urmă a cam murit de nebăgare de seamă acolo unde este prin urmare s-a gândit să spună ceva, dar o face în aşa fel încât psihologic mă face să mă gândesc că are o mică problemă cu instalaţia şi iată şi de ce. Când îţi poţi permite cu uşurinţă un Porsche şi declari că: "în România iubitorii de Porsche sunt urâţi" mie unuia mi-e clar că nu eşti invidios pe cei care au Porsche ci eşti trist că bărbaţii sunt urâţi.

Prin urmare, dragă Pavianni, du-te matale în lume acolo unde bărbaţii sunt frumoşi şi femeile urâte şi lasă-ne pe noi, urâţeniile pământului să ne bucurăm de ale noastre! Mândru că sunt român...

Pipirazzi în exerciţiul funcţiunii

Foaia intitulată într-un moment de crampă cumplită cacan se grăbeşte de această dată să fie prima publicaţie care militează pentru igiena în cuplu. De aici şi până la numărul în care cei de la antemenţionata revistă vor începe să distribuie fundiţe căcănii pentru a sprijini igiena personală nu mai este decât un pas. Paparazii cacan în curând vor urmări vedetele în locurile unde până şi regele e singur, pentru a se convinge că după executarea nevoii fiziologice "utilajele de manipulare" sunt spălate corespunzător, pentru a nu afecta astfel microbian sănătatea aproapelui. Asistăm, doamnelor şi domnilor la apariţia unui nou ipochimen al României moderne, în funcţie de caz: cacarazzi şi pipirazzi. Dar să revin. Astăzi cei de la cacan sunt pipirazzi.

Ei l-au surprins pe Zsolt Kapros, actualul partener de viaţă al lui Betty Stroe, fostă la Etnic făcând pipi la boschet, ziua în amiază mare, în plin Bucureşti, după care o ia din nou de mână pe Betty şi îşi continuă traseul. Interesant este că cei de la cacan nu sunt atât de revoltaţi de faptul că Zsolt nu s-a mai putut abţine, ci de faptul că în loc să se şteargă el a preferat să se şteargă pe mâna lui Betty, ceea ce mă face să cred că C.C., autorul acestui articol stupid (sigur de sex masculin) a avut de curând de-a face cu mâna lui Betty, iar acum se răzbună.

"Dupa ce a terminat de urinat, Zsolt s-a incheiat tacticos la pantaloni, a iesit in strada si si-a recuperat iubita care il astepta rabdatoare in strada. Dar nu oricum, ci luand-o din nou de... mana, omitand cu nonsalanta ca nu se spalase dupa "operatiunea" comisa in boscheti. Surazatori, cei doi s-au indreptat spre refugiul unui tramvai din zona Baneasa, plecand spre urmatoarea lor destinatie. "

Acest lucru îmi aminteşte de o anecdotă cu Ilie Năstase şi Jimmy Connors, pe care o voi cita din memorie: la vestiar, după un meci de tenis pierdut de Connors, acesta îl surprinde pe Năstase scuturând trandafirul şi nespălându-se ulterior pe mâini, şi îl reclamă către reporterii TV. Chestionat, Năstase răspunde: nu m-am spălat pe mâni pentru că nu am făcut pipi pe mâini! Cam aşa stă treaba şi cu Zsolt.

Una peste alta, uitând pentru moment de noua îndelenicire de pipirazz a celor de la cacan, salut apariţia discipolului Zsolt, menit pe acest pământ să asigure credibilitate unor alţi corifei precum Bivolaru şi Mitzura, zisă şi "pipilică". De asemenea salut apariţia noilor bresle de cacarazz şi pipirazz, şi sper ca în curând să ne ofere noi dovezi ale profesionalismului lor desăvârşit, cum ar fi să ne prezinte şi timpii exacţi ai exercitării respectivelor nevoi fiziologice. Acolo să vedeţi: Zsolt 5 minute, Bănel 25, Parizer 2 minute... Give piss a chance!

Încălzirea globală, o inutilă durere de cap?

Să vorbim puţintel despre încălzirea globală. Nu-i aşa că puţin vă pasă, că mai exact vă doare undeva de termenul ăsta abstract, care pentru mulţi dintre voi este echivalent cu faptul că într-un anumit moment toate caloriferele se încălzesc, încât ne simţim nevoiţi să îi dăm câştig de cauză lui Ceauşescu, căruia i se tot reproşa că punem ca tălâmbii haine pe noi?Nu-i aşa că ne apucă frigul numai când ne gândim la poli, prin urmare fie iarnă, fie vară dăm petreceri spontane de bucuria că noi avem ce altora le lipseşte? Nu-i aşa că ne place mai mult vara ca iarna, aşa că mai bine cald decât ţurţuri la nas sau la colţul ochilor? Nu-i aşa că ne legăm la cap când chiar nu ne doare că anumite locuri din lumea asta se încălzesc spontan şi în locul vulpilor argintii vor merge în două aripi şi două labe papagalii de la tropice?

Absolut adevărat. Acum să urmărim împreună filmuleţul de mai jos.

Iri, specialist în clisme, îngrijitorul rectului regal

Hai să vă zic una bună, desprinsă din cărticica pe care o citeşte Bebele acum, O istorie culturală a penisului, Editura Humanitas, 2006 pagina 16:

"Multe din ciudăţeniile egiptenilor erau legate de orificiile corpului. Un tămăduitor al cărui nume a ajuns până la noi, Iri, îngrijitor al rectului regal, ocupa funcţia de specialist în clisme al faraonului."

Aşadar ce ne spune textul de mai sus? Că tămăduitorul Iri era mai mare peste rectul şi clisma şefului. Uite-aşa iese uleiul la suprafaţa apei...

Lucian Bute îşi păstrează titlul mondial

Lucian Bute a câştigat la puncte, învingându-l pe Librado Andrade şi păstrându-şi centura mondială.

Felicitări!

Acum să revenim la emisiunile de credinţă şi spirituale şi să pregătim cotizaţia TVR pentru luna viitoare...

Iată la finalul meciului reacţia site-ului TVR:

Bute - salvat de "clopoţel"

Site-ul TVR v-a tinut conectati runda cu runda la meciul castigat de Bute sambata dimineata!

Patetic, ruşinos, dar sănătos...

Programul TVR din timpul meciului lui Lucian Bute

Acum, la ora la care Lucian Bute îşi dispută titlul mondial cu Andrade, în Montreal, încercând să îşi păstreze centura, TVR are un program deosebit, ca de obicei, conectat la realităţile mondiale.

o6.15 Imnul României

07.00 Cântecul amintirii... amintirile cântecului: Ioana Radu

07.30 Semne: Convertirea

Ce nu pricep eu acum este la ce bună prezenţa la Montreal a comentatorului sportiv Narcis Şelaru din partea TVR?

Conducerea televiziunii cred că se gândeşte la o premieră, sincronizarea comentariului meciului peste imagini cu Ioana Radu şi cu popi care ar merita o bumbăceală bună. Păcat că nu s-au orientat să îl scoată de la naftalină pe imperturbabilul Ionel Stoica, cu părul său sub formă de cască de motociclist, şi cu stilul său pierdut printre cuvinte "neobişnuite" şi să ni-l arate într-un colţ de ecran gen PIP, comentând senin ca într-o zi la băi termale...

De la "Malleus Maleficarum" la "Povestea poveştilor"

În Malleus Maleficarum din 1486, îndreptarul definitiv al vânătorii de vrăjitoare se spune că o femeie ar fi furat zeci de penisuri pe care le-a ascuns într-un copac unde acestea trăiau ca nişte păsări într-un cuib.

• Arc peste timp, Ion Creangă preia acest motiv medieval în Povestea poveştilor şi îl exploatează pentru a încheia fericit o istorie sângeroasă a abuzului clerical, răzbunând genocidul ordonat de "popi" asupra femeilor suspecte. Singura sa condiţie pentru continuitatea hermeneutică a motivului antropomorfizării falusului este "coborârea pe pământ", cu alte cuvinte Creangă dă copacul pe lanul cu păpuşoi.

"Ţăranul, după ce mântui de sămănat, se întoarse acasă. Apoi, la vremea prăşitului, a venit de a prăşit păpuşoii după rânduială, şi iar s-a întors acasă. Dar când vine la cules, ce să vadă? În loc de păpuşoi, de fiecare strujan erau câte trei-patru drugăleţe de pule, care-de-care mai îmbojorate, mai dârze şi mai răzbelite!… Când se uită baba pe ogor, îşi pune mânile în cap de ce vede… pule şi iar pule, belite şi răsbelite, în toate părţile."

Hermeneutic vorbind, moravurile sunt singurele inalterabile...

Pregătit de baia turcească

Dilemateca, numărul de octombrie propune o anchetă haioasă: în ce tablou v-ar plăcea să intraţi? Cineva a răspuns cu umor: în tabloul lui Mendeleev (sistemul periodic al elementelor). Amuzant. Mai sunt câteva variante la fel de năstruşnice: tablou electric, tablou de bord sau tablou de comandă.

Personal, eu m-aş simţi în al nouălea cer să fiu teleportat în Baia turcească a lui Ingres, şi sunt convins că tabloul vorbeşte de la sine. Duhneşte până aici a arome şi desfrâu promis. Pe de altă parte, asociez fără să vreau imaginea cu pricina cu Les onze mille verges, "capodopera" în proză a lui Apollinaire după cum mi-a fost dat să am acest volum, în limba autorului.

De la Ingres am învăţat să privesc cu alţi ochi un trup aparent letargic. Să ne gândim la Cioacă, făcându-şi siesta la umbra teiului prieten! Cine şi-ar fi putut imagina că o va ucide şi abducta pe Elodia?

Liviu Ioan Stoiciu a primit o corecţie întâmplător corectă

Cunosc pe cineva care acum vreo 4 ani a călătorit cu trenul dinspre Bacău spre Bucureşti, tren în care la Focşani s-a urcat "poetul" Liviu Ioan Stoiciu, însoţit de o domniţă. O să aflaţi imediat de ce am zis "poetul însoţit de o domniţă" şi nu "o domniţă însoţită de poetul Liviu Ioan Stoiciu". Evident, părinţii domnişoarei nu ştiau cu cine umblă juna lor fiică, cum nu ştiau nici că stimabila era gravidă cu acelaşi individ, căci dacă ar fi aflat probabil că i-ar fi făcut tinerei viaţa un coşmar, lucru de care aceasta se temea îngrozitor. Ce l-a supărat peste poate pe acest cunoscut al meu a fost nu diferenţa mare de vârstă dintre cei doi, ci faptul că "poetul" s-a arătat absolut nepăsător la grijile fetei. Din vorbele sale reieşea că "nu e sfârşitul lumii" şi că, matură, aceasta ar trebui să îşi poarte singură de grijă.

Acest Liviu Ioan Stoiciu ca om nu merită nici un fel de interes iar ca poet probabil puţin mai mult decât al celorlalţi anonimi pe care îi mai păstoreşte din când în când pe îndoielnicul site de subcultură http://www.agonia.ro/. Pentru gâsculiţele şi căprioarele de acolo însă să ai o relaţie cu Liviu Ioan Stoiciu este mult mai bine decât cu Marius Marian Şolea, Paul Bogdan sau Radu Herinean.

La Iaşi, pe garduri au fost întinse afişe cu poeme româneşti, probabil din dorinţa de a populariza cultura română. Cineva, şi din câte ştiu cunoştinţa asta a mea nu a părăsit capitala în ultima vreme, i-a ars lui Stoiciu ochii şi gura. O parte din mine se revoltă pentru că nu mi se pare normal să întinezi tot ceea ce nu cunoşti sau te depăşeşte, pentru că mă îndoiesc că mutilatorul ştia câte ceva despre acest pretins poet român contemporan. Dacă s-ar fi atins de Bacovi, Nichita sau Cărtărescu probabil că i-aş fi călcat în picioare cu cel 120 kg pe care le posed. Cealaltă parte însă zâmbeşte satisfăcută. L-au ajuns blestemele domniţei seduse şi abandonate!

Televiziunea Română consideră că nu merită cumpărate drepturile pentru meciul de mâine al lui Bute

Ce lume talâmbă! Ce dreptate strâmbă!

Sâmbătă dimineaţă, de la ora 7 iubitorii boxului din România vor putea să asculte live la Radio România Actualităţi meciul dintre Lucian Bute şi mexicanul Librado Andrade pentru Centura IBF. Poate nu aţi înţeles, aşa că vă repet: meciul va putea fi ascultat la radio. Nu la ProTV, nici la Antene, posturi particulare, dar nici măcar la TVR, ceea ce este de-a dreptul scandalos. Prin urmare plătim abonament separat pentru TVR, care se justifică prin ce? Ok, înţeleg, 100.000 de Euro cât s-a stabilit, negocierea pornind de la 150.000, este o sumă relativ mare pentru un muritor de rând, dar pentru postul naţional... Oare nu există în respectiva televiziune un fond de necesitate pentru evenimente speciale? Încerc să-mi imaginez cum s-ar fi desfăşurat Revoluţia din decembrie 1989 dacă televiziunea nu şi-ar fi permis carele de reportaj din oraş şi nici măcar emisia în direct... Se pare că până acum nimeni nu şi-a pus aşa problema. Meciul lui Bute, pe fondul unei crize reale în sportul românesc reprezintă o reparaţie. Televiziunea Română consideră probabil că nu merită, că nu vor face rating, iar conducătorii ori nu au fost informaţi, ori pur şi simplu nu se aleg cu nimic de pe urma acestui meci. Românul e leneş şi apatic şi evident nu se va sinchisi să se trezească sâmbătă dimineaţă la 7 pentru a viziona meciul. Greşiţi, domnilor, la vor poate că nu se mai îngrămădesc românii, dezamăgiţi, minţiţi, neîncrezători, dar pentru meciul de box al lui Bute s-ar fi trezit.

Să presupunem că într-adevăr este o problemă financiară. Ce ar fi fost dacă s-ar fi făcut chetă, teledon să zicem. Credeţi că nu ar fi cotizat românii ca să vadă acest meci în direct? Ba da. Credeţi-mă! Dar nu şi-a bătut nimeni capul, au preferat să măture adevărul sub covor, sau nici măcar să măture, pur şi simplu l-au ascuns sub carpetă cu vârful bocancului.

Lucian Bute este urmaşul de drept al lui Doroftei, amândoi făcându-ne să ne simţim mândri ca români. Până anul acesta fotbaliştii naţionalei României lua banul gras fără ca să cunoască măcar imnul naţional, iar Doroftei şi Bute, ambii bumbăciţi la final de meci vorbeau triumfători despre România, acoperiţi în drapelul naţional. Nu merită interesul nostru. De fapt se bucură de interesul nostru, dar nu şi de al celor care, dintr-o nefericită coincidenţă ne cenzurează dreptul de a ne bucura de românii noştri.

Nu am vrut să fiu patetic. Pur şi simplu m-am simţit furat. Ni se iau bani pe abonamentul TV. Nici o problemă. De-acum încolo supuneţi la vot programele pentru care vreţi să plătim!

Marcelica, prietena de la Buzău

Hai să vă mai zic una echivocă pentru dimineaţa asta, desprinsă din cujetările doamnei Elenea Udrea:

"Vinerea trecută, pe blogul meu, mi-au scris învăţătoarea şi o prietenă de-o viaţă, Marcelica. Am crescut la Buzău, era una dintre fetele din pozele pe care le-am postat acolo."

Acum să facem analiza frazei. Cine era una dintre fetele din pozele pe care le-am postat acolo, pe blogul meu? Marcelica. Subiect. Unde le-am postat? Acolo. Complement circumstanţial de loc. Însă unde acolo? La Buzău, că doar la asta face referire propoziţia anterioară. Doar nu vă aşteptaţi să mai ţinem minte că acum câteva fraze, undeva se făcea referire la un blog. Prin urmare, la Buzău, Elena Udrea a postat nişte poze cu Marcelica, fata de la Buzău.

P.S.

Mulţumesc Doamnei Haudi Partââânăr pentru precizare.

Lazarus cu rejecvativ

Iată unul dintre cele trei personaje de la OTV pe care le detest din suflet şi pe care le-aş invita oricând la un talk-show pe probleme de hermeneutică şi interpretare a grăsimii de la suprafaţa cafelei, doamneeelor şi domniiiiiilor, Luis Lăzăruş, omul care ar vrea el să să fie identificat cu titlul ultimului album al lui Nick Cave "Dig Lazarus, Dig". Omul ăsta, împreună cu restul triadei, Ceanu Mariana, duduia care dacă e contrazisă pune botic, şi dumneaei este zică-se jurnalistă şi cică mai şi candidează din partea PNG, sprijinită de moculul DDTV şi cu Magda Ciomag, o poşetă care peste noapte se crede om de televiziune s-a trezit peste noapte foarte dorit de sexul frumos. Dacă îl luăm în calcul pe Charlie Manson, şi el dorit la un moment dat al existenţei sale de un număr apreciat de sexe frumoase atunci vom trage concluzia de bun simţ că iubirea, fie ea redusă şi la noţiunea de sex i se cuvine şi omului care răspunde la numele de mai sus. Dar ca să las vorbăria, iată câteva dintre aerele acestui ipochimen:

"Merg la o petrecere. Acolo, văd pe cineva care s-ar putea suprapune cu idealul meu de femeie perfectă. Adresez nişte întrebări-test inocente, care mă fac imediat să înţeleg cu cine am de-a face. Întreb dacă fumează. Dacă da, aş fi profund dezamăgit.... Eu sunt cunoscut pentru faptul că rejectez tot."

Aşadar concluzia este că, femei precum Ava Gardner sau Winona Ryder nu ar avea acces la farmecele detectivului care investighează defecţiunile instalaţiilor sanitare pentru că au halenă. Le adresează bajatu o întrebare-test şi le rejectează pe loc. Eu unul cred că aceasta este procedura de bază Lazarus, dar de asemenea sunt şi convins că pe vremea cu ploaie sau în nopţile cu spleen şi dorinţe senzoriale acute moare al dracului de plictiseală, el şi cu prietenul său de cursă lungă.

Eu înţeleg că pe o pitzipoancă o mai rejectezi matale dom' Lăzăruş pentru halena dintre măsele, dar pe una ca Winona... Să fim puţin serioşi, zău aşa!

P.S.

Mai zice băjatu investigator de noroi între ralurile de la cauciuce că:

"Eram în clasa întâi când (taica Lăzăruş) îmi explica ce e ăla un prezervativ. Erau de un singur brand, chinezesc. Nu înţelegeam ce sunt balonaşele alea. Tata mi-a explicat, dar nu am înţeles eu mare lucru."

Întrebare întrebătoare: oare de ce nu înţelegea el mare lucru?

Răspuns posibil: pentru că nu ştia încă la ce folosesc anumite gadgeturi nesemnificative din dotare!

"Unchiul Vania" şi Andrei Şerban la naţionalul Budapestan

În perioada 19-23 octombrie spectacolul Unchiul Vania de A. P. Cehov în regia lui Andrei Şerban şi în interpretarea Teatrului Maghiar de Stat din Cluj a susţinut cinci reprezentaţii la Teatrul Naţional din Budapesta. În viziunea regizorală a lui Andrei Şerban spectacolul a câştigat în 2007 Premiul UNITER pentru cea mai bună regie şi premiul pentru cel mai bun actor în rol principal (András Hatházi) iar în 2008 Premiul Criticilor de Teatru din Ungaria, acesta fiind şi motivul pentru care cu ocazia acestui turneu Andrei Şerban a fost invitat de către Teatrul Naţional în colaborare cu ICR Budapesta să fie prezent alături de actori în capitala Ungariei.

M-am numărat printre norocoşii care au asistat la penultima reprezentaţie cu Unchiul Vania la naţionalul budapestan iar impresia finală a fost aceea de martor fără voie la uciderea Ioanei D'Arc, la jocul piromanic al lui Nero, spectator camuflat bine în Noaptea sfântului Bartolomeu. Gândit de Andrei Şerban cu atâtea scene câte sentimente i-a trezit piesa lui Cehov, Unchiul Vania este un film noir montat în aşa fel încât să poată fi proiectat hologramic într-un edificiu teatral. Spectacolul se încheie iar tu, spectator te afli dincolo de cortină, acolo de unde de obicei actorii salută publicul şi te trezeşti scăldat în luminile rampei şi aplaudat scurt şi mecanic de artiştii care par încremeniţi cu desăvârşire în rol. Noua montare a Unchiului Vania se distinge de cele anterioare prin energie, demonism şi visceralitate, actorii Teatrului Maghiar de Stat din Cluj făcând un adevărat tur de forţă de-a lungul celor aproape 3 ore şi uz atât de forţă fizică, cât şi dovada unui extraordinar exerciţiu de mimică şi eliberare a sunetului. Punând un accent deosebit pe muzică şi mişcare scenică Andrei Şerban a ales tangoul argentinian, redat la volum maxim de pe un patefon moştenit în urma unui război nuclear.

András Hatházi este vulcanic, demonic şi bântuit, exersând o anumită anatomie a visceralului în stand-by, reîncarnare care i-a adus pe merit premiul UNITER în rolul lui Ivan Petrovici iar . Zsolt Bogdán în rolul lui Mihail Lvovici Astrov cucereşte publicul până la identificare şi empatie. Imola Kézdi şi Enikő Györgyjakab sunt două Elena de o senzualitate decadentă prin restricţii iar Anikó Pethő, respectiv Hilda Péter o interpretează aproape filmic pe Sonia, aproape compusă din stop-cadre.

Acest prim turneu de la premiera clujeană a spectacolului, va fi urmat de reprezentaţii la Bucureşti, la Teatrul Odeon în cadrul celui de-al 17-lea Festival al Uniunii Teatrelor din Europa.

The Killers sunt mai denşi pe ultimul album şi nu mai dansatori

Aceasta este ultimul single de la una dintre cele mai bune îmi permit să spun trupe pop-rock actuale, The Killers, de pe cel de-al treilea mult aşteptat album, "Day and Age", programat să fie lansat undeva prin decembrie. Iată în cele ce urmează şi versurile, cu un amendament: Are we human or are we denser, nu dancer, aşa cum mulţi s-au grăbit să scrie pe net.

Ascultare plăcută.

I did my best to notice
When the call came down the line
Up to the platform of surrender
I was brought but I was kind

And sometimes I get nervous
When I see an open door
Close your eyes, clear your heart
Cut the cord

Are we human or are we denser?
My sign is vital, my hands are cold
And I'm on my knees looking for the answer
Are we human or are we denser?

Pay my respects to grace and virtue
Send my condolences to good
Hear my regards to soul and romance
They always did the best they could

And so long to devotion
It taught me everything I know
Wave goodbye, wish me well
You've gotta let me go

Are we human or are we denser?
My sign is vital, my hands are cold
And I'm on my knees looking for the answer
Are we human or are we denser?

Will your system be alright
When you dream of home tonight
There is no message we're receiving
Let me know, is your heart still beating?

Are we human or are we denser?
My sign is vital, my hands are cold
And I'm on my knees looking for the answer
Are we human or are we denser?

You've gotta let me know

Are we human or are we denser?
My sign is vital, my hands are cold
And I'm on my knees looking for the answer
Are we human or are we denser?

Patronul fuzibil

Aseară a ieşit untdelemnul la suprafaţă, Steaua a evoluat la adevărata sa valoare şi a făcut rahatul praf, cum se spune pe la noi. Nu sunt stelist, am mai spus-o dar asta nu m-a oprit aseară la 2-0 pentru Steaua să mă bucur. Bebe Bebe m-a avertizat că vor pierde şi a avut dreptate. Acum nu despre asta vreau să vorbesc ci despre mentalitatea primitivă de care a dat încă o dată dovadă Jiji B., formerly known as The Shepherd, AKA The Bad Shepherd. Zice jiji, "umiliţi-i" şi vitejii săi îi rup în bătaie pe campionii Franţei, aşa cum a văzut patronul în filmele americane gen Rocky. Puţin sânge şi sportivul până atunci dominat devine o fiară care îşi umileşte adversarul. Nu a fost şi cazul Stelei, care atât poate. Faptul că mulţi dintre noi ne-am înfierbântat la 2-0 este doar vina noastră şi a ideilor noastre preconcepute că la un astfel de scor se încheie meciul.

Lucrul cel mai trist este că astăzi Lăcătuş şi-a dat demisia, lucru care mi se pare efectiv tragic din perspectiva traseismul de la nivelul antrenorilor de fotbal. Îmi vine în cap un nume, care de fapt este o metaforă, Sir Alex Fergusson, antrenorul aproape peren al echipei mele de suflet, Manchester Uniter. Omul ăsta a avut ani întregi fără victorii, timp în care şi-a construit echipa. Nimeni de la United nu s-a gândit să îl demită pe Sir Alex, simbolurile se conservă indiferent de modă. După ce şi-a definitivat lotul, Manchester a câştigat tot. Acest lucru la noi nu este considerat demn de interes. Punem un antrenor iar dacă nu are performanţe imediate îl demitem sau îl facem să se autodemită. Antrenorul ideal în românia este unul care are succese imediate, prin urmare este vorba despre un tip norocos aterizat în jocul hazardului, ceea ce nu înseamnă neapărat un tip cu vocaţie. Antrenori ca Fergusson oricum sunt puţini în lume, cel mai trist mi se pare că România are câţiva de care ne batem joc cu mare graţie, iar unul dintre aceştia este Răzvan Lucescu. Lucescu junior nu este un mercenar, este un strateg, un tip care de cele mai multe ori m-a făcut să cred că stăpâneşte mai bine PR-ul decât jocul cu balonul rotund.

Scriu rândurile acestea pentru mine, nu epntru că aş spera că ceva se va schimba în mentalitatea patronilor români de cluburi peste noapte. Pentru asta ar trebui să înţeleagă că o echipă putrnică se construieşte cu timp, pasiune şi dăruire. Că un număr de mercenari sniperi cu siguranţă vor ochi bine la ţintă fixă dar în cazul unui atac global asupra lor vor culmina prin a se împuşca reciproc. Iar în momentul de faţă echipele de club şi naţionala României îşi consumă energiile pe achitarea unor poliţe interpersonale.

Cum ar fi ca mâine conducerea Rapidului, echipa mea de suflet din România să iasă la rampă şi să anunţe că 3 ani de zile se aşteaptă la secetă de trofee, după care toţi fanii e bine să se aştepte la ce e mai bun? Eu unul aş zice da, să fie.

Singura avere a lui Ceauşescu: Lenuţa şi poporul român

O anchetă parlamentară a decis că Ceauşescu nu avea bani depuşi în băncile din străinătate, ceea ce de altfel ştiam de mic copil. Ne cazul este că pe atunci am încercat la un moment dat să le deschid ochii celor mari şi nu m-am ales decât cu jigniri de genul: "tu du-te la soldăţeii tăi", aşa că am hotarât să le ţin pentru mine. Toată povestea cu averea inestimabilă a lui Ceauşescu nu a fost decât o minciună bine ticluită de agenturili străine pentru a induce proletariatul în oroare şi a pregăti o revoltă masivă.

Comisia respectivă a sunat pe la băncile din Elveţia: "nu vă supăraţi, aveţi cumva un cont pe numele Ceauşescu Nicolae? Nu. Dar pe numele Lenutza? Nu. Elena Chimist. Nu. Nicu Scornicescu. Nu. Fat Frumos. Nu. Ştefan cel Mare. Nu. Michi Maus. Nu." Clar. Singura avere a lui Ceauşescu era Lenuţa şi noi, poporul român, care până la urmă l-a trădat.

Acum, când mă uit mai bine la această fotografie mă apucă mila, zău. Mă întreb acum dacă Ceauşescu chiar a făcut un rău cât de mic toată viaţa lui, sau şi ăstea au fost baliverne? Oare Ceauşescu chiar a existat?

Corpuri străine

Aşadar v-am pus mai jos un filmuleţ care trebuie ascultat cu sonorul dat cât mai tare, nu vă speriaţi, nu vă veţi confrunta cu Vadim care va striga Medicamente şi nici cu Mitzurica, cea veşnic pomenită întru pipilică care vă vor scoate din starea de letargie, intoducându-vă într-una de panică, nu, nu, nu şi iarăşi nu. Treaba stă mult mai complex şi prin urmare voi căuta să găsesc o explicaţie reacţiei tânărului din imagine

1. fie se ştie cu musca pe căciulă şi vrea să ştie cine i-a pus la cale această "anecdotă fizică",
2. fie se bucură în taină că a devenit centrul de interes al cuiva din direcţie şi vrea să ştie dacă merită să se bucure sau să-şi ferească spatele,
3. fie se ştie cu musca pe căciulă şi vrea să se asigure că falusul i s-a ataşat de spate din greşeală, prin urmare, după ce nu îl va revendica nimeni îl va duce omul frumuşel acasă, soţiei.

Blues-ul muzical

Mai ţineţi minte anii '80 în România, când mergeam la petreceri cu dorinţa fierbinte de a dansa cât mai multe "bluesuri" cu gagicile bengoase? Ele erau slowuri toată ziua, bluesurile nu gagicile, slavă domnului că a inventat letargia doar de la 40 de grade Celsius în sus, dar pentru noi era totuna, ideea de bază fiind să ne lipim cât mai pătimaş organele de cele ale domnişoarelor în cauză. Dansul, proiecţia pe verticală a ceea ce de obicei facem pe orizontală, cum bine spunea Freud, este, credeţi-mă, o necesitate.

S-a văzut şi în cazul articolului din Clic unde se scrie că: "Robert Turcescu nu a ratat nici un blues muzical, “valsând” cu Oana Sârbu pe melodiile colegilor de breaslă. " Descopăr cu surprindere că există mai multe tipuri de blues-uri, şi sunt curios prin ce se disting cele care nu sunt muzicale. Eu cred că autoarea articolului, Cristina Herea, fie-i DEX-ul de râs să-i fie, confundă blues-urile şi bluzele... Şi mai e ceva. Blues-ul, adică nu ăla al negrilor de pe plantaţiile de bumbac, cântec de inimă grea, ci acela cu organ la organ, şăuldăr tu şăuldăr, se dansează cuminţel, fără mişcări spectaculoase. E aiurea să vorbim despre valsări în blues, incorect. Bluezăm nu valsăm. În ceea ce o priveşte pe Oana Sârbu şi pe Turcescu, ei îşi pot permite multe, aşa că le-aş propune să mai rupă monotonia dansând un rock'n roll sănătos, eventual piesa aceea..., Liceenii rock'n roll ...

Cum interpretează căutătorii de senzaţional şmecheria la vedete

Iată în cele ce urmează ce înţeleg cei de la Cacan prin cuvântul "şmecherie": "Smecherie. Delia Matache a fost vineri seara la Gaya, unde a baut bere Heineken direct din sticla, asa cum o fac barbatii." Îmi pare rău că nu i-a consiliat nimeni pe cei de la revista sus amintită să strecoare în diagonală şi o panglică cu SENZAŢIONAL, pentru a crea puţină tensiune în timpul citirii articolului, dat fiind că nu ne întâlnim zi de zi cu o doamnă sau domnişoară care să bea berea din sticlă.

Gândurile mele perverse mă îndeamnă să îi încurajez pe cei de la Cacan să pună o cameră în WC-urile publice din cluburi, ducându-şi la bun sfârşit descoperirile de senzaţie cu titluri precum: cutare femeie face pipi din picioare, aşa cum îl fac bărbaţii (pe pipi). Şmecherie în toată puterea cuvântului.

Am fost şi eu şmecher o dată, de fapt nu eram chiar şmecher ci doar mare fan Thin Lizzy şi Metallica şi am încercat să beau whisky din borcan. Mai şmecher a fost detergentul care mi-a scos petele de pe tricou, dar asta deja ţine de publicitate...

Citiţi-mă pe muzică!!!

Aţi intrat pe acest blog şi la câteva secunde auziţi muzică. Acum începeţi să căutaţi pe celelalte site-uri deschise, pentru a depista sursa zvonului şi tot nu îi daţi de cap. Răspunsul îl găsiţi pe această pagină, mai precis în josul ei, unde de vineri până astăzi şi-a făcut loc un tracklist cu 200 de piese. Poate v-aţi dat seama, este vorba despre cele 200 de cântece cu care m-aş retrage în condiţii extreme pe o insulă pustie, vă spun şi insula dacă insistaţi, se numeşte Cui Cui.

Aşadar ascultaţi cele 200 de piese, care, cum spune şi Betty pe site-ul ei, aceasta sunt eu in forma de CD, mă reprezintă de câţiva zeci de ani încoace. Despre Betty altădată, dar pe cuvânt, fata asta e o adevărată bombă cu ouă stricate, care, pregăteşte pe acelaşi site şi o viitoare secţiune de accesorii, să mor dacă pricep ceva...

Ascultaţi aşadar cântecele care uneori îmi fac viaţa frumoasă şi veţi înţelege poate mai bine cum e să fii 2 în 1, şi Vasile, dar şi sensual.

Echo & The Bunnymen şi caii lor dansatori - unde sunt sifoanele de altădată

Piesa care m-a obsedat astăzi toată ziua, ascultând-o în airplay se numeşte "Bring On the Dancing Horses", marca Echo & The Bunnymen, pe care lumea s-a grăbit să îi uite, nu neapărat din vina lor ci datorită concursurilor de împrejurări. Ascultaţi minunăţia asta, vedeţi clipul şi râdeţi de freza lui Ian McCulloch şi spuneţi drept dacă nu vi se părea uşor mai cool lookul lui Bob Smith sau al lui Bono.

Ei bine, ei sunt uzurpatorii!

Akiko Ida şi Pierre Javelle, minţind cu mâncăruri

Akiko Ida şi Pierre Javelle, probabil unii dintre cei mai celebri fotografi ai momentului s-au cunoscut la Paris, în timpul studiilor la Ecole des Arts Decoratifs unde s-au hotărât să descopere microcosmosul cotidianului. Zis şi făcut, de aici şi până la cele 60 de fotografii din expoziţia de mare succes Minimiam nu a mai fost decât un foarte mic pas. Artă culinară cu figuri. Măcar unii au ales să exploateze artistic viziunile divine pe scoarţa de copac, în comparaţie cu alţii care s-au apucat de propovăduit.

Trăiască etern ochiul, miniaturile şi machetele Matchbox. Dacă pământul va deveni într-o bună zi un imens pustiu măcar ştim că Ida şi Javelle ne vor minţi frumos.

Miss You like crazy

Suedezii de la Abyss, nume care spune multe despre minţile acestora scufundate într-un întuneric absolut, revoluţionează înstrăinarea prin scoaterea pe piaţă, la preţul de 5.000 Euro a produsului RealDoll. După cum probabil v-aţi dat seama este vorba despre generaţia X a păpuşilor gonflabile, care îşi pot considera pe bună dreptate bunicile nişte babe savarinizate şi de prost gust. Cu cap customizabil, RealDoll vorbeşte 7 limbi străine, româna are nevoie de un firmware..., respectă poziţia pe care i-o recomanzi şi simulează cu mare artă orgasmul, lubrifiindu-se de la sine. Poate măsura între 1.50 şi 1.75 în înălţime, 99,8% piele asemănătoare cu pielea umană, auto-adaptabilă, 100 de senzori prin tot corpul dintre care 30 în zonele erogene, strângătoare, îşi încleştează uşor falangele pe tot ce îi pui în mână, când e penetrată geme, zic producătorii plăcut, se lubrifiază automat doar la stimulul uşor al unuia dintre senzori si trei intrari operationale: oral, anal şi vaginal. Are parolă şi user, asta mi se pare de mare angajament. Intri prin efracţie, pleci cu femeia mea dar nu faci nimic cu ea. Mobilă în casă, cel mult o priveşti ca pe Gioconda. Sick world. Pe site-ul oficial tot felul de curioşi şi-o asumă ca pe perechea niciodată găsibilă: pot să îmi spăl femeia? pot sa îmi îmbrac femeia? pot să o tund? şi pot să o fardez? Poţi neică, cum să nu poţi, aş adăuga de la mine că mai poţi de asemenea să o tatuezi, să o cureţi în urechi şi să o ştergi şi la fund. Producătorii o recomandă, considerând-o o mare ofertă. La capitolul calitate-preţ se spune că RealDoll face banii mai mult decât o distracţie in wild, care ar putea să genereze multe dureri de cap. Evident, oamenii vor să-şi vândă marfa şi fac tot ce pot pentru asta.

Am mai spus-o şi o mai spun şi acum, în principiu e loc pentru toţi, prin urmare, acolo unde femeia gonflabilă şi-a creat nişa e normal să apară şi noua generaţie. Marea problemă este că noua generaţie este atât de aproape de adevărata generaţie în mijlocul căreia subzistăm şi totodată atât de glacială şi distantă, încât uneori mă gândesc că relaţiile interumane se vor compromite încetul cu încetul. Democraţia ne-a îndemnat să ne plăsmuim şi noi, maturii, tamagochi-urile noastre, precedentul copiilor fiind un motiv serios. Nu e greu să îmi imaginez maturi îngropându-şi păpuşa şi plângând la căpătâiul ei, există o logică imuabilă a pierderilor care îşi va spune cuvântul. Iar apoi să nu ignorăm aşa zisele avantaje pragmatice ale unei astfel de păpuşi: nu are ciclu, nu rămâne gravidă, nu te obligă la achitarea pensiei alimentare, nu este geloasă, nu îţi face scandal dacă vii mai târziu acasă, nu te ameninţă că te părăseşte pentru că te uiţi prea mult la fotbal, nu vorbeşte cu prietenele la telefon, nu îţi cheltuieşte banii pe prostii inutile, nu aruncă banii pe coafor, pantofi sau genţi, nu are mamă, nu crede că Pere Lachaise e un parfum şi nici că falusul este un obiect decorativ de birou din seria: press-papier sau coup-papier. (Exemplul din urmă este real, Lavrenţie ştie!).

Prin urmare trăim vremuri grele dar ni le putem uşura. Nevastă, acum mă duc la Leila... În curând şi băieţei pentru doamne şi domnişoare! Şi mai e ceva: nu o punem la întreţinere. Cel puţin deocamdată!

Fabulosul destin paralel al Madonnei şi al Mihaelei Rădulescu

Madonna, după ce a îmbrăţişat cu mult drag cabala se arată interesată acum de lumea de vis a elfilor şi a trăirilor lor extreme. acesta este şi motivul pentru care despărţirea de Guz Ritchie a devenit iminentă. Aproape sincronizate, Madonna şi Mihaela Rădulescu par a trăi destine paralele, singura diferenţă fiind că Mihaela Rădulescu rămâne mai departe o mozaică convinsă de fostul ei soţ, Mihaela Rădulescu nu iese niciodată nemachiată, Mihaela Rădulescu are un singur copil, Mihaela Rădulescu a lăsat cântatul la nivelul de hobby(t) şi în final Mihaela Rădulescu a ales un tânăr de mare viitor, care mie personal mi-e al naibii de simpatic. De aici trag concluzia că şi Ştefan Bănică Juniorul ar fi corespondentul lui Sean Penn, şi că, într-un final Cristina cu spătar, the artist formerly known as regina arenbi se va săruta pătimaş pe gură cu Mihaela Rădulescu, pentru a împlini astfel destinul ei atât de paralel cu cel al lui Britney Spears.

Cică faţa Madonnei s-ar afla într-o legătură directă cu ritmul său de viaţă din perioada divorţului. După cum puteţi remarca cu uşurinţă, iată numitorul comun: multele piei.

Eugenia merge mai departe

După câteva zile ceva mai leneşe, iată-mă, revin în forţă, de această dată cu o scurtă istorioară cu iz balcanic, de mititei şi poşircă din viţă de boltă. Se făcea că Eugenia Grădinariu, zisă prin târg Jenica, hangiţă de felul ei a nutrit din fragedă pruncie oareşicare atracţie pentru muzica frumoasă, melodioasă şi cu versuri care comunică simplu, ascultătorului mesajul respectiv. Cum prin lume, vorba ceea, când te roade la măruntaie e bine să ştii unde să poposeşti în grabă, nu e de mirare că doamna Jenica e respectată iar în mediul interlop servită ori de câte ori se iveşte ocazia, pentru că te simţi şi mai altfel când ştii că te ghiftuieşti dintr-o mâncare în care nu a flegmat nimeni în prealabil şi nici nu s-a clătit pe mâini după o întâlnire sănătoasă cu părţile absolut intime ale trupului său. Prin urmare, vrea Jenica clip, facem clip, vrea cu maşina poliţiei, facem cu maşina poliţiei se aude un tablagiu ofticos care tocmai se ospătase de-a moaca în crâşma duduiei. Cu un ego mai mare decât tajmahalu urcat pe acoperişul casei poporului doamna Jenica se produce vreme de suficiente minute explicându-ne ea nouă cum e când poţi. Iac-aşa.

Dacă ar fi să ne luăm după nişte moldoveni absolut răutăcioşi, burdihanul care apare în cadru a trebuit să dea socoteală superiorilor pentru maşina folosită în scopuri artistice. Mai apre în cadru şi o salvare, mă întreb, or fi sărit şi aia să îşi asigure masa copioasă şi antiseptică la doamna Jeni sau pur şi simplu cameramanul acestui clip de excepţie l-a făcut pe paparazzo şi a pândit la drumul mare doar doar o trece vreo salvare, ca în bancul cu Ion şi Măria care stau goi pe câmp şi aşteaptă să treacă cineva care să îi bage şi pe ei în seamă. Sau poate că burdihanul o fi convocat salvarea să îl urmeze, şi precum haiducul, a dat de veste echipei de filmare că se fac şi cu o salvare.

Şi acum filmul, cu Elena Grădinariu vă rog, mare ţi-e grădina barosane...

Mulţumesc Doamnei Haudi Partânăr, cea care mi-a dezvăluit acest izvor de apă vie...

"La drumul mare" de Gabriel Sârbu, pilotul unui posibil lung metraj

Dacă ar fi să mă iau după recolta de trofee pe 2008 primite de scurtmetrajele româneşti ar trebui poate să trag concluzia firească: "scurtmetrajul" este brand românesc. Mă pot lăuda că am văzut multe dintre scurtmetrajele premiate, prin urmare îmi voi permite să enunţ câteva impresii, dar altădată. Acum mi-ar plăcea să mă opresc asupra scurtmetrajului lui Gabriel Sârbu "La drumul mare", Premiul Publicului şi Premiul special al juriului la cea de-a 20-a ediţie a Festivalului de Film Premiers Plans de la Angers, un film care m-a impresionat dintr-o perspectivă aparte. Mi-aş fi dorit să continue, mi-ar fi plăcut ca povestea să meargă mai departe, nu neapărat ca un Sabrina invers, ci ca Psycho meets The Barber of Syberia, iar acest lucru în primul rând datorită potenţialului enunţat de Sârbu în cele 20 de minute filmice, timp în care te aştepţi la cinism în egală măsură cu romantismul care stă să vină. De îndată ce începe să curgă genericul, moment în care publicul pragmatic e tentat să se ridice şi să părăsească sala de parcă ar urma un deluviu de neoprit, filmul lui Gabriel Sârbu prezintă un deznodământ în cheie comică. Sincer, am sperat să aflăm cu surprindere că prizonieratul răpitorului se dovedeşte tragic, maşina fetei fiind una furată. Ni s-a administrat însă o pastilă de râs şi de autoflagelare în amor. Nimic mai optimist. O lume în care răpitorul se îndrăgosteşte de victimă, schiţă aproape ruptă din 1001 de nopţi este o lume care ne dă speranţe. Triumful iubitoarelor de telenovele, sufletul pur, nealterat nu ţine cont de mărire şi nici de decadenţă.

"La drumul mare" are poantă, are tramă şi mai mult de atât transmite o cursivitate tonică, într-un Bucureşti populat cu un singur cerşetor, Gabriel Spahiu în zi mare, şi acela, un tip perfect sănătos însă veleitar în oraşul celor care se orientează la minut. Andi Vasluianu este precaut, având mare grijă să nu atragă prea mult atenţia asupra rolului său, Claudia Prec însă impresionează: dezorientată, labilă, stăpână pe ea şi în final stăpânită de o demenţă candidă. Am citit cronici care o considerau "pierderea considerabile" ale filmului. Nici vorbă! Tindem spre Stanislavschi sau spre Silvia Dumitrescu Timică?

Sper că filmul lui Gabriel Sârbu este doar începutul, acestuia urmându-i un lung metraj cu aceeaşi naturaleţe şi supradimensionare a cinematografiei minimaliste. Deşi cu mijloace reduse, scurtmetrajul "La drumul mare" m-a făcut să uit câteva minute de minimalismul cinematografiei minimaliste.

Internaţionalizarea limbii române

Doamna Haudi Partânăr mi-a deschis ochii în ceea ce priveşte sistemul de PR al francezilor, oameni conştienţi de valoarea şi viitorul limbii române mai ceva ca Bolliac şi comania. În primul rând jos pălăria în faţa politeţii din cale-afară a celor de la Grupul Renault, care ar face orice ca să îşi satisfacă clienţii, inclusiv cursuri de limbă română. Iată încă o dovadă că limba română are veleitaţi de limbă internaţională, cuvinte precum "greierashii" având mari şanse ca în curând să intre în dicţionarul auto englez. Mai greu e atunci când condensăm mai multe cuvinte româneşti , de această dândule acestora de gol apartenenţa. Dacă cei de la Renault caută greierashii în baza de date, în cele din urmă deocamdată fără sorţi de izbândă, în cazul unor cuvinte precum "mashina" sau "servis reno" situaţia devine închisă la culoare. Prin urmare, sfatul meu pentru impunerea treptată a limbii române în tezaurul limbilor internaţionale (alături de esperanto pentru început) este să alipim în sintagme de limba engleză câte un cuvânt românesc. Iată în cele ce urmează câteva exemple:

"What about peace, love, sardine, bucşe and tenderness".

"Every breath you take, every fiţe you make".

"Let's spend mălai together, now I need you more than ever".

Povestea merge mai departe...

Nu tu eşti tipul din vis - Oana Ungureanu şi Contact

Sub titlul "Iubita lui Lis vorbeşte în somn" aflăm în cele ce urmează cât de important poate fi în cadrul jurnalismului românesc galben să fii vedetă. Mai scrie un ziarist că mi-am suflat nasul şi unul dintre muci avea forma şi asemănarea capului lui Mickey Mouse, pe urmă trag un pârţ puturos şi se trezeşte unul sau altul că mi-a ieşit Givenchy cu sincron de Oda bucuriei iar în cele din urmă rup miezul de la felia de pâine şi se constată că am trasat graniţele României Mari. Toate acestea, absolut insignifiante în cuplu sau personal, capătă dimensiuni de ştiri senzaţionale care reuşesc spre surprinderea bunul simţ să vândă tone de hârtie. Click publică o ştirea cu pretenţii de specială despre cum "Iubita lui Lis are obiceiul de a vorbi foarte mult în somn" iar acest lucru mă nelinişteşte. A avea obiceiul presupune o conştientizare pe criterii de afinitate a unei anumite dependenţe. Am obiceiul să beau, am obiceiul să ascult Rolling Stones, am obiceiul să mă spăl pe mâini după ce trag apa chiar dacă uneori numai pentru a vizita weceul; am eu o problemă, cum intru într-o casă străină am obiceiul de a vizita buda, îmi spune multe despre persoană pe care o vizitez.

A avea obiceiul să vorbeşti în somn se află după mine, extrapolând, pe picior de egalitate cu "a avea obiceiul de a sângera la orice tăiere" sau cu "a avea obiceiul de a face pipi pe tine". Acestea două se mai numesc şi "hemoragie", respectiv "incontinenţă". Prin urmare, Oana Ungureanu, respectiva duduie "are obiceiul de a avea o afecţiune", sinele său reacţionând într-un anume fel la un impuls subconştient.

Ei bine, "iubita" lui Lis, termen care mă agresează pentru că, literar vorbind o femeie îngrozitor de tânără în compania unui bătrân decrepit se numeşte în toate variantele de tramă altfel dar niciodată iubită, aşadar, iubita lui Lis vorbeşte în somn despre nişte masculi de la Unirii pe care ulterior îi reîntâlneşte la Mall. Tot e bine că Lis s-a prins chiar şi acum, ceea ce mă face să cred că Oana Ungureanu a folosit de această dată nişte cuvinte cheie, care i-au trezit vigilenţa "iubitului". Dacă ar mai fi ţinut-o tot cu "metafore" de genul: scoică, poştă, ciocan, măciucă, păsărică sau cuc acesta precis nu ar fi reacţionat cu vehemenţa cu care, de această dată s-a hotărât să ia măsuri, pe care noi nu le ştim, dar le putem anticipa din moment ce "iubita" lui a luat hotărârea de a merge la psihiatru. “Zicea ceva despre ăia doi băieţi de la Unirea, pe care i-a văzut apoi în Mall”, a povestit consternat Viorel Lis. Gelos din cale-afară, fostul primar a început să converseze cu iubita în somn doar-doar o va face pe aceasta să se dea de gol. “El ştie că eu vorbesc în somn. Mă enervează că intervine şi mă trage de limbă aiurea. Dacă fac un şoc, ceva? Ce ştiu eu ce vorbesc acolo?”, ne-a declarat Oana, care de la incidentul cu pricina se ciondăneşte întruna cu iubitul ei. Pentru a rezolva problema care a devenit deja supărătoare, Oana va consulta un psiholog. “O să merg la doctor să văd ce am. Nu mai stau aşa, vreau să mă tratez. Cine ştie ce mai zic şi am mereu certuri cu Viorel pe tema asta”. De aici rămâne ameninţarea cu şocul, care mă invită să văd concubinajul celor doi ca într-un banc prost: azi-noapte eram în pat cu ea şi iubita mea a făcut un şoc. Nu, nu, nu e vorba despre un penis captivus ci despre un şoc în timp ce ea visa şi eu o întrebam "unde ai vrea să te satisfacă băiatul ăla de care vorbeşti?"

Despre Lis, oricum, numai de bine.

Mihai Constantinescu, un viitor senator fără program

Încă un candidat pe listele uninominale pe care eu unul cel puţin nu mi-l puteam vreodată imagina pe post de senator este şi Mihai Constantinescu. Apărătorul muzical al maidanezilor, artist care acum câţiva ani era la un pas să fie evacuat din casă s-a gândit să îşi învingă puţin inerţia, şi să facă ceva. A avut de ales între a se tunde sau a candida din partea Partidului Ecologist şi a ales a doua variantă. Oare de ce?

Mihai Constantinescu urmează altor doi artişti care au anunţat că vor candida: Szobi Cseh şi Dida Drăgan. În comparaţie cu Constantinescu nici unul dintre aceştia nu s-au produs în plen pentru a ne reaminti calităţile care i-au consacrat. Imaginaţi-vă totuşi cum ar fi arătat o şedinţă în care Szobi Cseh se aruncă peste mese după care se autofenestrează, timp în care Dida Drăgan cade în genunchi şi intonează o rugăciune iar Constantinescu începe a gânguri un cântecel şăgalnic pentru copii... Aflăm dintr-o ştire Realitatea TV că "Muzica l-a consacrat, astfel încât nu s-a putut abţine să nu cânte puţin în timpul conferinţei de presă. Apoi a explicat cât de mult iubeşte el natura."Ei bine, lovitura de teatru acum vine. Nu numai că în faţa responsabilităţii şi dăruirii lui Syobi Cseh după mine Constantinescu nu ar avea ce căuta, dar ne mai şi convinge printr-o declaraţie conform căreia este chiar în plus: "De ce n-am putea şi noi să facem şosele, dar foarte serios, suspendate şi ridicate la o anumită înălţime ca să putem să fluidizăm circulaţia Bucureştiului?"

Prin urmare de ce l-aş alege pe Constantinescu, ca să îmi ofere ce, vise SF? Ca să îmi cânte când situaţia se complică? Nu, mulţumesc. Dacă tot nu pot scăpa de momentle ridicole cu aleşii mei măcar să mă bucur de Lăceanu şi Dolănescu, ei cel puţin sunt inegalabili. Constantinescu nu este decât un ludic trecut de prima tinereţe, cel mai mare cântăreţ din rândul celor trecuţi de prima tinereţe, cu chelie, plete şi iubitori de câini vagabonzi.

P.S.

Aflu astăzi că şi Stelian Ogică va candida pentru funcţia de senator de Giurgiu. Vom avea în Senat şi scamatorul cu alba-neagră. Ce ne mai lipseşte acum?

Jiji Becali devine George Becali ca blogger

"De când mă ştiu, spun lucrurilor pe nume. Unora le place sinceritatea mea, altora nu. Cu scrisul nu mă omor. N-am răbdare, iar cu computerul nu sunt prieten. Ori, dacă nu-ţi place să scrii, cum să ai un blog? "

Jiji şi-a tras blog, iar asta nu pentru că ar avea talent la scris, ci pentru că aşa a fost sfătuit. Clar. E vorba de imagine aici iar exploatarea acesteia este cel puţin comică. Într-un spaţiu virtual unde toţi ne dom jos sacoul, ne scoatem ceasul de la mână ca să nu ne strângă şi ne descălţăm pentru a ne relaxa degetele, Jiji Becali devine gomos, oficial şi se îmbracă cu hainele cele mai scumpe din dulap. În ceea ce priveşte lucrurile importante pe care acesta le-ar putea comunica, relaxaţi-vă, este vorba numai despre locuri comune şi vorbe în vânt. Sub numele de blogger George Becali, latifundiarul încearcă să demonstreze că nimic din ce fac cei din jur nu îi poate fi străin. Cel care le tastează este un ţuţăr, un slugoi, Jiji însuşi recunoscând că nu le are pe ăstea. În concluzie, ce face atunci Jiji pe blog?

Îşi asigură un trafic monumental şi cam atât. Maximele sale nu au nici un fel de valoare citite şi redactate de cineva care în prealabil i le purică de alice şi bulinuţe de salivă. Aştept dincolo de singurele două articole publicate până acum să văd restul topicurilor pe care le va aborda, pentru că la "eticheta" pe care o afişează aici mă tem că acest blog se va transforma în cea mai plictisitoare adresă de pe internetul românesc. Singura scăpare ar fi ca brusc Jiji să o cotească şi, în ciuda exprimării sale cenzurate să alunece uşor în ludic şi să ne relateze angoasele, coşmarurile, visele sale erotice, lucurile care zi de zi îl amuză sau îl oripilează, meniul său zilnic, poluţiile sale nocturne, discuţiile pe care le are cu familia sa şi cântecele pe care le interpretează sub duş. În rest, George Becali, oficialul nu are nimic de comunicat.

P.S.

Iată o mostră de loc comun:

"E normal să-i dai proprietarului banii pe casă, la valoarea actualizată. Dar nu-i normal să-i restitui acum chiriaşului care a plătit o sumă ridicol de mică despăgubiri de zeci sau de sute de ori mai mari, ca să-şi poată cumpăra o altă casă, la preţurile de azi."