Cu constatări de soiul acesta mi-am petrecut noaptea
Şi dimineaţa a venit ca strachina cu lapte în răsărit
Citeam poemele de debut ale lui Tristan Tzara (Insomnii) şi mă gândeam, evident înfierbântat, că Night on Earth, al lui Jarmusch este un film dadaist. Mi-am amintit de secvenţa Helsinki, cu lăptarii care depun în zori sticlele de lapte lângă un Mika stând în zăpadă, reflexiv. Cum să nu fie dadaist un film în care în fiecare secundă te întrebi dacă personajele spun adevărul sau doar pun la cale o mică cacialma? Numai taxiurile şi soarele roşu aprins, de-abia răsărit la orizont, nu mint, iar apoi să ne întrebăm dacă nu scria Tzara poporanist. E drept, ugerul greu al vacii lipseşte, ca şi mirosul lucernei proaspăt tăiate sau al pământului strămoşesc dar strachina aia îl trezeşte pe Goga din mormânt, să fie clar.
Trăiască primele poeme ale lui Tristan Tzara, trăiască simbolismul care pe vremea aceea era romantism! Trăiască urechile iepuraşului Nesquik şi limbile de pisică!
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu