Aseară a ieşit untdelemnul la suprafaţă, Steaua a evoluat la adevărata sa valoare şi a făcut rahatul praf, cum se spune pe la noi. Nu sunt stelist, am mai spus-o dar asta nu m-a oprit aseară la 2-0 pentru Steaua să mă bucur. Bebe Bebe m-a avertizat că vor pierde şi a avut dreptate. Acum nu despre asta vreau să vorbesc ci despre mentalitatea primitivă de care a dat încă o dată dovadă Jiji B., formerly known as The Shepherd, AKA The Bad Shepherd. Zice jiji, "umiliţi-i" şi vitejii săi îi rup în bătaie pe campionii Franţei, aşa cum a văzut patronul în filmele americane gen Rocky. Puţin sânge şi sportivul până atunci dominat devine o fiară care îşi umileşte adversarul. Nu a fost şi cazul Stelei, care atât poate. Faptul că mulţi dintre noi ne-am înfierbântat la 2-0 este doar vina noastră şi a ideilor noastre preconcepute că la un astfel de scor se încheie meciul.
Lucrul cel mai trist este că astăzi Lăcătuş şi-a dat demisia, lucru care mi se pare efectiv tragic din perspectiva traseismul de la nivelul antrenorilor de fotbal. Îmi vine în cap un nume, care de fapt este o metaforă, Sir Alex Fergusson, antrenorul aproape peren al echipei mele de suflet, Manchester Uniter. Omul ăsta a avut ani întregi fără victorii, timp în care şi-a construit echipa. Nimeni de la United nu s-a gândit să îl demită pe Sir Alex, simbolurile se conservă indiferent de modă. După ce şi-a definitivat lotul, Manchester a câştigat tot. Acest lucru la noi nu este considerat demn de interes. Punem un antrenor iar dacă nu are performanţe imediate îl demitem sau îl facem să se autodemită. Antrenorul ideal în românia este unul care are succese imediate, prin urmare este vorba despre un tip norocos aterizat în jocul hazardului, ceea ce nu înseamnă neapărat un tip cu vocaţie. Antrenori ca Fergusson oricum sunt puţini în lume, cel mai trist mi se pare că România are câţiva de care ne batem joc cu mare graţie, iar unul dintre aceştia este Răzvan Lucescu. Lucescu junior nu este un mercenar, este un strateg, un tip care de cele mai multe ori m-a făcut să cred că stăpâneşte mai bine PR-ul decât jocul cu balonul rotund.
Scriu rândurile acestea pentru mine, nu epntru că aş spera că ceva se va schimba în mentalitatea patronilor români de cluburi peste noapte. Pentru asta ar trebui să înţeleagă că o echipă putrnică se construieşte cu timp, pasiune şi dăruire. Că un număr de mercenari sniperi cu siguranţă vor ochi bine la ţintă fixă dar în cazul unui atac global asupra lor vor culmina prin a se împuşca reciproc. Iar în momentul de faţă echipele de club şi naţionala României îşi consumă energiile pe achitarea unor poliţe interpersonale.
Cum ar fi ca mâine conducerea Rapidului, echipa mea de suflet din România să iasă la rampă şi să anunţe că 3 ani de zile se aşteaptă la secetă de trofee, după care toţi fanii e bine să se aştepte la ce e mai bun? Eu unul aş zice da, să fie.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu