Eugenia merge mai departe

După câteva zile ceva mai leneşe, iată-mă, revin în forţă, de această dată cu o scurtă istorioară cu iz balcanic, de mititei şi poşircă din viţă de boltă. Se făcea că Eugenia Grădinariu, zisă prin târg Jenica, hangiţă de felul ei a nutrit din fragedă pruncie oareşicare atracţie pentru muzica frumoasă, melodioasă şi cu versuri care comunică simplu, ascultătorului mesajul respectiv. Cum prin lume, vorba ceea, când te roade la măruntaie e bine să ştii unde să poposeşti în grabă, nu e de mirare că doamna Jenica e respectată iar în mediul interlop servită ori de câte ori se iveşte ocazia, pentru că te simţi şi mai altfel când ştii că te ghiftuieşti dintr-o mâncare în care nu a flegmat nimeni în prealabil şi nici nu s-a clătit pe mâini după o întâlnire sănătoasă cu părţile absolut intime ale trupului său. Prin urmare, vrea Jenica clip, facem clip, vrea cu maşina poliţiei, facem cu maşina poliţiei se aude un tablagiu ofticos care tocmai se ospătase de-a moaca în crâşma duduiei. Cu un ego mai mare decât tajmahalu urcat pe acoperişul casei poporului doamna Jenica se produce vreme de suficiente minute explicându-ne ea nouă cum e când poţi. Iac-aşa.

Dacă ar fi să ne luăm după nişte moldoveni absolut răutăcioşi, burdihanul care apare în cadru a trebuit să dea socoteală superiorilor pentru maşina folosită în scopuri artistice. Mai apre în cadru şi o salvare, mă întreb, or fi sărit şi aia să îşi asigure masa copioasă şi antiseptică la doamna Jeni sau pur şi simplu cameramanul acestui clip de excepţie l-a făcut pe paparazzo şi a pândit la drumul mare doar doar o trece vreo salvare, ca în bancul cu Ion şi Măria care stau goi pe câmp şi aşteaptă să treacă cineva care să îi bage şi pe ei în seamă. Sau poate că burdihanul o fi convocat salvarea să îl urmeze, şi precum haiducul, a dat de veste echipei de filmare că se fac şi cu o salvare.

Şi acum filmul, cu Elena Grădinariu vă rog, mare ţi-e grădina barosane...

Mulţumesc Doamnei Haudi Partânăr, cea care mi-a dezvăluit acest izvor de apă vie...