De traiul, de viaţa şi de fiinţa lui ce nădejde au mai rămas? Nici una.
Poate sunt eu prea fatalist, sau nostalgic, sau cum vreţi voi dar astăzi, 1 octombrie am trăit un sentiment ciudat. Deşertăciunea deşertăciunilor cu alte cuvinte. Astăzi, 1 octombrie în România a început anul universitar, cu surle şi trâmbiţe. Tot astăzi s-a aniversat Ziua mondială a pensionarului. În mijloacele de transport în comun studenţi şi pensionari, mai mulţi ca de obicei, fiecare către ţinta lui însă colegi de aniversare. Tristeţe de sfârşit de toamnă...
Primul ministru deschide anul universitar. Pentru unii s-ar putea să fie semn bun, nicio restanţă, burse, pentru alţii însă unul fatal. Să consideri primul ministru porte-bonheur este reparaţia pentru toţi acei ani în care preşedintele României era supranumit: Ghinion Iliescu. Timpul le repară pe toate, şi dacă nu o face timpul, le rezolvă pe toate alzheimerul sau ramolismentul cerebral.
Scuze de mood. Clujul ar fi putut să rupă măcar o dată poarta lui Cseh.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu