Dacă ar fi să mă iau după recolta de trofee pe 2008 primite de scurtmetrajele româneşti ar trebui poate să trag concluzia firească: "scurtmetrajul" este brand românesc. Mă pot lăuda că am văzut multe dintre scurtmetrajele premiate, prin urmare îmi voi permite să enunţ câteva impresii, dar altădată. Acum mi-ar plăcea să mă opresc asupra scurtmetrajului lui Gabriel Sârbu "La drumul mare", Premiul Publicului şi Premiul special al juriului la cea de-a 20-a ediţie a Festivalului de Film Premiers Plans de la Angers, un film care m-a impresionat dintr-o perspectivă aparte. Mi-aş fi dorit să continue, mi-ar fi plăcut ca povestea să meargă mai departe, nu neapărat ca un Sabrina invers, ci ca Psycho meets The Barber of Syberia, iar acest lucru în primul rând datorită potenţialului enunţat de Sârbu în cele 20 de minute filmice, timp în care te aştepţi la cinism în egală măsură cu romantismul care stă să vină. De îndată ce începe să curgă genericul, moment în care publicul pragmatic e tentat să se ridice şi să părăsească sala de parcă ar urma un deluviu de neoprit, filmul lui Gabriel Sârbu prezintă un deznodământ în cheie comică. Sincer, am sperat să aflăm cu surprindere că prizonieratul răpitorului se dovedeşte tragic, maşina fetei fiind una furată. Ni s-a administrat însă o pastilă de râs şi de autoflagelare în amor. Nimic mai optimist. O lume în care răpitorul se îndrăgosteşte de victimă, schiţă aproape ruptă din 1001 de nopţi este o lume care ne dă speranţe. Triumful iubitoarelor de telenovele, sufletul pur, nealterat nu ţine cont de mărire şi nici de decadenţă.
"La drumul mare" are poantă, are tramă şi mai mult de atât transmite o cursivitate tonică, într-un Bucureşti populat cu un singur cerşetor, Gabriel Spahiu în zi mare, şi acela, un tip perfect sănătos însă veleitar în oraşul celor care se orientează la minut. Andi Vasluianu este precaut, având mare grijă să nu atragă prea mult atenţia asupra rolului său, Claudia Prec însă impresionează: dezorientată, labilă, stăpână pe ea şi în final stăpânită de o demenţă candidă. Am citit cronici care o considerau "pierderea considerabile" ale filmului. Nici vorbă! Tindem spre Stanislavschi sau spre Silvia Dumitrescu Timică?
Sper că filmul lui Gabriel Sârbu este doar începutul, acestuia urmându-i un lung metraj cu aceeaşi naturaleţe şi supradimensionare a cinematografiei minimaliste. Deşi cu mijloace reduse, scurtmetrajul "La drumul mare" m-a făcut să uit câteva minute de minimalismul cinematografiei minimaliste.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu