Un "procuror" se-acuză

"Procurorul" şi-a lansat de curând a doua partea a autobiografiei sale "Zâmbind din iarbă", intitulată de această dată "Jucând cu destinul". Până aici, trebuie să remarcaţi neaşteptaţii tropi aleşi de "Procurorul", căruia "din iarbă" i se spune Mister. Aproape cuceritoare aceste două figuri de stil. Românesc sută la sută această procedură de a ne substitui funcţiei un titlu care să ne ridice: "procurorul", "inspectorul", "mister", "inginerul", "avocatul", "artistul". Subconştientul lucreză iar să fii fotbalist în ziua de azi, dincolo de latura financiară nu se poate spune că ar fi mare titlu de laudă. Aşadar procurorul este un tip peste limite. De "mister" ce să mai zic... nu numai că şi-a depăşit condiţia, dar mai vorbeşte şi limbi străine. Frumos încurajator. Cu limba română are el o problemă, dar câtă vreme are mereu grijă să o barocizeze sunt mari şanse ca spoiala să nu iasă la suprafaţă. Acesta este motivul pentru care întotdeauna în fotbal am preferat tipii modeşti şi "limitaţi" gen Rică Răducanu, acestor personalităţi ostentative.

Îmi amintesc că la Gaudeamus, acum mulţi ani, împrăştiam cu graţie fluturaşi care promovau "prima ediţie electronică a..." mă rog. Cu această ocazie am avut parte de surprize, nume mari care nu numai că le acceptau dar începeau să ne şi pună întrebări şi alte nume mari care ne îndepărtau mâna cu o schimă reunind laolaltă scârba şi autosuficienţa. Printre aceştia din urmă s-a numărat şi "Procurorul".

În ceea ce priveşte cunoştinţele de limbă română ale "procurorului" Cornel Dinu, pentru că odată şi odată tot trebuia să îi specific numele, iată şi dovada neasumării unor precepte care lui nu îi sugerează încredere, prin urmare le îndepărtează scurt, cu latul mâinii drepte: votul de blam dat genitivului. "Crescut de mic lângă fusta lui Silvia şi sub supravegherea continuă a lui tanti Ani...", spune acest personaj semidoct în cartea sa. Genitivu' bre procuroare' ucide-l-ar toaca! Poliţia limbii române dixit: lângă fusta SILVIEI.

Prin urmare, fără să îmi doresc să generez anarhie în rândul fotbaliştilor români aş dori să le comunic acestora ceva deosebit de important: Aţi fost minţiţi! Mister vorbeşte prost limbi străine, iar limba română o vorbeşte exact ca voi, doar că din când în când, în locul pauzei voastre de gândire el apelează la tertipuri precu: extrapolând, coroborând, evaluând şi alte neologisme la gerunziu.

Moş Crăciun era Oana Zăvoranu

ACEST POST ESTE INTERZIS MINORILOR!

Cum sărbătorile stau să vină permiteţi-mi de astăzi să intru încet-încet în atmosfera sărbătorilor, nu costumat în atmosfera alb-roşie, cum cred că m-au blestemat amicii mei dinamovişti ci cu povestioare debitate de un cerebel cu excrescenţe parazitare de vâsc pe la colţuri. De exemplu, aşa, ca un laitmotiv al momentului vă mai spun că începând cu data de 2 decembrie, atât eu cât şi colega mea de birou am decretat că vom asculta la serviciu colinde în air-play, nu pentru a ne convinge că într-adevăr luna asta se petrece ceva nemaipomenit ci pentru că pur şi simplu de 2 săptămâni ardem să deschidem sezonul la colinde.

Încerc de câţiva ani să înţeleg ce se petrece cu o întreagă "şcoală" din care fac parte părinţi care îşi tratează atât de franc copiii încât consideră normal să le povestească că Moş Crăciun nu există. Poate că eu sunt cel hibat, dar continui să cred ca până la o anumită vârstă conservarea anumitor mistere nu este sinonimă cu tabuizarea. Prin urmare nu evit subiectul sex de orice fel sau Moş Crăciun, ci încă le mai acord o tabuizare de basm. Ai mei - îmi amintesc, cu plăcere, cu atâta plăcere încât îmi pasă extraordinar de puţin că unii mă vor cataloga retardat contagios - nu mi-au dezvăluit niciodată misterul lui Moş Crăciun, pur şi simplu la o anumită vârstă, devenind prea critic, acesta a încetat să mă mai viziteze, moment ce a început să coincidă cu prezenţa tatei în seara de ajun. Acum câţiva ani o prietenă mi-a explicat că fiul ei, Erik ştie că Moş Crăciun nu există şi că el nu este decât o prezenţă estivală, plină de pitoresc. Am încercat să îmi imaginez ce ar fi fost pentru mine noaptea de ajun, fără misterul bradului pe care îl găseam împodobit şi fără Moş Crăciun care purta în picioare ciorapii tatei. Mai departe am refuzat să continui. Mi s-a părut absurd: îl omorâm pe Moş Crăciun şi îl înviem pe Gandalf...

Desacralizarea nopţii de Crăciun, deconspirarea lui Moş Crăciun la nivel global este cu atât mai hidoasă cu cât România mai nou are un aport important. De exemplu citeam astăzi că păpuşile Arădeanca, sunt cele mai căutate reprezentări ale lui Moş Crăciun. Acum o lună, Oana Zăvoranu declara că a renunţat la producţia liniei de păpuşi ce îi purtau numele pe motiv că acestea erau mult prea inflexibile şi contondente. Sincer să fiu, singurul lucru care îmi aminteau de Zăvoranu era acel tatuaj de pe biceps, în rest, eterna şi fascinanta osatură a păpuşii Arădeanca, capul acela "bombastic", ochii albaştri şi proverbialul păr de păpuşă...Ei bine, cei de la Arădeanca, pentru a nu risca falimentul, cred eu, i-au pus barbă Zăvorancei, căciulă în cap şi au îmbrăcat-o alb-roşu, dând astfel naştere păpuşii Moş Crăciun, care se spune că s-ar vinde foarte bine în Anglia. Nu ni se spun însă preţurile, pentru că bănuiesc că aici ar sta secretul.

De ce ar cumpăra un tată iubitor singurul Moş Crăciun contondent din istoria jucăriilor de Crăciun?

Două posibile răspunsuri:

- vrea să comită crima perfectă,

- este un părinte pervers cu fisură anală.

Şi ca să înţelegeţi ce tun perfect este acest zvon cu păpuşile Arădeanca, iată mai jos sfârşitul articolului cu pricina, de această dată cu o referire la Pinocchio, din pagini gălbui de cacan:

"Pentru ca seamana leit cu personajul de basm, Pinocchio de Arad a devenit jucaria preferata a copiilor din Romania, Anglia si Italia."

Întreb aşadar şi eu: cum arată anumite personaje de basm, pentru a găsi actorii perfecţi la un casting pe acest subiect? Şi acum personajele: Făt-Frumos, Sfânta Duminică, Împăratul Roş, Spânu, Muma Pădurii, Sfânta Vineri, Dănilă Prepeleac, Unul dintre fraţii cu stea în frunte, Pipăruş Petru sau Sfarmă Pietre.

Sunt socialist fără să mă tratez

Mi-am făcut şi eu testul preferinţelor politice şi a ieşit că aş gândi predominant în spirit PDL, 53%, în proporţie de 50% PSD, PC, UDMR 49% şi PNL 48%. Mă aşteptam sincer la un rezultat destul de apropiat, deşi m-aş fi gândit că ies mult mai PSD decât s-a întâmplat, ceea ce mă face să cred că în privinţa măsurilor sociale PDL-ul a reuşit să umple unele goluri pe care "la nivel de platformă" PSD-ul le-a sărit.

PDL-ul a lucrat la câteva nuanţe pe care, evident pentru a atrage cât mai mult electorat PSD-ul le-a promovat la nivel demagogic, nuanţe respinse de orice evaluator social, şi anume situaţia impozitării unice, a egalităţii de drepturi la şcolarizare (mergând până la colegiile private), prin intermediul contribuabilului şi a măsurilor sociale la nivelul păturilor defavorizate (mineri etc.)

Faptul că pe locul 3 apar ca simpatizant al UDMR este iar un lucru logic, pe care mi-l explic din perspectivă imediat Europeană. Sunt pentru manuale speciale de învăţare a limbii române în zonele cu majoritate maghiară, iar asta dintr-un motiv practic: cunoscând limba maghiară pot spune că metoda didactică filofranceză (cu referire la latină) nu poate da roade în predarea unei limbi aglutinante.

Şi apropo de votul de mâine, am să repet şi aici ceea ce am scris şi pe blogul lui Pavel Lucescu, mai săptămâna trecută: părerea mea, contrară lui Hrebenciuc este că mâine va vota mai puţin din 50% din electoratul român.

Bideu şi Ciocu Mic - apă la creier

În această dimineaţă postul maghiar pe cablu RTL KLUB a difuzat pe ştiri secvenţele deja clasice cu "Bideu" şi "Ciocu Mic" făcând schimb de fluide. Devenim celebri în jurul lumii, iată, fără voia noastră! De Bideu nu mai ştiam nimic de pe vremea când încerca să scoată lumea în stradă pentru a milita împotriva experimentului ce intenţiona să reproducă big bang-ul, aşa că iată, am primit ceea ce nu ne permiteam să ne dorim, o bătaie în stil Stan şi Bran.

Dacă ieri am înţeles că Bideu este cel vinovat, astăzi am văzut cu totul altceva. Doamna Ciocu Mic este cea care a vărsat prima paharul, Bideu fiind cel care i-a urmat doar exemplul. Dincolo de valenţele comice ale momentului, să recunoaşteam că penibilul nu cunoaşte limite. Şi am mai realizat ceva, "aleşii" noştri nu prea au imaginaţie. Părerea mea este că Bideu s-a compromis politic cu gestul său, când putea foarte bine să apeleze la soluţia comică: să îşi toarne singur pe faţă respectivul pahar. Argumentul ar fi putut fi: "dacă nu mă ud uniform mă transform".

Acum, vorba ceea, am tot ce-mi trebuie, ce să mai fac şi cu umorul?

Să urmărim filmuleţul hilar:

Sala Palatului - tenebrele trecutului

Terrorchic scrie despre concertul Tricky, pe care, din nefericire l-am ratat, aşa cum am ratat concertul Cohen, tot anul acesta. This is the price I pay, Cohen şi Tricky contra REM, Bălănescu Quartet, şi Serj Tankian. Deocamdată. Acum nişte ani nu exista reverie mai productivă decât pe muzica lui Tricky sau Bjork... Dar să revin. Terrorchic mi-a amintit totodată şi de o nemulţumire mai veche, şi mă bucur să descopăr că nu este numai a mea: Sala Palatului.

Nu pot spune că urăsc Sala Palatului, am doar nişte amintiri care îmi stârnesc să spunem nu tocmai cea mai confortabilă stare din lume, văzută atât din exterior, cât şi din interior. Din exterior: genul de arhitectură care nu apropie, sticlă, beton, plăcuţe de faianţă, piatră. Şi amintirile: băieţii cu ochi albaştri pe treptele din faţă, în zilele când avea loc vreun mare congres, aleile largi şi pustii, nici ţipenie de maşină, şi securiştii cu scurte de piele care se aflau în fiecare scară de la Adam, din când în când ajungând şi pe etaje şi sunând la uşi. Evident că sunau la câteva dintre uşi, asta dacă nu şi-ar fi dorit să aibă belele mai târziu, căci, se ştia, popa îl ia pe valet. Ştiu toate astea pentru că întâmplător mi-am petrecut o parte din copilărie în Cişmigiu şi într-unul din acele blocuri. Seara, când începeau jocurile de remi sau pocker se trăgeau draperiile pentru ca cei de jos să nu se simtă lezaţi de umbrele din fereastră.

Din interior, aici, acum mulţi ani, cam în preajma Crăciunului am mai văzut Nea Mărin Miliardar. Şi un concert Clejani, un Bregovic, un Pavel Stratan şi ... Cam atât. Acustica este într-adevăr bună, în rest, oribil pot să spun, rigid, neprietenos, scaune insensibile, lumini îngrozitor de distante şi reci, de neon. Singurul argument pentru alegerea acestei săli este acustica, în rest, SINISTRĂ sală. Din nefericire, se pare că alte soluţii de concerte nu prea avem. Excluzând Polivalenta, nu există efectiv nici o sală operativă în buricul Bucureştiului care să ne permită găzduirea numelor mari din muzică. Îi aducem pe toţi la Sala Palatului şi pe urmă ne mirăm că pe siteul nimănui nu revedem prea multe imagini sau cuvinte de laudă, pentru că, a-i aduce să zicem pe The Cure (pentru că tot am vorbit de Tricky şi coverul de la "Love Cats" mi se pare o lecţie de adaptare) să cânte la Sala Palatului este ca şi cum l-ai invitat pe David Lodge să ţină o prelegere în subsolurile unui cămin de nefamilişti.

Soluţia ar fi să investească un băiat deştept într-un teren, să ridice acolo o sală ultremodernă şi să o înscrie în circuitul concertelor internaţionale. Şi probabil că din acel moment Sala Palatului va deveni ceea ce merită: un nimic.

De ce dorm oamenii?

Ieri, un reporter CANCAN care a sunat-o pe Sexy braileanca pentru o declaratie de presa, a avut surpriza ca la celalalt capat al firului sa auda vocea sotiei lui Tolea: "Florina doarme, fiindca e obosita. Sunt Magda Ciumac..."

Prostia la putere, un şlagăr veşnic la modă interpretat pe vremuri de Sarmalele Reci adus la zi de o nouă pereche de şoc din rândurile vipurilor interlope de la noi: Sexy Brăileanca şi Magna Ciomag a lui Tolea (Magda Ciomag de Tolea). Cum, necum, cele două ipochimene s-au hotărât se se împrietenească (cât de aleatoriu a devenit acest termen) şi să zguduie din temelii zidurile bunului simţ. Sexy Brăileanca s-a mutat la Ciomag, care, se spune că ar fi devenit un fel de secretară. Mie mi se pare de zile mari scuza pe care această femeie cu IQ invizibil şi pentru o furnică o aduce atunci când trebuie să justifice de ce toarme cealaltă tolomacă. Acum întrebările care se pun sunt: la ce oră a primit acest telefon şi ce relaţie a avut cu Tolea din moment ce subconştient simte nevoia să se justifice. Şi pe de altă parte, chiar aşa, de ce doarme omul? De ce te scobeşti în nas? De ce faci caca, pipi, de ce faci urât? Posibile răspunsuri: fiindcă mă mănâncă, fiindcă mă trece, fiindcă îmi vine, fiindcă aşa...

Lăsând psihanaliza pe seama altora, să ne mai bucurăm cât mai avem parte de astfel de prepeliţe nenutrite de minţile medii sau în orice caz, treze.

Sublimarea simbolică a proprietăţilor

Se poartă distincţiile, acum la ceas de sărbătoare, ceea ce mi se pare extraordinar de interesant este că românul se comportă diferit în ceea ce priveşte cadourile de sfârşit de an, în funcţie de nivelul material. Locurile superioare în rândurile celor mai bogaţi români sublimează materialitatea darului de sfârşit de an, înlocuind darul fizic, valoros, cu unul de cele mai multe ori simbolic. Este şi cazul celor care se întrec între ei pentru a obţine o diplomă de la prealatul BOR, Patriarhu' cu alte cuvinte. Dacă contribui cu bănuţu, la finele anului Patriarhu' îţi dă la schimb o foaie de hârtie cu semnătura sa, cu ştampilă şi cu numele scris cu pixul, probabil pe spatele consilierului administrativ. Este cazul mai vechi al lui Năstase, omul cu blazon şi diplome învechite la comandă, pentru a-şi demonstra astfel o anumită apartenenţă, şi mai nou al lui Jiji şi al unor politicieni. Distincţia asta se pare că face mai mult decât o maşină de gătit, un cuptor, un frigider sau chiar o maşină mică pentru care sute de mii de români sunt gata să participe la mii de concursuri absurde, doar-doar or primi cadoul mult visat de sarbatori.

Sociologic vorbind, tendinţa asta explică de unde infuzia de cumpărători în pragul sărbătorilor, şi de ce se poate demonstra că "nababii" nu frecventează aceleaşi magazine. Pe măsură ce au ajuns să se întreacă în conturi în bănci, încep să se mulţumească cu simboluri, un fel de denominare ocultă. Şi mai e ceva, în ochiul public va apărea că huzurim noi, cei care cumpărăm de crăciun 3 perechi de pantofi de vară şi nu ei, care îşi cumpără doar dreptul de la perechea de sandale feragamo. Doar dreptul, pentru că stângul l-au scăpat din vârful turnului Eiffel tocmai când îl fluturau prin aer ca să vadă toţi ce pretenţii avem noi.

P.S.

Vă rog să apreciaţi faptul că am intrat în posesia unei astfel de diplome, în blanc!

Tulburări omeneşti

FANTÓMĂ, fantome, s.f. Fiinţă ireală pe care cred (sau pretind) că o văd unii oameni cu imaginaţia tulburată sau pe care o creează fantezia scriitorilor; nălucă, stafie, strigoi, fantasmă, arătare. ♦ Fig. Ceea ce are o existenţă incertă, fictivă, ceea ce (nici) nu există în realitate. ♢ (Adjectival) Guvern fantomă. – Din fr. fantôme.
Sursa: DEX '98

Să extrapolez căutând să definesc oarecum similar cuvântul Şpagă. Şpagă, recompensă de cele mai multe ori materială oferită de unii oameni cu imaginaţia tulburată în schimbul unui serviciu altor persoane care sunt dispuse să ajute în mod deliberat şi din principiu.

Definiţiile astea de DEX mi-au amintit de o glumiţă dintr-un film. Se făcea că un african-american îi spunea unui evreu că nu ar fi existat holocaust, ci pur şi simplu nişte evrei răi au vrut să scape de nişte evrei buni. La care evreul, foarte atent şi de acord spune: da, am auzit şi eu chestia asta. Şi am mai auzit că nici sclavagism nu a existat vreodată, ci doar nişte negri care s-au gândit să facă afaceri mai serioase în America.

Prin urmare, avem de-a face cu un DEX foarte materialist, conform căruia ceea ce nu e palpabil trebuie pus pe seama unor oameni cu imaginaţia tulburată. De pildă luminiţa de la capătul tunelului. Triste sunt paginile dicţionarelor...

Bertrand Cantat şi Noir Desir - sublima poezie a crizei economice actuale

Bertrand Cantat şi gaşca, adică Noir Desir au revenit şi bine au făcut mai ales când la mijloc este o bijuterie precum "Gagnants/Perdants" lansată deocamdată doar pe website-ul trupei, din motive încă neclare. După patru ani de puşcărie Cantat revine şi evident, atât el cât şi colegii săi au dorit să simtă pulsul pieţii ca să ştie cam ce strategie de marketing ar trebui aplicată, conştienţi că nu puţini vor fi cei care vor asocia numelui lui Cantat apelativul de "ucigaşul lui Marie Trintignant".

Eu unul nu îl pot judeca prea aspru pe Cantat, deoarece mie personal asta mi-ar suna a ipocrizie generică. Aş refuza să mai ascult noile realizări ale ale lui Cobain, Morisson, Lennon, sau Vicious doar pentru că au trăit într-un anumit fel? Nu, în nici un caz. Mă bucur de noile 2 piese Noir Desir ("Le Temps des Cerises"), mă bucur de noua stare a lui Cantat, care spune totul despre deşertăciune, despre inutilitate, despre viaţa cu termen de expirare.

Ascultati-l pe Bertrand Cantat alături de Noir Desir cântând această elegie, acest amestec de poezie şi amărăciune socială şi decideţi singuri în ce categorie intră el: învingător sau învins. După mine, Cantat a meritat Golgota. După mine...



Gagnants / Perdants
( Bonne nuit les petits )

Tous ces beaux jeux inventés
Pour passer devant les premiers
Pour que chacun soit écrasé
S’il refuse encore de plier
Les dégâts, les excès
Ils vont vous les faire payer
Les cendres qui resteront
C’est pas eux qui les ramasseront
Mais les esclaves et les cons
Qui n’auront pas pas su dire non
Nous on n’veut pas être des gagnants
Mais on acceptera jamais d’être des perdants

Pimprenelle et Nicolas
Vous nous endormez comme ça
Le marchand de sable est passé
Nous on garde un oeil éveillé
O la peur, ô le vide
O la victoire des avides
Faut pas bouger une oreille
Toutes sortes de chiens nous surveillent
Pas un geste, une esquisse
Sinon on tourne la vis
Nous on n’a rien à gagner
Mais on ne peut plus perdre puisque c’est déjà fait.

Toi qui viens de loin d’ici
Avec Ta peau et Tes os
On t’a parlé du paradis
On t’a menti, tout est faux
O mon ami o mon frère tout ce nerf
Perdu pour la guerre
Tu vas voir tout l’amour
Qui traîne au fond du discours
Dis t’en veux des papiers ?
Dis tu l’as vu mon palais ?
T’auras rien, c’est ainsi
C’est pas fait pour les perdants, le paradis

Il y a la chair à canon
Il y a la chair à spéculation
Il y a la chair à publicité
Enfin y’a tout ce que vous aimez
Vous et moi on le sait
Le spectacle est terminé
Pourtant c’était presque idéal
C’était loin du féodal
Oh maint’nant c’est foutu
Ça fait joli dans ton...
Fort intérieur c’est gênant
De rejoindre comme ça la cohorte des perdants

Il faut pas se faire d’illusions
Mais c’est mieux debout pour l’action
Et pour nos âmes, c’est égal
Dieu n’est pas dans la bataille
O messieurs les décideurs
De toutes parts, de tous côtés
Sachez que profond dans nos coeurs
On n’arrête pas le progrès
Sous l’Iris, sous la peau
Sous les ongles et dans l’étau
On pourra toujours refuser
De devenir les premiers ou les derniers

Pas de leaders triomphants
On s’ra jamais des gagnants ni des perdants

Titluri simpatice la alegerea retardaţilor

"Orlando Bloom şi iubita-model, boom-boom la Veneţia" scrie într-un articol, zice ea, simpatic, Olivia Oancea de Lick. Minţii mele perverse nu i-a trebuit prea mult timp ca să deceleze răul de bine, prostia de lucrul finuţ, toate acestea ducând firesc la concluzia că boom-boom este un fel de sinonim cu dânga-dânga, hâţ-hâţ sau fleoşc-fleoşc, această ultimă expresie fiind şi cea mai neruşinată la care m-aş fi putut gândi.

Acum, ce să zic, singurul argument pro-unastfeldearticol este că Olivia Oancea de Lick i-a zis astfel tocmai pentru a prefaţa un foileton viitor, ce va continua ca un fel de jurnal de călătorie. Nu îmi este greu să enunţ de pe acum posibile viitoare titluri, cum ar fi: bum-bum la Neptun, bum-bum peste drum (mulţumim Doamna Haudi Partâânar pentru copyright) şi alte episoade făr de număr de genul: bum-bum în Liban, bum-bum în Peru, bum-bum în Italia.

Ador jocurile de cuvinte, ba mai mult, cred că fac parte dintre aceia puţini la număr care consideră că un articol de presă e bine să îţi rămână în minte şi ca scriitură nu doar ca relatare simplă şi agreabilă, dar de aici şi până la a îmbrăţişa un astfel de "joc de cuvinte": bloom - bum-bum, mai este încă o diferenţă de conştienţă, ba chiar de încă performantă continenţă. Miranda Kerr cu Bloom la drum ar fi fost probabil mult mai aproape de realitatea respectivului articol, care nu prezenta nici un fel de trimitere erotică sau sexuală.

Olivia Oancea, sunt gata să bag mâna în foc că în timpul liber eşti poetesă amatoare pe agonia poeziei.ro!

Sorin Ovidiu Vântu a cumpărat Google

Mare foială, ceea ce denotă o imensa tensiune la nivel de monopol în România actuală. Google are o nouă interfaţă care îl reprezintă pe Sorin Ovidiu Vântu strecurându-se ca un duh printre literele siglei susamintite. Toate încercările lui Abramovici de a pune mâna pe Google s-au soldat cu un mare eşec în faţa lui Vântu, investitorul român reuşind ce nu au reuşit alţii mult mai bine cotaţi pe piaţă, semn că piaţa românească de capital prosperă în ciuda crizelor financiare la zi. Prin urmare, de-acum încolo Google va fi echivalent cu "român", ce lume minunată este cea în care trăim! Nu ştiu cum aţi preluat această veste, nu ştiu cât din sentimentele aferente au fost mândrie naţională sau amărăciune şi inutilitate? Starea mea de spirit? Confuză.

Ei bine, era o glumă, una bună ce-i drept, dar era o glumă. Cu ton proletar o spun, priviţi dragii mei la calitatea bancurilor făcute de cei bogaţi, în comparaţie cu "glumiţele" noastre, nevinovate, de cele mai multe ori povestite le nivelul "ce-ar fi fost dacă...". Până şi surprizele le ies mai bune, ce să mai zicem, dacă un prieten bun al lui Vântu s-a gândit de ziua sa să îi cumpere un website şi pe acesta să posteze o interfaţă falsă de tip Google care funcţionează impecabil, mulţi dintre colaboratorii acestuia putând-o accesa în locul tradiţionalei interfeţe? Dup luni întregi de trafic suprinzător pentru necunoscătorii din alte ţări probabil că vom rămâne uimiţi de noua direcţie pe care o va lua site-ul cu pricina. De-ale afacerilor prospere...

Trăim într-o lume veselă, în care cei bogaţi fac bancuri şi cei obişnuiţi râd, mai sănătos sau mai amar... O lume cu gura până la urechi!

"Inmormântarea" Teatrului de Comedie, Bucureşti, înmormântarea sociologiei teatrului

L-am bifat şi pe ăsta, na că sunt răbdător şi tolerant şi al dracu de critic acum, după ce 80 de minute am tot sperat să mă las convins de viziunea regizorală a lui Bocsardi, şi nimic.

Este vorba despre spectacolul cu piesa "Înmormântarea" de Peter Nadas, adus de Teatrul de Comedie din Bucureşti din Sala Studio la Sala Kamra a teatrului Katona Jozsef din Budapesta. Dacă Mihaela Teleoacă nu ar fi fost cine este, dacă declaraţia ei de dragoste pentru sordidul şi decrepitul fiinţei umane nu ar fost atât de cutremurătoare poate că punerea în scenă a lui Bocsardi mi s-ar fi părut o tentativă suportabilă. Din nefericire pentru restul angrenajului, Mihaela Teleoacă străluceşte, Dragoş Huluba este mediocru şi nu din vina sa iar regizorul Laszlo Bocsardi castrează pur şi simplu modernismul incipient al textului lui Nadas, sociologia şi hermeneuticul spectacolului de teatru, pe care le tratează ca pe adevărate accidente behavioriste.

Lipseşte naturaleţea, lipsesc deschiderile şi libertăţile şi nebuniile şi stranietăţile şi depresiile şi arhitectura nebunească a luminii, a muzicii şi a trupurilor pe care nu este suficient să le dezbraci pentru a şoca. Răzvan Mazilu, Pina Bausch, Yvette Bozsik, rigor mortis desuet. Din acest punct de vedere se poate spune că Bocsardi a ales actori-atleţi pe care s-a mulţumit să îi distribuie în rolurile unor handicapaţi, şi nu doar fizic, ci şi mental. Şi mai e ceva, de această dată strâns legat de minimalismul spectacolului modern de teatru: previzibilitatea. "Înmormântarea" de Peter Nadas, în regia lui Laszlo Bocsardi reprezintă un deserviciu adus piesei autorului maghiar, ignorând cu desăvârşire acrobaţiile şi scamatoriile scenice în favoarea unei lucidităţi de creier spălat şi neştiut mirositor...

La ce e bun analfabetismul?

Doamna Haudi Partââânăr ca de obicei vine cu una de şoc, de data aceasta, despre CASCO, pe a mă convinge, nu că i-ar fi fost greu că aşa cum s-au grăbit unii să scrie coduri de legi despre Chuck Norris, tot aşa s-ar putea face şi cu legile conform cărora ţi se plăteşte sau nu CASCO. Prin urmare, să zicem că aveţi o maşină! Nu, nu trebuie să îmi spuneţi numărul şi nici marca maşinii! Aveţi o maşină şi într-o bună dimineaţă când ieşiţi din casă, surpriză surpriză, aceasta este zgâriată cu mesaj.

Cazul relatat de DHP este cu cruci şi satanisme, voi vă puteţi imagina ce vreţi voi, însă zgâriat: Nuţi te iubesc!, Marcele du-te-n cuc!, Ciudata maimuţa turbată la gratii! sau tradiţional-milenarul Spalămă! Îi înjuraţi puţin, apoi vă relaxaţi subit, aveaţi CASCO. Asta vă ţine până ce asiguratorul de la ghişeu vă anunţă oficial că "grafittiul" în cauză este considerat act de vandalism şi prin urmare tocmai aţi pierdut frumuseţe de asigurare. Şi încep lamentările: "bine măi cutare, mânca-ţi-aş gura ta, nu puteai măi să mi-o zgârii, trebuia repede să-mi laşi tu un semn din nemăsurata ta inteligenţă şi cultură, dobitocule, că nici măcar acum nu eşti original, suge-mi-ai şosetele..."

În concluzie ne dorim să alfabetizăm pe cât mai mulţi, dar pe de altă parte nu ne dăm seama că în ritmul acesta în curând nu va mai avea nici un rost să ne asigurăm maşinile, pentru că fiecare individ care va avea un cui pe noi va găsi de cuviinţă să ne lase pe autoturism o amintire de neutiat. Premiteţi-mi din acest moment să îl stimez un pic mai mult pe Vanghelie. Maşina mea va fi cu mult mai protejată în preajma lui Vanghelie decât să spunem în imediata apropiere a lui Mircea Badea.

Visez la o societate compusă din mine şi restul analfeţi.

Stepan şi Crişovan, un concert de ţinută la Budapesta

Duminică, 23 noiembrie 2008, în Budapesta, la Duna Palota a avut loc un concert extraordinar de chitară susţinut de două nume mari din românia, este vorba despre "legendarul" Ilie Stepan (Pro Musica, Progresiv TM, "Timişoara") şi Horia Crişovan (Blazzaj) sub denumirea "Anotimpurile chitarei". Prezentat cu ocazia sărbătoririi Zilei Naţionale a României de către Institutul Cultural Român din Budapesta, concertul a durat 80 de minute şi a încântat publicul aflat în număr mare prin diversitatea pieselor interpretate.

De la Anonim sec. XVI - "Mânecile verzi" (Green Sleeves), trecând prin piesele de autor Ilie Stepan - "Daliana", "Câmpul cu maci", "Eterna tranziţie", "De toamnă" sau Horia Crişovan "May Bee", "Simple Major" sau "Primăvara", cei doi virtuoşi au impresionat prin prelucrarea şi redimensionarea unor teme celebre cum ar fi: Sting - "Fragile", The Eagles - "Hotel California", The Beatles - "Yesterday" şi Goran Bregovici - "Arizona Dream".

Un concert de ţinută într-o locaţie de ţinută şi două nume mari ale rockului românesc, iată o reţetă lapidară de organizare a unui eveniment special.

Porn is all around

Citind presa ultimelor zile nu vi s-a părut că majoritatea "cazuri" reprezintă preambuluri ale filme porno, ca acelea de pe vremuri, concepute cu scenariu în toată regula? Acum câteva zile citeam într-una din gazetele gălbioare despre o tânără "violată de un fals lucrător la gaze". Omul a intrat în casă, a cerut să se ducă la baie, pe drum a realizat că tânără este singură în casă şi a violat-o. În comparaţie cu ştirea care urmează sunt dispus să consider incidentul anterior o întâmplare nefericită.

Iată aşadar ştire de cacan:

"Politistii comunitari din municipiul Suceava au primit o noua si dificila misiune din partea autoritatilor locale, aceea de a-i amenda pe cetatenii care isi pun chilotii, sosetele, izmenele sau alte rufe la uscat pe balconul deschis.
Masuri drastice in Suceava! Autoritatile locale au decis sa faca ceva impotriva celor care atenteaza la imaginea urbei si au hotarat amendarea acestora. Astfel, sucevenii care vor fi prinsi ca isi usuca nadragii in vazul tuturor vor primi amenzi de la 100 la 500 de lei. Aceleasi sanctiuni le risca si gospodinele care scutura covoarele sau lenjeria de pat de la ferestre si balcoane. Pe langa faptul ca apa din rufe se scurge pe geamurile vecinilor de la etajele inferioare sau in capul trecatorilor, autoritatile au luat in considerare si faptul ca lenjeria intima atarnata de o ata pe balcon da o imagine proasta municipiului resedinta de judet. Aruncarea de resturi alimentare, a chistoacelor de tigari, a cojilor de seminte sau a altor ambalaje in locuri publice se pedepseste cu amenzi de la 200 la 1.000 de lei. "Arsi" la buzunare vor fi si sucevenii care cultiva legume si zarzavaturi pe domeniul din jurul blocurilor, iar daca vreun caine latra si deranjeaza vecinii, stapanul risca sa primeasca o amenda de pana la 1.000 de lei.

Responsabili cu detectarea celor care nu respecta regulile sunt politistii comunitari, care, daca vad vreo pereche de chiloti la uscat, se duc la usa respectiva si amendeaza proprietarii. "

Şi acum iată raţionamentul conform minţii mele porno. Ţârr ţârr la uşă, iese domniţa şi află că trebuie să plătească amendă. Domnişoară, sunteţi sancţionată pentru că v-aţi uscat chiloţii pe balcon. Domnişoara îşi dă jos fusta: vai da, corect, am uitat să îmi pun chiloţii pe mine. Dar poate ne putem înţelege. Nu poate, sigur.

Prin urmare, cred că ar fi mult mai bine primiţi poliţiştii şi poliţistele homosexuali, totul este să îi trimitem în misiune la cetăţenii incompatibili. Clar nu se mai rezolvă nimic printr-o şpagă şi nici în natură. Pe de altă parte va creşte astfel numărul voyerilor, din ce în ce mai mulţi vecini făcând fotografii, la adăpostul delaţiunii chiloţeşti.

Şi totuşi cred că vor avea mult mai mult de suferit bărbaţii decât femeile, deoarece, pentru a identifica minusculii chiloţi de damă cu string, un ochi vulturesc, oricât e el de vulturesc va trebui dublat cu un binoclu de mare precizie, ceea ce presupune fonduri adecvate pe care poliţia comunitară nu şi le poate permite. Aşadar să amendăm deocamdată purtătorii de izmene!

Aşteptând prima zăpadă pe acest an

Am avut întotdeauna o sensibilitate aparte la zăpadă, iar meteorologii au anunţat zilele acestea zăpezi în România la finele acestei săptămâni, dar şi pe la vecini.

Mi-am amintit de replicile din finalul filmului lui Porumboiu "A fost sau n-a fost", o bijuterie de cinematografie românească, un film paradoxal din punctul de vedere al emoţiei umane:

"V-am sunat să vă spun că ninge afară.

-Da, ninge ca pe vremuri.

-Bucuraţi-vă domnii mei de zăpadă că mâine va fi noroi din nou."

Cheia soluţiei: cea mai scurtă...

Un nou quiz, la cererea cititorilor. De această dată este vorba despre un bărbat, sigur, fără nici o operaţie ulterioară de schimbare de sex, şi iată şi indiciile ajutătoare:

lovituri, sticlă, franceză, lupu, elveţian, costum şi cravată, faianţă, lennon, cea mai scurtă...

Baftă tuturor! Nu uitaţi, în joc este premiul "The Sensualiser".

UPDATE!!!

Dat fiind că nimeni nu a ghicit, iată, vă ataşez şi fotografia integrală a acestui personaj. Ştiam eu că vă derutează lipsa mustăţii la Jean Vlădoiu, dar nu aş fi crezut că nu l-aţi fi ghicit după dinţi!

Cheia soluţiei era: cea mai scurtă prezenţă la un campionat internaţional de fotbal - 2 minute, în partida contra Elveţiei. Intră Jean, rupe un picior şi iese. Fotbalistul român care a coborât din avionul naţionalei la 4 ace pentru a trimite câteva zile mai târziu un fotbalist elveţian la terapia cu ace.

Patriarhul Daniel şi preţul "Crucii Moldave" - 2 milioane Euro

Există oameni pe lumea asta care murdăresc tot ce ating, dau bube, alergii, declanşează epidemii, te culci sănătos şi te trezeti cu mâncărimi în nas şi după urechi şi gura îţi pute în continuu. Este rodul muncii acestor cetăţeni, care, conform banilor lor îşi pot permite orice şi chiar fac eforturi să nu scape nimic de onoranta lor pervertire. Exponentul acestei epidemii este, după părerea mea, Jiji, acest individ a cărui prezenţă în public ar trebui reglementată la o distanţă de minim 50 km de cei care nu doresc neapărat să fie pătaţi.

Proaspătul buzunar la gât a fost făcut de Jiji Patriarhului Daniel, un om pe care, în ciuda reticenţei mele la personalul administrativ al Cultelor, l-am respectat dincolo de aşteptări. Aflasem destule despre calităţile sale de manager, şi, deşi dintotdeauna BOR a dezvoltat un "sistem sănătos"de manipulare a fondurilor carisma acestuia m-a făcut să îl evaluez după alte criterii. Să zicem aşa, devenise primul prelat căruia îi acceptam ingineriile financiare, datorită asumării transparente a acestora. Până acum, când Jiji a pus capăt simpatiei mele. Iată despre ce este vorba, şi voi cita în acest sens articolul din România liberă:

"I-am dat in mana Patriarhului Daniel 100.000 de euro la Inscaunare. De fata era si avocatul Catalin Dancu. Erau bani de cheltuiala pentru Inscaunare, fara acte, fara nimic", a afirmat Gigi Becali.Latifundiarul din Pipera nu a semnat niciun act care sa dovedeasca tranzactia. Ca sa recompenseze aceasta fapta buna, Patriarhul i-a daruit, in aceeasi zi, lui Becali distinctia "Crucea Moldava". Purtatorul de cuvant al Patriarhiei, parintele Constantin Stoica, a confirmat primirea banilor de catre Patriarhie, dar sustine ca Patriarhul Daniel a redirectionat suma catre Manastirea Golia, din Iasi. Povestea celor 100.000 de euro dati pe sub mana a iesit la iveala dupa ce Patriarhia Romana a refuzat sa-i dea inapoi lui Gigi Becali o donatie de 2 milioane de euro pentru construirea Catedralei Manturiii Neamului. Latifundiarul nu mai vrea sa fie mantuit in Romania, ci la Muntele Athos si, drept urmare, Becali vrea sa ia milioanele de euro de la Patriarhie si sa le directioneze in 20 de conturi ale manastirilor de pe Muntele Athos.Ce spune Patriarhia?
"Cu bucurie, aducem la cunostinta domnului George Becali faptul ca, pana in prezent, o parte din suma donata a fost alocata de Patriarhia Romana pentru plata proiectului de infrastructura a viitoarei catedrale si a unor studii tehnice de specialitate necesare inceperii propriu-zise a lucrarilor de construire, care vor demara in primavara anului viitor", se arata intr-un comunicat de presa al Patriarhiei. Mai mult, Patriarhia considera ca, pentru donatia facuta, George Becali a fost deja recompensat, Patriarhul Daniel adresandu-i o scrisoare de multumire si acordandu-i distinctia "Crucea Moldava", drept recunostinta pentru unul dintre primii ctitori ai viitoarei Catedrale."

Nu pricep cum de însuşi Patriarhul, adică cel care prin exemplul său ar trebui să ne păstorească pe toţi îşi permite să încheie astfel de socoteli pe care efectiv le transformă în şpăgi ieftine şi evaziuni fiscale de toată frumuseţea? Îmi amintesc totodată că pentru cel mai mic serviciu religios ţi se rupe cu neruşinare chitanţă, încât sunt de părere că revolta mea este justificată. Prin urmare Patriarhul ia bani, nu îi declară, după care motivează că aceştia au fost canalizaţi în anumite proiecte. Dat fiind că pentru acordarea "Crucii Moldave" Patriarhul are argumente, mă întreb de ce nu figurează nicăieri oficial prima donaţie în valoare de 100.000 Euro, chipurile pentru înscăunare, despre care purtătorul de cuvânt al BOR spune că ar fi fost dirijată spre mănăstirea Golia? De ce îi trebuie unui patriarh român 100.000 Euro la înscăunare, schimbă scaunul, schimbă pernele, sau comandă unele noi nouţe după chipul şi asemănarea posteriorului său?

În final îi mulţumesc lui Jiji pentru această întâmplare şi pentru faptul că m-a convins să nu mai cred în carisma omului. Patriarhul Daniel e cu trei minute mai inteligent decât predecesorii săi, în rest, după întâmplarea aceasta, eu unul nu îi mai recunosc alte calităţi.

Un slogan pentru liniştea noastră

Leapşa de la Ioan T. Morar în dimineaţa asta, cică concurs de sloganuri electorale pentru toţi. Problema deontologică care se ridică este tu, artist conceptual dai tot ce e mai bun în tine pentru cineva care este posibil să nu dea mai mult toată candidatura sa decât banii pe care ţi-i datoarează ţie - asta pentru că imaginea pe care i-o oferi e vitală - şi anumite secreţii alegătorilor săi, suficient de fraieri cât să îţi accepte produsul. Mare parte din succesul lui ţi se datorează şi ţie, artistule, pentru că dacă într-un anumit interval orar sunt puţine şanse să prinzi în faţa televizorului un eşantion prea mare de alegători, afişele din oraş tot le vezi, căci nu ai încotro.

Prin urmare, vinovat moral de un posibil genocid, tu artistule, ai dreptul tot moral să alegi candidatul căruia ai vrea să îi conturezi imaginea. Eu unul aş alege un viitor parlamentar supraponderal înainte de începerea mandatului său, deoarece, dincolo de calităţile vocale al acestuia l-aş obliga oarecum şi la o demonstraţie fizică, care l-ar obliga dublu. Prea ne-am obişnuit să alegem toţi sfrijiţii care în câteva luni trec de 120, încât un grăsan ar reprezenta, zic eu, o garanţie, mică, dar tot garanţie.

Aşadar campania: VOT DIET cu sloganul: "Ardeţi-mi caloriile! Puneţi-mă la treabă!" Dacă nu slăbeşti în 2 luni, grăsanule, e semn că nu ai depus efort şi aşteptăm demisia!

Sweet dreams are made of these!

E freak... în imagine!

Vă propun un quiz că şi aşa v-am provocat de prea multă vreme neuronii: cine este personajul din imagine? Pentru a vă uşura munca vă voi da câteva indicii: mama lui Dustin Hoffman, mama lui Linda Gray, o posibilă impostoare şi nişte băieţi pe role.

Acum nu vă mai rămâne decât să vă gândiţi la un nume simpatic (a funny name) şi să rostiţi numele personajului în cauză. Nu uitaţi că am pus la bătaie premiul de excelenţă VasileSensual "The Sensualiser"!.

Opriţi măcelul sau vi-l trimitem pe Ciomu!

Empatizez şi eu cu cei care se revoltă pe tinerii feroezi care îşi arată bărbăţia participând la ritualul de iniţiere denumit "căsăpirea", numai că nu prea ştiu despre ce animal este vorba, prin urmare, decât să ies de prost şi să strig sus şi tare "Opriţi uciderea pârşilor!" şi de fapt să fie vorba de uciderea indolenţei, prefer înainte să mă documentez. Aşa că întreb: 140 de exemplare din ce animal au omorât, domne, ăştia în Insulele Feroe de se face atâta tevatură? Spun asta fiindcă două site-uri diferite publică animale diferite, iată şi mostrele.

"Sute de tineri care doresc să arate că au ajuns la maturitate, îşi arată „bărbăţia” într-un adevărat masacru pornit împotriva delfinilor Calderon, care sunt recunoscuţi pentru inteligenţa lor şi pentru faptul că se apropie de oameni din curiozitate," ni se spune pe site-ul Bihor Online.

Pe site-ul News Report, citând Prost TV ştirea se referă însă la un cu totul alt animal: balene. Cum ăştia din urmă se mai laudă şi cu un material mai amplu BBC, nu ştiu de ce, înclin să cred mai mult în această ultimă variantă, deşi, nici nu englezii nu mi-e ruşine, ce naiba, doar ei le-au făcut celebre pe fetele Cichi.

Aşadar, jos măcelul de... Acum realizez că orice ar fi ele, e bine să milităm pentru oprirea măcelului. Şi dacă nu se poate pe cale diplomatică sau oficială propun să îl eliberăm pentru scurtă vreme pe Doctorul Naum Ciomu, "the greatest", şi îl trimitem într-o scurtă excursie în Feroe. Credeţi-mă îi va face pe tinerii feroezi să priceapă că ce au luat pe mere au dat pe pere...

Rapid Bucureşti, o poveste de neuitat

În 1938, Rapid Bucureşti juca semifinala Cupei României în compania echipei Venus Bucureşti, meci considerat "cu cântec" şi încheiat cu scorul de 2-1 pentru Rapid, care califica echipa feroviară în finală. Golul doi pentru Rapid este înscris de Baratki în minutele de prelungire din offside, fiind totuşi validat.

Neaşteptat, cei care vor solicita rejucarea meciului, pe motiv de viciere a rezultatului sunt cei de la Rapid, printr-o scrisoare remisă Federaţiei Române de Fotbal de preşedintele de pe atunci al Clubului, Costică Ardeleanu:

"Clubul Sportiv Rapid consideră că semifinala disputată în ziua de 15 mai a.c. pe stadionul Giuleşti, în compania grupării Venus, nu a avut condiţiile unei desfăşurări normale. La aceasta au contribuit o serie de factori, printre care îngăduinţa arbitrului. În consecinţă, vă rugăm să depuneţi toate diligenţele pentru a se aproba rejucarea meciului în ziua de 21 mai a.c., astfel ca echipa cu adevărat cea mai bună să învingă."

Petiţia feroviarilor este evident acceptată de forul superior, cu atât mai mult cu cât Ministrul de Interne de pe atunci, Gabriel Marinescu, mare susţinător al echipei Venus era şi vicepreşedintele Federaţiei Române de Fotbal. Rapidul rejoacă meciul şi câştigă de această dată cu 4-2, şi de această dată, evident, Baratki înscriind.

Iată, aşadar, că fotbalul românesc a avut şi momente de care să fim mândri, cu atât mai mult rapidiştii care în momentul de faţă agonizează.

Blogul ca platformă electorală

Nu mai este pentru nimeni un secret, în zilele noastre să ai un blog e mai la modă decât să ai creier, nu toţi suntem inteligenţi, însă cu siguranţă suntem cu toţii posesorii unui blog, ca să nu spun că unii dintre noi au, contranaturii, chiar două. Când am pornit acest blog trecuseră vreo 4 ani de când citisem pentru prima oară aşa ceva, timp îm care am răsfoit tot ce găseam din domeniu, astfel că mi-a fost uşor în cele din urmă să definesc fenomenul: un blog este un jurnal, virtual, care în comparaţie cu strămoşul său jurnalul scris se bucură de avantajul interactivităţii. Prin urmare, m-am apucat să îmi fac blog pe de o parte fiindcă simţeam nevoia să comentez anumite aspecte cotidiene cu care mă confrunt iar pe de altă parte deoarece am realizat că feed-backul din partea cititorilor mei (cărora le mulţumesc încă o dată pentru stimulare) m-ar putea face să merg mai departe. Cu jurnalul scris situaţia stătea în felul următor: 3-4 pagini elaborate cu multă pasiune, după care pauză eternă. După cum vedeţi, în blog sunt ceva mai consecvent.

Aşadar eu unul consider blogul un jurnal, aşa că am pretenţia că blogerul respectiv să fie natural şi în primul rând cât se poate de sincer, chiar dacă uneori sinceritatea aceasta doare sau ne face să privim respectivul personaj într-o lumină nu tocmai pozitivă. Uneori, de fapt de cele mai multe ori, aş prefera un blog anonim al unei persoane publice blogului public, scorţos şi deranjant transparent al unei "vedete". Este şi cazul acestui cunoscut al meu care şi-a făcut blog. M-am bucurat, cu atât mai mult cu cât este vorba despre un tip pitoresc, cu experienţă de viaţă, deosebit de activ şi mi-am zis că o astfel de persoană ar fi un deliciu în scris. Minune mare, blogul respectivului amic este unul electoral, prin urmare, câteva articolaşe private datând de acum cateva zile (nu mai mult de 4-5) şi o mulţime de "realizări" fie citibile direct, fie descărcabile în format pdf. (!!!) care ne vorbesc nouă, celor interesaţi, despre implicarea acestuia în societate în ultimii trei ani. Uitasem să vă spun de afiş, ei bine, tot aici se află şi un afiş cu personajul în cauză, partidul şi colegiul pentru care va intra în luptă şi sloganul aferent. Prin urmare, deşi i se spune blog, avem de-a face cu un banal site electoral, ale cărui zile sunt numărate, după alegeri acesta urmând să fie updatat doar aşa, în situaţii delicate. Nu este un caz unic şi, cu atât mai mult cu cât persoana respectivă mi se pare într-adevăr un cetăţean altruist şi responsabil, în mare măsură nu face decât să continue semnele de întrebare pe care mi le ridicasem când am auzit prima oară că anumite figurine politice au blog.

Cetăţeanul de rând şi, implicit, electorul se duce pe astfel de bloguri din dorinţa de a afla altceva despre favoriţii lor decât banalităţile tipărite pe afişele electorale ce împânzesc Magheru sau flashurile de la ştiri. Omul vrea să afle cum face Năstase murături, cum îi pune Iliescu prişniţe doamnei Nina, cum Tăriceanu îşi repară maşina şi ce planuri de achiziţii are în perspectivă, ce muzică ascultă Elena Udrea sau ce îl inspira în scrierile sale pe Marko Bela. Blogul acestor persoane ar trebui, după părerea mea să fie un loc în care să citeşti şi să dialoghezi despre Adi, Nelu, Călin, Lenuţa sau Belacska, şi nu acel "templu" unde asculţi vorba de duh a "domnului" George Becali. Şi pe urmă ne mai mirăm de ce nu se duce lumea la vot? Pentru că un tip sau o tipă care şi în timpul liber poartă sacou şi vorbeşte scorţos nu pare firesc. Şi nimeni nu mai crede în povestea cu timpul liber dedicat în totalitate contribuabilului român.

Psihanaliza fotografierii cu bancnote

Inflaţie cruntă în România, sărăcia lucie începe să îşi spună cuvântul, lăsându-ne marcaţi pe mulţi dintre noi. Aşa se explică noua linie a fotografiei de amatori la români, cu actanţi care se înfăţişează înconjuraţi de fişicuri sau de mormane de lei.

Dacă la Bad Pitzi, care mă alimentează cu astfel de informaţii din branşă, domniţele apar înconjurate de euroi, la Cocalarul Şef pe site acestea au fost înlocuite de băieţi-de-băieţi, sărăcuţi şi înconjuraţi de lei. Mesajul băieţilor este: mic dar în număr mare. Fetelor poate că lucraţi voi pe valută, dar seara, când caloriferele îngheaţă de plictiseală şi abia dacă puteţi să vă acoperiţi sânii cu cei 200 de euro, cu hârtiile noastre de câte un milion nu ne acoperim numai pe noi, dar ne facem şi o pernă cu câteva straturi bunicele, să nu ne tragă la cap curentul de sub uşă!

Şi revin la vremurile grele. Să te lauzi cu teancurile acelea de lei cu care abia dacă îţi poţi cumpăra un ceas cu cristale zvarovski mă trimite cu gândul la bancul acela din anii 80 cu omul care avea un ceas minuscul la mână şi două geamantane enorme - bateriile. Din păcate, prostul gust va trebui să predomine în aceste fotografii, asta dacă nu vor alege varianta: figura de anatomie. Omul stă drept, îmbrăcat, şi cu săgeţi sunt evaluate produsele vestimentare: costum armani, ceas omega de colectie, mai multe lanturi de aur de 24, brăţară de aur la glezne, ciorapi cu fir de aur, cravată dolce şi cabana, cercei 24 cu diamant, dinţi din aur masiv, măsele din fildeş... Până la urmă, aproape instinctual următoarea reacţie a privitorilor va fi aceea de a trage linie şi de a calcula suma finala.

Tot ieşi bine, zău şi mai e ceva, pari că i-ai investit, nu neapărat că te-a pus cumătrul să îi speli nişte bani şi repede faci şi tu o poză cu ei ca şi cu maimuţa, doar-doar ţi-ar rămâne o amintire pentru eternitate...

Chemarea nişei

Ducem o existenţă de nişă şi rareori realizăm acest lucru, iar atunci când o facem simţim nevoia să ieşim în faţă cu ceva care să ne schimbe statutul din "tester de..." în "om". Avantajul existenţei de nişă este acela că te ajută să te distingi de restul gloatei însă în acelaşi timp te şi izolează, închizându-te într-o matrice care, văduvită de cheie îşi va pierde importanţa. Terapeutic această alternativă new-age vine în sprijinul celor complexaţi, care consideră că au venit pe lume fără vreo calitate specială, prin urmare, a venit momentul să te distingi: sunt cel mai bun desfăcător de capace de bere cu dinţii, sunt cea mai buna longevivă femeie care trăieşte cu o pungă strânsă ermetic pe cap, sunt cel mai diform bărbat fotomodel sau sunt cea mai sexy femeie care urinează, acesta fiind şi scopul website-ului Potty Hotties, unde femei din toată lumea sunt invitate să trimită fotografii cu ele pe wc.

Marea problemă intervine atunci când dintr-o dată, persoana în cauză va vrea mai mult, în primul rând încercând să se "dezbrace" de calitatea de freak, pe care tocmai şi-o revendicase. Din nefericire, va primi greu intrarea în lumea bună, la dreapta numelui său tronând ca un titlu de onoare sintagma celebrităţii, vezi Nuţi Curdefier! Curatorul expoziţiei cutare, doamna cutare, cea mai sexy femeie care urinează. Şi cu toate acestea, cred că în momentul în care toată societatea va fi formată din nişe, problema va fi ca şi rezolvată.

Aşadar, ce aţi zice de cât mai multe website-uri care să promoveze nişele? Eu, de exemplu, sunt gata să deschid un blog care să găzduiască fotografii cu femei care cumpără morcovi. Se angajează careva să mă aprovizioneze cu fotografii?

Intoxicări repetate ale opiniei publice cu poliţişti români "ţărani"

"Noaptea, în capătul străzii Constantin Daniel, lângă Secţia 1 Poliţie, se adună la un pahar de cafea fierbinte jandarmi şi poliţişti la Rutieră. Într-una din aceste nopţi, câţiva s-au lăudat că au “rezolvat o supergacică, o blondă din Romană”. “Care, mă? Asta?”, i-a întrebat un poliţist care tocmai se întorsese dintr-o razie la curve. Şi i-a arătat-o pe Pamela, care dădea declaraţii într-un birou. “Păi e bărbat!”. "

Daţi-mi şi mie crezare când vă spun că poliţiştii români sunt nişte oameni absolut normali, chiar inteligenţi aş zice, cu o imagine publică distorsionată de formatorii de opinie. Aduc în apărarea tezei mele fragmentul de mai sus din cotidianul Lick în care poliţiştii români (jandarmi şi de la rutieră) sunt zugrăviţi ca nişte idioţi, în consonanţă cu reclama "nişte ţărani". Încearcă să ne convingă autorii articolului că apărătorii legii din sectorul 1, cel puţin în cazul acestei anecdote, habar nu au de diferenţa anatomică dintre bărbat şi femeie, din moment ce se laudă că "rezolvă o supergagică" care e de fapt bărbat, şi nici măcar nu se face referire la alcool. Oare chiar nu îşi dă nimeni seama că se încearcă denaturarea imaginii şi că se evită o altă realitate mult mai şocantă, dar cu atât mai europeană?

Poliţiştii în cauză care se laudă cu performanţa lor sexuală nu sunt nici pe departe "nişte ţărani" sau luzări, cum li se mai zice prin Moldova, ci pur şi simplu câţiva homosexuali sau în orice caz nişte deviaţi sexual care au încercat să adoarmă vigilenţa colegilor lor, simulând aceleaşi discuţii "de vestiar". Probabil că acum, înaintea alegerilor un astfel de subiect se vrea evitat, aşa că, până la următorul scandal de presă să trăim mai departe cu impresia că poliţistul român este pe lângă celelalte defecte ale sale şi un animal sexual mânat de dorinţe primitive.

Litera de lege pentru organ: Orificiul înainte de toate!

La o mustaţă de colegii şi de Camera Deputaţilor

"Şoc! Regele manelelor din Romania şi-a schimbat look-ul după 24 de ani."

Aşa mi-am început eu astăzi dimineaţă, dornic să aflu ce s-a mai întâmplat în jurul nenorocirii de la Petrila, cu o ştire şoc despre mustaţa proaspăt rasă a lui Guţă. Din nefericire sunt însă convins că nu puţini vor fi "oamenii de presă" care vor pune botul la această ştire bombă, în defavoarea informării corecte a cetăţenilor cu ştirile de ultimă oră, urmând să umple studiorile posturilor private şi paginile ziarelor de prost gust cu aberaţii pe această temă. Există în spatele acestei alegeri şi o raţiune eminamente strategică, din perspectiva apropiatelor alegeri. Nu ştiu dacă ştiaţi, de pildă, dar directorul general al CNH, Daniel Surulescu, candidează la Camera Deputaţilor pe colegiul uninominal Vulcan-Lupeni-Uricani, în vreme ce responsabilul cu securitatea miniera din CNH, Petru Drăgoescu, vrea să ajungă deputat pe colegiul Aninoasa-Petroşani-Petrila iar în acest moment sunt dezavuaţi de mineri, care le reproşează acestora neimplicarea în activitatea şi iată, de această dată în tragedia lor, fiind prea prinşi cu electoralele. Pe fondul acesta, este în interesul tuturor actanţilor ca accentul să cadă pe mustaţa de prost-gust a lui Guţă, şi pe alte gadgeturi de acest gen care ar putea să canalizeze energiile electorilor în altă direcţie.

În consecinţă, este foarte posibil ca episodul mustaţa tăiată să aibă câteva continuări demne de acest univers, putând anticipa una pentru OTV, cu aceeaşi Ciumac şi eventual sexy-brăileanca în prim plan, cele două canalizându-şi dintr-o dată energiile spre a-l cuceri pe Guţă, care declara deja că rândurile admiratoarelor sale s-a îngroşat cu 60% datorită mustăţii lipsă. După alegeri mă aştept ca lui Guţă să îi crească la loc pilozitatea ghiduşă şi despre aceasta să curgă iarăşi destulă cerneală...

Pufi Dufi Curcubeu de la Distins

Doamna Haudi Partââânăr îmi face poftă cu pufarine ultimul răcnet cu care mă ameninţă pentru Crăciun, numele acestora, pufarinele Pufi Dufi Curcubeu, fabricate de Distins. Probabil că firma producătoare are ca rivală firma Stimat care invadează la rândul său piaţa cu pufarinele Pufi Dufi Diareu, cu produse lipsite de imaginaţie coloristică sau, dimpotrivă ar putea argumenta producătorii, un omagiu crocant adus lui Van Gogh în perioada sa galbenă.

Următoarele produse pe care se vor bate firmele concurente Distins şi Stimat vor fi probabil: Pufi Dufi Ciorbă de Burtă, Pufi Dufi Slănină, Pufi Dufi Zeghe, Pufi Dufi Scarlatină, Pufi Dufi Păducel şi Pufi Dufi Fiţe. În orice caz, toată această barocizare (merge şi rotacizarea până la Pufi Dufi Srănină după modelul Pol Pot singing "I'm Ronery") este doar pentru nişte birocraţi, ca să poată distinge produsele în funcţie de preţ, consumatorii ca noi continuând să le spună mai departe: pufarine colorate, pufarine necolorate şi pufarine greţoase...

Aştept să degust produsul pentru a mă pronunţa cu privire la calitatea acestuia. Onomastic vorbind cred ca am spus tot ce aş fi avut de spus.

Academia Caţavencu sau un cub de zahăr la cafeaua turcească

O reclamă civică patetică de la Academia Caţavencu. Spun patetică pentru că de râs nu e, personaje pitoreşti de genul Dorel sau Tanti Maria nici atât şi atunci electorul de rând se va întreba de ce atâta tămbălău ca să zici că s-a deschis sezonul la ... E ca şi cum ar trebui să citeşti toată cartea Cei trei muşchetari ca să afli că până la urmă iubita lui D'Artagnan moare.

Nu mă înţelegeţi greşit, eu voi avea grijă la pusul ştampilei, aşa cum am avut-o de fiecare dată la ultimele alegeri şi într-o mică măsură reclama civică a celor de la Academia Caţavencu mi-a prins bine: mai sunt şi alţii atenţi la detalii. Problema este că nici aşa nu am nici o garanţie că cel ales de mine pe lista uninominală nu are şi el alzheimer precoce ca şi cei aleşi până acum pe lista de grup.

Din acest punct de vedere, cred că litera de lege într-o astfel de cursă electorală este: cureaua la prima gaică până la scrutin şi o gaură dată la curea în ultimul an de mandat. Dacă te prezinţi altfel, partidul te respinge după logica: ori slăbeşti de stres şi muncă şi îi pui pe ceilalţi într-o lumină proastă, ori te îngraşi şi mai mult şi întinzi pantofii Armani în primele săptămâni.

Una peste alta, la alegeri nu vă luaţi după cei zâmbind la intrarea în cabinele de vot, deoarece aţi putea fi derutaţi. Mulţi dintre aceştia fie au un rictus ereditar, fie datorită crampelor caută un loc unde să tragă vânturi. Votaţi cum trăiţi, natural şi vedem noi ce se va alege!

Nicio revistă de cinema în limba română

Dilema zilei: enumeraţi câteva reviste de cinema tipărite în momentul de faţă în limba română! Acum încep durerile de cap, pentru că, contrar aşteptărilor, nu vom găsi răspuns. Consultată, Terrorchic zice Re:publik şi pe bună dreptate undeva îmi răsuna şi mie în minte acest răspuns. Căutând pe net, surpriză: Echipa redactionala a revistei culurale Re:publik, formata din Mihai Chirilov, Ana Maria Sandu, Anca Gradinariu si Carmen Gociu, a parasit publicatia, urmand sa lanseze Rekino, revista disponibil momentan in format online, la adresa www.rekino.ro. Prin urmare, singura revistă de film şi muzică din România, şi-a pierdut echipa din motive de concepţie, cei care au promovat brandul Re:publik retrăgându-se deoarece se dorea o revistă mult mai pentru popor. Mă întreb acum de fapt despre ce popor este vorba în cele de mai sus, dat fiind cele trei domenii anexate filmului şi muzicii: modă, design, artă contemporană şi arhitectură. "Revista Re:publik se relanseaza intr-un nou format. Interesanta si eleganta evista de cultura urbana Re:publik, al carei editor este, incepand cu luna august, Igloo Media, a aparut din nou pe piata miercuri, fiind extinsa dincolo de film si muzica, temele sale consacrate, la domenii precum moda, design, arhitectura si arta contemporana. "

Explicaţia acestei schimbări de macaz stă, cred eu, mai mult în interesul celor promovaţi decât în interesul cititorilor, ceea ce duce la achitarea unor sume importante pentru a apărea înr espectivele pagini. Cu alte cuvinte, dacă un actor român, sau un muzicant român nu îşi va permite să îi ungă lunar pe cei de la igloo pentru a fi cât mai constant vizibili marelui public, un artist (cu sponsori) sau arhitect sau creator de modă se va descurca mult mai uşor pentru a-şi asigura promovarea. Iată, în sprijinul celor spuse de mine cum arată marketingul noii reviste: "Singura revista lunara de cultura urbana, Re:Publik, editata de Igloo Media, incaseaza 3.000 de euro pentru fiecare spot difuzat inaintea filmului ce este distribuit lunar gratuit pe DVD, impreuna cu revista. ...

Proiectul a fost lansat anul acesta si reprezinta o incercare de a gasi suporturi alternative pentru spatiile de publicitate. Folosit ca instrument de marketing, DVD-ul distribuit gratuit aduce, pe de o parte, cresterea vanzarilor si fidelizarea cititorilor, dar si incasari mai mari din publicitate. Serviciul de acces la internet al Romtelecom, Clicknet, este cel mai important investitor in pachetul de publicitate pe DVD.
Tirajul revistei a crescut, in doi ani de cand este prezenta pe piata, de la 10.000 la 15.000 de exemplare. Re:Publik are un concept unic pe piata din Romania, fiind singura revista dedicata simultan si exclusiv unor domenii precum muzica, filmul si cultura urbana.
Publicatia Re:Publik apare lunar si cuprinde aproximativ 15-20 de reclame pentru fiecare numar. Distributia se face la nivel national, preponderent in mediul urban, in orase cu peste 200.000 de locuitori. Rata cu care revista semneaza un nou contract de publicitate este o data la doua luni, iar frecventa de aparitie a unei reclame in paginile revistei este de patru-sase aparitii." Prin urmare, tirajul de 15.000 se datorează vechii echipe, reţeta a plăcută şi prin urmare noii cumpărături exploatează brandul.

Acum să revin la dilema de început. Nu avem nicio revistă de film tipărită în acest moment în limba română!!! Derizoriu şi clinic. Cu atât mai mult cu cât echipa de bază de la Re:publik era formată din: Mihai Kirilov, Alex Leo Şerban, Anca Grădinariu, Andreea Chiriac, Andrei Creţulescu, Carmen Mezincescu, Cristi Mărculescu şi Mihai Tiţă, care au pus de Rekino, deocamdată doar pe net. Nu îi dau şanse noului Re:publik, cu atât mai mult cu cât cred în cei de mai sus. Lipsa unei reviste de promovare a produselor româneşti face bine unei societăţi civile adormite la capitolul cultură.

Câtă vreme nu ai nici măcar o singură informaţie, de ce te-ai revolta? Între a dezinforma şi a neinforma este o diferenţă de atitudine. Cel din urmă este întotdeauna mult mai puţin vinovat decât cel dintâi.

Nu seduc rudele ci doar prietenele acestora!

Mă revoltam acum o săptămână pe imbecilitatea unor "jurnalişti" din cacan, care au găsit de cuviinţă să improvizeze încă o dată pe seama relaţiei dintre Cristina Rus şi indivdul care nu este vip. Dacă credeţi că minciuna s-a oprit atunci, ei bine, v-aţi înşelat teribil. Iată, astăzi, un nou articol cu titlul şi subtitlul:

Iubitul Cristinei Rus a iesit la restaurant SI la discoteca fara ea
Petrecere cu doua tipe

Ne aşteptăm la ce e mai rău, şi citim mai departe. "La sfarsitul saptamanii trecute, paparazzii CANCAN l-au surprins pe iubitul Cristinei Rus batand restaurantele si cluburile din Bucuresti in compania a doua tinere. Din ecuatie, insa, lipsea Cristina Rus, aflata la un spectacol in provincie. Una dintre tinere este chiar sora lui Dragos, iar cealalta, prietena ei cea mai buna. Constient ca a intrat in vizorul presei, barbatul s-a intretinut cu sora sa, in speranta ca nimeni nu va comenta o posibila relatie cu cealalta tanara din gasca. " Aşadar, inevitabilul s-a produs, dar s-a produs într-un sens anatomic şi ereditar corect, prin urmare, dacă băiatul din ecuaţie trebuie să îşi însele iubita, atunci acest lucru nu poate fi înfăptuit decât cu prietena surorii sale şi în nici un caz chiar cu sora. Cum de nu m-am gândit că dacă ieşi cu o rudă şi cu o prietenă a acesteia, freudian aproape tu incubezi un sentiment fierbinte pentru prietenă? Prin urmare: eu, maică-mea şi prietenele ei... End game că deja devin iresponsabil la gură...

Maternitate, iubirea mea cuprinzi tot gândul cu-aripa ta

Să vă zic una bună: vineri am fost prezent la o conferinţă, genul acela cu două ore de prelegere şi restul de 5 mâncare şi băutură cât pentru jumătate de sat din Somalia. Subiectul conferinţei era, să zicem aşa un important om de cultură al României dar nu numai, să spunem o personalitate impresionantă pe toate planurile. Să îi spunem Ştefan cel Mare, deşi nu este vorba despre Ştefan cel Mare, dar este singurul erou naţional al României al cărui mamă îmi circulă acum prin cap şi doar nu vă aşteptaţi că acum vă voi deconspira numele personajului conferenţiat...

Şi vine momentul când, ca un făcut, o venerabilă doamnă ne citeşte (pentru că la genul ăsta de prelegeri se citeşte!!!) despre mama lui Ştefan cel Mare şi, stupoare, după prima pagină începe să lăcrimeze. Era pe acolo vorba despre ce mare om a adus respectiva doamnă pe lume. Eu, strategic aşezat undeva la capătul opus al mesei, îmi lungesc gâtul ca să mă conving dacă e aievea sau doar mi s-a părut. Continuă doamna lectura şi undeva, pe la pagina 3-4, iarăşi dă în plâns, dar măcar de data asta era vorba despre cum nu îi deschide ea uşa când respectivul personaj dă bir cu fugiţii. De data asta plânsul este chiar unul serios, aproape de hohote şi icnituri. Şi imediat , la o pagină diferenţă doamna conferenţiar se porneşte neamule pe un plâns de bocitoare, nu altceva, motivul fiind acum inscripţia de pe monumentul funerar ridicat în cinstea mamei eroine... Doamna se ridică şi tună: "mă scuzaţi, nu mai pot" şi iese pe uşă afară, toată numai un plâns. Deosebit, ziceţi voi că nu! Îmi amintesc prin comparaţie de mine, nesimţitorul, care eram în stare să vorbesc liber ore întregi despre mama lui Brad Bellick fără să dau măcar o lacrimă... Poate cu vârsta voi începe şi eu să le asezonez cu lacrimi şi sughiţuri, oricum, cred că e un semn bun faptul că în ultima vreme au început să mi se umezească ochii la Rocky. Let the good times roll!

P.S.

Dacă credeţi că ştiţi cine e mama, sau măcar cine e personajul de care vă vorbeam, nu ezitaţi să îmi scrieţi!

O impietate cu blonde

Mea culpa pentru pauza din week-end, există o explicaţie logică a absenţei mele iar cu toate acestea voi alege varianta ilogică: uite-aşa! Adică vineri a fost o zi plină, marcată de bere, sâmbătă refacere şi cumpărături până în faptul serii şi duminică Invaders, serial sistat după numai o serie, şi după 12 episoade (din 22) am înţeles cam de ce serialul în cauză a fost întrerupt, nu am înţeles însă cu ce ar fi fost superior The 4400 care a ajuns la serii fără număr. Dar să revin la vineri. Cred că am îmbătrânit, şi am şi două argumente: ori mi-a cedat memoria, ori nu le mai am cu consumul de bere.

Vineri seara, ca pe vremuri ne strânserăm toţi la o friptură şi niscaiva beri, şi când ai în mijlocul tău cel puţin un irlandez, credeţi-mă, niscaiva beri înseamnă peste 6 pe cap de locuitor. Setea omului se măsoară în numărul sticlelor îngrămădite în congelator, pentru a se răci rapid, în răstimpul consumului anterior. Acum vine povestea, şi anume, după berea cu numărul 5 la mine, 7 la Paddy, amândoi ajunseserăm să vorbim cu accent. El cu accent Zlatny Bazant, eu cu accent Krusovice (neagră) şi Dreher (tot negru) şi aici s-a spus STOP. Nici un fel de continuare amuzantă, burlescă, sau mai ştiu eu ce jonglerie pe acoperişurile caselor. Nici vorbă de ieşire precipitată pe uşi pentru a reface rezerva de bere de la singurul non-stop din cartier. Pur şi simplu ne-am făcut cuminţi şi fiecare a plecat la casa lui. Mai rămăseseră doar 2 beri.

Dimineaţa filozofie, "mamăăă ce am mai băut aseară"... Ceva dureri de cap, migrene, nostalgie...

Seara refasonat frigiderul. Deschis congelatorul: stupoarea stuporilor: o tavă întreagă plină cu SPUMĂ de bere de la cele patru blonde explodate. Unde sunt vremurile de altădată când după ce căutam orice cotlon neaşteptat după o rămăşiţă de alcool, nu ca acum, să lăsăm bunătate de blonde să facă bum în congelator, ne resemnat să sorbim lichidul din vişinată, aşa, ca un placebo? Prin urmare am băut noi cu o noapte înainte, dar nici pe departe ca altădată....

Jignirile în emisiunile live sinucid

Paula Goodspeed a trecut în nefiinţă, dovedindu-mi mie, cel puţin, că selecţia naturală la oameni nu diferă cu nimic de selecţia naturală la alte lighioane. Poate o să par ironic, dar întreaga întâmplare mi se pare de un absurd care ar intra în spasme ultimative dacă ar fi povestită cu un dram de seriozitate. Femeia, pentru ca la 27 de ani numai "tânără concurentă" nu mai eşti se prezintă la American Idol şi cântă lamentabil "Proud Mary", bijuteria aceea aparţinându-i Tinei Turner încă din perioada Ike (şi ulterior celor de la Creedence), interpretând numita piesă fără pic de nerv şi isterie rock. Evident, este rândul miştourilor lui Cowell şi Jackson, iar Paula Abdul, aşa zisul idol al defunctei Goodspeed se mulţumeşte să spună că "I'm speechless". Glumele celor doi bărbaţi se limitează la aparatul dentar pe care aceasta îl purta la acea oră. Şi acum epilogul!

Paula Goodpseed s-a sinucis, trei ani mai târziu în faţa casei Paulei Abdul, luând un pumn de pastile. Chipurile vina aparţine glumelor colocviale din timpul calificărilor la popularul concurs american. Peste timp Paula Goodspeed a realizat că: nu trebuia să fie lăsată să treacă cu podul acela de metal pe lângă detectorul de metale ci prin detectorul de metale, înainte de a participa la show şi a mai realizat aceasta că lumea este absolut nedreaptă, ghinionul ei făcând să se nască într-o perioadă istorică în care nimeni nu are urechi pentru vocea acesteia, cum chiar ea spunea: specială. Şi s-a sinucis. Pentru că nu a suportat "insultele". Şi ni se mai spune că Paula mai avea şi antecedente nervoase...

Ce să zic, îmi amintesc că la un moment dat se propunea introducerea unui test psihologic la intrarea în parlament, dar se pare că s-a renunţat la această idee. Mie mi se pare însă că acest test nu ar avea nici o logică, dat fiind că indiferent de câte jigniri li s-au adus parlamentarilor români, nici unul dintre aceştia nu şi-a luat viaţa în faţa caselor lui: Tatulici, CT Popescu, Cristoiu, Nistorescu sau Hurezeanu. Sau poate că românul, călit prin nevoi şi penurie se comportă altfel la stres şi mişto, spunându-şi mereu: "am fost jignit şi mai rău decât acum".

Urmăriţi-o pe Paula, identificaţi şi voi labilităţile fetei, care mocneau încă de acum trei ani şi imaginaţi-vă cam care ar fi fost viitorul multor "vedete" de pe la noi, dacă ar fi trecut prin furcile caudine ale celor de la American Idol. Oricum, la noi un astfel de concurs este exclus, dat fiind că nu există decât un singur Romanian Idol, încă în viaţă, în persoana lui Ştefan Bănică juniorul.

Muzica secantă a paralelelor

Nu o să vorbesc prea mult, pentru a nu vă strica surpriza, ideea este că ceea ce veţi urmări mai jos ar putea fi cea mai bună definiţie a muzicii americane, cea mai bună definiţie a bucuriei de a cânta şi cea mai bună definiţie a ceea ce înseamnă "alb-negru", ca să îl citez pe Satchmo: "we will give it to them in black and white...".

Doamnelor şi domnilor: Louis Armstrong şi Johnny Cash.

Monica Macovei, "femeia Europei" 2008

Astăzi, la Bruxelles, Monica Macovei, fost Ministru al Justiţiei, actualmente consultant special al premierului Republicii Macedonia pe probleme de combatere a coruptiei a fost aleasă "Femeia Europei" anului 2008.

Premiul i-a fost decernat de către presedintele Parlamentului European, Hans Gert Poettering. Monica Macovei a fost desemnată candidata României pentru această distincţie la data de 16 iunie 2008, de către un juriu compus din 25 reprezentanţi ai societăţii civile şi jurnalişti români, oră la care statutul său era acela de ministru-demisionar. Printre contracandidatele sale s-au mai numărat Anamaria Marinca, pentru rolul din "4 luni, 3 saptamani si 2 zile" câştigător în 2007 al Palme d'Or la Festivalul de la Cannes şi Marta Petreu, profesor de filosofie la Universitatea Babes-Bolyai din Cluj.

A contat foarte mult în alegerea Monicăi Macovei una dintre reprezentantele României activitatea dedicată promovării valorilor europene, a rolului Europei şi României în lume.

Epitaful Căpitanului Brad Bellick

Iată în cele ce urmează un text care merită să ţină locul epitafului pentru acest irezistibil personaj. Sunt convins că mulţi dintre noi vor învăţa pe dinafară aceste replici memorabile:

"Bellick (practicing his introduction speech): Bradley Bellick, FBI... Brad Bellick, Federal Bureau of Investigation... Brad Bellick, FBI... Special Agent Brad Bellick, FBI... Hi there, I'm Brad Bellick with the FBI... I'm an agent with the FBI, Brad Bellick... Brad Bellick, I'm with the Bureau.

(Cuts to Girl's House)

Bellick: Brad Bellick, I'm with the Bureau."