Nu ştiu dacă aţi încercat vreodată să reduceţi la absurd definiţia de istoric, pentru a căuta noi valenţe ale acestui termen? Vă spun însă că dacă veţi face această încercare este necesar să vă desprindeţi de tot ceea ce până acum vi se părea logic, pentru că altfel nu veţi avea pic de fantezie iar exerciţiul va eşua lamentabil. Ei bine, eu am fost confruntat cu această realitate acum circa doi ani, cu o ocazie nu foarte fericită, la unul dintre spitalele bucureştene.
Eu, pretins om de cultură, pe lângă aferentul plic, m-am gândit să mai bucur şi mintea personalului care se îngrijea de respectivul pacient, prin intermediul unor albume de artă (aşa zisa - de la mine citire "şpagă culturală"). Evident că nu am ţinut cont de nici unul dintre sfaturile anterioare - cum că astfel de daruri nu vor fi apreciate la adevărata lor valoare - şi m-am dus ca berbecul, cu capul înainte.
Doamna cu redefinirea termenului de "istoric" arăta cam aşa: circa 50, înaltă, osoasă, blondă electric (vopsită), gomă (sau flegmă!!!) cât cuprinde şi aparent elegantă. Meseria de bază: şefa infirmierelor. La plic zice un mulţumesc cazon, la album brusc face ochii mari şi eu îmi zic: "bingo, am îmblânzit fiara". După care începe să îl răsfoiască. Aici intervin şi completez spunând că era vorba despre un album de tapiţerie, cu câteva fotografii alb-negru ale artistei-tapiţer şi familiei acesteia în perioada interbelică. Aşadar răsfoieşte duduia albumul, zice de vreo două ori "frumos", după care ajunge la fotografiile alb-negru şi, dintr-o dată, de parcă brusc ar fi ajuns în domeniul ei exclamă: "Aaaa, ăstea sunt cu istorici!" Aşadar, doamnelor şi domnilor iată definiţia "istoricului", aşa cum nu mi-aş fi imaginat-o niciodată...
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu