Nu mai este pentru nimeni un secret, în zilele noastre să ai un blog e mai la modă decât să ai creier, nu toţi suntem inteligenţi, însă cu siguranţă suntem cu toţii posesorii unui blog, ca să nu spun că unii dintre noi au, contranaturii, chiar două. Când am pornit acest blog trecuseră vreo 4 ani de când citisem pentru prima oară aşa ceva, timp îm care am răsfoit tot ce găseam din domeniu, astfel că mi-a fost uşor în cele din urmă să definesc fenomenul: un blog este un jurnal, virtual, care în comparaţie cu strămoşul său jurnalul scris se bucură de avantajul interactivităţii. Prin urmare, m-am apucat să îmi fac blog pe de o parte fiindcă simţeam nevoia să comentez anumite aspecte cotidiene cu care mă confrunt iar pe de altă parte deoarece am realizat că feed-backul din partea cititorilor mei (cărora le mulţumesc încă o dată pentru stimulare) m-ar putea face să merg mai departe. Cu jurnalul scris situaţia stătea în felul următor: 3-4 pagini elaborate cu multă pasiune, după care pauză eternă. După cum vedeţi, în blog sunt ceva mai consecvent.
Aşadar eu unul consider blogul un jurnal, aşa că am pretenţia că blogerul respectiv să fie natural şi în primul rând cât se poate de sincer, chiar dacă uneori sinceritatea aceasta doare sau ne face să privim respectivul personaj într-o lumină nu tocmai pozitivă. Uneori, de fapt de cele mai multe ori, aş prefera un blog anonim al unei persoane publice blogului public, scorţos şi deranjant transparent al unei "vedete". Este şi cazul acestui cunoscut al meu care şi-a făcut blog. M-am bucurat, cu atât mai mult cu cât este vorba despre un tip pitoresc, cu experienţă de viaţă, deosebit de activ şi mi-am zis că o astfel de persoană ar fi un deliciu în scris. Minune mare, blogul respectivului amic este unul electoral, prin urmare, câteva articolaşe private datând de acum cateva zile (nu mai mult de 4-5) şi o mulţime de "realizări" fie citibile direct, fie descărcabile în format pdf. (!!!) care ne vorbesc nouă, celor interesaţi, despre implicarea acestuia în societate în ultimii trei ani. Uitasem să vă spun de afiş, ei bine, tot aici se află şi un afiş cu personajul în cauză, partidul şi colegiul pentru care va intra în luptă şi sloganul aferent. Prin urmare, deşi i se spune blog, avem de-a face cu un banal site electoral, ale cărui zile sunt numărate, după alegeri acesta urmând să fie updatat doar aşa, în situaţii delicate. Nu este un caz unic şi, cu atât mai mult cu cât persoana respectivă mi se pare într-adevăr un cetăţean altruist şi responsabil, în mare măsură nu face decât să continue semnele de întrebare pe care mi le ridicasem când am auzit prima oară că anumite figurine politice au blog.
Cetăţeanul de rând şi, implicit, electorul se duce pe astfel de bloguri din dorinţa de a afla altceva despre favoriţii lor decât banalităţile tipărite pe afişele electorale ce împânzesc Magheru sau flashurile de la ştiri. Omul vrea să afle cum face Năstase murături, cum îi pune Iliescu prişniţe doamnei Nina, cum Tăriceanu îşi repară maşina şi ce planuri de achiziţii are în perspectivă, ce muzică ascultă Elena Udrea sau ce îl inspira în scrierile sale pe Marko Bela. Blogul acestor persoane ar trebui, după părerea mea să fie un loc în care să citeşti şi să dialoghezi despre Adi, Nelu, Călin, Lenuţa sau Belacska, şi nu acel "templu" unde asculţi vorba de duh a "domnului" George Becali. Şi pe urmă ne mai mirăm de ce nu se duce lumea la vot? Pentru că un tip sau o tipă care şi în timpul liber poartă sacou şi vorbeşte scorţos nu pare firesc. Şi nimeni nu mai crede în povestea cu timpul liber dedicat în totalitate contribuabilului român.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu