L-am bifat şi pe ăsta, na că sunt răbdător şi tolerant şi al dracu de critic acum, după ce 80 de minute am tot sperat să mă las convins de viziunea regizorală a lui Bocsardi, şi nimic.
Este vorba despre spectacolul cu piesa "Înmormântarea" de Peter Nadas, adus de Teatrul de Comedie din Bucureşti din Sala Studio la Sala Kamra a teatrului Katona Jozsef din Budapesta. Dacă Mihaela Teleoacă nu ar fi fost cine este, dacă declaraţia ei de dragoste pentru sordidul şi decrepitul fiinţei umane nu ar fost atât de cutremurătoare poate că punerea în scenă a lui Bocsardi mi s-ar fi părut o tentativă suportabilă. Din nefericire pentru restul angrenajului, Mihaela Teleoacă străluceşte, Dragoş Huluba este mediocru şi nu din vina sa iar regizorul Laszlo Bocsardi castrează pur şi simplu modernismul incipient al textului lui Nadas, sociologia şi hermeneuticul spectacolului de teatru, pe care le tratează ca pe adevărate accidente behavioriste.
Lipseşte naturaleţea, lipsesc deschiderile şi libertăţile şi nebuniile şi stranietăţile şi depresiile şi arhitectura nebunească a luminii, a muzicii şi a trupurilor pe care nu este suficient să le dezbraci pentru a şoca. Răzvan Mazilu, Pina Bausch, Yvette Bozsik, rigor mortis desuet. Din acest punct de vedere se poate spune că Bocsardi a ales actori-atleţi pe care s-a mulţumit să îi distribuie în rolurile unor handicapaţi, şi nu doar fizic, ci şi mental. Şi mai e ceva, de această dată strâns legat de minimalismul spectacolului modern de teatru: previzibilitatea. "Înmormântarea" de Peter Nadas, în regia lui Laszlo Bocsardi reprezintă un deserviciu adus piesei autorului maghiar, ignorând cu desăvârşire acrobaţiile şi scamatoriile scenice în favoarea unei lucidităţi de creier spălat şi neştiut mirositor...
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu