Vakulovski cenzurat, culmea estetismului românesc al momentului

Nu îmi place scriitura lui Alexandru Vakulovski! Încep cu această declaraţie nu pentru a mă dezvinovăţi în ceea ce priveşte textul de mai jos, ci pentru a mă înţelege toată lumea că de această dată nu îi voi lua apărarea "omului de cultură" Vakulovski, al cărui singur merit literar, părerea mea, este că a scris Pizdeţ pe vremea când noi ceilalţi căutam o nouă estetică pentru a revoluţiona literatura românească şi nu reanimarea cadavrelor şi a subculturii la nivel strict lexical, măsuri argumentate prin teze din estetica urâtului. Acest "tourette" cu, zice el, un soi de mesaj este fără îndoială o marcă în literatura română contemporană iar acest lucru trebuie tratat ca atare şi deloc neglijat. Prin urmare, în cazul în care, prin absurd, Vakulovski ar intra vreodată într-o antologie a literaturii române este bine a se evita plasarea sa lângă, să zicem, Mihai Eminescu, preferabili fiind Emil Brumaru, Tudor Arghezi sau, tot prin absurd, Eugen Barbu.

Mă revolt însă împotriva cenzurii stupide la care au apelat anumiţi indivizi din interiorul cotidianului Clujeanul pentru a-i bloca episodul în proză al lui Alexandru Vakulovski din coloanele sale, pe motiv că limbajul acestuia este mult prea licenţios. Păi, dragii mei, normal că e licenţios, de aceea "beneficiaţi" în paginile voastre de prezenţa lui Vakulovski, adus de Mihai Goţiu cu surle şi trâmbiţe, tocmai pentru că nu scrie deloc "cuminte", ceea ce face mult mai atractiv un astfel de ziar "de provincie". Ar fi unul dintre motivele pentru care vi se accesează zilnic site-ul de Internet mult peste aşteptările voastre!!! Puneţi-l pe Vakulovski să scrie "civilizat" şi veţi bţine varianta modernă a lui Calistrat Hogaş, cu Pisicuţă cu tot.

Redau în cele ce urmează textul vakulovskian, cu amendamentul că, dacă veţi trece peste forma exterioară veţi înţelege cam ce sentiment s-a vrut scos în evidenţă.

Mănăştur Mon Amour XXXVI.

Futu-ţi morţii mă-tii să-i fut de labagiu congenital, câtă răbdare ai să-ţi fuţi timpul pe net şi să te trezeşti după câteva ore de somn şi să fuţi o labă cu pula bleagă împrăştiindu-ţi sperma pe taste după care să nu te speli, să te ştergi pe bot şi să mănânci pufuleţi căci începe pentru tine o nouă zi, o nouă zi la fel, la fel de căcat ca toată viaţa ta futută de curvă ieftină şi proastă.

E atâta tristeţe în viaţa ta, aşa că o nouă zi nu poate începe altfel decât cu o nouă labă, cu care îţi întăreşti bătăturile şi bubele de pe pula ta robinet de pişat. Laba e un ritual pentru tine, nu e ceea ce pare, când copiii te văd pe stradă cu pantalonii pătaţi şi se cacă pe ei de râs, de râs de tine, că eşti un labagiu incurabil.

Te plimbi cu punga prin oraş şi nu ştii pe unde să-ţi mai verşi tristeţea de clujean futut, nebăgată în seamă de absolut nimeni, poate din când în când de câţiva huligani care râd de tine, doar râd, nici măcar nu te scuipă în gură, eşti atât de mic şi insignifiant, fix ca un căcat de câine de care toată lumea se fereşte, până când gunoierii ies dimineaţa la acţiune, îl strâng cu scârbă şi îl aruncă.

Din când în când mai încerci să socializezi, cu vânzătoarele de la chioşcuri, când îţi iei pufuleţi, dar eşti rapid pus la respect, ţi se trântesc pufuleţii în faţă şi eşti rugat să te cari în pizda mă-tii, căci mai sunt oameni în rând care nu au chef să piardă timpul cu un futut ca tine.

Te întorci acasă şi tristeţea ta metafizică începe să se transforme în furie. Că eşti un neînţeles, nimeni nu te ascultă, nu te vrea, nu te iubeşte. Aşa că mai fuţi. Mai fuţi o labă. Ca să te descarci, ca să te împlineşti. Dar tristeţea şi furia îţi sunt stopate doar parţial, simţi că mai poţi, că ăsta nu e ultimul tău cuvânt, aşa că mai bagi o labă.

Ţi se trezeşte o poftă de informare şi de cultură, aşa că deschizi compu’. Intri pe situri cu fete şi băieţi cu curul gol. Ar merge şi unele şi alţii, dacă te-ar băga în seamă, dar cum nu, chiar nu, chiar deloc, dar absolut deloc, niciodată, nicicum... mai tragi o labă.

Ţi se trezeşte spiritul civic. Intri pe Clujeanul, să te informezi, să vezi cine şi ce a mai zis, ce a comentat altul, cu cine s-a futut cineva, ce evenimente se organizează în următoarea perioadă şi cine cât de la cine a mai furat. Eşti foarte nervos şi furios. Tragi o labă. Cu alta te cruceşti.

Te enervează aştia foarte tare. Citeşti şi mori de nervi. Eşti sigur că tu eşti mai tare, mai cult, mai deştept şi mai frimos ca ăia care scriu, dar... tu n-ai noroc. Pe tine nimeni nu te bagă în seamă, cu tine nu vorbeşte nimeni, pe tine nici mama ta nu te iubeşte. Eşti trist şi neînţeles. Îţi aminteşti că ai învăţat la şcoală că şi Eminescu era trist şi neînţeles. Asta îţi dă speranţe. Te gândeşti că poate şi tu vei fi ca el, măcar după moarte.

Şi bagi o labă. Şi cum te simţi foarte creativ aşa dintrodată, te apuci. Să comentezi. Îţi arăţi adevărata ta faţă. Nu mai eşti un labagiu nenorocit, un scuipat al societăţii. Dintr-odată devii Terminator, Geniu, Veronica Micle sau măcar Micul Adolf.

Aşa că înjuri. Îţi verşi amarul şi furia. Şi juri că nu vei mai intra pe Clujeanul, pentru că ăia care scriu acolo sunt nişte inculţi şi folosesc cuvinte urâte. Poate după moarte cineva îţi va culege comentariile de pe Clujeanul şi-ţi va publica Operele Postume. Păi mori odată în pizda mă-tii de labagiu!

E vineri seara, tragi o labă şi intri pe pagina asta, nu contează ce vei vedea, ce vei citi, locul tău de manifestare e mai jos, hai bagă: