Ceea ce vă voi povesti în cele ce urmează, credeţi-mă, nu este din comediile romantice americane, mi s-a întâmplat şi pentru asta sunt gata să certific.
Prin 2004 lucram într-una din clădirile bucureştene care adăposteau mai multe "organizaţii" ca să îi zic aşa, structurarea acestora fiind după cum urmează: organiazaţia la care lucram eu la etajul 1, 2, parţial după care 5, 6, 7, 8, 9, şi 10 parţial, dat fiind că acolo se afla şi o sală de ceremonii iar în rest, etajul 3 pentru un organism mărişor ca importanţă şi 3 birouri din 10 pe etajul meu pentru cel mai mic organism, dar suficient de mare la nivel naţional. În fine, într-unul din respiro-urile de la locul de muncă sunt apelat pe YM de o cunoştinţă, pe care nu o mai întâlnisem niciodată dar cu care apucasem să conversez destul de mult, în special datorită site-ului şi cenaclului de cultură pe care m-am tot perindat.
Şi uite-aşa, dintr-una în alta aflăm că lucrăm amândoi pe Magheru. Dintr-una în alta aflăm că lucrăm foarte aproape de Scala, după care, de parcă am fi jucat rece-şi-cald ne convingem că împărţim amândoi aceeaşi clădire. Şi aici vine lovitura sub centură. De parcă coincidenţele nu ar fi fost şi aşa mult prea mari, o întreb dacă nu-i aşa că îşi desfăşoară activitatea la etajul 4, ea îmi zice: ba da. Ceea ce urmează e simplu. Am hotărât să deschidem uşile de la birouri şi să scoatem capul afară...
Astăzi, după o pauză de circa 9-10 luni am vorbit din nou pe YM cu colega mea cu pricina. Între timp amândoi ne-am schimbat locurile de muncă. Ne-am amintit cum ne-am întâlnit atunci, şi ne-a apucat nostalgia. Mie mi s-a părut haios, şi promiţător. BebeBebe avea dreptate, mai am puţin şi o voi concura pe Şefa la numărul de cunoştinţe pe metru pătrat cu care mă salut pe stradă. Living in a box...
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu