După multe recomandări din partea lui Lajos, mi-am făcut în sfârşit timp şi dispoziţie să văd "Oldboy" al doilea film semnat din Park Chan-wook, făcând parte din trilogia răzbunării, gândită astfel de regizorul sud-coreean. Până acum mai văzusem doar "Sympathy for Lady Vengeance", logic ultima parte din acest ciclu pe care l-am urmărit şi probabil că l-aş urmări încă o dată cu aceeaşi evlavie ca şi prima oară.În ceea ce priveşte "Oldboy" trebuie să recunosc că, deşi global este cu mult mai bun decât precedentul are destui timpi morţi în prima jumătate, ceea ce îl face pe alocuri greu de urmărit. Din fericire, cinematografia asiatică are ştiinţa de a ilustra de o asemenea luxurianţă secvenţe dintre cele mai banale, încât multe dintre greşelile de tempo, insuportabile la alte producţii lasă aici loc doar unui număr foarte mic de regrete. Prin urmare, la finele primei jumătăţi de film te trezeşti pus în faţa unei şarade cu ecou de templu, transformându-te din propriu spectator în psihanalistul propriilor idei preconcepute. Hipnoza din film devine dublă, atunci când va trebui să îţi recalibrezi instrumentarul moral în funcţie de noua constituţie a personajului principal iar acest lucru nu este simplu. Scenariul începe să strălucească în toată plinătatea sa iar firele narative se leagă într-o dramă cu atât mai profundă cu cât a avut loc o inversare la nivelul personajului pozitiv.
În concluzie recomand "Oldboy" şi celor care nu se vor lăsa influenţaţi de citatul de pe afiş: "arrives with Quentin Tarantino seal of approval." Un film profund, cu gadgeturi, cu o imagine desăvârşită, probabil una dintre cele mai reuşite ilustraţii muzicale a muzicii lui Vivaldi. Pentru iubitorii de metafore cinematografice, nu pot spune decât că nu vă puteţi imagina câtă creativitate zace în imagistica regizorilor asiatici.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu