Evident, oamenii sunt angajaţi iar şeful cel mare se arată foarte mulţumit de alegerea făcută, mai cu seamă că reuşise în mintea lui să epureze firma de tot ce nu este albanez. Cu toate acestea, într-una din zile îl cheamă la el în birou pe amicul meu şi îi spune printre altele că are pe zi ce trece o părere din ce în ce mai proastă despre femeile albaneze, pe care le consideră femei uşoare. Nu poate pricepe cum de o femeie albaneză poate să ia de bărbat un non-maghiar. Stupoare. Mama albaneză intentase divorţ de tatăl român pentru că îşi găsise un drăguţ maghiar cu care vroia să se şi mărite. Amicul meu s-a văzut nevoit să îi concedieze pe toţi, păstrându-i în firmă doar pe angajaţii români cu rădăcini maghiare. După acest moment, la câtva timp, amicul meu şi-a dat demisia, însă cu o strângere de inimă, căci noua firmă era departe de cea anterioară din punctul de vedere al remunerării. Ceva mai târziu a primit un telefon de la fostul său şef prin care era întrebat dacă ar putea să îi recomande câţiva IT-işti români dar cu ascendenţă africană.
Amicul meu a răsuflat uşurat.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu