”Ho, Ho, Ho”, pe românește Stop! Stop! Stop!

Mi-e scârbă de România voit americanizată. Mi-e scârbă de falsitățile de genul: "Crăciunul! Ce frumos e Crăciunul. E cea mai fericită sărbătoare, mai ales pentru copii, dragii de ei, cum așteaptă să le aducă cadouri, să le aducă dulciuri...”, cacofonie strecurată în preambulul filmului Ho, Ho, Ho, voice-off al lui Florin Busuioc. Mi-e scârbă de fuck și de futu-ți noru mătii (rostit de Ștefan Bănică Jr.) în loc de minunatul și mioriticul nostru căcat (rostit de Mircea Diaconu în Asfalt tango). Mi-e scârbă de clișeele din filmele americane de Crăciun, operate in-estetic în filmul românesc Proamerican: mutilarea lui Clarence care își primea aripile la clinchetul cristalin al unui clopoțel din brad, generalizat la nivel de Moș Crăciun, care cică dacă ”zornăie din clopoțel le dă copiilor cadou”, târâtul prin conductele de aerisire a-la-DieHard sau naturalizarea unor personaje imaginare a-la-Bogus, filmul lui Jewison, sub numele conspirative de Mookie (pronunțat Mochii de către Bănică) sau Gingko Biloba (ne amintim cu toții de reclama cu pricina...). Mi-e scârbă de umorul manelist într-un film adresat și copiilor: ești hoț, ai furat-o pe iubita lui. Și personajul lui Bănică replică am fu..., am fu..., am furat-o. Mi-e scârbă de România caracterizată printr-un mall etern și fascinant și de copilăria petrecută în această incintă. Mi-e scârbă de monopolul mediocrității. Mi-e scârbă de ”gașca” de la ProTV și MediaPro: actori din toate telenovelele și sit-comurile proteviste jucați doar din obligație (de la Teodosiu la Alina Chivulescu sau Pavel Bartoș - probabil cel mai ridicol și lipsit de subtilități actoricești), de Bănică Jr. și de talentul său de dublură în brigada artistică folosit și ca actor în rol principal dar și ca interpret al main-title-ului, de Florin Busuioc obligat-forțat voce a Moșului Crăciun și autocolant pe longitudinala unui tramvai românesc ideal și de emisiunea lui Măruță, tot așa, înghesuită cu forța în film, probabil tot din obligație.

Mi-e scârbă de Ho, Ho, Ho, mult trâmbițata recentă producție Media Pro, lansată înaintea Crăciunului, a cărei regie este semnată de Jesus del Cerro. Ce coincidență tristă, să te cheme Jesus și să regizezi un film infect despre ”miracolul Crăciunului”. Ca și Tarzanii filiformi, Pamelele supraponderale sau Elvișii miorlăind manele. Cred că Ho, Ho, Ho este cel mai prost film românesc din ultimii 20 de ani, surclasând Orient Express-ul lui Sergiu Nicolaescu. De asemenea este cel mai mistificator film românesc, impunând o realitate românească falsă și cultural nocivă. Crăciunul la români nu se petrece nici măcar în cele mai laice comunități urbane din România la mall, iar hoții noștri neaoși nu folosesc gadgeturi din Mission Impossible (mașinuțe teleghidate cu cameră video și monitor la telecomandă). Hoțul român excelează în continuare în șperaclu și sârme. La fel de nociv mi se pare sistemul de valori de la MediaPro dar și disperarea cu care, scenariști poate capabili, acceptă compromisul impus doar de dragul de a figura pe afișul unui film și pentru ceva bănuți de sărbători. Nu găsesc nici o scuză lui Mirică și Andronache pentru colajul neromânesc și în dese rânduri neglijabil ridicat la nivel de generalitate națională, într-un producție ce nu se vrea utopică. Obosisem de realitatea socială prezentă în mai toate filmele noastre din 90 încoace, dar cosmetizarea de bâlci de suburbie a României doar de dragul de a pretinde că suntem ”în rândul lumii” consider că este încă o formă fără fond, ce denotă mediocritate și ipocrizie. Diamantele strălucesc, într-adevăr în murdărie cu câteva condiții: să fie false, deci să nu strălucească prea tare, ceea ce le face să nu fie ridicate prematur și dacă sunt false în prealabil să se dea la o parte stratul de jeg de deasupra.

În concluzie, nu-mi mai rămâne decât să aștept de la MediaPro un nou film estival, de data aceasta cu ocazia Paștelui, evident în regia lui Jesus (cum se putea altfel) și dacă se poate tot cu Bănică în rolul principal. Sper să înjure fără perdea și în următoarea producție pascală. Evident că tot lui Bănică sper să îi revină și coloana sonoră, cu versuri simple, pe înțelesul publicului larg, eventual putându-se porni de la o altă sintagmă uzuală actorului: paștele mătii!