Please allow me to introduce myself I'm a man of wealth and taste...

joi, ianuarie 07, 2010

Leapșă despre Cărți


Leapșa de la DesculțăPrinTimișoara numai bună de dat mai departe:
1. Ce carte ai recomanda şi de ce unui dezamăgit din dragoste?
Charles Bukovski - ”Women” - pentru bărbați și Henry Miller - ”Tropicul racului” - pentru femei. Fiindcă dacă pizza e proastă de vină e pizzarul și nu ingredientele. :))

2. Ce carte ai recomanda şi de ce iubitei?
A.J. Cronin - ”Citadela” cu finalul de la Thomas Hardy - ”Departe de lumea dezlănțuită”. Cu alte cuvinte Hardy! Pentru că Gabriel ar trebui să fie Batsheba și Batsheba Gabriel.

3. Ce carte ai recomanda şi de ce celui mai bun prieten?
Saint-Exupery - ”Micul prinț”. Pentru că avem și flori de apărat și vulpi...

4. Ce carte ai recomanda şi de ce unui copil de 10 ani?
Ion Creangă - ”Povestea lui Harap-Alb”. Pentru că aventura poate începe și codul poate fi învățat.

5. Ce carte ai recomanda şi de ce unui mare aventurier călător?
Daniel Kehlmann - ”Măsurarea lumii”. Aventura te poate distinge.

6. Ce carte ai recomanda şi de ce unui duşman cunoscut?
Cornel Dinu - ”Zâmbind din iarbă” și ”Jucând cu destinul”. Ca să sufere și el, ca și mine. Suferința te face mai bun.

7. Ce carte ai recomanda şi de ce unei persoane care nu iubeşte lectura?
Radu Paraschivescu - ”Fie-ne tranziția ușoară - Perle românești”. Tocmai pentru că nu e carte, nu e literatură. E viață, e România, e monden... Și oricum, nu mi-ar plăcea să mă simt vinovat o viață întreagă de reformarea unui ignorant. Ca să nu mai spun că dacă omul e și labil emoțional și într-una din zile împușcă un altul, eu aș fi primul acuzat că dându-i să citească Camus i-am ”deschis orizonturile”.

8. Ce carte ai recomanda şi de ce unuia "cu nasul pe sus”?
”Stephen Fry - Mincinosul”. Dacă tipul ”cu nasul pe sus” mai e și homofob, cu atât mai bine, consider că și-a luat-o mai ceva ca în liceu, când era băgat de colegii săi cu capul în wc.

9. Ce carte ai recomanda şi de ce, celui care apare primul în lista ta de bloguri? În mod special DesculțăiPrinTimișoara!!!
Orice de Nick Hornby. Pentru că viața, așa cum este ea (uneori sordidă și nemiloasă), povestită cu zâmbetul pe buze devine operă de artă.

10. Ce carte ai recomanda şi de ce unuia care crede că le-a văzut pe toate în viaţă?
Cartea mea pe care tot ameninț să o termin încât promisiunile mele au devenit previzibile.

Un comentariu:

Timea spunea...

Ah, vad ca ai pus si aici leapsa, nu numai la mine, in comment :)


Pleased to meet you, hope you guess my name...