Ceea ce tocmai ați văzut este încă o dovadă de ”history repeating”. Despre Rachel Sweet s-ar putea spune că este un fel de rudă mai îndepărtată a lui Britney Spears, povestea gloriei celei din urmă fiind în mare măsură similară cu curta odisee a lui Sweet. Lansată de Stiff Records (probabil cea mai titrată casă de discuri pentru mișcarea punk, post-punk) din UK, Rahel Sweet a fost de la bun început un experiment pentru Robinson și Riviera, dacă ținem cont de ceilalți colegi de ”casă” ai acesteia: The Pogues, Lene Lovich, Elvis Costello, Jona Lewie, The Damned, Nick Lowe, The Madness, Kirsty MacColl, Motorhead, Wreckless Eric sau Yello. Iar experimentul a reușit generând chiar scandalul necesar (Sweet era minoră la ora primului ei album) pentru ca peste noapte Sweet să devină o tânără speranță. Dar atât despre Sweet. Cu toate manevrele de culise ”Then He Kissed Me” este indiscutabil un hit, a cărui linie melodică îți rămâne în cap, obsesiv.
Acum să trecem mai departe. Iată un cover:
Așa se scrie istoria. The Flying Lizards, chiar dacă multora ni se pare poate că nu au făcut decât să își bată joc de piese standard, s-au bucurat în anii 80 de titlul de ”muzicieni de avangardă”, ”muzica” lor fiind considerată o lecție de eclectism. Prin urmare, ce înțeleg eu de aici este că în lipsa snobismului o pleiadă întreagă de experimente artistice nu ar fi existat. Dar suntem snobi. Ce nu înțelegem este de bonton să considerăm eclectic, fie și numai pentru a face rău și altora în schimbul timpului nostru pierdut cu astfel de grozăvii. Așa au ajuns The Flying Lizards celebri. Și povestea merge mai departe...
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu