La finele lui 2009 se anunțau două mari superproducții care mi-au capacitat de la bun început imaginația, chiar dacă am spus-o în repetate rânduri și o mai spun, dacă este cazul, nu sunt un împătimit al cinematografiei americane. Îmi doream că văd cât mai repede ”2012” pentru că în imaginația mea l-am asociat cu un remake după filmele catastrofă din anii 80 realizat cu mijloacele tehnice din prezent iar ”Avatar” mi se părea atractiv tocmai pentru că indifent de subiect (și chiar habar nu am avut despre subtilitățile superioare ale scenariului, dacă chiar există!!!) realizarea mi se părea dusă la limitele superioareunei imaginații demente. Fără nici un echivoc, nu am abordat nici măcar o singură secundă vreunul dintre aceste filme altfel decât două performanțe ale tehnicii cinematografice. Între timp am văzut ”2012” și așa cum m-am grăbit să îl văd m-am grăbit și să îl uit. Și a venit rândul ”Avatarului” despre care nutresc exact aceleași sentimente, l-am văzut și probabil îl voi uita poate cu trei minute mai târziu decât anteriorul, iar asta doar datorită CGI-ului. E felul meu de a-i mulțumi lui James Cameron pentru răbdarea de a munci 12 ani la efectele speciale ale noului său film, timp în care o companie de gaming lansează cel puțin o duzină de jocuri cu aceleași pretenții CGI. ”Avatar” nu este nimic mai mult decât un joc action-adventure a cărui inovație la nivel de gaming constă în faptul că indiferent cât de prost îl joci scenariul își urmează linia narativă iar la a treia încercare eșuată de a accede la un anumit nivel vei fi propulsat automat la stadiul următor. Să fie bine, să fie rău, habar n-am, dar înclin să cred că e bine pentru că în felul acesta ești ajutat să nu proferezi cuvinte urâte la adresa imbecilului care și-a propus să te umilească. Morala e simplă: noi știm că tu poți, dar nu îți mai bate capul, te-am rezolvat noi și mergem mai departe. Ca și la Assassins Creed sau Fable pe lângă antrenamentele de mânuit arme ți se livrează și o mică povestioară, de pamplezir. O avem și în ”Avatar”. Am recunoscut, în corpul acestui bildunx roman ceva rituri de inițiere, o vatră apotropaică a satului, un antierou, fata de împărat aferentă acestuia, un fel de cal (fermecat, firește) predestinat să aparțină unui singur stăpân și a cărui identificare din herghelie se face după principiul din Harap-Alb: mai întâi te atacă, vă luptați și în cele din urmă ți se va supune cu credință până la finele poveștii și eventual și puțin după. Scenele de război urmează îndeaproape clișeele din filmele de inspirație Vietnam, pe alocuri însoțite de replici de prin From Here to Eternity sau Born on the 4th of July. De fapt asta e și ideea: să descoperim în premieră ce mizerabili, mecanici și bătuți în cap sunt oamenii în comparație cu băștinașii albaștri. Pentru cine nu știe care e faza cu avatarul, ei bine, aflăm în primele minute că Jake Sully are un avatar, pe Jakesully. Să ai un avatar, dincolo de a te juca puțin cu yahoo messenger, hinduistic vorbind, știam că ar însemna că tu ești un zeu și le trimiți muritorilor de rând un muritoraș după chipul și asemănarea lor, nu un acromegalian albastru... Profund cinismul lui Cameron, minunată ilustrare a sintagmei: mic, prost și al dracului. Dar să revin la imaginea de ansamblu. Până la urmă te simți bine pe Pandora, dar pe măsură ce supraviețuiești ”jocului” constați că și dacă ai muri nu ar fi mare pagubă, căci ai văzut cam tot ce se poate vedea, ești cam singur în luptă și nici nu prea le ai cu comunicarea. Finalul lui ”Avatar” m-a surprins uitându-mă la ceas și spunându-mi: peste două ore și jumătate.
Ce ar mai fi de spus despre ”Avatar”? Că e presărat cu muzică gotic-ambientală, că apar câteva animăluțe hilare, impunătoare dar grosiere la nivel de detaliu, că nu are deloc umor, seriozitatea impusă făcându-te cu ușurință să te simți într-o cămașă de forță și că la nivel de scenariu este mult sub ”Abyss”. Dar e spectaculos. I-aș da un 8 pentru CGI, în comparație cu un 9 ”Trilogiei Inelului” și un 3 (notă de ne-trecere) pentru scenariu, (în comparație cu un 9.5 pentru ”inel”). Concluzia: mult sub. Atmosfera din ”Avatar” e Bălașa (fără bancuri) iar cea din trilogia lui Peter Jackson, Turner. Turner sau Bălașa? Eu aleg Turner, dar dincolo de etericul celor doi rămân totuși la Goya și Van Gogh, nu vă fie cu supărare!
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu